1,650 matches
-
e pregătită, își face apariția Zhang Min. Pare deja plictisit. Cere ca audiția să înceapă de îndată. Cât așteaptă să-i vină rândul, Lan Ping se uită cu atenție la regizor. E un bărbat cu glas domol, îmbrăcat cu o jachetă neagră din bumbac și poartă o beretă franțuzească neagră. Fumează o țigară și are o cană de ceai în mână. Asistenții lui le cheamă pe participante după numere. El le privește cu chipul lipsit de orice expresie. Tinerele fac tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Pupilele ieșite mult în afară, ca niște mingi. E subțirel și se mișcă elegant. Pe vremuri, purta o robă gri, lungă până la glezne. În timpul războiului, poartă uniforma Armatei Roșii, cu niște buzunare în plus, iar după eliberare va purta o jachetă în stilul lui Mao. Când aud că Kang Sheng, concitadinul meu, este șeful serviciului de securitate comunist din Yenan, sunt încântată. Mă aflu la Yenan de trei luni și încerc cu disperare să-mi găsesc un drum. Simțindu-mă norocoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
neinvitată înăuntru. În cameră e întuneric. Jaluzelele sunt lăsate în jos, iar draperiile sunt trase. Mao e în pijamale. Stă așezat cu fața spre ușă, în scaunul lui din ratan. Musafirul e o femeie. Stă cu spatele la Jiang Ching. Are o jachetă bleumarin în stilul Mao. Văzându-și soția, Mao își încrucișează picioarele desculțe pe un taburet și zice: Vulpea siberiană a venit să ia parte la primăvară cu noi. Musafira se întoarce și se ridică în picioare. Tovarășă Jiang Ching! Tovarășă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o imagine a recoltei. Tecile de fasole sunt verzi, iar ardeii sunt roșii. Asta îi amintește, din nou, de viața lor în Yenan. Grupul e îmbrăcat lejer, cu excepția lui Mao. În seara asta, el e neobișnuit de formal, poartă o jachetă apretată încheiată până la gât. După un toast, se întoarce spre Lin. Ce mai face armata? Nu poate fi învinsă. Bună treabă ai făcut în Wuhan. Nu e mare lucru să zdrobim rebelii. Armata Populară de Eliberare de sub comanda ta s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Sala Hunan din Palatul Poporului. E mai drept decât atunci când era în viață. Părul lung până la urechi i-a fost pieptănat spre spate. Trăsăturile chipului său par împăcate. Nu e urmă de suferință. Brațele îi sunt pe lângă coapse. Are o jachetă gri, apretată. De la piept în jos e acoperit cu un steag roșu, având pe el simbolul galben cu secera și ciocanul încrucișate. Mincinosule! Doamna Mao Jiang Ching lovește masa cu pumnii. Tovarășul președinte nu a lăsat nici un testament! Stilul scrisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ori cea care-l va înlocui pe Mao pe Poarta Păcii Cerești. În cele din urmă, fotograful se potolește. Trage scaunul meu cât mai departe de meri posibil, pentru ca aceștia să nu fie în centru. Acum are o problemă cu jacheta mea Mao. Mi-am schimbat costumul în timpul bătăliei lui cu merele. Lui îi place mai mult cum îmi stă în rochie, dar eu insist să semăn cu un soldat. Mi-ar plăcea să mor în hainele astea. Pentru a reaminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
vor dovedi a se potrivi cu ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Prima imagine este cea a ceasului care atână pe peretele din Sala Milei. E ora 7:55 p.m. La intrarea în sală, Chun-qiao, cu pași grăbiți. poartă o jachetă Mao și pare mic și slab, ca și cum s-ar vedea prin niște lentile cu unghi amplu. Deodată, în spatele lui apar două gărzi. Îi sar în spinare și-l culcă la pământ. Îi scot ochelarii. Nu se zbate deloc și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în sfârșit în vizită. Karin îi auzi încă de când erau pe coridor. Fir-ar să fie, că tare-i frig în universul ăsta. —Mie-mi zici? Mi-au ieșit boașele prin ochi. Se rostogoliră în salon - Tommy Rupp într-o jachetă neagră, militară, iar Duane Cain într-un costum de camuflaj căptușit cu un strat izolator. Cei trei Muskratari 1, reuniți pentru prima oară de la accident. O potopiră pe Karin cu saluturi joviale. Ea rezistă impulsului de a-i întreba unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
