1,161 matches
-
aceștia le-au putut urmări mișcările. Acest fapt datează dinaintea lui Hiparh care, în jurul anului 190 î.Hr., a folosit catalogul predecesorilor săi, Timocharis și Aristillus, pentru a descoperi precesia Pământului. În acest sens, el a dezvoltat, de asemenea, scara de luminozitate, încă în uz astăzi. Hiparh a compilat un catalog cu cel puțin 850 de stele și pozițiile lor. Succesorul lui Hipparchus, Ptolemeu, a inclus un catalog de 1022 stele în opera sa, Almagest, dând locația, coordonatele și luminozitatea. În secolul
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
scara de luminozitate, încă în uz astăzi. Hiparh a compilat un catalog cu cel puțin 850 de stele și pozițiile lor. Succesorul lui Hipparchus, Ptolemeu, a inclus un catalog de 1022 stele în opera sa, Almagest, dând locația, coordonatele și luminozitatea. În secolul al 10-lea, Abd al-Rahman al-Sufi a efectuat observații cu privire la stele și le-a descris poziția, magnitudinea și culoarea, desenând fiecare constelație în cartea sa intitulată "Cartea" "stelelor fixe." Ibn Yunus a observat mai mult de 10.000
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
și perclorați) Marte are doi sateliți mici și diformi, Phobos și Deimos, care însă ar putea fi doar doi asteroizi capturați cândva de gravitația planetei. Marte poate fi văzut de pe Pământ și cu ochiul liber. Magnitudinea aparentă atinge -2,9, luminozitate depășită doar de Soare, Venus, Luna și uneori și de Jupiter. Înfățișarea roșiatica a planetei se datoreaza oxidului de fier de la suprafață. Rază planetei Marte reprezintă jumătate din cea a Terrei, iar masă să, doar o zecime; este mai puțin
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
cu SUA, dar legea din Statele Unite interzice transmiterea de informații legate de tehnologia spațială, ceea ce a determinat o competiție între cele două. Când ne uităm cu ochiul liber, vedem că Marte alternează de la galben, portocaliu, la roșu, si variază în luminozitate mai mult decât oricare altă planetă a sistemului solar. În momentele cele mai favorabile - ce apar de două ori la 32 de ani, alternativ la intervale de 15 și 17 ani, și întotdeauna între sfârșitul lui iulie și sfârșitul lui
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
fiind o pitică galbenă de tipul G2, dar acest nume poate induce în eroare, din moment ce comparativ cu majoritatea stelelor din galaxia noastră, Soarele este mai mare și mai luminos. Stelele sunt clasificate cu ajutorul diagramei Hertzsprung-Russell, o diagramă care reprezintă grafic luminozitatea stelelor împreună cu temperatura de la suprafața lor. În general, stelele mai fierbinți sunt mai luminoase. Stelele care satisfac această relație sunt denumite stele din secvența principală, iar Soarele se află chiar în mijlocul acestei secvențe. Totuși, stelele mai luminoase și mai fierbinți
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Soarelui în secvența principală poate înseamna că acesta se află la mijlocul ciclului de viață al unei stele, pentru că nu și-a consumat încă rezerva de hidrogen folosit pentru fuziunea nucleară. Soarele devine tot mai luminos; mai devreme în evoluția sa, luminozitatea era doar 70% din cea actuală. Soarele face parte din populația I de stele; a luat naștere în faza târzie a evoluției universului și astfel conține mai multe elemente mai grele decât hidrogenul și heliul (numite „metale”, în context astronomic
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
constelația Centaurul, aflat la 4,4 ani lumină distanță și compus dintr-o pereche de stele (Alfa Centauri A și B) asemănătoare Soarelui, în jurul cărora gravitează la o distanță de 0,2 ani-lumină pitica roșie Alfa Centauri C, de o luminozitate relativ mică. Aceasta din urmă este steaua cea mai apropiată de Soare, la o distanță de 4,24 ani-lumină, motiv pentru care mai este numită „Proxima Centauri”. Următoarele cele mai apropiate stele față de Soare sunt piticele roșii Steaua lui Barnard
