2,068 matches
-
a întâmplat a doua zi în casa lui Sanis și azi își mai aduc aminte femeile din Broscărie. Mai întăi un zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui noiemvrie și femei jalnice călcau prin râurile de noroi, lăcrimând și clătinând din cap, petrecându-și la gară feciorii palizi. Se duceau la oaste feciorii lor; se duceau în alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște ape, îngropată în negurile toamnei și-n vijeliile iernii apropiate. Înainte de a adormi, auzi afară prin văzduh chemări jalnice de paseri străine, rătăcite... După o săptămână se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
juru-i fierbeau vecinătățile. Se gândi o vreme la întâmplări din copilărie, la viața petrecută pe lângă străini. Nici de tată, nici de mamă nu-și aducea aminte, și parcă-i cântau în suflet unele din tânguirile vântului, cu păreri de rău jalnice. Pe urmă cugetă la dragostea lui - și iar parcă văzu la căpătâi pe Marghiolița humelnicului. - Pe la spate, prin păretele de stuh, vântul răzbea în câteva locuri cu pulberea măruntă a omătului, și pe deasupra tot mai des se abăteau învăluirile. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nimic nu se compară cu momentul în care vezi moartea cu ochii. Pune lucrurile în perspectivă. După ce mi-am revenit din ascensiunea de scuba diving - a trebuit să stau puțin în faza de decomprimare, apoi ceva mai mult ascultând scuzele jalnice ale lui Codependent, fără îndoială întregul incident îl făcuse să se simtă foarte prost, n-am văzut niciodată o persoană care tânjea mai mult după atenție - am sunat-o pe mama să-i mulțumesc că m-a născut și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îmbrăcat în straiele pe care le purta în zi de vineri, și a-i cere solemn mâna lui Mariam. În alte împrejurări, Mohamed măsurătorul ar fi considerat că un hamal, fără alt avut decât buna reputație a breslei, era o jalnică partidă. Însă Mariam intrase deja în al nouăsprezecelea an de viață, vârstă până la care, dintre toate locuitoarele din Fès, doar câteva roabe și prostituate nu și-au serbat încă nunta. Harun era un neașteptat salvator și, dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
clinchet de oale, primul ospăț de nuntă trebuind să fie pregătit în timp ce se consuma căsătoria. Înveșmântată în roșu și auriu, Fatima se afla în fața mea, lividă în pofida sulimanurilor, nemișcată, înlemnită, surprinzătoare, străduindu-se să surâdă, cu niște ochi atât de jalnici încât, cu un gest spontan, am tras-o spre mine, mai puțin în chip de îmbrățișare cât mai curând ca să încerc s-o liniștesc. Și-a vârât capul la pieptul meu și a izbucnit în plâns. Am strâns-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nunții până a doua zi. Dar aveam oare să știu cum să îmbib țesătura albă în felul în care trebuia să fie îmbibată, fără ca vecina, martoră a nenumărate deflorări, să descopere înșelătoria? Mi-am plimbat pe deasupra Fatimei priviri disperate, imploratoare, jalnice. Părul ei roșcat se împrăștiase peste perna sul de la căpătâiul patului. Mi-am trecut mâna prin pletele ei, am strâns o buclă în palmă, i-am dat drumul oftând, bătând-o apoi cu palma peste obraji, tot mai iute, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în mare grabă, unii spre Tor, la miazăzi de Sinai, unde aerul este sănătos, alții în direcția oazelor, alții de asemenea spre Egiptul de Sus, dacă aveau acolo o reședință. Nenumărate ambarcațiuni s-au încrucișat curând cu noi, ca niște jalnici ciorchini de fugari. Ar fi fost o nesăbuință să merg mai departe înainte de a cunoaște întinderea răului. Am acostat așadar la malul dispre răsărit, într-un loc pustiu, hotărâți să stăm acolo cât va fi nevoie, luându-ne hrana din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
