2,022 matches
-
bine drumul? face agitat. Ecoul îi aduce înapoi sunetul sinistru al propriei voci. Se simte din ce în ce mai neliniștit. Rufus nu-i răspunde. După câteva sute de pași, rostește însă pe neașteptate: — Uite! Cu mâna întinsă în față, indică ceva înainte. — Vezi luminița din capăt? Acolo e sala gladiatorilor. Pusio lasă să-i scape un suspin de ușurare. Rufus o pornește repede din loc. Cu cât înaintează, cu atât iuțește pasul. Aleargă aproape, urmat de germanul care gâfâie. Se oprește brusc, în ușa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
legătură are? Lauren dă din umeri. ― Nu știu, doar ține minte că atunci când sunt prea mulți... ― Of, Lauren. O înghiontesc ușor și ea-mi zâmbește, pentru că știe că mă simt deja un pic mai bine. ― Vezi, spune Lauren. Există o luminiță la capătul tunelului, și amândouă începem să râdem. Așa e mai bine, continuă ea. Poți să stai aici cât de mult vrei tu. ― Asta e cealaltă chestie, spun eu nefericită. Am încercat să-mi schimb zborul azi dar nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nou și mă întreb de ce mi-a scris Geraldine, și nu Ben. Apoi, dacă decupajul alăturat e de la Ben și nu de la ea, de ce s-a deranjat să-mi mai scrie ea, și... o, Doamne, nu prea mă simt bine, luminița de la capătul tunelului începe să se micșoreze, așa că iau decupajul, după care trebuie să mă așez foarte repede. Ce este? spune Lauren, așezându-se lângă mine, așa că încep să citesc cu voce tare, dar șovăielnic, pentru că nu-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
plastice. Deși vârfu-i ca un turn nu atinge nici măcar 2000 m înălțime, ridicat peste ceilalți tovarăși de piatră, adunați ca mulțime în jurul tronului unui stăpânitor, se zărește din depărtări, după cum de pe vârfu-i, când atmosfera e limpede, se văd sclipiri de luminițe în ceață, până la Roman și chiar Iași. Nu e de mirare că, prin exagerare, bătrânii îți spun că de pe el se poate prinde până și luciul Mării Negre, ca niște fluturași de argint. E frumos răsăritul de soare pe Ceahlău, dar
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Băgă o frunză În gură și-și linse buzele. Și gustul amar. Unde le-ai găsit? — Una dintre bătrâne făcuse o poțiune din ele pe care le-o dădea lui Wyatt și Wendy. În ochii lui Moff se aprinse o luminiță. —Extraordinar! Dumnezeule, are perfectă dreptate. Artemisia annua chiar are proprietăți antibacteriene, poate chiar e bună și Împotriva malariei. Unde e femeia? Se ridică În picioare. Și apoi se grăbiră s-o găsească pe femeia cu ierburile. —Azi, 4 ianuarie, anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Întors la Timothy și copiii lor, cele trei pisici. A descoperit că Timothy Îi citise Într-adevăr gândurile. Era uimitor, spuneau ei Încontinuu: Crăciunul Îi așteptase. Totul se afla la locul lui: decorațiile și căsuța din turtă dulce și jeleu. Luminițele pe marginea ferestrelor și lumânările electrice pe pervazuri. Fața de masă brodată din anii ’50 se afla pe marginea șemineului, ciorapii atârnau cu numele lor cusute pe ei. Farfuriile Franklin Mint care ilustrau cele douăsprezece zile ale Crăciunului decorau masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Sunt din ce în ce mai puține persoane care poartă chimono în zilele noastre. Se pare că toate magazinele de genul ăsta au probleme economice și par să se scufunde din ce în ce mai adânc. Oftează și spune: „Afacerea asta nu mai merge.“ Nu se vede nici o luminiță la capătul tunelului. Prietenii lui și-au schimbat serviciile. Poate că e și din cauza felului lui de a vorbi, dar nu mi se pare o persoană de viață. Sarinul lovește în punctele cele mai sensibile... așa se plâng victimele. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
este cum încercam să-mi aliniez bombeurile la pantofi ca să fie în linie și mi se părea atunci că este ceva neapărat necesar lucrul acesta. Asta a fost tot. Am intrat ca într-un beci negru, negru, fără nici o luminiță. Mi-am revenit în simțiri mult mai târziu în sala de urgențe înconjurat de personal medical prins cu tot felul de furtunuri de perfuzii și oxigen cu o sondă băgată în penis pentru a preveni un blocaj renal și cu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
