1,146 matches
-
Ascultă-mă pe mine. Ține lucrurile de le ai de la el! Or să-ți prindă bine. - Dacă zici dumneata... 288 Nevasta descuie șifonierul de nuc. Hainele pline de molii ale lui Gogu fură întinse pe masă. Florica le perie și lustrui și pantofii. Căută o cămașă curată și-l îmbrăcă. - Nu -lam bărbierit! își aduse aminte vecina. -Așae. Și dădu fuga să-l cheme pe Tilică. La acesta prăvălia era plină. Unde cântau sticleții și ucenicii nu mai pridideau cu foarfecele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un bufnet și o vorbă: "s-acasă!"; se bucura bătrâna. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri, miorlăind să iasă afară, că-i podidise și pe ei arșița înșelătoare a primei călduri. - O, că vin! făcea muierea din casă. În salcâmii lustruiți de crivăț se posomora cerul cât era el de albastru, numai cu niște floace albe călătoare, ca spuma mării. Pe poteci, dinspre groapă, sosea-sosea și baba Mița, în fusta ei de astăvară, numai flori, cu un batic negru legat sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și, când i-a fost lui bine, s-a uitat la lumea strânsă afară, care se întreba ce-o să se întîmple. In mulțime, muieri, copii, o liotă de puturoși și bărbați rămași acasă de pe la slujbă. Se uitau la haina neagră, lustruită în coate a străinului, la pălăria lui tare, cu boruri rotunde, și la ochelarii ce-i avea pe nas. Se uitau și așteptau. Acela nu spunea nimic. A lăsat numai pe căruțași să descarce bolovanii și nisipul, drept în fata
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
după ce se ridică, smiorcăindu-se. Își șterse lacrimile, înghiți aspirina și apoi se apucă nevoie mare să-și curețe ochelarii cu un material special, moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O cunoșteai pe fata care a fost omorâtă? întrebai eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându-se cam neajutorată la ochelarii de pe masă, care străluceau acum, tipic pentru oamenii care sunt mereu pe fugă și care, în lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în mână o carte de rugăciune. Aveau capetele acoperite cu pălării sau cu bonete croșetate, iar figurile lor exprimau o extraordinară ardoare. În timp ce își făcea loc printre ele, Maggie observă că aproape atingeau un perete pe care se prelingea apa, lustruindu-l cu buzele. Alte două femei, probabil turiste, stăteau deoparte de restul. Maggie le auzi vorbind: —Piatra de Temelie e acolo, de partea cealaltă a Zidului. Ai auzit ce se spune? Că picăturile astea sunt lacrimile Domnului. Maggie le dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
preia asupra sa unele munci pregătitoare în vederea execuției... Poate să-și ascută singur securea, cât vrea și cum vrea... Poate să-și spele singur coșul în care-i va cădea capul și să îndepărteze putreziciunile capului precedent... Poate să-și lustruiască singur buturuga... cu glaspapir... Osânditul își poate aranja singur încăperea în care va muri. El își poate pune în joc toată imaginația și toată inventivitatea... în acest sens... Poate să-și facă încăperea cât mai odihnitoare, cât mai elegantă ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sticlă de șampanie.) De mult o țin pentru așa ceva. ARTUR: Pfuuu! O facem lată! GUVERNATORUL (Toarnă.): Acu’ îi am la mână... Începuseră să mi se urce în cap... Mă scormoneau până în adâncul inimii, se târșâiau prin fața mea, nu-și mai lustruiau bocancii... Nu mai aveau nici un dumnezeu! Noroc! ARTUR: Noroc! GUVERNATORUL (Scoate plângerea.): A căzut la țanc... Închipuiește-ți, se lipeau cu fața de geam și se uitau cum mănânc, cum dorm, cum mă spăl pe picioare... Își lipeau buzele lor groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
e! GRUBI: Ascultă ce-ți spun. O să stăm aici și-o să putrezim. N-are cum să se lege când e prea multă zeamă. Se-nmoaie cerul gurii și picură și picură și picură... Eu îi zic. BRUNO (Apucându-se de lustruit uneltele.): Se supără. GRUBI: Și ce dacă s’ supără? Nu s-a putut. BRUNO: Se supără urât. Pendefunda nu-i femeia aia. GRUBI (Obosit, învins.): Dă o țigară! BRUNO: N-am. GRUBI (Scoțând un pachet.): Ia de aici. BRUNO: Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