degete și-l făcea de rușine? — Ce să mă fac cu el? îi întrebă pe pelerinii care mai rămăseseră, ca să le arate că nu din pricina lipsei de eforturi sau de interes din partea lui ajunsese Sampath într-o astfel de stare jalnică. Își lovi fruntea cu latul palmei, ca spectacolul să-i ajute să treacă peste jena unei situații care ar fi trebuit trăite în plan privat. Doamnelor și domnilor din autobuz le păru puțin rău pentru el. — Da, da, ce rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Și se mai gândi la asta o vreme. Domnul Chawla stătea și aștepta. Nu izbucnise în râs și nici nu se apucase să strige sloganuri ca toți ceilalți proști pe durata întâlnirilor din ziua aceea. Livada ajunsese într-o stare jalnică și știa că și viața sa era în pericol, apropiindu-se de sfârșit. Deja fluxul de bani în contul de la bancă slăbise. Nu mai existau discuții, nu mai existau seri plăcute, nu se mai râdea. Sampath era nefericit, parcă ascunzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
eforturile lor de a le trage jos din jeep erau în mare măsură zădărnicite de faptul că acesta era prins în ele. Pinky, auzind zgomotele, ajunse să descopere că Hungry Hop fusese capturat de armată. Îl privi dezgustată. Ah, vierme jalnic. Legat fedeleș în halul acela! Niciodată nu-i mai păruse atât de adorabilă, atât de furioasă și de răzbunătoare. Hungry Hop îi aruncă o privire rugătoare, dar expresia de pe chipul ei era nemiloasă. O dezamăgise într-un moment crucial. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte, Ascultă jalnică poveste, Si fusul se opreste-n mâna Înduioșatelor neveste, Moșnegii toți fărâma lacrimi Cu genele tremurătoare, Aprinși, feciorii strâng prăseaua Cuțitului din gingatoare. Atâtea pătimi plâng în glasul Cu vânătorului părinte, Si-atâta dor aprind în inimi De clipă răzbunării
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
mă privește cu un ochi tulbure, iar în spatele meu se ivește lugubru corsajul industrial de pe Roosevelt Drive... Ar cam trebui să bată de opt, dar răsuflarea aburită a zilei atârnă ca un văl de ceață peste geana de lumină pierită, jalnică, întunecată. De cealaltă parte a străzii murdare, în ușa unui magazin de băuturi închis, s-au ivit trei puradei negri. Eu sunt - ei bine, eu sunt marea lor speranță, dar par mult prea triști ca să mai vină să-mi ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
înfățișare ce amintea de un cățel. Bun, hai să-i aruncăm fetei o privire ceva mai atentă. Pielea albicioasă arăta foarte palidă, izbind ochiul spectatorului, de parcă fata ar fi fost atacată de vreo erupție sau alergie. Avea niște sâni mari, jalnici, încrețiți chiar în mijloc, în timp ce un pliu de carne înconjura befelia înaltă a pantalonilor bleumarin, mătăsoși ca șortul unui sportiv. Da, partea de sus a sânilor avea mici creneluri, încă și mai albe ca restul pielii. Asemenea urme la douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
îngălbenit cu toții. Toată povestea m-a costat treizeci și șase de lire. Săptămâna trecută l-am dat în judecată pe inspectorul financiar. — Frumos, am spus eu. — Nu-ți place? I-am răspuns că da și m-am întors la haosul jalnic de pe birou meu. Sertarele străvechiului birou sunt îndopate până la refuz cu hârțoage pe care timpul a început să le sfâșie: cinci ani fără să fi plătit nici un impozit - de aia atâția bani... Sentimentul general în birou e că mă îndrept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Se spune că New York-ul e o junglă. Se poate merge și mai departe, spunând că New York-ul e o junglă. New York-ul e o junglă. Pe sub coloanele bătrânei păduri tropicale făcută din macadam topit, mocirlosul Ninth Avenue, asemenea unui jalnic Limpopo 1, cară în cârcă lui o flotă amenințătoare de crocodili și dragoni, rechini-tigru, mașini zgomotoase, paparude asudate. Pe la, colțuri stau vraci și vânători de capete, vrăjitori ce-și bombănesc descântecele - băștinași, băștinașii cei isteți ai junglei. Iar noaptea, învăluite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Sunt producătorul tău.“ Și eu care stăteam pur și simplu și dădeam din cap, zâmbitor, stupefiat, cretinizat, zugzwangat... Și mi-am adus aminte de Martin, aici în apartamentul meu, spunând din nou și din nou într-o tăcere sugrumată și jalnică: „Îmi pare așa de rău.