4,823 matches
-
p³li) de viÌ¿cik³. Trebuie amintit că diferite considerente magice transferă numele bolii asupra remediului, existând astfel un „spin (sau fructele) de holeră” (Xanthum spinosum), alte patru plante fiind semnalate ca remedii În folclorul botanic românesc - cf. M.P.Sitaru, Etnomedicina lingvistică, Timișoara, 1999, pp. 140 și 175 (Berberis vulgaris, Omphalodes scorpioides, Serratula tinctoria, Xanthum strumanium). Identificarea dintre scr. viÌ¿cik³ (atestat Încă din perioada vedică) și holeră e contestată de Meulenbeld, HIML 1999, IA, pp.67-68 n. 8. Prima descriere a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Mihai Ralea. Bursier al Universității din Perugia în 1980, conferențiază despre raporturile româno-italiene la Napoli, Roma, Genova, Florența, Torino. Va fi, din 1991, director al editurii și revistei „Virtus Romana Rediviva” din Iași, și, scurt timp, cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca. În 1995 beneficiază de o bursă de studii la Arhivele Vaticanului. Colaborează cu cronici literare, eseuri, note de călătorie la „Iașul literar”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Steaua”, „Tribuna”, „Astra”, „Ateneu”, „Dacoromania” (Freiburg), „Apostrof
SANGEORZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289470_a_290799]
-
pe care a condus-o din iulie 1866 până în decembrie 1869. În coloanele acestei reviste, precum și în „Almanahul Societății Academice Social-Literare «România Jună»”, „Arhiva”, „Candela”, „Familia”, „Gazeta Transilvaniei”, „Vatra” ș.a. i-au apărut cronici și articole, studii de istorie, de lingvistică și istorie literară, studii și culegeri de folclor. Cunoscut și apreciat, S. va fi ales în 1866 membru al Societății Literare Române (Academia Română). Era, totuși, un adept al sistemului fonetic preconizat de Pumnul, iar aplicarea excesivă a acestui sistem în
SBIERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289526_a_290855]
-
șef de sector sau de colectiv, coordonator al unor proiecte, redactor-șef, între 1991 și 1996, la „Revista de istorie și teorie literară”. În 1972 obține titlul de doctor în filologie cu o teză despre literatura epistolară. Tentat inițial de lingvistică, debutează la rubrica „Vocabular regional” a revistei „Cum vorbim” din 1949 și, în aceeași perioadă, scrie versuri, pe care însă nu le publică. Debutul editorial are loc în 1958, cu monografia G. Topîrceanu. Viața și opera. Colaborează, de-a lungul
SANDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289469_a_290798]
-
fond de manuscrise Mite Kremnitz, între care se afla și un caiet eminescian, denumit de Perpessicius „caietul roșu” și socotit pierdut. A fost prodecan, apoi decan al Facultății de Filologie clujene, iar între 1976 și 1989 a condus Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”. Din februarie 1990 până în decembrie 1994 este profesor invitat la Universitatea din Leipzig. De la 1 octombrie 1995 va fi profesor și șef de catedră la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Ca profesor, Ș
SCHIAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289552_a_290881]
-
muncitor. Învață mai întâi în orașul natal, unde urmează și cursurile Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” (1957-1961). Va absolvi Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj în 1968, fiind repartizat cercetător la sectorul de istorie literară al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române. În 1974 își susține doctoratul cu teza Retorica ficțiunii. Urcă toate treptele profesionale din cercetare, până la gradul de cercetător științific principal gradul I (1990). În 1981 și 1982 este trimis lector de limba
SASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289506_a_290835]
-
în științe filologice din 1968, cu teza Ecouri literare universale în poezia lui George Coșbuc, profesor universitar din 1970 și șef al Catedrei de literatură română, comparată și teorie literară (1972-1985). În paralel, a lucrat în calitate de cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj al Academiei RPR (1953-1954), redactor la „Tribuna” (1957-1959), coordonator al revistei bilingve „Pro Didactica” (1980-1989). De asemenea, conduce Catedra de română și limbi străine de la Institutul de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (1959-1964), fiind
SCRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289577_a_290906]
-
simt chemați să împlinească năvalnic, ca la început de lume, pornind de la nimic, ceea ce istoria neglijase vreme de o mie de ani” (Lucian Blaga). Iluminiștii ardeleni au acordat prioritate absolută domeniilor în care puteau activa în serviciul națiunii: istoria și lingvistica. În scrierile cu caracter istoric, realizate pe baze documentare fără precedent și urmând principii metodologice demne, în parte, de istoriografia occidentală contemporană, ei demonstrează originea romană a neamului românesc și continuitatea vieții romane în Dacia; în cele de limbă, se
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
condiția ca aceștia să fie de sursă latină. Extrapolarea demersurilor pentru învederarea caracterului latin a dus, prin exponenți din a doua generație ai Ș.A. - Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Ioan Massim, cărora, de altfel, le revin merite importante în întemeierea lingvisticii românești -, la apariția curentului latinist, ce urmărea crearea unei limbi artificiale, curent combătut de personalități proeminente ale culturii naționale, ca Alecu Russo, Vasile Alecsandri, A. I. Odobescu, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu. Esențial pentru aprecierea corectă a Ș.A. este a ține
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
rusă, școala medie din Tatarbunar (1944-1948), pe care a absolvit-o cu „medalie de aur”. Frecventează cursurile secției de filologie clasică a Facultății de Filologie de la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev (1948- 1953), fiind în continuare doctorand la Catedra de lingvistică generală și filologie clasică a aceleiași facultăți (1953-1956). Susține teza de candidat în științe filologice în 1958, cu tema Împrumuturi lexicale de origine rusă și ucraineană în limba română. Tot acum organizează Seminarul de limbă română. În 1974 obține titlul
SEMCINSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289612_a_290941]
-
asistent în 1956, în 1975 devine profesor. Din 1976 până în 1999 deține și funcția de șef de catedră; în mai multe rânduri prodecan, decan ad-interim în 1970, din 1999 e profesor emerit al Universității „Taras Șevcenko”. A ținut cursuri de lingvistică generală, de istoria limbii române sau privind raporturile lingvistice slavo-române ș.a. și a participat la diverse congrese și conferințe internaționale, multe organizate la București și Chișinău. Studii și articole de lingvistică și istorie literară i-au apărut în reviste din
SEMCINSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289612_a_290941]
-
emerit al Universității „Taras Șevcenko”. A ținut cursuri de lingvistică generală, de istoria limbii române sau privind raporturile lingvistice slavo-române ș.a. și a participat la diverse congrese și conferințe internaționale, multe organizate la București și Chișinău. Studii și articole de lingvistică și istorie literară i-au apărut în reviste din Ucraina și din alte țări, în primul rând din România și din Republica Moldova. În 1991 a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe de la Chișinău, iar în 1993 președinte
SEMCINSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289612_a_290941]
-
S. Eliot, Mihail Bulgakov, Guillaume Apollinaire, Tennessee Williams, Hugo von Hofmannsthal, Bertolt Brecht, William Saroyan, Jean Anouilh. Profilul cultural al publicației depășește o arie de interes strict literar, vizând completitudinea fenomenului artistic, cum demonstrează și numeroasele eseuri pe teme de lingvistică, filosofie, etnologie, sociologie, istorie, muzică, plastică, coregrafie, cinematografie, teatru, autorii selectați fiind Leonardo da Vinci, Friedrich Nietzsche, Sșren Kierkegaard, Roland Barthes, Benedetto Croce, José Ortega y Gasset, Ferdinand de Saussure, Martin Heidegger, John Ruskin, Henri Matisse. Documentul, mărturia, memorialistica, ce
