3,280 matches
-
de-a sila, ce ticăloșie puneți la cale? De ce mă bagi în belea? Io lucrez curat, cu-rat, nu bat, nu omor! Doar fur. Costache ceruse din arhivă amprentele vechi și le privise o oră întreagă cu lupa lui cu mâner de fildeș. Putea să jure că sunt identice. Dar nu putea să știe dacă cei doi ani care trecuseră erau timp suficient pentru o dovadă adevărată. Vom mai vedea peste vreo zece ani dacă e ca la arbori sau altfel
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
renunțe, că-i foarte frig, iar Filipescu nu și nu, să se bată cum au stabilit. Martorii au povestit pe urmă cum a fost. Încă de la sfârșitul primei reprize Lahovary a fost pus la zid, parcă îi înghețaseră degetele pe mâner. Victor Ionescu, unul din martorii lui Filipescu, care fusese tras la sorți ca director de luptă, a oprit jocul și a permis adversarilor să-și reia locurile de la început și să se așeze iar în gardă. Imediat după angajament, după ce
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aș vrea. Ba da, aș vrea. Ba da, vreau. O să scriu diseară cum a fost și dacă m-am îndrăgostit. Dar cu falca încă nu de tot dezumflată, orice amor e compromis. 2 Conu Costache nu apucă decât să ridice mânerul gros, ieșit din botul unui leu aurit, fără să-l mai coboare, că ușa se și deschise, iar în prag se ivi un tânăr cam nervos, care dădea să iasă, iar printre picioarele lui un motan vărgat se strecură afară
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o să vă ajute, numai să nu fie plecat. Bărbatul nu zise nimic, gemea mușcându-și necontenit buza de jos. Cine tace consimte, așa că Alexandru se sui pe capră. — Conduc încet, dar vă rog să vă apucați cu mâna cealaltă de mâner, ca să fim siguri că nu mai pățiți ceva! După nici o jumătate de oră ajunseră la peron, în dreptul marchizei. Casa era luminată și pe dinafară, și pe dinăuntru. Apăru Toader, vesel ca-ntotdeauna, deși nu era cazul, și-l ajută pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
călcase niciodată pe-aici - asta cu siguranță! - își agață pălăria în cuierul de deasupra ultimului jilț și ascultă liniștit slujba din Duminica de după Nașterea Domnului. Nu părea deloc cu gândul la cele sfinte, se uita pe pereți, mângâia lemnul de la mânerul jilțului, deși preotul, văzându-l, se înviorase dintr odată și vorbea despre fuga în Egipt așa de frumos de parcă ar fi fost și el de față atunci când îngerul l-a vestit pe Iosif să-și ia „pruncul și pe mama
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pentru început, numărate la fiecare mesean, cuțitele la aceeași distanță cu furculițele, nici un milimetru în plus, cuțitul de pește la locul lui, iar lingurile și lingurițele în partea de sus, cum se cuvine. Supierele erau tot din porțelan Rosenthal, cu mânere dantelate, la fel ca bumbul capacului. Vasul era cu unduiri albe și borduri aurii, dar capacul avea, vai, o crăpătură subțire ca un fir de păr: îl lovise bucătăreasa, iar apoi izbucnise în plâns, dar nu mai era nimic de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
amestecau între ele și curgeau într-o parte, ca lichidul prelins. După clipa de beznă, o cortină cu pete îi căzu peste ochi, dar măcar mai zărea ceva: într-o ceață lăptoasă, distinse bordul, cu cadranul pentru viteze, și apoi mânerele torpedoului, iar peste volan - ziarul ale cărui titluri se întorseseră, însă nu se mai bucură, după cum așteptase. Înghețase de spaimă și, un timp, nu crezu că vedea din nou, atât de departe fusese în noaptea pe care nu și-o
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
după cum cercau canoanele frumuseților contemporane cu Eugenia de Montijo. În scrinul de cireș lustruit, lenjeria delicată, lucrată în mânăstiri, emana arome dulci, mitenele fine de antilopă albă adăstau alături de dantela scumpă Valenciennes ori mai modestă de Bruxelles... Melania Lupu trase mânerul de bronz și scoase o jumătate de cozonac, un borcan de dulceață și câteva pastile de ciocolată pe care motanul le prinse din zbor. ― Ai răbdare, Mirciulică, șopti bătrâna. Am să-ți povestesc totul. Preparăm doar ceaiul și pun un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