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
ani lumină) și pitica roșie solitară Ross 154 (9,7 ani lumină). Cea mai apropiată stea solitară asemănătoare Soarelui este Tau Ceti, localizată la 11,9 ani lumină depărtare. Ea are aproximativ 80% din masa Soarelui, dar doar 60% din luminozitatea sa. Cea mai apropiată planetă extrasolară de sistemul solar se află în preajma stelei Alpha Centauri B. Una dintre planetele confirmate ale acesteia, Alpha Centauri Bb, are cel puțin 1,1 din masa Pământului și orbitează steaua la fiecare 3,236
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
sa, un număr mare de meseriași din capitală și din țară, maeștri ipsosari, modelatori, artiști plastici, specialiști în marmură sculptată, etc. Sala, situată în axul palatului, la parter, este medie ca suprafață. Grație celor două curți interioare care o înconjoară, luminozitatea acestei săli este excepțională, intensificată și de lustrele și aplicele care reproduc candelabrele de epocă. Este formată dintr-un spațiu central cu o deschidere de 42 m flancată pe cele doua părți înspre curțile interioare de două nave laterale de
Palatul Parlamentului () [Corola-website/Science/296898_a_298227]
-
cometelor sunt necesare instrumente cât mai luminoase și cu putere mică de mărire: un bun binoclu de câmp (7x50) fiind mai bun decât o lunetă de 45 de mm care ar mări de 30 de ori, deoarece binoclul are o luminozitate cu mult superioară. Căutarea cometelor nu este complicată, dar necesită multă perseverență și mai ales un cer curat. Ele pot fi găsite mai ales în zona vestică a cerului la 2-3 ore după apusul Soarelui și în zona estică cu
Cometă () [Corola-website/Science/298255_a_299584]
-
a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea puțin luminoși. ul 4 Vesta este o excepție, el fiind singurul observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deși luminozitatea sa nu este prea mare. Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca și o stea mai puțin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopți
Asteroid () [Corola-website/Science/298160_a_299489]
-
sau încă mai produce și azi energie pe baza reacțiilor de fuziune atomică din interiorul său. Stelele „împodobesc” cerul nocturn. Pentru un observator terestru ele apar ca puncte de diverse culori, cu un diametru aparent egal dar cu fluctuații de luminozitate. Ochiul uman distinge pe cerul nocturn până la circa 6.000 de stele. Distanța până la stele este măsurată cu ajutorul paralaxei stelare, iar unghiul rezultat este de ordinul sutelor de miimi dintr-o secundă de arc. Multe stele se pot vedea ca
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
apărea cu o magnitudine aparentă mică, doar pentru că sunt la o distanță foarte mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei. Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile ultraviolete, lumina vizibila, razele infraroșii și undele radio. Printr-o șansă unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
radiațiile ultraviolete, lumina vizibila, razele infraroșii și undele radio. Printr-o șansă unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
șansă unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul cosmic, prin intermediul sateliților. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru. Astronomii determină spectrul stelelor cu ajutorul unui instrument numit spectroscop. Acesta împarte lumina într-o bandă de culori străbătută de numeroase linii mai închise la culoare numite Liniile
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
învârt în jurul centrului de masă comun) este prin observarea eclipselor reciproce. Altă tehnică, folosind energia pe care o emit stelele, poate determina cât de fierbinți sunt acestea. Dacă două stele au aceeași temperatură, cea mai mare dintre ele emană o luminozitate mai puternică. De exemplu, Soarele și Capella sunt două stele de tip "G" cu o temperatură egală (5.800 °C). Din cauza luminozității, Capella este poziționată în partea de sus a diagonalei din "diagrama H-R", și conform aceste diagrame, această stea
