1,089 matches
-
spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și nervoase, vopsit și pe clăile uriașe de păr, murdar de culori prelinse, în toate amestecurile, dar și de praf, de păianjeni și de jeg, nu s-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vorbe din minte că ar fi putut să mă lase și pe mine fără păr, dacă voiam. M-am holbat la el și am depărtat mâinile, clătinând grăbit din cap. - Cum faci asta? Luă un pumn de clisă și mă mânji pe barbă. Îmi arătă soarele, apoi Își Îndreptă nâna spre Răsărit și, după ce ridică două degete, făcu un gest de parcă mi-ar fi smuls clisa cu barbă cu tot. - Pfuuuhh, suflă el În palme, Înainte să le scuture. Fără păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se grăbească sau să lâncezească de-a lungul Întregului joc, În timp ce alții Închipuiau niște oameni prinși Într-o poveste. Oamenii aceștia din urmă erau acoperiți cu colb de piatră albă, din cap până În picioare. Jocul Începea așa: unul dintre oamenii mânjiți În alb Își lua rămas bun de la un altul asemenea lui și pleca departe-departe. Cât timp au s-au jucat ei de-a plecarea asta, cei ce Îngânau trilul erau triști și mai-mai că plângeau. Apoi, cel care plecase departe-departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
primului o grăsană, mânjită tot În alb, iar omul și femeia făcură așa, În joacă, ceea ce face un om cu o femeie. Apoi, omul plecat la drum lăsă femeia și porni mai departe. Un altul se apropie de el, la fel de mânjit În alb. Se prefăcură că se pun pe un bulumac și că trec o apă care curge, apoi Întâlniră numai femei date cu alb, iar noul venit se Împreună cu una dintre ele. - Tată din Cer, izbucni Enkim, cu ochii holbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
clipa aceea, jocul se opri, dar cei ce Îngânau trilul Își continuară tânguiala, privind la noi, Întrebători cumva. Înzorzonatul (aveam să aflu că-l cheamă N’jamo și că era Vindecătorul lor) se uita la mine, la fel de Întrebător, În timp ce oamenii mânjiți cu alb se apropiaseră de noi și ne iscodeau, Îndemnându-ne parcă să le zicem ceva. Iar eu: - Jocul vostru nu merge și mai departe? Izbucniră cu toții În râs și se plesniră cu palmele pe coapse, privind de la unii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
palmele pe coapse, privind de la unii la alții, iar N’jamo nu se mai abținu și mă luă În brațe, pupându-mă fericit, după care Îi Îndemnă pe cei ce jucau să-i dea drumul mai departe. Cei trei bărbați mânjiți cu alb, femeia și copilul, porniră din nou la drum. Merseră ce merseră, și tot merseră, ținând mâna streașină la ochi, de parcă ar fi căutat ceva În depărtări. Începură să se zgribulească, din ce În ce mai tare, ca scuturați de friguri, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din spatele luntrei Înclină puțin pânza pe care o ținea cufundată În apă. - Acu’, reluă Vishu arțăgos, ia du-te tu, măi prostule, și pune tu cârma la cap până când ți-oi spune eu să pleci de-acolo. Și voi, ăștilalți, mânjiți-l cu rahat d’ăla de pescăruș, că poate i-o trece cheful de Fala lu’ porcu’ ăsta! Păi tu nu știi că atunci când valul kelib se Înmoaie după ce-l bate valul bungdokerik, trebuie să te pregătești să schimbi cârma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se apropie și, după ce se uită În treacăt spre banca unde ședea mortul, Începu să privească repede În preajmă spre stînga și spre dreapta, arătîndu-și dinții albi, strălucitori și subțiri. Fața slabă a negresei, inițial de un arămiu deschis, era mînjită de fard și pudră, așa Încît acum arăta oribil, căpătase o nuanță Întunecată de un galben roșiatic; Își vopsise genele negre cu o substanță grasă, care le făcea să stea țepene ca niște spițe unsuroase În jurul ochilor mari și negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mirosul greu și Înțepător de cafea proaspăt rîșnită, de mirosul verde și plăcut al banilor, de mirosul proaspăt al portului, ce-ți amintește de portul tău Înțesat de catarge și puzderia sa de vapoare, măreață stradă! Stradă plină de clădiri mînjite de mizeria caldă și plăcută a negoțului... stradă năpădită de mii de picioare ce se grăbesc veșnic dimineața În aceeași direcție... stradă mîndră a speranței, a bucuriei și a dimineții, Între zidurile tale abrupte, de canion, ne vom cîștiga averea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
