2,010 matches
-
și să-ți aplice vreuna din metodele de respirație artificială: tip Silvester sau tip Schäfer sau gură-la-gură sau nas-la-nas sau naiba știe ce altă invenție de menținere cu sila în viață". "Unii susțin că sinuciderea e un gest de supremă lașitate umană. Ha! Alții, dimpotrivă, că e un gest curajos și demn. Ha! Ha! Fleacuri! Este o banală chestiune de opțiune. Dar ți se ia acest drept, câștigat cu greu, după zeci de milenii de adaptare și selecție naturală și artificială
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
politicos cu inferiorii decât cu egalii, mai politicos cu egalii decât cu superiorii. Lipsa de politețe față cu egalii și cu superiorii este numai o necuviință, care îți poate atrage represalii, pe când față cu inferiorii este o cruzime și o lașitate, căci provoacă o durere care nu poate riposta. Când triumful este aproape și, pentru a face ultimul pas, ți se cere o ticăloșie, nu-i așa că-ți vine greu să nu o faci? O nenorocire venită din propriile noastre greșeli
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei, nenorocitule, iar ea te ascultă rece și tăioasă ca o spadă de gheață și ridică în suflet altare celuilalt. Disimularea femeii față cu bărbatul e în ordinea lucrurilor, pe când a bărbatului față cu femeia e contra naturii, e o lașitate, e antipatică. O femeie se simte măgulită când e iubită de orice bărbat, pentru care nu are dezgust. Dar numai un fat nu se simte indispus și chiar nenorocit, când e iubit de o femeie, pe care el nu o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
atenția cuvenită, am fost distrat și rece. Atunci ea și-a lungit buzele, și albastrul ochilor i s-a întunecat. Apoi m-a ignorat complet, dar n-a părăsit odaia, și mi-a trebuit o întreagă strategie, alcătuită din lingușiri, lașități și - mizerabil corupător de suflete! - mai ales ispite, ca s-o pot recâștiga. În sfârșit, i-am cucerit un zâmbet, apoi, printr-o genială comicărie, un acces de râs. Și pe urmă am fost și mai amici, toată ziua. Prietenia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
buzele subțiri și roșii. - Ești palid. Te-ai obosit. Acum sunt mai grea decât la Vorniceni. Am crescut. Da, greutatea ei a crescut, tulburătoare. E femeie. O simțeam în braț la fiecare încordare. Toată greutatea ei... Toată femeia... Rebeliune și lașitate. La Mănăstirea Neamțului, singur. Pretextând însă, față cu Adela, o afacere, făcând, așadar, concesie fricii ca gestul să nu aibă întreg efectul pe care teoretic tocmai voiam să i-l dau (afirmarea independenței și libertății mele față de ea!), am stricat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
am făgăduit nimic. Așadar, din motive de înalt ordin moral și sentimental - imposibilitatea de a crede că o femeie ca ea mă poate iubi, frica de a nu o putea face fericită chiar dacă m-ar iubi, care deghizează poate o lașitate, - m-am comportat, mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colț mai întunecat pe o femeie cu care flirtează și pe care o crede destul de accesibilă! Am căzut ca o femeie isterică, m-am dat pradă mâinii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
personajul caută viață, nu artă, cum crede Radu G. Teposu, vrea să capteze fluidul vital al acestei femei de care s-au îndrăgostit spontan și soția lui Duvid, și stareța Mănăstirii Văratic. Că nu în-drăznește, din complex al neputinței, din lașitate ori exces de luciditate, e altceva. Naratorul în nici un caz nu urmărește să bagatelizeze personajul, dovadă sunt și cele câteva referințe fugare despre succesul bărbatului: dna Timotin și maica arhondară îl simpatizează, soția ceasornicarului Duvid, când pleacă din stațiune, "plîngea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
laturi: motivul neputinței și motivul nepotrivirii. Aceste motive apar chiar la nivelul textului, dar sunt depistabile și în profunzimea lui. Nu izolăm aceste motive de dragul inventarierii, ci pentru a le sesiza funcția estetică, rostul lor în roman. Complexul neputinței, al lașității. Încă de la început, personajul se considera un neputincios din pricina deosebirii de vârstă. Se simte bătrân, comunică aceasta și Adelei, incapabil de a întreprinde ceva nou. Enunțul poate fi înțeles ca atare, dar am folosi o grilă inadecvată, oricum incompletă, pentru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
