14,092 matches
-
alta? Nici nu-și închipuiau ele cît de rapid se putea schimba totul. N-a trecut mult și au început întîlnirile, chefurile, petrecerile. Cine și-ar fi imaginat că pe vreme aceea în București existau cel puțin o duzină de localuri luxoase în care se mînca porcește, și se putea chefui pînă dimineața? Lume multă, majoritatea necunoscuți, de toate vîrstele, de la tinerei de bani gata pînă la babalîci spilcuiți care puțeau a naftalină. De fiecare dată se nimerea să găsească masa
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ta de cealaltă parte a aleii ai rampa de spălare, rezervorul de apă și stația de pompare. Spre stînga sînt amplasate în ordine remizele autospecialelor pentru carburanți și depozitul de materiale. În sfîrșit înspre dreapta, observi și singura clădire luminată, localul pentru săli de clasă. N-aveam cum să dau greș, era singura lumină care ardea în tot parcul, mă expuneam puțin ca să ajung pînă acolo, dar nici prin cap nu-mi trecea să dau înapoi. Noroc cu geamurile sparte, altfel
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și i-am spus lui Georgie. — Antonia știe. Cum de a aflat? Când am scăpat de la Palmer și Antonia am pornit-o spre Covent Garden. Dar nu m-am dus direct la Georgie acasă. Am stat zece minute într-un local, încercând să mă adun. Tremuram din toate încheieturile și aproape că nu puteam gândi. În mod ciudat, sentimentul predominant pe care-l trăiam era acela de vinovăție copleșitoare, zdrobitoare. Și totuși era inadmisibil ca descoperirea faptei de către Palmer și Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la următoarea trecere, am sărit de pe bicicletă, am tras-o lângă bordură și am legat-o lângă perete. Crama Albastră e la câteva sute de metri mai Încolo pe una dintre străzile lăturalnice, În spatele unei sinagogi, nefiind deloc genul de local unde omul se duce pe două roți. Ca de obicei, Konrad stătea pe butucul de tocat de la intrare. E ușor de descris: vestă descheiată, mâneci suflecate, brațe tatuate balansându-se pe genunchii de fost boxer. Între degetul arătător și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Agnes, pe când Anton, ajuns Între timp independent, era pe punctul de a deveni regele neîncoronat al vieții subterane vieneze. Obișnuia să-și facă veacul prin „cutia neagră“, o chambre separeé la o cafenea, mai Încolo, pe strada mea, În același local care Îi aparținuse cândva tatălui lui Willy Fischl, și sincer, mă Îndoiesc că talentul și cunoștințele mele de latină ar fi fost apreciate acolo. Cu toate acestea, cât am fost colegi de școală, eram ca frații. Cu fața lui plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mișcări sincronizate de pistoane. O femeie cu niște pungi lăsate În loc de tricepși tocmai le servea bere spumoasă În pahare Înalte. Dar tipii metodici continuară să mănânce, fără să Întrerupă ritmul. Umplînd o chiuvetă plină de spumă cu niște pahare, proprietarul localului, un ins cam zgîrcit la vorbă, Îmi spuse doar că „doamna“ se va Întoarce Într-o clipă. Când nevastă-sa se arătă din nou, pufăind și lucind de transpirație, mă informă că nu prea are nimic de mâncare. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de pe vremea când era copil și stătea lângă un han sătesc. Obișnuia să se joace Împreună cu ceilalți copii În curte. Într-o zi i-au spionat pe angajații de acolo; ziua următoare s-au costumat și și-au deschis propriul local, făcând cartofi din pietre și prăjituri din noroi. Aproape de fiecare dată Dora era cea care Își asuma rolul de maître d’, pentru că Îi plăcea să conducă clienții la masă, să poarte conversații și să se afișeze În fața lor. — Și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
carne de porc pe Pell Street, dar nu și acasă, fiindcă... sincer să fiu, încă nu mi-e clară toată povestea, dar la data aceea cred că, în mare măsură, are de-a face cu faptul că bătrânul proprietar al localului, pe care, între noi, l-am poreclit „Shmendrick“ nu e o persoană de a cărei părere e cazul să ne temem. Mda, pare-mi-se că chinezii sunt singurii oameni de pe lumea asta de care evreii nu se tem. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