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
cât de fierbinți sunt acestea. Dacă două stele au aceeași temperatură, cea mai mare dintre ele emană o luminozitate mai puternică. De exemplu, Soarele și Capella sunt două stele de tip "G" cu o temperatură egală (5.800 °C). Din cauza luminozității, Capella este poziționată în partea de sus a diagonalei din "diagrama H-R", și conform aceste diagrame, această stea trebuie să fie mai mare decât Soarele de 16 ori (ca diametru). Iar stelele de tip "A" și "F" (piticele albe) care
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
ori (ca diametru). Iar stelele de tip "A" și "F" (piticele albe) care se află în partea de jos a diagonalei trebuie să aibă aceeași dimensiune. Unele pitice albe pot avea dimensiunea planetei noastre. Pentru a înțelege comportamentul stelelor, mărimea, luminozitatea și forța gravitațională, trebuie studiate masa și compoziția chimică a lor. Forța gravitațională a unei stele depinde de masa acesteia și de distribuția materiei pe care o conține. Astronomii pot calcula masa stelelor binare măsurând distanța dintre ele precum și durata
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
șase decenii trăim sub semnul reflexului în arhitectură modernă. De șaisprezece decenii românii trăiesc sub semnul reflexului în arhitectură tradițională urbană... Un dublu imperativ, estetic și practic, a dat naștere acestui registru total de reflexe, ca și nevoia de o luminozitate maximă în interiorul locuinței. Acestei nevoi, resimțite de unele popoare mai devreme, de altele mai tarziu, era firesc să i se caute posibilități de expresie plastică care să facă din luciul uniform al registrului de reflexe un element capabil să înglobeze
Constantin Joja () [Corola-website/Science/317605_a_318934]
-
prezintă cele nouă ferestre ale bisericii (trei la altar, patru la naos și două la pronaus), prevăzute cu ancadramente terminate cu arce în segment de cerc. Ferestrele au o deschidere mai mare decât cea obișnuită, ceea ce asigură o mai bună luminozitate în interiorul bisericii. Pictura bisericii ortodoxe a fost finalizată în anul 1820 de către pictorul Nicolae din Lupșa Mare. În naosul bisericii, pictorul Nicolae din Lupșa Mare a zugrăvit "Ciclul Patimilor" iar în absida altarului a fost pictată "jertfa lui Avraam", "Sf.
Biserica de lemn din Roșia Nouă () [Corola-website/Science/317754_a_319083]
-
va fi determinat de o varietate de factori, inclusiv de creșterea luminozității Soarelui, pierderea de energie termică din centrul Pământului, perturbații ale altor corpuri din Sistemul Solar și de biochimia de la suprafața Pământului. Teoria lui Milankovitch prezice că planeta va continua să se supună unor cicluri de glaciațiune din cauza excentricității, înclinării axiale
Viitorul Pământului () [Corola-website/Science/319718_a_321047]
-
într-un ritm mult mai rapid, generând astfel energia necesară pentru a menține un echilibru. Rezultatul a fost o creștere constantă în producția de energie a Soarelui. Când soarele a devenit o stea pe secvența principală, radia doar 70 % din luminozitatea curentă. Luminozitatea a crescut într-un mod aproape liniar până în prezent, și anume cu circa 1 % la fiecare 110 milioane ani. De asemenea, în următorii 3 miliarde de ani Soarele este de așteptat să devină cu 33 % mai luminos. Combustia
Viitorul Pământului () [Corola-website/Science/319718_a_321047]
-
ritm mult mai rapid, generând astfel energia necesară pentru a menține un echilibru. Rezultatul a fost o creștere constantă în producția de energie a Soarelui. Când soarele a devenit o stea pe secvența principală, radia doar 70 % din luminozitatea curentă. Luminozitatea a crescut într-un mod aproape liniar până în prezent, și anume cu circa 1 % la fiecare 110 milioane ani. De asemenea, în următorii 3 miliarde de ani Soarele este de așteptat să devină cu 33 % mai luminos. Combustia cu hidrogenul
Viitorul Pământului () [Corola-website/Science/319718_a_321047]