5,893 matches
-
nu acasă, unde goana după "afaceri" și tendința de îmbogățire rapidă, cu orice preț, îi face orbi și impenetrabili pe compatrioții mei față de acest gen de cinema. Mi-a mai plăcut de asemenea, artificiul regizoral al lui Von Trier, ce izbutește să livreze o operă inclasabilă: nici documentar, nici teatru filmat. Viața, pur și simplu, sau o ilustrare perfectă a unui manifest exotic și revoltat numit "Dogma 95"? Un exercițiu estetic apropiat de perfecțiune, în ciuda aparentei sale lejerități? Este poate inutil
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
urechile în ascultare. Pasaj adăugat ulterior: era vorba de formația moldovenească O-zone, cântecul a cunoscut o carieră mondială, se numea "Dragostea din tei" sau "Numa' numa song", după cum l-au botezat japonezii. Atunci când lucram ca profesor suplinitor prin colegii, izbuteam să-mi calmez rapid elevii chinuiți de adolescența explozivă (ei, cu coșuri și Play-Station mobil, ele, decoltate și cu ața string-ului ieșind de sub blugi, un fel de mini-păpuși gonflabile însuflețite, triste imagini...) promițându-le că la sfârșitul cursului vom
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
estici intră într-o dulce armonie: noi le culegem căpșunile în patru labe, ei ne împușcă mistreții în poziția șezut. În sfârșit, ceea ce nici Fane Spoitoru n-ar îndrăzni, adică să tragă cu pistolul în cerbii de pe carpeta părintească, a izbutit Năstase, predându-ne pe viu lecția europeană de cum se poate vâna în cotețul porcului." O imagine care m-a aruncat înapoi în timp, în anii studenției. În sala de lectură a căminului studențesc Moraud, un negru din Africa, dezgolit până la
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a apărut un singur număr la București, la 22 martie 1870. D. Bolintineanu încerca, redactând și editând acest periodic, care trebuia să inaugureze o nouă serie a gazetei „Dâmbovița”, să-și creeze un mijloc de acțiune publicistică și literară. Nu izbutește însă, nu numai fiindcă îi lipseau fondurile necesare, ci și pentru că se schimbaseră condițiile sociale și chiar literare. Era o stare de fapt pe care o recunoaște și poetul, de vreme ce gândise revista ca pe un organ de republicări, începând cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286659_a_287988]
-
târziu, el se orientează spre alte teme, între care și reconstituirea istoriei marelui capital financiar transnațional. Plănuise o scriere epică de mari proporții - Dinastia Sunderland Beauclair -, care să urmărească evoluția unei asemenea instituții de la începuturi până la zi, dar nu a izbutit, în cele două cicluri apărute - Idoli de aur (1967) și Păsări de pradă (1969-1979), ambele de câte trei volume -, să acopere decât perioada 1790-1825. Este povestită biografia întemeietorului acestei „dinastii” de bancheri, un american cu o personalitate puternică, autorul încercând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286413_a_287742]
-
alte proporții, pentru că victima sa era tatăl celui mai însemnat voievod al Moldovei și, de aceea, a fost condamnată cu mai multă asprime. Petru Aron a reușit să-și ucidă fratele, dar nu și pe nepot. Ștefan cel Mare a izbutit să scape, fie de la Reuseni, în cazul în care îl însoțise pe tatăl său, fie de la Suceava, după ce a aflat că Bogdan a fost ucis. Acestea sunt pe scurt știrile pe care le avem despre Bogdan, tatăl lui Ștefan cel
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
tătarilor, care ar fi luat 15.000 de prizonieri. Oastea tătarilor număra 30.000 de călăreți, cifră care ni se pare exagerată, chiar dacă în fruntea lor se aflau doi hani și un mârzac. Baltazar de Piscia relata că „prea puțini izbuti a răzbi, cu toate că fură tăiați 125 de tătari care, mergând după jafuri, se răzlețiră de ai lor”. N. Iorga, acordând credit spuselor lui Baltazar de Piscia, a fost de părere că tătarii s-au întors nevătămați „cu tot ce câștigaseră
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
dincolo de Siret. În expunerea lui Ion Țamblac în fața Senatului venețian din 8 mai 1477, domnul informa că s-ar fi opus turcilor „la trecătoare și nu l-aș fi lăsat să treacă” (să treacă Dunărea), iar dacă n-ar fi izbutit, s-ar fi retras. Având în vedere superioritatea numerică a oastei otomane, o rezistență pe malul Dunării ar fi fost greu de realizat. Nefiind ajutat de nimeni „m-au înconjurat din trei părți și m-au găsit singur pe mine