două surori, fetele lui Truman, da, da... Doamne, și ce om Învățat și subțire mai era, nu de teapa ucigașilor ăia, ascultă-mă pe mine... da, un om foarte subțire, foarte subțire, și foarte cinstit, Înțelegi: nu și-ar fi mînjit mîinile cu sînge, gătit În haine bune și pantofi de lac, i-a scris și l-a chemat acolo, firește. Zice: „Domnul și-a revărsat binecuvîntarea asupra pămîntului acesta cu prea multă dărnicie“... măi, ce om Învățat mai era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Wayne și Dock Hensley erau prieteni buni de douăzeci de ani. „Ascultă-mă pe mine“ - am zis - „nici unul din ceilalți nu-i mai rău ca el. SÎnt toți de-o teapă, oameni violenți, iar mîinile lui Dock Hensley sînt la fel de mînjite de sînge ca ale celorlalți, și cred că-și dă și el seama de asta. Singura diferență“ - am zis - „e că el a purtat insigna de polițist și s-a bucurat de protecția legii și a autorității sale.“ Păi cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scos un teanc de bancnote, era bine căptușit - „și-ți dau cît ceri.“ „Nu, Ed“ - și-am dat din cap - „n-am nevoie de banii tăi“ - nici nu m-aș fi putut atinge de ei, parc-aș fi luat bani mînjiți de sînge - „dar am să-ți dau niște pantofi.“ Și m-am dus la dulap și-am scos o pereche de pantofi noi și frumoși pe care-i cumpărase tatăl tău cu cîteva luni În urmă, erau În stare bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
chiar dă colțu'." Urmează unul scris doar cu majuscule, ca și cum autorul ar fi vrut să-l bată în cuie, pe poarta țărnii ca să-l vadă tot satu': „poate îl împușcă cineva! : ȘI CÂT M-AM BUCURAT! COMANDASEM DEJA O COROANĂ MÂNJITĂ CU RAHAT PE CARE DOREAM S-O DAU FAM. BĂSESCU ! POATE OR ȘTI BĂIEȚII CEVA? MĂI SĂ FIE? SĂ ASISTĂM ÎN CURÂND LA UN ASASINAT? NU AR FI DELOC PĂCAT! CRED CĂ 99% DINTRE ROMÂNI AR CHEFUI O LUNĂ DE
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
tot s-a demolat Mănăstirea Văcărești, iar în locul ei comuniștii au săpat o groapă mare, pe fundul căreia băltește apa de ploaie, crește papura și se înmulțesc broaștele, să se facă acolo Dracula Park ăla, să vină americanii, să se mânjească pe bot cu bulion, să dea ei frumușel câte treizeci de parai pentru fiecare liliac atârnat de tavanul Peșterii Muierii. Așa, să sugem și noi sângele altora, nu numa’ alții p-al nostru! - Hai, Tubu, ieși de sub birou! Hai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și bărbat, o presimțire grea venită de nicăieri o copleși însă mașina porni fără să-i dea șansa de reacționa dacă a fost bine că s-a urcat în ea. Vedea tânărul prin oglindă... era brunet, elegant, spilcuit cu părul mânjit cu briantină sau spumă, ținând volanul elegant. Se salutară și șoferul își văzu înainte de drum; femeia se înghesui zgribulită într-un colț, vrând să treacă neobservată. Dincolo de ieșirea din sat străinul frână brusc mașina fără să oprească motorul și i
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
își șterse degetele pe șervet. A fost doar un gând. Poate că n-ar trebui să ne întristăm când seara abia a început. Mi-am șters și eu degetele. Din ele păreau să iasă cantități imense de sos de prune, mânjind șervetul cu pete mari maronii. — Ai făcut o alegere bună, spuse Fiona, plimbându-și privirea prin restaurant. Avea o atmosferă plăcută, intimă și bonomă în același timp. Ai mai fost aici? Nu, nu. Am citit despre el undeva. Era desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