toate, gol, care mă îmbia cu mirajul lui. Am ajuns, și îndată a venit și Irina. Învinsesem. Îmbrățișați, suspendați în aer! Primprejur copacii coborau în văluri. Umbrele nopții, care venea, și ale brazilor tremurau. Departe, în satul nostru, se aprindeau luminițe. Bisericuța se vedea distinct cu zugrăveala colorată pe pereți. Parfum, culoare, melodii. I-am spus, cu tot trupul zvîcnind: "Suntem fericiți, Irina! Ce e mai minunat decât clipa aceasta! Cine e în stare să facă la fel? Ce dragoste seamănă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acele orice aș fi crezut posibil. Într-o seară am plecat cu barca fără să avem lună. Alte impresii, alte tristeți, întunericul în straturi groase învăluia pământ și apă. Seninul apărea sumbru, presărând frică. Pe țărm toată lumea dormea, numai o luminiță de la restaurantul lui Mihali mărea prin singurătatea ei spaima. Barcagiu important, în afară de Cadîr, mai e și Ali. Ioana îmi vorbise de el cu mult înainte, cu entuziasm. - Este uimitor ce viață profundă se găsește în oamenii aceștiaprimitivi. Ali mă lua
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
începe viața mea de om singur pe lume. Mai întîi merg cu Ioana la izvor să mai beau, pentru ultima oară pentru ziua aceea, apă proaspătă. Plimbare în noapte, de-a lungul mării, prin micul port în întuneric complect, afară de luminița lui Mihali. Apoi Ioana mă conduce până în camera mea, aprinde lumânarea sprijinită intr-un pahar, trage perdeaua, mai mult în glumă, căci nu trece nimeni pe drum, aranjează așternutul pus pe podea. Ioana a adus un covor de la Cavarna, el
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care voiau să-și aducă aminte de Crăciun și în mijlocul verii, se duceau la mormântul acelui băiețel care a ajuns bătrân și îi aprindeau artificii sau ghirlande de beculețe electrice, așa că noaptea era acolo frumos și se vedeau din oraș luminițe colorate. 5 ani și 6 luni Cine a inventat praful? La ce e bun praful sau alte lucruri? - Tati, vreau să te întreb ceva. - Întreabă-mă, Drăgoșel. - Așa-i că ai spus că toate care sunt pe lumea asta, sunt
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
care făcea anunțuri pe tonul acela ușor surprins, antebelic al lui Joyce Grenfell. Această achiziție a introdus un nou și binevenit grad de suspans întoarcerilor mele acasă. De făecare dată când intram în apartament, mă repezeam să văd dacă pâlpâia luminița roșie. Dar așteptarea mea n-a fost răsplătită decât o singură dată în acea vară. Și atunci nu era decât un mesaj de la proprietarul apartamentului meu, care îmi răspundea la un telefon al meu legat de o scurgere de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
născut cum s-a născut, nimeni n-a fost surprins. Sindromul alcoolismului fetal ? a întrebat Alice. Femeia a băgat o mână în buzunar, apoi și-a retras-o tot goală. Preț de-o clipă, în ochi i s-a aprins luminița aia care însemna că scriitoarea țesea povești, după care, Alice și-a revenit, spăsită, ca și când scrisul ar fi fost o formă rușinoasă de dependență, de care nu izbutea să se lepede. Așa se pare, a lămurit-o Drew. În Salmon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tatălui meu. Simțeam noroiul cum mi se încleie pe încălțări, făcându mi drumul tot mai anevoios, alunecam deseori și cu greu rămâneam pe picioare. Cărarea devenea tot mai abruptă și eu gâfâiam de oboseală privind cu capul ridicat spre o luminiță ce se ascundea când și când după brazi. Aerul rece miroasea a dorință de viață și puteam să-mi imaginez că toți oamenii de pe acolo erau înalți și roșii în obraji, nu ca mine, un pipernicit crescut pe drumuri asfaltate