formidabilă!" Auzi pași în spate și întoarse capul reflex. Locotenentul Ciobanu se apropia însoțit de o femeie în vârstă. ― Doamna Dogaru îl caută pe Vâlcu. Cristescu cercetă chipul bătrânei. Încerca să-și ascundă neliniștea. Pleoapele îi zvâcneau nervos, degetele frământau mânerul poșetei. ― Vă rog să mă urmați. CAPITOLUL XVI ERRARE HUMANUM EST Melania Lupu urmări silueta maiorului până când acesta dispăru la capătul străzii apoi trase obloanele. Verifică încă o dată ușa de la intrare și se întoarse în hol. Își surprinse chipul în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
hol și, în cele din urmă, spre o ușă în spatele căreia Maggie presupuse că se găsea bucătăria. O împinse, dar era bine închisă. Bătu la ușă, aproape șoptind. —Doamnă Guttman? Sunt Maggie Costello. Ne-am cunoscut ieri. În timp ce vorbea, apăsă mânerul și deschise ușa. Privi în întuneric. Îi trebuiră câteva secunde să-și obișnuiască ochii, apoi desluși conturul unei mese cu mai multe scaune, toate goale în capătul celălalt. Se uită spre chiuvetă și spre blatul de gătit. Nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lui Saddam. Un motiv în plus să petreacă cincisprezece ore în compania pulverizatorului de oase care era Racheta Deșertului. În ultimele două ore ațipise, tresărind de fiecare dată când autobuzul făcea o oprire. Ținuse geanta în poală tot drumul, cu mânerele răsucite în jurul încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit geanta, ca să se asigure că se mai simt formele dinăuntru; i-a apreciat, de asemenea, și greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un noroc, pentru că, dacă vameșul s-ar fi uitat mai atent, ar fi văzut că din următorul rând de ciocolată lipsesc, în mod ciudat, alunele, fie întregi, fie pe jumătate, și e mult prea tare ca să poată fi consumat. Strângând mânerul valizei mai zdravăn ca niciodată, Henry părăsi aeroportul și se așeză la coadă la taxi. Când îi veni rândul, spuse cu o voce puternică, izbucnind ușurat: —La Ierusalim, vă rog. În piața Orașului Vechi. Capitolul 26 Tel Aviv, Israel, miercuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era prea obosită pentru asta, un conflict atât de înverșunat, încât până și alegerea hotelului în care stăteai putea stârni un incident diplomatic. Nu, nu, începu ea. Nu e deloc așa. În timp ce vorbea se îndrepta spre ușa dinspre alee. Apucă mânerul. Se roti, dar nu se deschise. Încuiat. Acum putea simți bărbatul stând în dreptul umărului ei, aplecându-se pe deasupra ei pentru a ajunge la mânerul ușii. Apropierea lui o făcea să tremure, amintindu-i de alee și de răsuflarea aceea fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu, începu ea. Nu e deloc așa. În timp ce vorbea se îndrepta spre ușa dinspre alee. Apucă mânerul. Se roti, dar nu se deschise. Încuiat. Acum putea simți bărbatul stând în dreptul umărului ei, aplecându-se pe deasupra ei pentru a ajunge la mânerul ușii. Apropierea lui o făcea să tremure, amintindu-i de alee și de răsuflarea aceea fierbinte. Vru să-l împingă la o parte. Înainte să aibă ocazia să facă lucrul ăsta, el îi deschise ușa spre curtea pătrată. Ieși, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
al cuiva care încerca să-și schimbe glasul. Era posibil ca Uri să o fi urmărit până acolo? Ca acel bărbat mascat să fie...? Așteptă ca traficul să-i permită mașinii să oprească și, când se întâmplă asta, apucă repede mânerul pentru a deschide ușa. Dar Uri fu mai rapid, folosind butonul din stânga lui pentru a bloca toate ușile. Era prinsă în capcană; o încolțise. Se întoarse către ea și cu o voce calmă și sigură îi spuse: —Nu te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Uri începu să apese frâna. Maggie își scoase centura, ceea ce declanșă imediat un piuit puternic. Aștepta momentul potrivit. Uri se uită în oglinda retrovizoare, apoi intră brusc în spațiul liber și țipă: —Acum! Și să te ții jos! Maggie apucă mânerul portierei, îl împinse și sări ghemuită din mașină, poticnindu-se pe drumul în mișcare, alergând aproape pe vine până la marginea suprafeței pavate. Acum, într-una din puținele secunde pe care le avea la dispoziție ca să ia o decizie, trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