frigul de noiembrie. Se uită la ceas și constată că avea timp să prindă ultimul tren de York. Noiembrie 1990 — Hai să părăsim această adunare sordidă, spuse Findlay, apucându-mă de braț. Arătă spre tablouri. Hai să nu ne mai mânjim privirile cu aceste bazaconii, aceste fandoseli, aceste fleacuri sclipitoare ale unei societăți putrede decadente. Duhoarea bogăției adunate prin mijloace necinstite și prin automulțumire mă sufocă. Nu mai suport nici o clipă compania acestor oameni. Vreau puțin aer curat, pentru Dumnezeu! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dintre cele trei dormitoare; și de asemenea cel mai dezordonat, pentru că era clar că servea și drept cameră de locuit, și drept atelier. Diverse cutii cu vopsele, pensule înmuiate în lichid de curățat, ziare vechi împrăștiate pe pardoseală și cârpe mânjite cu uleiuri multicolore, toate îi arătau ocupația; și în fața ferestrei, unde era cea mai bună lumină de zi, era un șevalet care susținea o pânză mare, ascunsă vederii de un cearșaf odinioară alb. Trebuie să recunosc că Phoebe nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
doriți să fărâmați ceva prețios tocmai pentru că e prețios. S-ar putea ca însuși faptul că noi presimțim valoarea unor lucruri să ne facă să vrem să le distrugem. Ba nu, nu să le distrugem, nu asta, ci să le mânjim, să le vedem plângând. De ce? Numai din invidie? Mi se pare simplist. Nu v-a trecut niciodată prin cap, când erați la școală, să tăvăliți vreo fetiță în fustă de catifea prin buruienile din curte? Sau barem să-i smotociți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
țesând cu fire nevăzute prin aerul tot mai îmbâcsit al orașului o poveste neîmpărtășită. Ce căuta prin parcurile prăfuite, în vipia verii, în amurgul cu ciori al iernii? Ce căuta la orele de vârf în locurile unde se adună copiii mânjiți cu dulceață, să se bată pe trei bărcuțe ruginite într-un pătrat de praf, lângă vreo apă cu miros de sulf? Amintirea lui Erwin, cu șepcuță și pantaloni bufanți, căruia îi dansa foxtrot și-i cânta arii din operete ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
neîngrijiți. Casele erau foarte albe și bărbații, Îmbrăcați de duminică, jucau popice pe uliță. Rezemați de unele din zidurile caselor creșteau perii, cu crengile ca niște candelabre profilate pe albul pereților. Perii fuseseră stropiți cu piatră-vânătă și pereții caselor erau mânjiți cu pete metalice, de un albastru-verzui. În jurul satelor cu podgorii erau mici poieni și apoi Începeau iar pădurile. Într-un sat, la vreo douăzeci de kilometri de Spezia, văzuserăm un grup de oameni adunat În piață și un tânăr cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
eliberează dreapta, o Întoarce și apoi o aruncă-n sus, Într-un upercut, atingându-i nasul lui Walcott cu dosul mănușii. Walcott Începu să sângereze rău și Își sprijini nasul de umărul lui Jack, ca și cum ar fi vrut să-l mânjească și pe el puțin, și atunci Jack l-a lovit cumva cu umăru-n nas și pe urmă și-a coborât dreapta și l-a mai lovit o dată tot acolo. Treaba asta Îl duru ca dracu’ pe Walcott. După cinci runde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
scund și îndesat, înspăimântător cu darda ce-i străpungea ochiul, o suliță înfiptă în umăr și alta în coapsă. El însă continua să înainteze încet, cu pași greoi, cu buzele crispate de durere și efort, cu dinții strălucind pe chipul mânjit de sânge. Striga, invocându-l pe Caesar, și își agita gladius-ul și scutul străpuns de săgeți. Căzut la pământ, lângă trunchiul frasinului sacru pe care romanii îl doborâseră de curând, Valerius își apăra fața cu mâinile, conștient însă că nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu atace. — Tarosh! tună un glas. Valerius văzu în fața lui un gigant cu barbă lungă, blondă. Îl recunoscu pe barbarul înalt care mai înainte îl decapitase pe soldatul roman. Uriașul îl privea cu un rânjet ce se ivea din barba mânjită de sânge. Părul roșcat îi ieșea de sub un coif de fier cu două coarne metalice, scurte și ascuțite. — Tarosh! Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu-și primea plata. — Ia-l de-aici, repede, îi porunci printre dinți sclavului. Și spune-le bucătarilor să aibă grijă ca șarpele ăsta să nu-mi otrăvească mâncarea. Dacă ți-aș pune otravă în mâncare, arta mea ar fi mânjită pentru totdeauna - Listarius luă cupa și o așeză la locul ei, în fața lui Vitellius. Și la nimic, dar la nimic nu țin mai mult decât la arta mea. Sunt tânăr, dar am învățat totul de la tatăl meu. — Șterge-o. 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]