citește clar acum: "Așadar, din motive de înalt ordin moral și sentimental - imposibilitatea de a crede că o femeie ca ea mă poate iubi, frica de a nu o putea face fericită, chiar dacă m-ar iubi, care deghizează poate o lașitate - m-am comportat mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colț mai întunecat pe o femeie cu care flirtează și pe care o crede destul de accesibilă". Pudoarea morală din el se revoltă în accente depreciative la adresa josniciei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Pe acestă imensă platformă Înghețată, pot ateriza escadriele de avioane grele. Mege-ți fără teamă...!” Ne având la Îndemână altă alternativă, Tony Pavone Își făcu singur curaj, ștergându-și cu dosul palmei transpirația de pe frunte scrâșnind dinții de ciudă: inexplicit, dovedise lașitate În fața celor trei bărbați. De regulă se știa un om curajos...! Vântul dela Nord Își mărise intensitatea, pătruzând prin Îmbrăcămintea lor sumară obligăndu-i să iuțească pasul, să se grăbească. Tony Pavone nu se mai gândea la nimic, nici măcar la senzația
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
intre În prima clădire, ca și cum acolo ar fi locuit. Ajunsese la ușă Înaintea hoțului. Poate tupeul Îl va fi calificat drept prea neglijabil pentru a fi urmărit. Bărbatul nu părea să se simtă amenințat de nimeni. Lua de bună delăsarea, lașitatea lumii. Sammler, cu efort, deschise o ușă mare de sticlă, cu grătar negru, și se trezi Într-un hol gol. Ocolind liftul, localiză scările, urcă prima serie de trepte și se așeză pe ultima treaptă. Câteva minute de odihnă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
simțire ce ești! Ești un porc, nu ființă umană. Cum poți să pui o asemenea Întrebare unuia care e pe punctul de a muri ? Ești penibil! Trebuie să-ți spun că nu dau doi bani pe cel dispărut... E o lașitate... Numai un laș ar fi făcut așa ceva. Ce naiba vă tot agitați atîta pentru el? Eu n-aș face-o!... Așa! Mi-am pus ștreangul... Stau bine... O să simt În curînd că-mi dă sîngele pe nas. Mă duc mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
alege pe mine să-i trăiesc o disperare, te alege pe tine să-i trăiești o iubire, îl alege pe Grigore să-i trăiască fricile, pe Maria - să-i trăiască un vis, pe Vasile - să-i trăiască un moment de lașitate, pe Ion - să-i trăiască o sclipire de ură și așa mai departe... Și din tot ce ni se întâmplă nouă el învață, învață și devine tot mai înțelept și mai tandru. Simt asta mai ales duminica după-masa, când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un informator. Vocea lui Ceaușescu nu am să o uit niciodată. Răsărea din orice cutie cu butoane și se amplifica prin megafoane. Mă prăbușeam de rușine. Intram în clasă și chipul lui rânjea strâmb pe perete. Dumnezeule, mă prăbușeam de lașitatea noastră. Vezi, tu ai fi putut să nu trăiești la fel de acut această senzație. Nu aveai și sentimentul proximității spațiale. Pentru noi, el era și fizic aproape, nu doar imaterial. De câte ori mergeam pe un traseu la o porcărie populară adulativă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mai îndrugam la întâlnirile noaste săptămânale: AKM, bazuca, grenada. De, mai aveam puțin și treceam la ghioagă și săgeată. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că voiam să-l ucidem pe Ceaușescu fiindcă el viu era proba evidentă a lașității noastre. Mutra lui ne comunica seară de seară același mesaj: „Rahaților, sunteți mai rahați cu o zi”. Eram maturi, oameni în toată firea, cică responsabili. Aveam, spre deosebire de alții, măcar experiența livrescă a demnității și libertății. Nici măcar scuzele omenești nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu ștersese rafturile în laboratorul de fizică. Mă mulțumeam să citesc Toamna Patriarhului și să văd cum crește coiul dictaturii în diverse tovarășe și tovarăși din acea specie. Nu doar pe Ceaușescu voiam să îl ucid, ci și toate aceste lașități ale mele, pe mine cea neputincioasă și lașă. Mi-era silă de mine care o făceam pe nufărașul elitist și strâmbam din nas. Dacă eram femeie de-adevăratelea, săream la capra aia și-i smulgeam părul din cap. Mircea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