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ordin politic, înțelegem care au fost motivele ce l-au împins pe Țepeluș să se închine turcilor. Fără asentimentul Porții, un voievod nu se putea menține multă vreme în scaunul Munteniei, chiar dacă fusese pus domn cu sprijinul forțelor creștine sau izbutise să fie ales de boieri. Matei Corvin își îndreptă eforturile militare spre Apus în 1477. El pătrunde în Austria de Jos și reușește să ocupe fortărețele Huinburg, Klostenburg, Wienerneustadt, reușind până la urmă să intre în Viena. În urma negocierilor care au
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
a-i coaliza pe creștini, de a-i convinge să-i trimită ajutoare, nu au avut nici un rezultat. Venețienii și ungurii, deși erau hărțuiți mereu pe apă și pe uscat de oștile turcești, nu ajung la o înțelegere și nu izbutesc să-și conjuge eforturile lor cu acelea ale voievodului moldovean. Fiecare dintre cele două puteri evita un conflict de mari proporții cu turcii și, când se hotărau să pună mâna pe arme, o făceau în ultimul moment, împinși de nevoia
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de aceea a asistat neputincios la căderea celor două cetăți. Mahomed al II-lea crezuse că, supunând Moldova, cele două cetăți se vor preda fără luptă și planul lui a eșuat. Baiazid s-a mulțumit cu mai puțin și a izbutit, în prima campanie condusă de el, să obțină un succes răsunător, așa cum îl prezintă el într-o fetih-nâme trimisă la Constantinopol după încheierea campaniei. În scrisoarea sa, Baiazid numea Chilia ca fiind „cheia țării”, iar despre Cetatea Albă scria că
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
aveau turcii. Ștefan n-a reușit în 1462 să ia cu forța Chilia, deși puterea acesteia de apărare era mai mică decât în 1485. Ungurii nu puteau veni atunci în ajutorul cetății asediate și, cu toate acestea, Ștefan n-a izbutit să o cucerească. Dacă ne gândim că voievodul moldovean luase între timp măsuri de întărire a celor două cetăți, se poate conchide că sarcina care revenea unui atacator, în anul 1485, era mult mai dificilă decât în 1462. O singură
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și Edgar Papu (critici de prestigiu) au salutat în termeni mai mult decât pozitivi apariția volumului. "Vremea nouă", nr. 2286, 21 aprilie 1981 Val CONDURACHE "Intră cine vrea rămâne cine poate" Condiția debutului stă sub zodia unui concurs la care izbutesc cei care se prezintă (în absența trufașilor, veleitari sau scriitori adevărați, mult prea stăpâni pe arta pe care-o simt în paginile netipăritelor cărți, pentru a o expune unei concurențe din care doar pariurile lipsesc). Concursul de literatură e împotriva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu Fragmentele lui Lamparia etc.) aceasta înseamnă desigur: tradiția, protocronismul, transmodernismul. Apropiindu-și deja comentându-le marile romane ale lui Mihail Diaconescu temele, în acestea, sunt, se știe, insistente, neprefăcute, decise ideistic, destăinuind un ambițios program etnohermeneutic -, Theodor Codreanu va izbuti așadar, încă o dată, nu doar să-și repună în discuție conceptele doctrinare (omul s-a împătimit de ele, însă frumos, în cursul vremii), dar să le desfacă din severitatea inițială, să le limpezească. Dacă Dennis Deletant istoricul britanic -, un cercetător
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a fost acolo!) la Stuttgart, în 1991, chiar de către constructorii săi: Ihab Hassan, John Earth, Bradbury ș.a. Ar fi urmat, din cât știu, un hipermodernism, mai târziu preluând, între alții, chiar de la tainicii asasini islamici, de la procedurile șamanice paramodernismul; a izbutit, știm astăzi, numai transmodernismul. Theodor Codreanu spune, în lucrarea cu acest titlu, că el este, cel puțin, numai inspiratul onomastic (mai mult: "marca secolului XXI"), însă numai după ce, cum recunoaște, a citit Transdisciplinaritatea lui Basarab Nicolesco și s-a instruit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este omul?" făcând temă din "subiectivitatea subiectivității". Nu mă opresc nici asupra faptului că la Hegel, de fapt, în edificiul teoriei, "sinteza" a reușit, iar filosoful, potrivit unei relatări, a putut spune oarecum emfatic: este păcat pentru istorie dacă nu izbutește să facă "sinteza"! Aș sublinia că dacă Eminescu a izbutit să "transceandă" ambele