1,902 matches
-
DP, dacă se adoptă concepția actuală) agent este topic, iar VP și NP obiect sunt comentarii; spre deosebire de pasiv, antipasivul nu are funcția de a modifica topicul. Cei doi autori arată că antipasivul este motivat semantic și pragmatic. În anumite cazuri, locutorul poate avea nevoie să distingă între situațiile în care schimbarea de stare e relevantă și cele în care nu este. Polinskaja și Nedjalkov (1987: 251, 257) analizează și efectele discursive ale încorporării unui obiect (pe care o presupune antipasivul): încorporarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
căuta și alte surse de existență decât cele pe care i le oferea propria-i natură, propriile posibilități. Dacă ne mai uităm odată prin statisticile întocmite în diverse etape ale istoriei satului vom vedea că vârful maxim privind numărul de locutori a fost în anul 1930, adică în perioada recunoscută a fi fost cea mai înfloritoare pentru întreg neamul românesc. De atunci încoace populația satului a scăzut, principala cauză fiind, după cum toată lumea e de acord, efectul colectivizării, fenomen produs după 1950
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
generează astfel structurarea verbală a textului și se asigură constituirea, transmiterea și receptarea de mesaje, în actul lingvistic concret. CUVÂNTUL ȘI ENUNȚUL,TC "CUVÎNTUL {I ENUN}UL," UNITĂȚI LINGVISTICE FUNDAMENTALETC "UNIT|}I LINGVISTICE FUNDAMENTALE" Înscriși în procesul de comunicare lingvistică, locutorul și interlocutorul său raportează în permanență limba la lume și lumea la limbă, concomitent cu propria lor implicare, în mod conștient sau în mod subconștient, în desfășurarea acestui raport, care guvernează structura și funcționarea textului lingvistic, în relativă autonomie și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistic și elemente care se situează în sfera obiectului comunicării. Verbului îi sunt specifice o serie de categorii gramaticale, timpul și persoana în primul rând, diateza, modul și aspectul, care se definesc din perspective deictice. Interjecția se definește din perspectiva locutorului. Prepoziția și conjuncția rămân exterioare cadrului deictic, fiind condiționate exclusiv de structura textului, pe care, de altfel, o și condiționează. Din punct de vedere semantic, clasele lexico-gramaticale își definesc individualitatea în interiorul raportului limbă-gândire în interpretarea realității extralingvistice. Din această perspectivă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipul: bicicletă (Andrei își dorea de multă vreme bicicletă.) - determinare Ø o bicicletă (Ne-am uitat la o bicicletă.) - determ. indefinită bicicleta (Nu i-am mai putut cumpăra bicicleta.) - determ. definită prin care obiectul denumit de substantiv și despre care locutorul comunică prin intermediul unui text lingvistic este cunoscut ca obiect distinct, detașat din clasa de obiecte din care face parte: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă.” (M. Eminescu, I, p. 74), detașat dintre ceilalți constituenți ai clasei dar fără a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i (frumoase-i) și unei, caracterizând sintagma global, caracterizează de fapt, în primul rând, substantivul, centrul ei. Când substantivul este determinat de adjective pronominale: acestei studente, oricărei studente etc., determinarea se realizează prin intermediul adjectivului pronominal: această studentă = studenta din vecinătatea locutorului. Determinarea minimă se exprimă prin articolul nehotărât, morfem liber, totdeauna proclitic, variabil în funcție de gen, număr și caz; variabilitatea după genul substantivului caracterizează numai singularul: Singular Masculin + Neutru Feminin N.Ac. - un student, popor o studentă G.D. - unui student, popor unei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p.187); • superlativul negativ; însușirea se manifestă într-un grad minim de intensitate: „El este cel mai puțin pregătit dintre toți.” B. Conținutul categoriei intensității subiective rezultă din interpretarea lingvistică a intensității unor însușiri din perspectiva aprecierilor subiectului locutor. Opoziția internă a categoriei intensității subiective se realizează în doi termeni corelativi purtători de sensuri gramaticale: intensitatea relativă, intensitatea superlativă și un termen neutru, pozitivul. Intensitatea relativă 6; subiectul vorbitor aproximează manifestarea unui caracter relativ scăzut sau relativ ridicat de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