una întreagă în care bucuria porcului a fost cu totul uitată pentru o altă bucurie, în sfârșit de natură spirituală, venită de undeva din adâncul unei umanități sensibile și pierdute sub imperativele triste ale vieților noastre diminuate de frustrări și lașități. O țineam pe bunica de mână fiindcă de data asta ea se făcuse mică detot. O țineam așa cum mă ținea ea pe mine când mă ducea prin sat la colindat și eram mai scundă decât nămeții. În biserică era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mult ca să reziste la întuneric și frig. Cu un lucru nu sunt de acord: cu autoculpabilizarea; a noastră ca indivizi, a noastră ca popor. Păi frate, nu am fost noi culmea virtuții, dar să nu-mi spui tu mie că lașitatea noastră era cantitativ mai mare decât a vecinilor noștri de dincolo de Cortină, că natura umană era mai degradată la noi decât la ei. Nu, frate, nu. Mă uit la ei cum înghit pe neamestecate tot ce le servește mass-media, bând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mii de oameni. „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Strigam. Eram congestionați, răgușiți; strigam ca-ntr-un delir continuu. Călin s-a urcat pe o mașină „Veniți cu noi! Veniți cu noi!” Ei, Mihaela, și-atunci am văzut ce însemna lașitatea semenului meu. Între noi și ei nu erau decât patru metri de astfalt. Toți stăteau pe trotuare, mii de oameni se uitau la noi, nimeni nu trecea! Câțiva s-au aventurat până la mijlocul șoselei, s-au uitat înapoi și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe trotuare, mii de oameni se uitau la noi, nimeni nu trecea! Câțiva s-au aventurat până la mijlocul șoselei, s-au uitat înapoi și s-au întors pe trotuar. Unii s-au pus în genunchi. Nimeni n-a trecut. Din lașitate, sau poate pentru că au avut timp să se gândească (nu ca noi) înainte de a face pasul cel fără de-ntoarcere. De fapt, poate chiar asta e lașitatea. „Nu vin ei la noi, atunci mergem noi la ei.” Asta am zis și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întors pe trotuar. Unii s-au pus în genunchi. Nimeni n-a trecut. Din lașitate, sau poate pentru că au avut timp să se gândească (nu ca noi) înainte de a face pasul cel fără de-ntoarcere. De fapt, poate chiar asta e lașitatea. „Nu vin ei la noi, atunci mergem noi la ei.” Asta am zis și-am plecat dinspre piață spre trotuar. Acolo ne-au surprins și fotografiile care s-au făcut (cine știe din ordinul cui, dar au apărut în Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ce ținea locul mamei, părea neschimbată. Câți ani trecuseră de când o văzusem prima dată? Noaptea conversai în somn cu bietul meu președinte care nu înțelegea; începusem să nu înțeleg nici eu, de ce judecătorii rămași în funcții - mă număram printre ei -, lașitatea lua locul demnității 3. Era acum la mijlocul lui martie, un soare lânced dislocase gheața fluviului în mari rupturi mânându-le spre răsărit, se anunța venirea înceată a primăverii, când în după-amiaza acelei zile, stând întins pe canapeaua din camera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
rămase la rândul lui uluit, însă nu de cele întâmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată în câmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era jenă, mă simțeam umilit de gândirea lui, căci nu aveam timpul psihologic să-i explic - și chiar de-aș fi putut, tot n-ar fi înțeles, că în tribunale nu se poate interveni, pentru că nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
frică să vorbești chiar cu cei mai apropiați ai tăi. Ce regim e acesta? Ce țară? Ce lume? Ce dorință de înșelare, ce spaimă ne vânzolește creării? În numele cui? Te iubesc, dar asta e altceva. Spui că ești pur, dar lașitatea te anulează. Un om laș nu poate fi pur; el cedează la primul preț, uneori chiar fără preț sau prețul abject al comodității. Hai, gândește-te... În curând am să-ți arăt ce înseamnă curajul. Viața nu trebuie trăită oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
părea că erau jenați să discute despre ea. Cu toate acestea, toți aveau responsabilități, dar se spălau pe mâini. Ei mă trimiseseră, dar parcă se disociau de mine, după ce m-au aruncat în groapa cu lei; lipsă de interes sau lașitate? * La sosirea în țară, am rămas dezamăgit și șocat de lipsa de reacție, de muțenie; eram îngrijorat, așteptând semne din care să pot deduce cum a fost apreciată această activitate; trecusem prin atâtea, pentru ca să nu am acel minim de prudență
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]