1,766 matches
-
retezat marinarului craniul, iar a doua a pătruns în tunica lui, îndepărtându-i toracele de restul scheletului. Picioarele îi erau sfărâmate în bucăți. Am săpat în continuare în nisipul ce scânteia de la grăuntele de mică. Apoi am dat de larve, măruntaie și o rochie cu crinolină pătată cu sânge și nisip și oase vechi și nimic altceva, după care am descoperit un ten rozaliu, ars de soare, și niște sprâncene blonde, pline de cicatrice cusute, care mi-au părut familiare. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că sunteți supărat... Lovitura nu ar fi trebuit să Îl ia prin surprindere pe Logan, dar o făcu. Un pumn ca de granit Îl izbi În stomac, exact În cicatricea operației, moment În care simți cum un foc Îi cuprinde măruntaiele. Deschise gura pentru a țipa, dar nu mai avea aer În plămâni. Genunchii i se Încovoiară. O mână de fier Îl apucă de haină trăgându-l În față, Încercând să Îl țină În picioare, În timp ce un alt pumn se, pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să iasă din casă Într-o zi ca asta. Blestemând, Logan Își strânse cu o mână haina Încheiată, dorindu-le În același timp o moarte lentă și dureroasă tuturor ticăloșilor care conduceau autobuze. Avusese o noapte Înfiorătoare: un pumn În măruntaie, urmat de trei ore de ghionturi și Împunsături din partea doctorilor de la Accidente și Urgențe. În final, pe la cinci și-un sfert, Îl azvârliseră afară În ploaia rece cu un tub de analgezice și un bandaj elastic. Reușise să doarmă fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gură și Începând să Îl mestece În timp ce vorbea. — Nu mai e cazul. Până când McPherson Își repară capul, ești al meu. Logan Încercă să-și ascundă dezamăgirea. McPherson fusese șeful lui timp de doi ani, asta până Angus Robertson Îi Înțepase măruntaiele cu un cuțit de vânătoare cu lama de 20 de centimetri. Logan Îl plăcea pe McPherson. Toată lumea pe care o cunoștea lucra pentru McPherson. Tot ce știa despre Insch era că nu suporta de nici un fel idioții. Și pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și umede. Torry nu era cea mai urâtă zona a orașului, dar se afla În primele zece. Aici erau fabricile de procesare a peștelui din Aberdeen. Tone de pește alb aterizau aici În fiecare săptămână pentru a fi golite de măruntaie și transformate În fileuri. Puteai câștiga bani frumoși dacă suportai frigul și mirosul. Containere uriașe din plastic albastru, pline cu măruntaie și oase de pește, erau Îngrămădite pe stradă, ploaia neîmpiedicând pescărușii să se năpustească din Înaltul cerului pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
procesare a peștelui din Aberdeen. Tone de pește alb aterizau aici În fiecare săptămână pentru a fi golite de măruntaie și transformate În fileuri. Puteai câștiga bani frumoși dacă suportai frigul și mirosul. Containere uriașe din plastic albastru, pline cu măruntaie și oase de pește, erau Îngrămădite pe stradă, ploaia neîmpiedicând pescărușii să se năpustească din Înaltul cerului pentru a se Înfrupta cu vreun cap de pește sau să plece măcar cu ciocul plin cu măruntaie. — Ce crezi? Întrebă Watson, Înfundându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din plastic albastru, pline cu măruntaie și oase de pește, erau Îngrămădite pe stradă, ploaia neîmpiedicând pescărușii să se năpustească din Înaltul cerului pentru a se Înfrupta cu vreun cap de pește sau să plece măcar cu ciocul plin cu măruntaie. — Ce crezi? Întrebă Watson, Înfundându-și mâinile adânc În buzunare și Încercând să se Încălzească. Logan ridică din umeri, privind cum apa dădea pe dinafară din cupa unui excavator de jucărie. — Casa a fost percheziționată? Watson Își scoase carnețelul. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