lume. Toată lumea ar trebui să meargă acolo măcar o dată cu un proaspăt soț. Cu chelnerii În jachete albe servind ceai de verveine În vase de argint și biscuiței moi cu zmeură pe farfurioare de porțelan chinezesc de un roz pastel, atmosfera localului te face să te simți ca și cum ai fi Coco Chanel. Eu și Hunter ne petrecuserăm cea mai mare parte a după-amiezii colindând prin magazinele cu antichități de pe malul stâng. Magazinul nostru preferat era Comoglio, un magazin de decorațiuni minunat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
visase să ajungă vreodată. —Așa, la Pușkin Café, zise Gerski. Ne conduse către ieșire, concediind dintr-o privire mulțimea de la bar. Cu focurile care troznesc și cu chelnerii costumați În pantaloni bufanți și cizme Înalte, cafeneaua Pușkin pare genul de local pe care l-ar fi frecventat cele trei surori din piesa lui Cehov, dacă ar fi ieșit vreodată din casă. Clădirea seamănă cu un castel În formă de tort de nuntă, bogat Împodobit, cu ornamente În relief copiate după cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Carlyle, Hunter era deja la masa noastră. Un pahar de șampanie mă aștepta În dreptul locului meu, așa că l-am băut cât ai zice pește. Așa tristă cum eram, nu am putut totuși să nu observ ce atmosferă plăcută era În local: fast strălucitor, dar intim, o ușurare binevenită față de vremea de ianuarie geros de afară. Te simți bine, iubito? Întrebă Hunter, simțindu-mi starea imediat. De fapt, adevărul e că... nu mă simt prea bine, am răspuns eu, cu ochii lăsati
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și mine? — Păi... hmm... pandantivul a fost ideea Sophiei. Nu se poate! Ce vrei să spui? am sărit În picioare și am Început să mă plimb Încoace și Încolo prin fața șemineului. —Păi, stăteam cu toții la cină la Le Caprice - ador localul ăla, Îl ador - În acea seară de vineri când eram la Londra, iar Hunter - care este foarte drăguț, Sophie, și care te iubește enorm - ne-ntrebă pe noi cum ar putea să se revanșeze față de tine pentru luna de miere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
trei coloane și înalt de 15 centimetri. Titlul zice așa: În atenția celor care frecventează Treeline Dining Club Iar în text zice: „Ați contractat o formă de sindrom de oboseală cronică rezistent la tratamente după ce ați luat masa în acest local? Un astfel de virus care se transmite prin mâncare v-a răpit capacitatea de a munci și de a duce o viață normală? Dacă da, vă rugăm să apelați următorul număr de telefon pentru a vă constitui ca parte civilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sergent, pun mâna pe telefon și sun. O voce de bărbat zice: — Biroul de avocatură Denton, Daimler și Dick. — Stridie? zic. Unde ești, javră ordinară? Și convorbirea se întrerupe. Aici și acum, în timp ce scriu aceste rânduri în Seattle, într-un local din imediata apropiere a Departamentului Lucrărilor Publice, o chelneriță ne zice, mie și lui dom’ sergent: — Nu au cum să elimine iedera deocamdată - și ne mai toarnă niște cafea. Se uită pe fereastră la zidurile verzi, brăzdate de vițe groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de păr, ieșită în partea stîngă a frunții, îi dă un aer copilăresc, iar fața mică, rotundă, cu ochii mari, părînd și mai mari din cauza cearcănelor o fac să semene cu o tînără din acelea care cutreieră, cu gînduri nevinovate, localurile. To... începe femeia, dar își schimbă imediat tonul domnule, aș dori ceva de mîncare și o cafea. Un surîs jovial încrețește colțul gurii chelnerului, oprit la numai un pas în fața ei, învăluind-o îndelung cu privirea. Nu mai avem nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ești pregătit, îmi reiau povestea. Carol descoperi curând că începuse să-i placă să se afle în compania celor înzestrați, ca și ea, cu un cuc. Se ducea prin baruri și consuma pinte întregi de bere. Sau lua prânzul în localuri unsuroase, cu ochii la pubisul dezgolit al fetei din pagina 5 a ziarului deschis lângă farfurie. Desigur, nu simțea nevoia să discute cu ceilalți clienți despre lucrul pe care îl aveau în comun. Își dăduse seama, și avea dreptate, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
estompase, apoi devenise sâcâitoare. Bull își dădea seama că mai trebuie să ia o pastilă, dar nu reușea să se scoale din locul în care se afla: cu picioarele desfăcute, în fața ferestrei, privind la statuia cerbului ce străjuia intrarea în localul cu același nume. Oare să mă duc să beau ceva? se întrebase Bull. Se simțea cam însingurat în seara aceea, un pic deprimat. Era încă destul de tânăr pentru a asocia ideea de boală cu atenția pe care ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