șefului de birou de podoabele de Crăciun și îl făceau să se simtă puțin sentimental. Privind fericit spre partea ocupată de domnul Reilly, observă că tulpinele de fasole creșteau atât de viguros, încât începuseră chiar să coboare, încolăcindu-se printre mânerele sertarelor în care se țineau registrele. Domnul Gonzalez se întreba cum reușește funcționarul responsabil de registre să-și facă treaba fără să deranjeze tulpinele fragede. Pe când medita la această enigmă de conțopist, fu surprins să-l vadă pe însuși domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cârnatul învelit în plastic roșu și băgat în chiflă și-l dădu gata din două înghițituri. Mestecatul era ca un masaj pentru capul care-i zvâcnea. După ce îmbucă și ultima firimitură, se simți mult mai calm. Apucând din nou de mâner căruciorul, își croi drum pe Carondelet Street, mergând legănat. Coti din nou la următorul colț de stradă ca să înconjoare cvartalul așa cum își propusese, se opri lângă zidurile ponosite de granit ale Sălii Gallier, ca să mai înfulece încă doi dintre crenvurștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius respirând greu. Probabil că vă este teamă de cineva care nu-i desprins de realitate, care vă poate vorbi sincer despre felul jignitor cu care ați tratat pânzele. — Te rog să pleci, porunci femeia. — Asta și fac. Ignatius apucă mânerul căruciorului și plecă împingându-l. Voi toate ar trebui să cădeți în genunchi și să-mi cereți iertare pentru ceea ce am văzut aici pe gard. — E clar că orașul se duce de râpă, dacă unul ca ăsta e lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vehemența și seriozitatea cu care se angaja în protestele ei sociale. Cât de îndurerată va fi când Ignatius îi va descrie plăcerile lui încărcate de tandrețe. — Oare să îndrăznesc? se întreba Ignatius, lovindu-și absent căruciorul de o mașină parcată. Mânerul îi intră în stomac și râgâi. Nu-i va spune femeii cum a ajuns să afle despre ea. Va începe prin a discuta despre Boetius. Va fi impresionată. Ignatius găsi adresa și spuse: „O, Doamne! Biata femeie a căzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ar trebui să se afle acolo. Cu câțiva ani în urmă, Vasco urmărise un fugar, într-un depozit de produse de laborator. Tipul aproape murise sufocat, după ce se încuiase într-un dulap. Liftul cobora. Imediat ce se opri, Vasco trase de mâner ca să deschidă ușa, dar probabil că Tolman apăsase vreun comutator de urgență, pentru că ușa nu se clinti. Vasco văzu săculețul cu vin pe podea. Catifeaua fusese împinsă în jos și se vedea marginea de oțel inoxidabil a containerului. Iar capacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de echipamente strălucitoare care îl înspăimântară. Probabil că Jamie se speriase și el, pentru că, dintr-o dată, începu să țipe. Femeia închise ușile mașinii. Înainte ca mașina să înceapă să se miște, Dave urlă și sări în spatele ei, prinzându-se de mânerele ușii. Mașina albă acceleră, prinzând viteză. Dave nu-și dădu drumul, chinuindu-se să-și mențină echilibrul. Când reuși să se prindă mai bine, se trase în sus, așa încât să poată vedea prin geamul din spate. Îi văzu pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să-i clocotească. Mârâi și lovi în uși. Femeia ridică privirea, alarmată. Păru șocată, când îl văzu pe Dave. Îi strigă ceva șoferului. Șoferul începu să conducă în zig-zag. Dave era aruncat în lateral, abia reușind să se țină de mânere. Când mașina îl aruncă încă o dată înapoi, întinse mâna mai sus și se prinse de becurile de deasupra ușilor. Se trase pe acoperișul ambulanței. Vântul bătea tare. Suprafața era netedă. Se întinse, înaintând puțin câte puțin. Mașina începu să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de la Istanbul la Chankiri sub supravegherea soldaților turci. Au fost nevoiți să meargă trei mile pe jos de la gară până În oraș. Până atunci fuseseră tratați decent. Însă În timpul drumului de la gară până În oraș au fost bătuți cu bețele și cu mânerele târnăcoapelor. Vestitul muzician Komitas a Înnebunit În urma celor văzute acolo. Odată ajunși În Chankiri au fost eliberați cu o singură condiție: le era interzis să părăsească orașul. Așa că au Închiriat camere acolo, trăind laolaltă cu localnicii. În fiecare zi, doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acesta să fie locul? Îi auzi pe ofițerii de cavalerie continuându-și drumul și simți cum certitudinea îl părăsește. O ușă cu grilaj îi apăru înainte pe măsură ce ochii lui se obișnuiau cu întunericul scărilor. Se uită în jur și găsi mânerul soneriei. Nu veni niciun sunet de răspuns. Umplu tăcerea cu îndoieli. Avea acum întrebări pentru sine. Cum de s-a lăsat condus de ofițerii de cavalerie? Observă că nu a fost pic de logică sau consistență în comportamentul său. Faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]