10,258 matches
-
Ranta trebuie s-o fi așteptat, pentru că îi dădu drumul înăuntru repede, iar ușa se închise în urma ei. — Singurică, Mma? o întrebă doctorul Ranta. Nu intră și prietenul dumneavoastră de afară? — Nu, răspunse ea. O să mă aștepte afară. Doctorul Ranta izbucni în râs. — Paza? Să vă simțiți în siguranță? Nu-i răspunse la întrebare. — Aveți o casă drăguță, spuse ea. Sunteți norocos. El îi făcu semn să-l urmeze în sufragerie, apoi îi arătă un scaun și se așeză și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Numai „Vocile” sunt, sunt pentru că sunt, nu trebuie să vorbească, restul e o cacialma sinistră, o farsă de doi lei, tainul pentru proști, pentru proști... - Și-ale cui sunt vocile astea? intervine un admirator, spulberând vraja. - Ale lu’ mă-ta! izbucnește maestrul. Îmi răcesc gura degeaba pe-aici... Se ridică demn, păstrându-și azimutul cu ajutorul desenului de pe podea, se clatină doar puțin în dreptul tejghelei și părăsește adunarea care nu-i poate pătrunde învățătura. În urma lui, discipolii încearcă să o rezume: - A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Dacă-ți spun, nici nu-ți vine să crezi! Îți dai seama?! zbârnâie cu excitarea unui client de cabine cu filmulețe deocheate, loc de monede și geamuri împroșcate. - Nu-mi spune... - Da, se știa mai demult, dar abia acum a izbucnit scandalul, a dat doamna Pârvulescu totul pe față, n-a mai suportat săraca și-a răbufnit, a făcut o criză la spital când a venit și cealaltă, a dat-o afară de păr, s-au certat în fața doctorilor și-a asistentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aibă tupeul să vină aici! Asta ar mai lipsi, ast-ar mai lipsi... îmi șuieră una dintre doamnele îndoliate când ajung în dreptul ei. - Cine? întreb doar din politețe. - Nesimțita aia tânără, șteoarfa aia, cine-altcineva? N-ai auzit ce scandal a izbucnit la spital, chiar în ziua morții lui Pârvulescu? A venit la patul lui, a găsit-o-n rezervă, auzi, îl plângea... Dar cine i-a dat ei dreptul să-l plângă? Cum adică să-l plângă? Cine știe ce voia să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nașpa-n particular, radios, minunat, înfloritor în momente bine determinate, aștept s-aterizeze pe toloacă, lângă observatorul astronomic, niște flăcăi din altă galaxie, să le iau un interviu în exclusivitate, poate se-ndură să mă plătească și pe mine cineva... izbucnește Sara la întrebarea mea de mătușă de treabă. Am spus-o, dar trebuia să-ncep de undeva și altceva mai bun nu m-am priceput. - Sara... mă opresc și-nghit. Sara, eu... Ei, lasă, nu acum, te mai sun... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
s-a părut normal să ne întoarcem la muflonul nostru, presupus mâncat cu o noapte înainte: - Și căpățâna aceea era a muflonului, nu-i așa? mă surprind întrebând ca un gazetar de provincie la prima sa deplasare pe teren. Au izbucnit cu toții în râs: - Fugi de-aici, dom’ profesor! mi-a dat dom’ Mardare un dupac amical. Cum să fie ce-ai zis, mu... mă-sa pe gheață, da’ ce, noi suntem la negri, să crească toate bâzdâgăniile? Nu, era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
crede că uneori, cînd se oprea să-l asculte pe vreunul dintre interlocutorii ei, l-ar fi privit drept În față - văzîndu-l -, cu toate că era evident că se afla departe de locul pînă unde bătea lumina focului. Iar cîteodată, cînd ea izbucnea pe neașteptate În rîs, fericită și amuzată, Oberlus avea senzația că rîsul acela Îi era dedicat mai ales lui, ca și cum ar fi fost vorba despre o provocare la adresa curiozității sale și de o Încercare de a-l obliga să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
anunțînd Începutul unei zile de vînătoare de oameni. Ura lui crescu singură, alimentîndu-se din ea Însăși și din elucubrațiile lui, pe măsură ce stelele Înaintau pe un cer fără nori, și a fost un moment În care era cît pe-aci să izbucnească și să strige În noapte, scuipîndu-le furia lui, dar nu a făcut-o, ci a așteptat tăcînd mîlc, rumegîndu-și surd setea de răzbunare. CÎnd În sfîrșit se ridică În picioare, luase deja o hotărîre. Lăsă deoparte armele, păstrîndu-și numai maceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
