1,357 matches
-
istoria. Ratarea, În cele două ipostaze ale ei - ca poză sau ca realizare -, este o formă a libertății, a găsirii unui drum „propriu”: cel al unui teatru continuu, În polemică cu contemporanii, cu arta convențională, academică; apropo de lupta cu kitsch-ul În literatură sau arta plastică, suprarealismul, ajuns astăzi să domine binișor artele „clasice”, „realiste”, ce este, În definitiv, poză sau creație? Deoarece, la mai bine de un secol de la apariție, În jurul acelui minuscul Cabaret Voltaire de la Zürich, inițiat de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
respectul de sine, unul dintre cele mai rare, mai inflaționate, mai falsificate, mai scumpe, la urma-urmei! Da, mă joc cu acești „termeni-jucărie” și am avut chiar insolența ca pe „unul dintre aceștia” să-l cocoț deasupra acestor volumașe - Sensul vieții! Kitsch!, vor exclama nu puțini oameni fini, universitari sau nu, kitsch Îngrozitor; oare Breban nu-și dă seama că... despre acest lucru nu se vorbește? În lumea bună, se’nțelege! Da, e adevărat, azi, În „aerul timpului” este desigur de bon
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mai falsificate, mai scumpe, la urma-urmei! Da, mă joc cu acești „termeni-jucărie” și am avut chiar insolența ca pe „unul dintre aceștia” să-l cocoț deasupra acestor volumașe - Sensul vieții! Kitsch!, vor exclama nu puțini oameni fini, universitari sau nu, kitsch Îngrozitor; oare Breban nu-și dă seama că... despre acest lucru nu se vorbește? În lumea bună, se’nțelege! Da, e adevărat, azi, În „aerul timpului” este desigur de bon ton, dacă nu poți să ocolești „marotele romanticilor” sau ale
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fără Îndoială, la o vertiginoasă „cădere În istorie” sau, mai știi, Istoria Însăși și-a pierdut resursele imaginative și se copiază pe sine; fără rușine, Își declară o nouă virginitate, ce mai! Da, de acord, această sintagmă - „sensul vieții” - este kitsch, dar eu am fost și sunt Încă unul dintre acei romancieri cvasi-populari, care nu vor - sau nu pot! - să se Închidă În umbra rece și distinsă, aleasă, a unui cabinet, deși Îi admir pe acei mari scriitori care au făcut
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
iubit-o niciodată pentru amestecul prea mare de rase și mai ales de turiști veniți din toate colțurile lumii, pradă facilă nu numai pentru bistrourile Înșirate de-a lungul uriașei artere, dar și țintă a dezvoltarii unei Întregi industrii a kitsch-ului. După cum se știe, avenue des Champs-Élisées este tăiată În două de acel uriaș rondou numit Le Rond Point des Champs-Élisées Însemnând granița vizibilă, marcată, Între nordul arterei, partea comercială ce urcă până la Arcul de Triumf și continuarea ei, les
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
maselor contra elitei și contra oricărei individualități etc. Interesant și grotesc e faptul că, deși se voia un continuator al marilor principi munteni și moldoveni din istorie - iar scriitorul Titus Popovici și alții i-au satisfăcut, În pelicule ample și kitsch, o grandoare Împrumutată! -, proclamându-se un ctitor și un păstrător al tradiției naționale, el a rămas, Însă, prizonierul celor câtorva deziderate leniniste pe care le-a deprins În Închisorile făcute În tinerețe, iar În ultimul deceniu, a luat măsuri care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
suntele naturii În care omul și sentimentul său specific sunt evacuate, cu istorii care trebuie să conțină culori, mirosuri, accidente exotice, În nici un caz coerență sau simboluri, orice propunere de viziune părând o formă perimată de academism, dacă nu de kitsch, pur și simplu. Unitatea lumii este spartă În arta postmodernă și nu am fi prea neliniștiți dacă aceasta nu ar fi decât un semn al unei crize după care va urma din nou regăsirea unității viziunii umane asupra lumii și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
omagial al revistei lui Andrei Pleșu, "Dilema" 1998); Mircea Scarlat, în Istoria poeziei românești (vol. II, 1984), așază poezia eminesciană în "convenția clasicizantă"; Eugen Negrici, în Resursele populiste ale Luceafărului (din "România literară", nr. 17/1996 ( coboară Luceafărul "la nivelul kitsch-ului", având "o atracție plebee"; Dan C. Mihăilescu (într-o tabletă din revista "Luceafărul"): "cât de "reacționar" este Eminescu, reluând astfel într-un alt context ideea lui Ov.S. Crohmălniceanu din 1949 când, în urma unei anchete vorbea despre "nenorocul ca figura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de Eminescu moft: " Cea mai comică noțiune românească e moftul antiteză neîmpăcată și în sine atât de ridicolă dintre aparența exterioară și fondul intern" (Fragmentarium). Norocul, obsesie a lui Caragiale, are o mai largă semnificație decât simplul moft al omului kitsch, "ca și la Eminescu, dă naștere unei ambiguități ontologice, care-l transformă pe Caragiale, în ultimă instanță, în scriitor abisal", precizează Theodor Codreanu. Norocul sinonimul destinului. Se vede, încă o dată, cum Eminescu a fost "un semănător de arhei în cultura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu credem că el s-a gândit la scandarea propriu-zisă, ci poate la un ritm interior în consonanță cu ritmul cosmic. Caragiale se referă și la "capetele sucite ale decadenților", dar precizează Theodor Codreanu, el demolează avant la lettre schelăria kitsch-ului postmodernist, care în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune adevărul e prizonierul unei iluzii (al unei singure măști în care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