va ridica un hotel cu o mie de locuri, cu piscină și cu sală de cinematograf. De la terasa acestui hotel se vor putea urmări toate evenimentele și tot ceea ce ține, nu-i așa, de groapă. În fiecare zi se vor lustrui pereții gropii și se vor face coborâri de câte o oră. VIZITATORUL: Vă gândiți și la coborâri? MAJORDOMUL: Desigur, domnule. Aceste coborâri vor fi televizate. Vor fi antrenați oameni special pentru a însoți grupurile de turiști. (În acest moment o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
scoate muștiucul, îl șterge atent de salivă; pune muștiucul la loc și continuă.) MACABEUS (Furios.): Las-o dracului de trompetă! (Pauză.) PARASCHIV (Se oprește.): Am să te omor. MACABEUS: Când?! PARASCHIV: Nu știu... Într-una din zile. (Pauză; PARASCHIV își lustruiește atent trompeta.) MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Ce cum? MACABEUS: Cum mă omori? PARASCHIV (Preocupat de trompetă.): Cum vrei tu. (Pauză; cei doi se gândesc.) PARASCHIV: Eu cred că prin somn ar fi cel mai bine. MACABEUS: Da. Prin somn... (Pauză; PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să spălăm pe jos. MACABEUS: Mi-e silă să fac curat... PARASCHIV: Ar fi bine, foarte bine... pentru noi... Am avea ce face trei zile. MACABEUS: Mai bine dorm. PARASCHIV: Spălăm scaunele, mesele... Spălăm totul și punem totul la uscat. Lustruim sârmele, aruncăm gunoiul, spălăm gamelele... MACABEUS: N-avem apă! (Fericit.) N-avem atâta apă... PARASCHIV: Aduc eu. Sunt gata s-aduc eu toată apa. MACABEUS: Nu ne putem fâțâi mereu pe gaura aia. Or să ne prindă că furăm apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
apropie ochiul de oglindă, se privește atent în ochiul stâng.) Uuuu... Își mângâie ochiul, clepfăie, își smulge câteva fire de păr din geană.) Na! Nnnna! (Mirat până la demență, își privește pupila, și-a lipește de fața oglinzii, fluieră nemulțumit; își lustruiește oglinda de pantalon, reia contemplarea schimbându-și mereu poziția corpului; se oprește și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
element dominant. Frică, speranță, un iz de noblețe, plictiseală, calm, un început de altă lume. MACABEUS doarme ca un porc pe rogojini. PARASCHIV se oprește din când în când și repetă jocul din primul act. Își mângâie trompeta, și-o lustruiește, își curăță muștiucul, din nou cântă, încearcă mai multe variante ale aceleași teme, cântă, se oprește, se gândește, iar cântă. MACABEUS sforăie. PARASCHIV se oprește, îl privește o vreme, se ridică, bea apă, se așază, cântă. MACABEUS ( În trezire.): Brrr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se cerne prin tavan și prin chepengul care e deschis; se retrag și mai în adâncul încăperii, sprijiniți de pereți, la distanță unii de alții; pauză; fiecare își găsește ceva de făcut; MACABEUS și-a aprins o țigară; PARASCHIV își lustruiește trompeta; INAMICUL fluieră încet.) MACABEUS: Ș-acum? INAMICUL: Așteptăm. MACABEUS: Crezi c-o să meargă? INAMICUL: O să meargă. (Pauză.) PARASCHIV: Știi tu? INAMICUL: Știu eu. PARASCHIV: Știi tu drumurile? INAMICUL: Știu toate drumurile... (Pauză.) MACABEUS: Mi-ar plăcea un loc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
niciodată. Peste zi puteți sta acolo... (Arată spre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat și ceilalți... de dinaintea mea? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... În fiecare zi îi spăl geamurile, o lustruiesc pe dinăuntru... Îi lustruiesc pereții... E o cameră albă, curată, o să vă placă... În fiecare zi o vopsim în alb. Știți, aici, facem cam în fiecare zi aceleași lucruri. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Or să vă înnebunească... lucrurile... HAMALUL: Pe noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sta acolo... (Arată spre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat și ceilalți... de dinaintea mea? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... În fiecare zi îi spăl geamurile, o lustruiesc pe dinăuntru... Îi lustruiesc pereții... E o cameră albă, curată, o să vă placă... În fiecare zi o vopsim în alb. Știți, aici, facem cam în fiecare zi aceleași lucruri. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Or să vă înnebunească... lucrurile... HAMALUL: Pe noi? Ehe! Eu mă scol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Pe noi? Ehe! Eu mă scol de zece ani la ora șase și mătur peronul. Și nu simt nimic. În fiecare zi spăl peronul și curăț șinele de rugină... Le dau puțin lustru, mai strâng câte Un șurub... Spăl geamurile, lustruiesc prin încăperi. La prânz mă culc. Treburile astea nu m-au plictisit niciodată, Ioana curăță cartofi în fiecare zi. Stă în pivniță câte două ore și curăță cartofi. Face mâncare și după aceea fuge pe câmp. Seara se ascunde în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o dată la câțiva ani. Se închide în odaia de sus și cântă câte o noapte întreagă... O noapte întreagă, o dată la trei, patru ani... tot e ceva. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ( Se așază pe marginea peronului, privindu-l pe Grubi cum lustruiește șinele.): Și cu drezina? Când se întorc cu drezina? HAMALUL (Se uită pe ceasul gării.): Mai e... Se întorc înainte de prânz. În fiecare zi Bruno și domnul Kapunta... se întorc înainte de prânz... Uneori mai găsesc câte un mort... pe calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
se întorc înainte de prânz... Uneori mai găsesc câte un mort... pe calea ferată... și îl aduc cu drezina... Nu știu ce ne-am face fără drezină.... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vrei să te ajut? HAMALUL: Să mă ajutați? (Ezită.) Ba da... Puteți lustrui cealaltă șină. O să vă treacă timpul mai repede. (Cei doi sunt așezați, călare, pe câte o șină și lustruiesc; câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ne-am face fără drezină.... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vrei să te ajut? HAMALUL: Să mă ajutați? (Ezită.) Ba da... Puteți lustrui cealaltă șină. O să vă treacă timpul mai repede. (Cei doi sunt așezați, călare, pe câte o șină și lustruiesc; câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim? HAMALUL: Nu știu. Așa zice domnul Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vă treacă timpul mai repede. (Cei doi sunt așezați, călare, pe câte o șină și lustruiesc; câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim? HAMALUL: Nu știu. Așa zice domnul Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine să fie lustruite. (Alte secunde de muncă încordată.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Întinzându-și spatele.) Până unde le lustruim? HAMALUL: Până unde vreți dumneavoastră. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
câteva zeci de secunde de tăcere; se aud sunetele ritmice ale muncii lor.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim? HAMALUL: Nu știu. Așa zice domnul Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine să fie lustruite. (Alte secunde de muncă încordată.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Întinzându-și spatele.) Până unde le lustruim? HAMALUL: Până unde vreți dumneavoastră. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum așa? HAMALUL: Nu știu dacă vă dați seama... dar lustruitul șinelor e... așa... ceva care liniștește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PLOAIE (Lucrând îndârjit.): De fapt... de ce trebuie să le lustruim? HAMALUL: Nu știu. Așa zice domnul Kapunta. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... E bine să fie lustruite. (Alte secunde de muncă încordată.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Întinzându-și spatele.) Până unde le lustruim? HAMALUL: Până unde vreți dumneavoastră. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum așa? HAMALUL: Nu știu dacă vă dați seama... dar lustruitul șinelor e... așa... ceva care liniștește nervii... care-ți trece prin sânge și te umple de... ceva mai adânc, mai subtil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PRIN PLOAIE: Te simți tu... mai bun? Mai ușor? HAMALUL: Mă simt foarte ușor. Simt cum mi se golește sângele și cum încep să plutesc... așa... printre propriile mele cuvinte... E atât de simplu și de răcoare... Aș putea să lustruiesc zile în șir aceste șine... Dacă n-ar trebui să dorm cred că le-aș lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncându-și unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mi se golește sângele și cum încep să plutesc... așa... printre propriile mele cuvinte... E atât de simplu și de răcoare... Aș putea să lustruiesc zile în șir aceste șine... Dacă n-ar trebui să dorm cred că le-aș lustrui continuu... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Aruncându-și unealta.): Nu-mi place. HAMALUL: Nu-i nimic. Poate, cu timpul... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu, mi se pare o treabă inutilă... și jalnică... Arăți jalnic, zău așa. HAMALUL: Nu e chiar atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]