versanții vulcanului Cotopaxi și, de afară, se Întoarse s-o mai privească o dată, În picioare lîngă cal, cu mîna Încleștată pe pistol. Însă păru să Înțeleagă că nu o putea ucide pe cea pe care o iubea atît de mult, izbucni În plîns, se azvîrli În șa și se Îndepărtă pentru totdeauna de acea casă. Rodrigo de San Antonio bîntui prin Quito vreme de doi ani Încheiați, ca o umbră amețită, se Îmbarcă apoi pe Amazon, Într-o aventură nebunească, pornind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ținea acolo, În lanțuri, legată fedeleș de un stîlp tocmai pe ea, care Întotdeauna iubise libertatea mai mult decît orice pe lume. Încercă să se ridice În capul oaselor, dar un strigăt de durere Îi țîșni de pe buze. Parcă Îi izbucnise un foc În măruntaie; coborîndu-și privirea, descoperi că Încă mai sîngera, ca și cum violul ar fi fost făptuit cu un obiect ascuțit. Picioarele refuzară să o susțină În primul moment și Înțelese pe dată că fusese În egală măsură sodomizată, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
făptuit cu un obiect ascuțit. Picioarele refuzară să o susțină În primul moment și Înțelese pe dată că fusese În egală măsură sodomizată, deoarece sîngera și prin anus. Își mușcă buzele ca să nu strige din nou sau pentru a nu izbucni Într-un plîns nereținut, fiindcă plînsese prea mult În viața ei pentru propriile-i greșeli ca să o mai facă și acum, cînd se socotea nevinovată pentru această nouă nefericire. Se curăță cum putu, oprindu-și hemoragia cu o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oricîte feluri de momeală ar fi Încercat să le dea cei de la bord. Norvegianul Începu subit să cînte Într-o dimineață, cu toate că avea buzele crăpate de sete, iar cîntecul i se părea, probabil, foarte amuzant, de vreme ce din cînd În cînd izbucnea În rîs, agitîndu-și scandalos, cu gesturi mari, brațele. În cele din urmă, azvîrli vîsla În apă și, cu toate că Oberlus Îl lovi cu furie, o aruncă din nou după ce a recuperat-o și i-a pus-o din nou În mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și i-l puse la tîmplă, ducîndu-și poruncitor degetul la buze, Într-un gest prin care impunea, inechivoc, tăcerea. Dar chiar și așa, sărmanul cotinuă să cînte. Oberlus trase cocoșul armei În chip ostentativ. Celălalt Îl văzu făcînd asta, nepăsător, izbucni În rîs, amuzat fără Îndoială de obscenitatea melodiei, și continuă ca și cum s-ar fi aflat - și de fapt chiar se afla - pe altă lume. - Nu-l ucide, interveni Niña Carmen. Nu vezi că și-a pierdut mințile? - Ceea ce văd este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
iau ceva rece de băut și se duc să stea în hol, la baza scărilor. Din cămara valetului auzi plesnituri puternice. Din alea dureroase, când îți scuipi mai întâi în palmă. Brandy, făptura aia socialmente neadecvată care este ea, Brandy izbucnește în râs. — O să fie o distracție scârboasă pe cinste, îmi zice Brandy cu colțul gurii ei Plumbago. Am pus un pumn de evacuator intestinal Bilax în ultima băutură a lui Ellis. O, Ellis. Cu toate astea, Brandy ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ce gîndea un asemenea om pînă în ziua în care și-a dat seama că nu se poate lupta împotriva suferinței, a durerii, că nu există, nu poate să existe nici un fel de bucurie într-o astfel de înfruntare. Suferința izbucnită din tine, nu pricinuită de altcineva nu poate fi stăpînită, înfrîntă, pentru simplul motiv că în clipa în care a ieșit la suprafață, în clipa în care o simți, suferința aceasta, te-a înfrunt pe tine. Ești la pămînt, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că Lică Făinaru e un Fraier? Ți-am spus cît îți trebuie, poți să te duci la șefii tăi să le spui de unde știi, eu n-am nume, dom'le, eu am renume. Un renume care garantează!" Și înainte de a izbucni în rîs și-a dus paharul la gură. Cum era și normal s-a înecat, coniacul s-a vărsat pe fața de masă, pe hainele boțite de atîtea zile de chef, întreg trupul i-a fost cuprins de spasme, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu un efort vădit înainte, își înclină capul pe spate coborînd pleoapele, privind așa, ca printr-o ambrazură. Leonard