te simți neliber, mic,/ Să vezi marile-aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu, I, p. 52) III. PRONUMELEtc "III. PRONUMELE" Pronumele este o clasă lexico-gramaticală preponderent deictică, de natură discursivă. Fixează identitatea constituenților principali ai actului lingvistic (protagoniștii comunicării: locutorul și interlocutorul său) și modelează identitatea constituenților complementari (obiectul comunicării) în funcție de aceștia. Această poziție funcțională a pronumelui în actul lingvistic concret determină specificul său semantic, morfologic și sintactic. Specificul semantic este sugerat de denumirea clasei; cuprinde unități lexicale care stau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determină și specificul constantei semantice a pronumelor: suprapunerea, la unele pronume, până la confundare, a sensului lexical cu sensul gramatical sau numai cu unele categorii de sensuri gramaticale. Sensul lexical al pronumelui eu, de exemplu, își are originea în raportarea la locutor, dar același raport generează și sensul gramatical de ‘persoana I’, sens gramatical care se impune în constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constanta definitorie a pronumelui. Sensul „lexical” concret variază în funcție de cadrul deictic concret, în timp ce sensul gramatical rămâne invariabil. Pronumele aceasta, pe lângă sensurile concrete, variabile în funcție de contextul sintactic, se caracterizează și printr-o componentă semantică abstractă, proprie, constantă - sensul lexico-gramatical ‘apropierea de locutor’:„Ceea ce am nemijlocit este simpatia... aceasta o ai întreagă.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 90) Sub aspect morfologic, identitatea specifică a pronumelui, la nivelul întregii clase, nu numai la nivelul unor subclase de pronume, este marcată de patru factori: 1
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și pe care îl „reprezintă” în textul lingvistic. Caracterul de clasă închisă stă în legătură cu natura predominant gramaticală a pronumelui și este impus de specificitatea lui sub aspect semantic: a. câmpul deictic cuprinde un număr determinat și foarte redus de componenți (locutor, interlocutor, obiectul comunicării); b. gradul de abstractizare a sferei semantice a termenilor pronominali este maxim, dată fiind variabilitatea infinită a raportului semantic cu o referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu o „referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și parțială la pronumele el, ea (ei, ele). Pronumele personal indică 1 pe protagoniștii actului lingvistic (eu, tu) sau substituie numele subiectului comunicării lingvistice (el, ea, ele) și concomitent intră în sistemul opozițiilor de persoană: eu este expresia lingvistică a locutorului și ca atare semnifică persoana I, în interiorul opoziției gramaticale cu pronumele tu, persoana a II-a, expresie a interlocutorului: „Au nu-nțelegi tu oare,/Cum că eu sunt nemuritor/ Și tu ești muritoare?” (Ibidem, p. 172) Expresie-denominativă a protagoniștilor procesului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și pronumele de persoana a III-a, când sensul lor este mediat de substantive din câmpul semantic al umanului. În aceste cazuri, pronumele el și ea, devenind compatibile, prin trecerea de la desfășurarea narativă a comunicării la desfășurarea dialogală, cu pozițiile locutor și interlocutor, se caracterizează prin suprapunerea sensului lexical cu sensul gramatical de persoană. Astfel, pronumele ea și el din poemul eminescian Luceafărul: „Ea trebui de el în somn/Aminte să-și aducă.” (Ibidem, p. 171) devin tu și eu, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu$$ cântă. Conținutul semantic categorial se suprapune cu conținutul semantic lexical, ceea ce face din persoană o categorie semantică și gramaticală totodată; fiecărui sens categorial îi corespunde un anumit pronume, caracterizat printr-un anumit sens lexical: eu este pronume care desemnează locutorul și termen semnificând ‘persoana I’; tu desemnează interlocutorul și semnifică ‘persoana a II-a’; el desemnează un „obiect” care nu este nici locutorul nici interlocutorul și semnifică ‘persoana a III-a’. Acestui sistem de variație din plan semantic îi corespunde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorial îi corespunde un anumit pronume, caracterizat printr-un anumit sens lexical: eu este pronume care desemnează locutorul și termen semnificând ‘persoana I’; tu desemnează interlocutorul și semnifică ‘persoana a II-a’; el desemnează un „obiect” care nu este nici locutorul nici interlocutorul și semnifică ‘persoana a III-a’. Acestui sistem de variație din plan semantic îi corespunde un sistem similar în planul expresiei; pronumele realizează opoziția de persoană prin forme supletive: eu/tu/el, noi/voi/ei. Observații: În limbajul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă, p. 14) În stilul conversației (mai ales în limbajul popular) și în stilul beletristic, pronumele își depășește adesea sensul obiectiv prin dezvoltarea altui raport semantic; pronumele tu, de exemplu, poate exprima sensul de persoana I, dacă se raportează la locutor: „Apoi lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui... dacă te lasă pârdalnica de inimă.” (I. Creangă, p. 