1,582 matches
-
și simplu așa ești tu, nu poți sta singură, te-ai plictisi fără societatea ta, dînd porunci În dreapta și În stînga Într-o casă plină de copii, copiii tăi, Susan... Un majordom deschise porțile cu grilaj de fier și Mercedesul lunecă ușor pe aleea care ducea la intrarea principală. Aici se aflau ceilalți, venise pînă și Nilda Sălbatica, Îi așteptau, Îi așteptaseră toată după-amiaza și acum Îi Întîmpinau zîmbitori, veseli, gata să răspundă la toate Întrebările lui Julius. Dar pesemne că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu prea multă putere, ca și cum astfel ar fi vrut să-și reducă la tăcere lacrimile, În timp ce cuvintele goale ale unui preot cădeau În groapa aceea de marmură În care trei ciocli fără chip Împingeau un coșciug cenușiu peste care aversa luneca precum ceara topită și din care mi se părea că aud glasul mamei chemîndu-mă, implorîndu-mă să o eliberez din temnița aceea de piatră și de beznă, În vreme ce eu nu reușeam decît să tremur și să-i șoptesc tatei, fără glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acum, chiar în clipa aceasta, sufletul îți va zbura din trup și om nu vei mai fi, iar toate acestea le știi precis; important e că știi sigur. Uite, în momentul când îți pui capul sub cuțit și îl auzi lunecând în jos, chiar acel sfert de secundă e cel mai înfiorător. Știi dumneata că nu-i fantezie de-a mea și că mulți alții au spus-o? Sunt atât de încredințat în privința aceasta, încât îți spun de-a dreptul părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
inert trebuie, în grade diferite, să se rezeme. Și cu atât mai mult omul, care nu-și împlinește destinul decât născocindu-și siguranțe și nu-și păstrează poziția decât prin tonicul înșelăciunilor. Dar cine e pus în fața sa însuși, cine lunecă în transparența propriei condiții, cine nu mai e om decât în bunăvoințele memoriei - mai poate el apela la sprijinul tradițional, la mândria animalului vertical, și mai poate să se rezeme pe sine, când de mult nu mai este el? Obiectele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni, și mai cu seamă când te stânjenește și privirea unei păsări, este unul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tristețea. Însăși moartea unui filozof seamănă unei geometrii descompuse, pe când poetul, purtîndu-și din viață mormântul, a murit înainte de moarte. Miezul lăuntric al poeziei este o sfârșire anticipată și lira n-are glas decât în preajma unei inimi corupte. Pe nimic nu luneci mai repede în mormânt ca pe ritm și pe rimă, căci versurile n-au făcut decât să ridice lespezi pentru însetații nopții. Spectacolul unei femei vesele întrece în vulgaritate vulgaritatea însăși. - Curios cum tot ce-ar trebui să ne facă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de moarte, iubirea constituie o irupție de intensitate în vid. Și orice intensitate este o suferință a vidului. Chinul dragostei - l-am suporta noi oare de n-ar fi el o armă în contra plictiselii cosmice, a putregaiului imanent? Sau am luneca noi pe moarte cu încîntare și suspine, de n-am găsi în ea o cale de a fi spre neființă? Nu te poți consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece om e prea mândru ca să se închine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și când acel "ceva" este o ființă, sau poate mai multe, pe care le-ai pierdut la vârsta înșelăciunilor, golul urmând permite întinderea nemiloasă a cugetului rece și distrugător. În mod firesc, nimeni nu poate moșteni atâta veghe încît să lunece în cinism, ci în cursul vieții decepțiile fac lumea străvezie, încît vezi, până la fund, ceea ce n-ar fi trebuit decât să mângâi. Noi nu cunoaștem viața lui Diogene la epoca în care nefericirea în dragoste hotărăște cursul reflexiei. Ce importanță