păsări care trec pe aici, pe Ruta Centrală de Zbor. —Exact. Totul trece fix prin oraș. Credeam că e doar o chestiune de timp până când o să devenim noul St. Louis. Daniel zâmbi, înclină din cap și-și vârî mâinile în jacheta bleumarin. —Răscrucea țării. Să fie împreună - să fie, pur și simplu - era mai ușor decât îndrăznise să creadă. Ura valurile copilărești de nerăbdare, aproape obscene, având în vedere motivele care le aduceau înapoi. Exploata dezastrul, folosindu-și fratele rătăcit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cine era. Amigdala lui, își aminti ea. Amigdala nu poate vorbi cu cortexul lui. Îl mai ții minte pe unchiul Luther? întrebă ea. Trăgea astfel de el, poate nedrept. Mark se încovoie în vântul care-i bătea din față, în jacheta lui de baseball și căciula albastră, tricotată, pe care începuse s-o poarte ca să-și ascundă cicatricele până când părul avea să-i crească la loc. Mergea de parcă ar fi făcut acrobații. Nu știu cum stai tu, dar eu n-am nici un unchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și îndesă căciula pe cap. —Frate, nu te juca cu ce-i în capul meu. Își ceru iertare. Zguduit, Mark vru să se întoarcă înăuntru. Ea îl ghidă spre clădire. Mark își tot trăgea în sus și-n jos fermoarul jachetei, cu gândurile gonindu-i prin cap. O clipă, păru că voia să se elibereze, s-o recunoască. În ușa holului, murmură: — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu tipul ăla. —A murit. Imediat cum am ajuns noi acasă. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pe Mark, fără vreo implicare care s-o influențeze. Se așeză în hol, la capătul unei canapele din vinilin de culoare închisă, în fața unei femei neputincioase, puțin mai tânără decât el, prinsă într-o luptă de proporții epice cu fermoarul jachetei sale inutile. Voia s-o ajute, dar știa că mai bine se abține. Simțea un neastâmpăr straniu în timp ce-o aștepta pe Barbara, de parcă ar fi avut din nou optsprezece ani și s-ar fi dus la balul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aștepta pe Barbara, de parcă ar fi avut din nou optsprezece ani și s-ar fi dus la balul de absolvire. Se uita la ceas din două în două minute. A patra oară, țâșni în picioare, speriind-o pe femeia cu jacheta, care, îngrozită, își sfâșie fermoarul până jos. Uitase că-i ceruse lui Karin Schluter să-și sune fratele la ora trei fix, adică peste câteva minute. Începu să se învârtă pe lângă ușa închisă a camerei lui Mark, trăgând fără rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îmbătrânești înseamnă doar să acumulezi căcaturi idioate pentru care trebuie să-ți ceri scuze. Cum o să fie când o s-avem șaptezeci de ani? Daniel încercă să răspundă, dar Mark nu voia cu adevărat un răspuns. Își vârî mâna în buzunarul jachetei de catifea și scoase o bucată de hârtie plastifiată, plină de mâzgăleli ilizibile. Uite care-i treaba. Chestia asta îți spune ceva? —Sora... Karin Doi mi-a zis de ea. Mark îl prinse de încheietură. —Ea nu știe că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mă împingeau mereu de la una la alta. Încet-încet, obrajii mi s-au îmbujorat și au început să ardă ca focul. M-am uitat după tata și l-am văzut încărcând bagajele în mașini, împreună cu Massimo și Francesco. Massimo își dezbrăcase jacheta neagră și își suflecase mânecile cămășii. Ochelarii de soare și i-a păstrat pe nas. Prietenii au râs și și-au dat coate, căci toți știau cât de cochet era Massimo. „Nu-și scoate ochelarii nici când se duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
consolat cu gândul că măcar se asortau cu nasul meu care căpătase o culoare vineție intensă, pe lângă faptul că îmi curgea încontinuu. Rachel se prezentă echipată complet, cu o față proaspătă și frumoasă. Am observat că ea și Ed purtau jachete la fel. Ce drăguț. — Nu arăți deloc bine, spuse ea cu dulceață. Ai luat ceva? — Dacă ar exista ceva ce să nu fi luat, aș fi interesată să-l încerc. Voiam să tacă din gură ca să mă pot concentra pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Probabil și-a dat seama că spun adevărul, pentru că s-a cufundat relaxat în scaun. —Ei bine, în cazul acesta... a început el. — Nu mai e nimic de adăugat, am terminat eu fraza. M-am ridicat și mi-am pus jacheta. —îmi pare rău că v-am făcut să vă pierdeți timpul cu mine. Părea că urma să mai zică ceva, dar eram sătulă de camera aia mică, de discuția care nu ducea nicăieri și de atmosfera încărcată. întorcându-mă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