Bîlbîie îl auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un om cu o voință de fier și o putere nemărginită, era și un om de lume, un diplomat. Încuviință în tăcere, grav, apoi își ridică palmele la înălțimea obrazului și le lovi, încet și moale "plaf, plaf". Tinerii ofițeri izbucniră într-un ropot sacadat, încît momentul delicat fu uitat pe dată. Balbo trase aer în piept, nările îi fremătară, oare așa arăta în carlingă, cu mîna pe manșă ori mai degrabă era imaginea sa în fața oricărei mulțimi care îl asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de șiretenie, de machiavelism. Bîlbîie simți că aerul iese cu putere din plămînii săi încordați, simți că nu-l mai poate stăpîni și oftă adînc și zgomotos. Mihai Mihail îl privi întîi nedumerit, apoi amuzat și în cele din urmă izbucni în rîs. Rîdea fără să se mai rețină, se vedea și știrbitura, se vedea cît de încrețită îi este fața, cît de adînci cearcănele, dar rîdea. A zîmbit și Leonard Bîlbîie, niciodată nu știai cum stai în fața lui Mihai Mihail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
râdea, păreau două tăieturi piezișe. Simon se uită În direcția lui și zise: „Nu‑i deloc ușor, fiule! Pământul atrage orice corp, până și o pană, darmite o ruină umană de patruzeci de ocale.“ Petru abia se stăpâni să nu izbucnească În râs la auzul acelei cugetări și‑și zâmbi În barbă. „Dacă ai ști să zbori precum cugeți“, Îi zise mucalitul, „acum ai fi În cerul de sub nori“. „E mai ușor să cugeți decât să zbori, recunosc“, zise Simon cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca întunericul nopții să le vină în ajutor. Nu bătea decât o briză slabă, în direcția țărmului, iar marea era calmă, ca și cum forțele naturii ar fi hotărât să se alieze de această dată cu sângeroșii Te-Onó. Se răspândi panică. Fetele izbucniră în plâns, la gândul că proaspăt recăpătata lor libertate nu era decât o iluzie, bărbații simțiră cum inima li se strânge, iar Roonuí-Roonuí, foarte nervos, începu să dea ordine pripite, pregătindu-și războinicii pentru inegala confruntare. Tapú Tetuanúi scoase instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
alături de mentorul sau n-ar fi în stare să învețe tot ce știa acesta despre mare și despre secretele ei, si de aceea, atunci când îi dădea de înțeles că în curând îl va părăsi, simțea o dorință imperioasa de a izbucni în plâns. Și-acum ce facem? întreba când, în cele din urmă, isi recapătă glasul, după aceste incredibile explicații. Dacă știu că suntem aici și că n-avem vânt, n-o să le ia mult timp să ne-ajungă. N-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și cu V-ul ăla mare de ceară strălucind alb să-l vadă toată lumea, puștiul trebuie să spună adevărul. Despre cum și-o freacă arabii. Despre ce i-a scris frate-su mai mare din marină. La telefon, chiar acuma, izbucnește în plâns. Au plătit operația din banii strânși ca să-l trimită la facultate. O greșeală prostească și n-o să mai ajungă în veci avocat. Să-ți vâri chestii în tine. Să te vâri pe tine în chestii. O lumânare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bună. Părinților, puțin confort și siguranță financiară. Poate o mașină. Un apartament pe plajă, în Florida. Ziua în care le-ai dat părinților tăi cheile apartamentului, aia a fost cea mai fericită zi din viața ta. În ziua aia au izbucnit în plâns și au recunoscut că nu credeau că puiul lor o să-și facă vreodată o situație doar frecându-le oamenilor picioarele împuțite. Aia e o zi pentru care o să plătești tot restul vieții. Să nu râdeți, dar nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ne spune: — Tungstenul se topește la trei mii trei sute de grade Celsius. În mod normal, inima unei piersici e atât de fierbinte încât ar topi o tigaie. Ar aduce mărunțișul de cupru la fierbere. Două mii două sute de grade Celsius. În loc să izbucnească în flăcări, filamentul de tungsten se evaporă, atom cu atom. Unii atomi ricoșează înapoi din atomii de argon și se lipesc din nou de filament, formând cristale minuscule, ca niște giuvaieruri perfecte. Alți atomi de tungsten se atașează de interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]