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să se tragă înapoi, ca înfricoșată de ceva. Eu făcui repede un pas înainte. Neica Marin nu-i acasă? Nu. Dumneata ești boierul de la Sărățeni?... Eu făcui un semn cu capul. Mă gândeam ce-i pot spune. Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și flacăra îmi descoperea o față curată, oacheșă, sprâncenată, cu doi ochi minunați. Acum ochii aceia zâmbeau. Și eu mă simții deodată străbătut de o înfiorare ciudată, acolo pe malul Iezerului, în noaptea care mă împresura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încercai din nou o înfiorare de plăcere. Târziu, când am ieșit, era întuneric. Mergeam încet, parcă pășeam la întâmplare. Așa am mers, până ce pe cerul întunecos se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când în când ca un ochi somnoros. Spre lumina aceea m-am urcat, cu pași repezi. Un câne, în lanț, începu să latre; auzii pași dupăind pe scânduri. Simții că în prag a ieșit femeia lui Dragoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a întors la bolnav. Badea Toma și Traian stăteau în preajma lui pe două scăunașe. Păreau că schimbaseră câteva cuvinte și primiseră un răspuns mulțămitor de la Culi. Acuma tăceau. Femeia a pășit în vârful degetelor. S-a dus la icoane, cercetând luminița candelei. A rânduit sarica și blănița, aduse până la vatră de badea Toma. Apoi a venit mai aproape, așa ca să poată observa și ea pe fiu-său. Văzând că împiedică lumina ferestrelor, și-a schimbat îndată locul ferindu-se de laturea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și, cumva, a trecut destul timp ca să vină seara de vineri. Dar de-abia am intrat în casă și am lăsat cheile din mână că am și văzut, ca un obiect incriminator, menit să te facă să te simți vinovat, luminița de la robot aprinsă. La naiba. Cât de grav era? Câte mesaje? Am rămas pe poziție în locul unde mă aflam și m-am aplecat de mijloc să văd: trei mesaje. M-am uitat la fața prietenoasă a lui Dogly și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dintre pitici: Bună! Aș vrea să știu... Aaaa..! Un om! Cum ai ajuns aici? A spus piticul foarte agitat. Păi am căzut printr-o groapă din spatele unui tufiș și... Poftim? Printr-o groapă? Cum e posibil? Groapa transmitea cumva o luminiță strălu citoare? Da, dar de unde știi asta? Ooo... asta e de rău, e de rău! a spus piticul îngrijorat. Stai puțin! De ce e de rău? Tu cine ești? Eu sunt piticul șef de pe tărâmul piticilor, unde se creează toamna! Bine
Magia anotimpurilor. In: ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
din mână. Fă-ne o favoare, John. Treci pe la Majestatea Sa Regală când ieși în oraș. Vrea să-ți spună ceva. Hei. E vorba de Selina. Rânjetul lui batjocoritor s-a lărgit, părând să fie în strânsă legătură cu o luminiță care i s-a aprins brusc în priviri. Pun pariu că e o curvă sadea. Greșesc? — Selina? am spus eu împins de instinctivul meu devotament, idiot sentimental ce sunt - e o stricată. — Dăi drumul, fiule, mormăi el întorcându-mi spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pus mâna pe umărul lui. În clipa următoare știam ce trebuie să-i spun. — Doamne, Lorne. Dacă tu te simți nesigur, atunci ce speranță mai putem avea noi, muritorii de rând? Își ridică spre mine ochii în care se aprinseseră luminițe timide, după care fața i se însenină ca unui copil. — John, spuse el, expirând pe nas, hai să mergem și să facem filme. După chinuitoarele manevre din Central Park South, Autocratul s-a trezit blocat pe o stradă laterală, adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dacă nu s-ar fi întors chelnerul cu cardul lui Sebastian, stricând momentul. Seara era atât de blândă încât Sebastian nu și-a mai încheiat haina. Am mers în tăcere pe mica alee de la St Christopher’s Place; șirul de luminițe ce sclipeau deasupra noastră crea o atmosferă atât de romantică, încât tot așteptam să se oprească și să mă sărute, dar, în mod extraordinar, probabil nu se gândea la asta, deși tocmai îmi plătise consumația. Nu îmi venea să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mai influente condeie ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zărisem pentru Întîia oară pe Nuria Monfort zăcea sub un felinar, gol și tatuat cu briceagul, cu nume de Îndrăgostiți, Înjurături și promisiuni. Mi-am ridicat privirea spre ferestrele căminului Nuriei Monfort de la etajul al treilea și am zărit o luminiță arămie, șovăitoare. O lumînare. Am pătruns În grota Întunecată a camerei portarului și am urcat scara pe bîjbîite. MÎinile Îmi tremurau cînd am ajuns pe palierul de la etajul trei. O fîșie de lumină roșiatică se zărea pe sub cadrul ușii Întredeschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]