femeie din triburile africane cu ceva respect de sine nu ar fi purtat nici moartă acel candelabru sport, dar perlat, cu oameni de plastic atârnând de el. Baby era atât de slabă încât puteam să-i număr toate coastele prin jachetă. M-am pregătit psihic să trec prin fazele unei conversații politicoase. —Samantha! Au trecut ani! S-a aplecat și mi-a ciugulit amândoi obrajii. Candelabrele atârnau periculos de aproape de fața mea. Mi-am ținut mâna în sus, ca un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
se uita peste umărul meu după alți cunoscuți. între timp i-am trecut în revistă vestimentația. Firma de relații cu publicul a lui Baby reprezenta mai ales designeri de modă și era mereu îmbrăcată extravagant. în seara aceea avea o jachetă strâmtă de lycra cu vârtejuri psihedelice portocalii, galbene și verzi, jambiere verde închis și pantofi uriași. Fardul era portocaliu, iar părul ei, tuns scurt într-o manieră tranșantă, era vopsit într-un galben lămâie pal. Destul de ciudat, dar efectul per
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și să aranjez cu ea să vină să o vadă. Gândul m-a umplut de entuziasm. Avea în sfârșit un sens, era un pas înainte în viața mea. Frunzele îmi foșneau sub picioare. Mi-am adâncit mâinile în buzunarele de la jachetă și mi-am îndreptat umerii pentru prima dată, auzind cum trosnesc vertebrele din zona gâtului și coloana cum se destinde. Voiam să merg până la cel care dormea dus sub copaci și să văd dacă e în regulă, apoi să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a căzut pe spate, scoțând un sunet ciudat. Am știut imediat că e moartă. Sunt unele lucruri pe care nu ai cum să le greșești. Ochii lui Lee priveau goi înspre cerul alb ca hainele ei, alb ca și pielea. Jacheta pufoasă în care era înfășurată, confortabil și protector, nu-i mai ținea de cald. Era vânătă și înghețată ca marmura, pielea și corpul ei erau țepene; inflexibile, reci, toate păreau să fie la locul lor, la prima vedere, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Mă străduiam să ignor cântecul ei de sirenă când o voce a spus: —Scuză-mă. Era o fată cu părul des și scurt, blond decolorat, cu ruj roșu și o față foarte drăguță. Picioare lungi, în blugi tociți, și o jachetă neagră cu franjuri peste umeri. Părea că ezită. Stătea cu mâinile băgate adânc în buzunarele blugilor. —Locul ăsta e ocupat? — Da. Aștept pe cineva. —Ah... A făcut o pauză. M-am uitat în jur. Doar jumătate din mese erau ocupate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
groase suspendate în lichid. Nu i-am simțit gustul; limba mea era groasă ca o perie, dar a ajutat. Adormisem sau mai bine zis leșinasem, în patul lui Tom, dar din fericire reușisem să îmi scot mai întâi cizmele și jacheta. Era foarte important, mai ales în ceea ce privește jacheta; era decorată abundent cu fermoare și chestii din metal și nu-mi place să port urme de fermoar pe obraz pentru că am stat cu capul pe mână toată noaptea. Te face să arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
simțit gustul; limba mea era groasă ca o perie, dar a ajutat. Adormisem sau mai bine zis leșinasem, în patul lui Tom, dar din fericire reușisem să îmi scot mai întâi cizmele și jacheta. Era foarte important, mai ales în ceea ce privește jacheta; era decorată abundent cu fermoare și chestii din metal și nu-mi place să port urme de fermoar pe obraz pentru că am stat cu capul pe mână toată noaptea. Te face să arăți ca un punker care nu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
portocalii și galbene. Pe o ladă veche din lemn era un teanc de cărți de meditație și yoga. Principalul punct de atracție al camerei era ceainicul electric și diversele cutii de ierburi de ceai așezate sub el. Mi-am lăsat jacheta și cizmele la ușă. A fost o greșeală. Capul meu era foarte sensibil, iar zăngănitul și zornăitul diverselor fermoare și curele m-au făcut să tresar de durere. Judy m-a privit cu un amestec de milă și dezaprobare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]