“ Asta tot repeta: „Îmi pare așa de rău. Îmi pare așa de rău“. Toată dimineața aia, când moartea era atât de aproape și viața părea un lucru așa de bun - n-am chemat pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de schelet, - Învinețit ca un cadavru... - Vino-n zăvoiul violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... Sunt alții, și un alt poet - E mult de când dormeam în umbră, În cimitirul violet... Muzeul nopții Frunzișul acum pornit-a O leneșă, jalnică horă; Și plâng, și cu plânsul în noapte Răchita de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopții, Și sună a frunzelor horă - Eu trec din odaie-n odaie, Când bate satanica oră. Vânt Toamna a țipat c-un trist accent
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar, O, lasă-mă acum să te cuprind... - Hai, să valsăm, iubito, hohotind, După al toamnei bocet mortuar. Nocturnă O, nu mai cânta, harmonie pribeagă Că plâng, și
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
între patru ochi? — O, Doamne, aruncă Iocasta, nu suntem cam scorțoși? Nu suntem cam severi? Ce drept crezi că ai să-i mai ceri ceva domnului Jones? Virgil sughiță și apoi chicoti. Vultur-în-Zbor se gândi că arăta de-a dreptul jalnic și mânia i se combină cu rușinea și dezgustul, nimicindu-i stăpânirea de sine. — Prea bine, zise. Nu prea mai știu de ce-am venit până aici. Din prietenie, bănuiesc. Din obligație, recunosc. Și dintr-un sentiment de vinovăție. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am putut să devin înțelept și, în același timp, să păstrez acele însușiri care dau putere înțelepciunii. Să fii înțelept și puternic înseamnă să fii desăvârșit. Cel care este întreg este și mort. Așa că vreau să mor. Nu îmi doresc jalnica fâsâială cu care se încheie viața muritoare, ci o moarte satisfăcătoare, atent plănuită. O trecere estetică în lumea drepților. Elixirul Morții, eliberarea albastră, nu are putere pe muntele Kâf. Așa am conceput eu insula, pentru că atunci când construiești o viață, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Piatră, te voi strânge de gât bucuros, eu, cu mâinile mele, pentru tot ce i-ai făcut surorii mele. Acum, înainte ca moartea ta îndelung plănuită să aibă loc așa cum spui tu că o să aibă loc. Va fi o moarte jalnică și fără noimă, Grimus. — Măi, măi! rosti Grimus. Ce nervoși suntem. Oricum, tocmai mergeam către Trandafir. Trebuie să-l reglez în așa fel încât să deschid Poarta. Se duse către colțul cel mai apropiat de mijlocul casei. Și deschise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cumpere inele de logodnă, pentru că i se părea că toate arată la fel, care-mi spusese cu trei luni În urmă, când o prietenă comună de la colegiu se logodise pe bancheta unei trăsuri trase de cai, că e cea mai jalnică dulcegărie din lume, se transformase Într-o copie destul de fidelă a unei neveste stepfordiene. Sau poate că eram eu acră. Sigur că eram acră. N-avusesem de a face cu logodnele decât prin intermediul paginii despre nunți din New York Times, cunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pe care-i cunoscusem eu. A, știi cum e, o grămadă de bătrâni care aleargă pe teren după mingi pe care n-ar trebui să Încerce să le prindă și care se prefac că lovesc ca Roddick. Un pic cam jalnic, dar Întotdeauna amuzant. Ușa apartamentului lor era puțin crăpată și-l auzeam pe Will care vorbea cu televizorul din biroul său, ca de obicei. Pe vremuri, Will se ocupase de recăderea În alcoolism a lui Liza Minelli, de afacerile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
și eu aveam destulă demnitate Încât să Îmi dau seama că să fii disponibilă pentru aceiași oameni - chiar dacă erau unchiul tău și iubitul lui - mai mult de o dată pe săptămână la cină și o dată la micul dejun era Într-adevăr jalnic. — Ce, chiar trebuie neapărat să sărbătorim ceva ca să bem puțină șampanie? Întrebă Simon, servindu-se cu câteva bucăți din friptura feliată pe care menajera lor o pregătise ca fel principal. M-am gândit doar că ar fi o schimbare binevenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]