găsit În șase ore, Însemna că era probabil mort. La fel ca În cazul lui David Reid sau al fetiței neidentificate care zăcea acum pe o targă la morgă, cu un Y mare pe toată lungimea trunchiului, pe unde toate măruntaiele Îi fuseseră scoase, examinate, cântărite, aruncate În borcane, Împachetate, etichetate și notate În registre. Au petrecut prima treime a serii vorbind pe un ton foarte serios despre copilul mort și despre cel dispărut. A doua treime au petrecut-o bârfind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Restul era acoperit cu carcase putrezite de animale mici. Corpurile Încremenite și contorsionate erau acoperite cu o crustă albă. Logan se dădu câțiva pași Înapoi, căutând un colț În care să vomite. Era ca și cum cineva l-ar fi pocnit În măruntaie din nou, fiecare convulsie producându-i valuri de durere În stomacul său plin de cicatrici. Clădirile unu, doi și trei erau pline cu cadavre de animale. Numărul trei nu era tocmai ticsită: mai erau cam trei-patru metri pătrați de ciment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cu tine. Făcu o pauză și Îi privi pe Insch și Napier Înainte să revină la Logan. Poți aștepta afară, În hol, până discutăm chestiunea. Te chemăm Înapoi când am luat o decizie. Cineva turnase beton rece ca gheața În măruntaiele lui Logan. Da, domnule. Mărșălui afară din cameră, cu umerii trași, cu capul sus și Închise ușa după el. Aveau să-l concedieze. Fie asta, fie să-l transfere din Aberdeen. O să găsească vreun post de rahat În Teuchter-land, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
apropiere, misteriosul mons Aventinus, apoi solemna colină Janiculus. Iar în fund, dincolo de fluviul leneș din cauza uscăciunii verii, se ridica mons Vaticanus. „Roma mea“, se gândi Împăratul, „Roma mea, care va trăi peste secole, cu numele meu legat de ea. Din măruntaiele ei de piatră voi ridica monumente nemaivăzute“. Era ca o îmbrățisare, orașul divin, norul alb de marmură pe care-l văzuse când venise dinspre Rhenus, orașul întins ca o femeie pe șapte coline. — Manlius, noi nu construim edificii, strigă. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
formaseră o stradă lată în jurul lacului. În acea îndepărtată dimineață de ianuarie, Împăratul îi mai spusese lui Manlius: — Privește în stânga, lângă mal. Acolo vei săpa o peșteră mare, un odeion. Pe pereții ei vei sculpta statui, ca și cum ar ieși din măruntaiele muntelui. Dar nu vor fi monștri, ca aceia pe care i-a adunat Tiberius în spelunca lui. Vor fi Geniile păcii. Fiindcă m-am gândit ca aici, în fiecare an, să se desfășoare un rit la fel cu cel de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Ședeau în jurul lui, pe taburete și perne; din când în când, un paharnic le umplea atent cupele, la sfatul medicilor imperiali, cu un vin roșu vechi, pe care Manlius îl scosese dintr-un dolium centenar din pivnițele sale, săpate în măruntaiele vulcanice ale muntelui Artemisium. În timp ce musafirii vorbeau, Împăratul își spuse că, de fapt, nimănui nu-i păsa că blânda Drusilla murise atât de tânără. Până și bărbatul pe care ea îl iubise și care provenea dintr-o veche familie, Marcus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Pot lesne să îmi închid PC-ul și să îl las în pace pe timpul nopții, așa că trebuie să fac la fel și aici. Îmi place să îmi închid PC-ul: mi se pare foarte liniștitor geamătul pe care îl scot măruntaiele sale liniștindu-se pe timpul nopții. Tot ce am de făcut e să găsesc butonul de „Oprit“ pentru propriul meu computer deosebit de personal, m-am gândit eu- doar că, în loc de asta, apăs mereu pe „Repornire“. După ce mi-am lăsat mintea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
femei, mame tinere și copii, ale căror trupuri umflate păreau că fuseseră hrănite În cursul nopții de răbdătorul fluviu Yangtze. Lui Jim nu-i plăcea acastă regată a cadavrelor. În lumina soarelui care se Înălța, petalele de hîrtie semănau cu măruntaiele răsucite În jurul victimelor bombelor din Nanking Road. Își Îndreptă din nou atenția spre vasul de război japonez. Fusese lansată o șalupă care pornise să traverseze rîul spre vasul american Wake. O duzină de marinari japonezi ședeau față-n față, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Deasupra paralelei 31? Doamnă Philips, Dumnezeu n-ar trebui să fie deasupra polului magnetic? Ar trebui să vă uitați spre pămînt, sub Shanghai... Amețit de cartoful care Începuse să-i fermenteze În stomac, Jim chicoti la gîndul divinității prinse În măruntaiele pămîntului sub Shanghai, poate În subsolul magazinului universal al Sincere Company. Doamna Philips Îi ținu mîna Încercînd să-l Îmbărbăteze. Încă privind spre cer, zise: — Acum mergem la Nantao, apoi ne vor duce În altă parte... — Nu... rațiile noastre... Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