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai trecut cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în ochi de femeie, nu poți uita originalul. A putea suferi cu nebunie, curaj, zâmbet și deznădejde. Eroismul nu e decât rezistența la sfințenie. Primejdia în suferință e de a fi blând; de a îndura cu îngăduință. Te pomenești astfel lunecând într-o icoană, din omul ce erai, plămădit dintr-o carne infinit muritoare. Să nu devii pentru nimeni exemplu de pefecțiune; distruge-n tine tot ce-i chip și dâră de urmat. Oamenii să-nvețe de la tine să se înspăimînte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am amestecat cerul în toate senzațiile, c-am înălțat o boltă de regret peste fiece sărut și-un azur de alte doruri peste acel leșin. Nimic nu servește mai puțin natura ca dragostea. Când femeia își închide ochii, privirile tale lunecă pe pleoapele ei căutând alte firmamente. În disperările subite și neîntemeiate, sufletul e o mare în care s-a înecat Dumnezeu. Singurul conținut pozitiv al vieții este unul negativ: frica de a muri. Înțelepciunea - moarte a reflexelor - o învinge. - Cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
uman. Tendința noastră de-a ne pierde marginile, aplecarea spre infinit și spre distrugere sânt un fior ce ne instalează în spațiul în care se desfășoară suflul divin. De-am rămâne reduși la limitele condiției individuale, prin ce am putea luneca înspre Dumnezeu? Vagul și nesiguranța noastră reprezintă surse metafizice mai importante decât încrederea într-o menire și abandonarea orgolioasă într-un rost. Slăbiciunile omului sânt posibilități religioase; cu condiția să fie adânci. Căci atunci răzbat până în Dumnezeu. Valurile de nimic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
împins spre ele. Zaci - cu voie sau fără de voie - în straturile ultime ale existenței. - Viața îți pare atunci - atunci dramatic al fiecărei clipe - un vis pe care-l depeni din priveliștea Absolutului, o nălucire a înstrăinării tale de toate. Cum luneci așa, pe panta rosturilor nemărginite, și prin vagi instincte trebuie să te mai ții de lume, contradicția soartei tale e mai dureroasă ca năpădirea primăverii într-un cimitir de țară. Omul e un naufragiat al Absolutului. Nu se poate înălța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se aplică. Înălțarea florală a spiritului, în perioadele creatoare ale culturilor, le împrumută o naivitate pe care cu greu am căuta-o în luciditatea searbădă a culturilor mici. Un popor care se lansează în istorie de la întîiul act de viață lunecă pe soarta sa. Respirația în mitologie, diferențierea vieții religioase de cea politică, creația unui stil propriu spiritual și politic, accesul la putere și consecința lui, imperialismul etc., indică o evoluție firească, o iresponsabilitate în evoluție. Închegarea etnică a poporului francez
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îmi dă fiori reci; căci mă înspăimîntă o dramă cu un singur motiv. Aceeași lipsă de libertate și în celelalte provincii; numai că variațiile peisajului dau iluzia unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările neamului și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul vecurilor de acest popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțelege nimci din ceea ce trebuie să devenim. Fiecare ar trebuis ă ne sfâșiem pe imperativul devenirii noastre. Când s-ar spune că ardoarea, și nu omenia, este însușirea de căpetenie a României, mi-aș încrucișa brațele și aș aștepta să lunec cu ea automat spre glorie. Sau pasiunea, focul, elanul și chiar teroarea... Franța este opera entuziasmului, mai mult decât a raționalismului și a clasicismului. De altfel, pasiunea oarbă pentru logică i-ar folosi mai mult decât logica. Unii cred că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fie un spectator inteligent - inutil să te apuci de scris dacă nu exista o motivație serioasă, mai bine să rescrii cărțile altora, asta face un redactor bun de editură -, găsise În aparatul acela un fel de drog, prinsese să-și lunece degetele pe tastatură ca și cum ar fi făcut variații la Petit Montagnard, la vechiul său pian de acasă, fără teama de a fi supus judecății. Nu se gândea să creeze; el, cel atât de terorizat de scris, știa că aceea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