77) Categoria gramaticală a număruluitc "Categoria gramatical\ a num\rului" Opoziția de număr prezintă trăsături distinctive și sub aspect semantic și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a multiplicității. Corespondența este, însă, și la aceste persoane, parțială, întrucât caracterizează în mod absolut numai formele de feminin. La pronumele de persoana I, conținutul de plural dezvoltă trei variante: • termen corelativ al singularului, ca în flexiunea nominală, expresie a locutorului considerat ca pluralitate, deosebit de interlocutor și de „obiectul”-subiect al mesajului lingvistic; este ceea ce a fost numit pluralul exclusiv sau pluralul separativ: „Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;/ Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dar piară oamenii cu toți,/S-ar naște iarăși oameni./ Ei doar au stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem moarte.” (Ibidem, p. 177); • termen-sinteză al înglobării tuturor factorilor comunicării: locutorul, interlocutorul și ‘obiectul’ de persoana a III-a, dacă aparține domeniului uman (noi ¬ eu, tu și el): „Noi trei, eu, tu și Mona mergem la gimnastică.” La pronumele de persoana a II-a, conținutul semantic de plural dezvoltă două variante
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dacă aparține domeniului uman (noi ¬ eu, tu și el): „Noi trei, eu, tu și Mona mergem la gimnastică.” La pronumele de persoana a II-a, conținutul semantic de plural dezvoltă două variante: a. termen corelativ al singularului tu, expresie a locutorului caracterizat prin pluralitate; este pluralul exclusiv, separativ, al persoanei a II-a: „Voi urmați cu răpejune cugetările regine,/ Când plutind pe aripi sunte printre stelele senine/ Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți.” (Ibidem, p. 35); b. termen-sinteză al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi și expresie-sinteză a unui singular masculin coordonat cu un singular feminin: el, dânsul (studentul) și ea, dânsa (studenta) ® ei, dânșii. Observații: Pronumele noi dezvoltă o serie de valori stilistice prin care își depășește conținutul semantic obiectiv, de expresie a locutorului considerat ca pluralitate. În stilul științific, se întrebuințează ca plural al autorului: „Pentru noi conceptul de mit poate fi lămurit pe mai multe căi...” (R. Vulcănescu, p. 26), în stilul administrativ se constituie în plural al autorității: „Noi, primarul urbei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu = caietul care aparține, care este posedat de locutor (eu). De vreme ce și genitivul exprimă sensul de posesiune, s-ar putea accepta ideea lui B.B.Berceanu că meu din sintagme precum caietul meu este genitivul pronumelui personal. Numai că se opune unei asemenea interpretări statutul adjectival al acestei forme, care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca și casei, Mariei, acesteia, lui. Variabilitatea în interiorul categoriei gramaticale a cazului înseamnă, sub aspect semantic, adăugarea sensurilor cazuale la constanta semantică lexicală sau lexico-gramaticală a termenului flexionat. Pronumele demonstrativ acesta, de exemplu, își păstrează sensul ‘ân spațiul sau în timpul locutorului’, indiferent de cazul în care se situează sau de statutul său pronominal sau adjectival: acest tânăr/acestui tânăr/pe acest tânăr (acestuia, pe acesta etc.). A considera termenii meu, tău din sintagme prepoziționale de tipul în jurul meu, în fața mea pronume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a studentului. Nu se comportă în mod diferit nici pronumele; acesta își păstrează constanta semantică lexico-gramaticală, indiferent de variabilitatea sensului concret-lexical în actualizarea lui, în funcție de situația de comunicare și indiferent de sensul gramatical categorial: acesta păstrează sensul de ‘apropiat de locutor’, în opoziție cu acela ‘ândepărtat de locutor’ și în interiorul opoziției de număr: acesta - aceștia sau în interiorul opoziției de caz: acesta - acestuia, inclusiv în sintagme cu prepoziții: cu acesta (Ac.), datorită acestuia (D.), împotriva acestuia (G.). În sintagmă cu prepozițiile genitivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferit nici pronumele; acesta își păstrează constanta semantică lexico-gramaticală, indiferent de variabilitatea sensului concret-lexical în actualizarea lui, în funcție de situația de comunicare și indiferent de sensul gramatical categorial: acesta păstrează sensul de ‘apropiat de locutor’, în opoziție cu acela ‘ândepărtat de locutor’ și în interiorul opoziției de număr: acesta - aceștia sau în interiorul opoziției de caz: acesta - acestuia, inclusiv în sintagme cu prepoziții: cu acesta (Ac.), datorită acestuia (D.), împotriva acestuia (G.). În sintagmă cu prepozițiile genitivului, meu, tău prezintă ca trăsătură semantică lexico-gramaticală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]