citesc "Răcnetul Carpaților" sau "Vocea patriotului naționale" reprezentând punctele de reper, mediatorul între individ și Centru. Metafora întărește caracterul de mediator al presei spre o falsă transcendență" (p. 126). În sfârșit, moftul "este îmbrăcat în haina manierei". Omul moft, omul kitsch sunt realități descoperite de Caragiale și le-a impus după modele reale (citându-l pe Ștefan Cazimir). Coroborând datele biografice ale lui Caragiale cu unele schițe, Ștefan Cazimir afirmă că Mitică era un prieten de-al dramaturgului, Ghiță Matheescu, patronul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ca rol fu mare mititelul!"). Autorul eseului ne avertizează că nici Eminescu, nici Caragiale nu au fost republicani, dar degradarea instituției monarhice era supărătoare într-un sistem "curat constituțional", artificializarea vieții politice fiind evidentă și inevitabilă. Se vorbește despre un kitsch politic cu consecințe "devastatoare" a "păturii superpuse". "Perechea regală" e caricaturizată în O scrisoare pierdută iar capătul de drum al desacralizării îl constituie "onoarea de familist" a lui Jupân Dumitrache sau Zaharia Trahanache (p. 148). Există o matrice estetică în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
devenind politica oamenilor slabi, care vor să domine lumea cu orice mijloace. Uzurpator de Dumnezeu și de sacru, demolator al istoriei ca știință și al ideilor de tradiție și de națiune, postmodernismul a devenit o cultură similară cu cea a kitsch-ului. O cutie a Pandorei din care izvorăsc toate relele lumii, cu efecte dezastruoase nu numai în cultură și literatură, dar, cu asupra de măsură, în politică, în societate, în familie. Th. Codreanu zăbovește asupra consecințelor lui nefaste, în toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
producătoare de o "prea-necesară" și "prea-vitală aroganță. Explicabil fenomen din momentul în care îi vedem vorbind despre "racordarea la valorile europene". "Revoluțiune cu voie de la polițiune", produs al aparatului de partid și de stat al deceniului 8 din secolul XX, kitsch-ul postmodern a continuat să bântuie România ca o fantomă leninistă. [Secvențe despre evoluția postmodernismului și a postmoderniștilor români din vol. Transmodernismul, Iași, Ed. Junimea, 2005, de Theodor Codreanu (n.ed.,L.C.)] Am citat din cartea semnată de Theodor Codreanu, Transmodernismul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
supus și Eminescu în "Dilema" anului 1998 de către Mircea Cărtărescu. Un alt reproș adus postmodernismului ține (după formularea "kynică" a lui Alain Finkielkraut) de moda Disneyland instaurată atât de confortabil în mai toate instituțiile dâmbovițene (cultură, învățământ, mass-media) sufocate de kitsch și hedonism (devenite mod de viață), unde unicul îndemn este "amusez-vous!", iar scopul, cum spune autorul, este distracția ca "eon al ridicării la demnitate culturală". Prin urmare, ca să nu mai fie profesorii catalogați de către discipoli (și nu numai, din păcate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bezmetice, paralizat fiind în distracții, în pornografie și în violență malefică. Cu "telecomanda televizorului în mână" omul se simte "liber", fără să-și dea seama că se afla "într-un ocean de cultură fără capodopere" (idem, p. 40). Postmodernismul propune kitsch-ul, cultura coca-cola, într-un cuvânt hedonismul global. Spre a nu cădea în elitism, mass-media au decretat lumea show-business-ului, a publicității, a filmului american contra celui european, renunțând la problematizare și finețuri artistice. Alain Finkielkraut consideră că postmodernismul a deschis