ipostaze, Kant și Hegel cum scrie Theodor Codreanu eventualitate ce nu poate fi exclusă, acest fapt trebuie argumentat pe texte, în termeni filosofici. Vrem-nu vrem, filosofia are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nici asupra faptului că la Hegel, de fapt, în edificiul teoriei, "sinteza" a reușit, iar filosoful, potrivit unei relatări, a putut spune oarecum emfatic: este păcat pentru istorie dacă nu izbutește să facă "sinteza"! Aș sublinia că dacă Eminescu a izbutit să "transceandă" ambele ipostaze, Kant și Hegel cum scrie Theodor Codreanu eventualitate ce nu poate fi exclusă, acest fapt trebuie argumentat pe texte, în termeni filosofici. Vrem-nu vrem, filosofia are, la rândul ei, reguli de construcție, încât intuiția unei posibilități
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
imprevizibilitate a nivelului amenzilor, a naturii sancțiunilor și a modalității de punere în practică a acestora. Pedepsele fizice aplicate la locul de muncă erau prevăzute în regulamente, iar abuzul fizic era un fapt comun. Sancțiunile specificate împotriva celor ce nu izbuteau să plătească taxele impuse evreilor puteau merge până la opt ani de închisoare. Neprezentarea la muncă sau încercarea de dezertare din așa-numitele detașamente „exterioare” de muncă puteau fi pedepsite cu deportarea în Transnistria, sancțiunea fiind aplicată atât celui în cauză
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
cu șapte spițe, o țărancă face tot posibilul, riscându-și viața, ca pușca ascunsă de bărbatul ei, fost gornic, să ajungă la răzvrătiți (Flinta lui Dămian); jertfindu-se, un țăran beteag vestește, buciumând, izbucnirea răzmeriței (Tulnicul lui Gădălin); alt țăran izbutește să ia, în ziua zdrobirii pe roată a lui Horea, opincile acestuia, obiecte devenite sacre pentru el, pe care apoi, după îndelungi șovăieli, le va încălța, pentru a porni la Viena să îi spună împăratului păsurile iobagilor (Opincile). În ciclul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
1923). În 1924 i se încredințează direcția școlii secundare românești din Grebena, care e însă desființată după un an. Revenit la Oradea, unde e numit director al internatului de ucenici, face mari eforturi pentru reapariția revistei „Familia”, lucru ce îi izbutește în 1926. Noua serie încetează în 1929, odată cu declanșarea crizei economice, dar, tenace, directorul ei va reuși să o scoată din nou în 1934. Aici el dă la iveală scurte proze, fragmente din drama istorică în versuri Costa Vlahia, romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
titlu, se manifestă mai mult printr-o ușoară voalare a peisajului în amintire. Pigmentată de dor este și rememorarea figurilor dragi (mama, tatăl, iubita) ori a câtorva episoade ale copilăriei. S. încearcă o apropiere mai mare de simbolism, dar nu izbutește, în poezii precum Cărăruie sau Râul, decât simple alegorii. Paradoxal, în încercările lui lirice lipsesc cu totul vocabulele dialectale, dar abundă neologismele, unele inoportun utilizate. Dacă fragmentele publicate din piesa Costa Vlahia nu pot da seama nici de dramatismul acțiunii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
individualități pregnante. Sugestiv e redată atmosfera burgului transilvănean, ca și viața pastorală a Vlașinilor, cu practici și ritualuri vechi, unele pagini, ca acelea care descriu urcarea turmelor la munte, fiind adevărate poeme în proză. Evocând o lume patriarhală, P. a izbutit să imprime narațiunii o expresivitate aspră, să încadreze cu naturalețe arhaismele și regionalismele. După aceste vaste construcții epice, scriitoarea face dovada unei imprevizibile energii, revenind la proza de analiză psihologică, cu volumul de nuvele Eternele iubiri (1986) și cu romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de ceilalți. Smulsese spada din mâna unuia din oameni și Își croia drum secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cineva se năpustise asupra lui, făcându-l bucăți. Pe jos se mai găsea Încă securea care slujise la acest măcel. Ridică unul din angrenaje, Încercând pe degete mușcătura dinților subțiri. Pe margine se distingeau niște caractere mărunte, pe care nu izbuti să le descifreze. În clipa aceea, galera se aplecă cu un geamăt, ca și când În râu s-ar fi creat pe neașteptate un vârtej. Bargello se apropiase și se uita În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]