nu mai am nimic de declarat! Gata! Tac! Lacăt pe gură, apă În șanțuri, lanțuri pe porți, câinii În curtea interioară! Hă, hă, păi ce credeți? Și izbucni În plâns. Plânse o vreme și spuse pardon, apoi Începu să morfolească măruntaiele motocicletei, privind din când În când la casa strâmbă de sub crengile oțetarilor, care stăteau gata să-i apuce cu cioturile lor acoperișul de tablă, Îmbolnăvită de rugină. Ce să-i faci bietului om? Izbuti doar să-i spună tăios: „Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
aduse farfuria cu croissante pe masă. —Uite, știi prea bine că femeile astea au dieticieni și antrenori de fitness personali. Ești Înaltă, ai niște ochi albaștri pentru care mi-aș da o mână, un picior și o găleată Întreagă de măruntaie, și mereu ai avut o siluetă minunată. Nu există nici un motiv pentru care nu ți le-ai putea recăpăta. — Da, dar când? spuse Fi râzând gutural și mușcând dintr-o bucată de croissant. E din cauza alăptatului. Nu mă pot opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ajunge, aici, niciodată) și obsedat în același timp, unamunian, de dorința supraviețuirii în carne și oase, într-un tărâm unde cursul istoriei de la suprafață e dublat pe dedesubt de întoarcerea spre izvoare a cursului temporal, într-o contraistorie veșnic curgătoare: „Măruntaiele istoriei sunt o contraistorie, sunt un proces invers pe care-l urmează. Fluviul subteran curge dinspre mare către izvor“, spusese Augusto Pérez, eroul Ceții, încă din 1907 (în cap. VII din manuscrisul romanului Ceață, deja încheiat în acel an). Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ieri spre mâine, dincolo mergi dinspre mâine spre ieri. Se țese și se desțese în același timp. Și din când în când ne ajung adieri, aburi și chiar zvonuri misterioase din acea lume diferită, din acel interior al lumii noastre. Măruntaiele istoriei sunt o contraistorie, sunt un proces invers pe care-l urmează. Fluviul subteran curge dinspre mare către izvor. Îmi strălucesc și-acum pe cerul singurătății mele cei doi ochi ai Eugeniei. Îmi strălucesc cu scăpărarea lacrimilor mamei. Și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
maică-sa, și uneori ne amestecam lacrimile deasupra căpșorului blond al fiicei amantului soției mele, a hoțului fericirii mele. Într-o zi am aflat - continuă el - că soția mea avusese un copil cu amantul ei, și-n ziua aceea toate măruntaiele mi s-au răscolit, am suferit cum nu mai suferisem până atunci și mi s-a părut că-mi pierd mințile și sunt gata să-mi iau viața. Până atunci încă nu simțisem gelozia, cea mai brutală dintre gelozii. Rana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
legende, scrise sau orale. Și nu există altceva decât legendă, sau, altfel spus, roman. Rămâne, așadar, că romancierul care povestește cum se face un roman povestește cum se face un romancier sau cum se face un om. Și-și arată măruntaiele omenești, eterne și universale, fără a trebui să deschidă niciun capac de ceasornic. Povestea cu deschiderea capacelor de ceasornic este pentru literații care nu sunt ceea ce se cheamă romancieri. Capac de ceasornic! Copiii spintecă o păpușă, mai cu seamă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dai seama cum funcționează o păpușă, o marionetă, un homunculus mecanic, e nevoie să o spinteci, trebuie să deschizi capacul ceasornicului. Dar un om istoric, un om adevărat, un actor în drama vieții, un personaj de roman? El își poartă măruntaiele pe față. Sau, altfel spus, interioritatea lui - intranea -, ceea ce are înăuntru, îi este exterioritatea - extranea -, ceea ce e în afară; forma lui îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îi este fondul. Și iată de ce orice expresie a unui om istoric adevărat e autobiografică. Și iată de ce un om istoric adevărat nu are capac. Nici dacă este ipocrit. Căci tocmai ipocriții sunt cei care-și poartă cel mai mult măruntaiele pe față. Au capac, dar unul de sticlă. Joi 30-6 Tocmai am citit că atunci când Frédéric Lefèvre, autorul unor convorbiri cu oameni publici destinate publicării în Les Nouvelles Littéraires - m-a supus și pe mine uneia -, l-ar fi întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-mă că nu l-a întrebuințat niciodată. Căuta să mă convingă, deși vorbea cu jumătate de glas. Mi-a spus că-i place inimă de pasăre, pe care o mănâncă mai cu seamă așa cum i-o prepară mă-sa în măruntaiele prăjite cu ceapă - și inimă de porc, pe care o preferă tăiată în felii, friptă la grătar, dar că niciodată n-a râvnit la inima unui comis-voiajor. De altfel, nu și-a pus vreodată întrebarea dacă defuncta mașină de calculat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]