scandalagii de la țară - zoofili cu prietenele lor murdare, durdulii, dar apetisante în blugii prespălați incredibil de strâmți. Alan și Krishna zăboviseră cât să bea un păhărel în fiecare dintre ele și trecuseră cu bine de ostilitatea emanată de grupurile din localurile respective. Traversaseră apoi larga High Street și trecuseră pe lângă turnul cu ceas, în jurul căruia un grupuleț de bețivi minori înjurau din spatele ghidoanelor bicicletelor. Tânăra generație de aur, declară Krishna pe un ton ce imita felul de a vorbi al celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
barului și se adresă proprietarului cu înfățișare de cotlet de berbec: — Scuzați-mă, știți cumva unde am putea mânca pe-aici, prin zonă? — Păi, stați să mă gândesc... spuse proprietarul, deși nu prea părea în stare de așa ceva. E un local cu mâncare la White Hart, dar nu mai servesc de pe la 8:30. Cred că ar fi mai bine să vă duceți până la Yeovil. — Poate la locul acela nou? Intervenția venise din partea unui tip din mulțimea de la MENSA, un funcționar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Yeovil. — Poate la locul acela nou? Intervenția venise din partea unui tip din mulțimea de la MENSA, un funcționar care tradusese cândva un roman de John Le Carré în esperanto. — A, da. Proprietarul își amintise. Dacă sunteți amatori de așa ceva, e un local grecesc nou pe Bell Lane. — Sună bine, spuse Krishna. Unde e Bell Lane? Ascultară instrucțiunile și ieșiră. Alan era intrigat. Dacă individul ăla, Poole, știa de locul ăsta, ce rost a avut toată tevatura? — Pentru acoperire, Alan, pentru acoperire. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Alan era intrigat. Dacă individul ăla, Poole, știa de locul ăsta, ce rost a avut toată tevatura? — Pentru acoperire, Alan, pentru acoperire. Trebuie să fim atenți într-un loc cum e ăsta. Pășeau sonor împreună pe străzile umede de provincie. „Localul grecesc“ se dovedi a fi Tiresias Kebab Bar. În fereastră, o țepușă cu kofta kebab de porc făcea o piruetă onctuoasă. În fapt, restaurantul nu ieșea cu nimic în evidență. Pe tejghea erau borcane cu diferite chestii puse la murat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
găsea. La finele zilei, scăpase și de Krishna Naipaul. Doctorul cel josnic nu fusese satisfăcut de activitatea din noaptea precedentă și, în pauza în care serviseră câte o tartină cu pastă de pește, îi propusese lui Alan să revină în localul lui Tiresias. Alan condusese înapoi la Wincanton și își schimbase grăbit hainele la pensiunea doamnei Critchley. Dacă apăsa pe accelerație, putea ajunge la Bexhill până la opt. Juniper și Razza Rob stăteau față în față în lumina verde și răcoroasă. Juniper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
asta ?” CAPITOLUL 2 În fiecare noapte, mama ne părăsea ca să se strecoare În piață, să se ducă “sus”, cum ziceam noi, după provizii. În zilele alea, cartierul nostru era un loc bun În care să cauți mîncare. După ce barurile și localurile de striptease se Închideau, majorității oamenilor le plăcea să arunce diverse pe caldarîm. Printre pungi de hîrtie, cutii de bere storcoșite, pachete de țigări și vomă, aruncau și destul de multe chestii hrănitoare, cîteodată chiar feluri de mîncare Întregi, neatinse. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
timp, care nouă ni se părea o veșnicie, și noi ne jucam În voie În Întuneric, deși ar fi trebuit să fim foarte liniștiți, pentru că locuiam acolo ilegal. Adevărul e că eram niște intruși, deși, văzînd că Întreaga zonă, librăria, localurile de striptease, chiar și pubelele de gunoi, păreau a fi rămas În plata nimănui, și noi ne Îmbarcaserăm pe acest vas ca să ajungem la ziua de mîine, poate că termenul care ni s-ar potrivi mai exact ar fi cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Haide, Jerry, te rog. El Își trăgea brațul și Îmi Întorcea nervos spatele. — Te rog, Jerry, Întoarce-te acasă. Am nevoie de tine. Și, pînă la urmă, reușeam de fiecare dată să-l conving. Îmi plăcea cum toți cei din local ne priveau și cum le pare rău pentru noi. În realitate, firește, mă mulțumeam doar să stau acasă și să-mi fac griji. Lipsea o noapte, poate două, după care se Întorcea Într-o stare absolut deplorabilă, se arunca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]