legi, ștergi, ele se dizolvă și se reectoplasmează În locul lor firesc, e o simfonie submarină de Înlănțuiri și fracturi moi, un dans gelatinos de comete autofage, ca știuca aceea din Yellow Submarine, apeși cu buricul degetului și ireparabilul Începe să lunece Îndărăt către un cuvânt vorace și dispare Între fălcile lui, el suge și svârrllurp, Întuneric, dacă nu te oprești, se mănâncă singur și se Îngrașă din nimicnicia-i, gaură neagră a Cheshire-ului. Iar dacă scrii ceea ce pudoarea n-ar vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Acum era de-ajuns să ai noțiuni, toți aveau cu ghiotura, și cu atât mai bine dacă erau inactuale. Chiar și la universitate, unde pusesem din nou piciorul ca să văd dacă mă puteam oploși pe undeva. Amfiteatrele erau calme, studenții lunecau pe coridoare ca niște năluci, Împrumutându-și unul altuia bibliografii rău Înjghebate. Eu știam să fac o bibliografie ca lumea. Într-o zi, un student din ultimul an, luându-mă drept profesor (cadrele didactice aveau acum aceeași vârstă ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un soi de Împreunare, mușcându-și reciproc coada, formând un fel de figură unică, circulară. Era ca și cum aș fi băut alcool și aș fi depășit măsura, nu-i mai vedeam pe Însoțitorii mei, dispăruți În penumbră, nu recunoșteam figurile ce lunecau pe lângă mine și le simțeam ca pe niște contururi descompuse și fluide... Atunci m-am simțit apucat de o mână. Știu că nu era adevărat, și totuși atunci n-am Îndrăznit să mă Întorc, ca să nu descopăr că mă Înșelasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
urmări În oglindă cum se pudrează cu talc, Își trage batista de pe cap și Începe să meargă prin cameră goală, culegînd chiloții, ciorapii, jartierele și sutienul. Puse prosopul În grămada de haine de pe pernele aflate pe bancheata de sub fereastră; acesta lunecă aproape imediat pe podea, trăgînd după sine o șosetă și-o jupă. Bancheta fusese unul dintre lucrurile care le atrăseseră atunci cînd vizionaseră casa. „O să putem sta acolo Împreună În serile lungi de vară“, au spus. Acum Helen se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
momente, cînd pe lume sînt bombe atomice și lagăre de concentrare și camere de gazare? Oamenii Încă se sfîșiau Între ei. Exista Încă foamete, crimă, tulburări În Polonia, Palestina, India și Dumnezeu mai știa În ce alt loc. Anglia Însăși luneca spre faliment și decădere. Oare ești idiot sau egoist să vrei să te lași pradă nimicurilor, acestor pa-ra-pa-pa ale fanfarei din Regent’s Park, soarelui, ierbii care Îți pișca tălpile, mișcărilor berii tulburi prin vene, apropierii secrete a iubitei? Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Dar, era obosită. Își spusese despre Duncan, așa cum ajungea să-și spună În cele din urmă - Nu-i vina mea. Am făcut tot ce-am putut. Am problemele mele la care trebuie să mă gîndesc. Și În timp ce cuvintele astea Îi lunecau prin minte, auzi cum se bate sfertul de oră la ceasul din apropiere, și-și aminti ce oră este. — Domnule Fraser... — Oh, spune-mi Robert, te rog, zise el, și Începu să zîmbească. SÎnt sigur că fratele tău și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
acolo strălucind prin mușuroiul de scrum; Îi atrăgea În continuare privirea, și după o clipă o dibui, o scoase din nou și-o șterse. Și-o puse pe degetul subțire și-și strînse pumnul pentru a n-o lăsa să lunece. Casa era cuprinsă de nemișcare. Toată Londra părea așa. Numai că, de Îndată, din camera de dedesubt se ridică vibrația Înăbușită a murmurelor domnului Leonard, ceea ce Însemna că lucra intens din nou; și-l imagină scăldat În lumina electrică indigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Haide! Aruncă revista, sări În picioare, se duse la toaletă, se pieptănă, Își Împrospătă machiajul, Își puse paltonul, fularul și bereta scoțiană pe care o avusese pe cap mai devreme, și ieși. Grajdurile erau cufundate În Întuneric, piatra de asfalt luneca din cauza gheții, dar Își croi drum fără lanternă. Auzea clinchetul paharelor, bîzÎitul vocilor aburite de bere, ritmul amețit al pianului mecanic venind din diverse cîrciumi din Rathbone Place. Sunetele acestea o făceau să se simtă mai bine. Era o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]