SECOLUL 20 - SECOLUL 21. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289596_a_290925]
-
1929 și 1939 la Liceul Național din Iași, ulterior fiind transferat la Liceul „Mihai Eminescu” din București. În perioada 1942-1946 este conferențiar de filologie romanică la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității bucureștene, apoi cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, unde colaborează la Dicționarul limbii române și la Dicționarul limbii române moderne (1958). Publică în „Revista filologică” (Cernăuți), „Arhiva” (Iași), „Romania” (Paris), „Revue internationale des études balkaniques” (Belgrad), „Annuaire de l’Institut de Philologie et d’Histoire Orientales
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
Rolul istoricului literar e considerat simplu, modest: el sistematizează cunoștințele, evită generalitățile și simplificările, prevenind astfel schimbarea realității istorice, nu intervine niciodată „prin declarații lirice sau cascade de elocvență, atât de puțin convingătoare pentru cetitorul impasibil”. Ca și studiile de lingvistică, contribuțiile lui Ș. la istoria literaturii române vechi denotă rigurozitate metodologică, respect - uneori chiar excesiv de critic - față de ceea ce s-a făcut înainte, prudență în raport cu tendința de a înfățișa literatura română veche numai după influențele străine. Pe de altă parte, începuturile
SIADBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289662_a_290991]
-
evenimentele folcloristice mai deosebite, interne și internaționale, alături de medalioanele unor personalități ce au activat pe acest tărâm, după cum a fost asigurată și o rubrică de bibliografie care, cu toate neajunsurile, rămâne printre primele inițiative românești în această privință. Preocupările de lingvistică ale unor colaboratori se reflectă în articole de istorie a limbii române, glosare regionale din toate provinciile, folosite în bună măsură la elaborarea unor dicționare, în publicarea unui vast material lingvistic și etnografic referitor la îndeletniciri (păstorit, agricultură, pescuit, meșteșuguri
SEZATOAREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289654_a_290983]
-
orale și totodată necesitatea ca materialul cules să fie reprodus fidel. Aceste opinii sunt, de altfel, reluate în articolul Câteva observări asupra scrierilor din popor și pentru popor. S. crede că limba creațiilor populare are și o deosebită însemnătate pentru lingvistică, prin materialul de multe ori arhaic pe care îl oferă spre studiu (în special colindele). În ceea ce privește culegerea folclorului, el admite numai înlăturarea cuvintelor indecente, inestetice sau străine, introduse, după părerea sa, fără rost. Totuși, poveștile publicate în „Tribuna” și în
SIMA AL LUI ION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289673_a_291002]
-
și de gramatică comparată a limbilor indoeuropene la Universitatea din Iași. În urma epurărilor din 1948 este retrogradat ca asistent, apoi înlăturat din învățământ (1950), fiind repus în drepturi în 1955. Este membru al unor societăți științifice românești (Societatea Română de Lingvistică, Societatea de Studii Clasice) și străine (Société de Linguistique de Paris, Indogermanische Gesellschaft). Debutează în 1913, la „Arhiva”, cu studiul Spre ideal (Importanța învățământului clasic). E prezent cu versuri, note, studii, cugetări, traduceri în „Glasul țării”, „Orpheus”, „Revista clasică”, „Luminătorul
SIMENSCHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289677_a_291006]
-
învățământului clasic). E prezent cu versuri, note, studii, cugetări, traduceri în „Glasul țării”, „Orpheus”, „Revista clasică”, „Luminătorul”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața Basarabiei”, „Însemnări ieșene”, „Cuget moldovenesc”, „Cetatea Moldovei”, „Camenae”, „Ethos”, „Analele științifice ale Universității din Iași”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”. Povestea lui Nala, un episod din Mahabharata tradus din sanscrită, a fost distins în 1937 cu un premiu al Academiei Române. Multe lucrări i-au rămas în manuscris. După Iuliu Valaori, S. este al doilea lingvist român care
SIMENSCHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289677_a_291006]
-
București. I-a avut ca profesori și mentori pe Aram Frenkian, Petru Creția, Cicerone Poghirc. Și-a susținut doctoratul în 1972, cu teza Vocabularul criticii literare latine de la Seneca tatăl la Iuvenal. În 1965 devine cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București, din 1973 e secretar științific al Asociației de Studii Orientale, iar din 1975 trece la Catedra de limbi clasice a Facultății de Filologie bucureștene, unde va fi profesor din 1993. Este ales vicepreședinte al Comisiei Naționale de Limba
SLUSANSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289727_a_291056]
-
din București (1996) și numit director al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (1997). Debutează în 1965, în „Studii clasice”, cu articolul Considerații asupra urbanității în epoca lui Cicero. Publică numeroase studii și alte contribuții științifice în reviste de lingvistică, codicologie, istorie și teorie literară, precum și articole culturale sau politice. Este editor sau coeditor al unor reviste de prestigiu: „Antiqua et mediaevalia”, „Mittellateinisches Jahrbuch” (Berlin), „Archaeus. Revistă de istorie a religiilor”. I se acordă Premiul „Perpessicius” al Muzeului Literaturii Române
SLUSANSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289727_a_291056]
-
spațiu în literatura franceză din secolul al XIX-lea (1999). Va participa, în calitate de coautor, la lucrări colective: Histoire de la littérature française (1982), Direcții în critica și poetica franceză contemporană (1983), Terminologie poetică și retorică (1994). Mai colaborează la „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Atelier de traduceri”, „Oeuvres et critiques” (Tübingen), „Dialogue” (Montpellier), „Bulletin de la Société Internationale d’Études Greeniennes” (Paris). Construcția și analiza în scopuri didactice se asociază la S. cu demersul istoricului literar înarmat cu metodele
SIRBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289706_a_291035]
-
cărui lecție de deschidere se numea L’ État actuel des études de folklore. Dar, după o vreme, considerând sterile și fără perspectivă științifică studiile de folclor, desigur și din lipsa informației directe, Ș. le abandonează, orientându-se către cercetări de lingvistică franceză. Elaborează, de-a lungul anilor, studii despre argoul francez - L’Argot ancien (1455-1850) (1907), Les Sources de l’argot ancien (I-II, 1912), L’Argot des tranchées (1915), Le Langage parisien au XIX-e siècle (1920) -, o serie de monografii
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
era înțeleasă ca o „cheie” a vieții culturale a unui popor, cuvintele - considerate „oglinzi ale spiritului”. Conexiunea între limba și psihologia unui popor s-ar releva mai cu seamă prin intermediul folclorului. Ș. utiliza în lucrările lui orientările mai noi ale lingvisticii și folcloristicii europene (H. Steinthal, A. H. Sayce, W. Wundt), era interesat de etnologie și etnopsihologie. Credea că faptul de limbă solicită un studiu complet, circular, din perspectivă istorică, psihologică, religioasă, literară (la nivel popular și cult), ceea ce presupune individualizare
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
Șăineanu, Celui à qui on n’a pas rendu justice. Lazare Sainéan, le grand philologue, Craiova-București, 1946; Perpessicius, Mențiuni ist., 348-385; Vrabie, Folcloristica, 238-240; Seche, Schiță, II, 81-93; Bucur, Istoriografia, 64-65; Bârlea, Ist. folc., 316-324; D. Macrea, Contribuții la istoria lingvisticii și filologiei românești, București, 1978, 162-183; Balacciu-Chiriacescu, Dicționar, 234-236; [„Basmele române...”], TR, 1979, 12 (semnează Constantin Noica, Ruxandra Niculescu, Dumitru Pop, Ion Taloș, Ion Șeuleanu ș.a.); Dicț. lit. 1900, 824-825; Datcu, Dicț. etnolog., II, 236-238; Dicț. scriit. rom., IV, 436-438
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]