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de stil, "repetiții cu diferență ale metaforei", menite să pună în evidență "transcendentul care coboară", că lui Caragiale nu-i era străină profunzimea (dezagreabilă postmoderniștilor), condamnând indirect transferul nejustificat al miticismului de la personaj spre autor și demonstrând convingător că omul kitsch, de care vorbea Ștefan Cazimir, nu acoperă realitatea artistică a operei sale, pentru a ne transmite în final ideea, lipsită de orice echivoc, că problema-cheie a oricărei evaluări temeinice rămâne transcendența. Cu aproape trei ani în urmă, comentând Basarabia sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ceva mai mult de un deceniu, după cum la noi acasă Al. Mușina, L.I. Stoiciu și Mircea Cărtărescu s-au lepădat de acesta, poate și din conștiința faptului că postmodernismul cultural, cu sau fără suport economic, duce inevitabil la subcultură și kitsch. "Graba clasicizării trage concluzia sarcastic autorul acestei cărți a condamnat postmodernismul să moară infantil, chiar înainte de a ieși din stadiul zombie" (p. 137). După ce admite că un scriitor poate fi citit prin mai multe grile, complementare sau nu, autorul se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unei vieți noi, al cărei act creator se numește comuniune". Întorși la natură și la lumea animalelor, ca teste esențiale pentru iubirea aproapelui, Tomas și Tereza refac familia tradițională, sub semnul comunicării spirituale totale. Astfel, Milan Kundera "iese din capcanele kitsch-ului postmodernist și atinge ethosul transmodernist" (p. 285). Spectaculoase sunt "descoperirile" literare ale lui Th. Codreanu, în dezacord cu ierarhiile oficiale, cu atât mai de luat în seamă cu cât sunt mai convingător argumentate. Primul ar fi C.D. Zeletin, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cioburi, ale unui conglomerat valoric autentic, tradițional. Această pseudocultură de compoziție (în contextul în care civilizația impune subcultura fără frontiere) nu face altceva decât să decupeze din marile opere fragmente care, odată supuse adiției, nu pot conferi decât dimensiunea de kitsch a complexului postmodern. Remarcabilă, așadar, continua raportare a cercetătorului la cultura română. În sensul demonstrării preexistenței nucleului germinativ autohton, în sensul demonstrării inutilității importului de formă pentru a îmbrăca un conglomerat rigid și găunos, alcătuit nu din structuri dinamice, funcționale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu-i poate îndepărta de adevărata lor imagine, a unui "soi de sămănatorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă" (p. 121). De aceea, Goma îi și numește textiliști. În cultura română, depășirea încremenirii în formă prin kitsch-ul optzecist, se poate realiza, și îi dăm crezare lui Theodor Codreanu, doar printr-o acțiune recuperatorie a valorilor autohtone. Calea este spre universal prin național. Tentativa de înăbușire a manifestării identității naționale prin multiculturalismul de import realizat de celebra
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o invenție verbală epidermică, lipsită de profunzime, afirmația constituind o caracteristică generală a postmodernismului, motiv pentru care: "Cei talentați s-au salvat însă pe cont propriu, fie părăsind paradigma, fie apropiindu-se de ethosul transmodern." (Th. Codreanu) Azi, postmodernismul promovează kitsch-ul, pornografia, arta de tip "coca-cola" (desenele pe pereți, pungi de plastic, lenjerie intimă chiar cu chipul lui Iisus, tatuaje etc.). Adrian Dinu Rachieru consideră postmodernismul o formă fără fond. Stabilește două faze evolutive după 1989, prima până prin 1995 pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pus în situația să dăscălească "personalitatea considerată de prim-plan a culturii românești": "În caz că se utilizează forma neasimilată, spre a da un aer livresc scriiturii, atunci aspectul articulat trebuie scris "motto"-ul, ca și în cazul altor neologisme neasimilate, precum "kitsch"-ul ..." (și nu "kitschul" sau "kitschului" cum este ortografiat de dl Manolescu la pag. 1126). Referitor la "ciudățenia produsului", Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dăscălească "personalitatea considerată de prim-plan a culturii românești": "În caz că se utilizează forma neasimilată, spre a da un aer livresc scriiturii, atunci aspectul articulat trebuie scris "motto"-ul, ca și în cazul altor neologisme neasimilate, precum "kitsch"-ul ..." (și nu "kitschul" sau "kitschului" cum este ortografiat de dl Manolescu la pag. 1126). Referitor la "ciudățenia produsului", Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția Istoriei... manolesciene, Th. Codreanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
considerată de prim-plan a culturii românești": "În caz că se utilizează forma neasimilată, spre a da un aer livresc scriiturii, atunci aspectul articulat trebuie scris "motto"-ul, ca și în cazul altor neologisme neasimilate, precum "kitsch"-ul ..." (și nu "kitschul" sau "kitschului" cum este ortografiat de dl Manolescu la pag. 1126). Referitor la "ciudățenia produsului", Th. Codreanu își expune argumentele pe întinsul a șapte capitole, șase dintre ele având drept subiect central noțiunea canonului. La apariția Istoriei... manolesciene, Th. Codreanu era conștient
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]