6,722 matches
-
Decembrie 2013. Au trecut 24 de ani de la Revoluție. Imaginile din 1989 rămân vii, sunt amintirile unei națiuni. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a povestit pentru cum a trăit momentele din '89. "Aveam 16 ani, eram la liceu. Mătușa mea, sora mamei mele, avea copil de o lună. Soțul ei era militar, fusese chemat la unitate. Mătușa ne-a chemat să o ajutam cu copilul mic. Ne-am dus, eu și cu maică-mea, la Târgoviște, de la Câmpina, combinație
EMOȚIONANT. Mirel Palada, amintiri de la Revoluție: N-o să uit zgomotul toată viața. Șenile și război și moarte by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/33399_a_34724]
-
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a povestit pentru cum a trăit momentele din '89. "Aveam 16 ani, eram la liceu. Mătușa mea, sora mamei mele, avea copil de o lună. Soțul ei era militar, fusese chemat la unitate. Mătușa ne-a chemat să o ajutam cu copilul mic. Ne-am dus, eu și cu maică-mea, la Târgoviște, de la Câmpina, combinație de autobuze și autostop- nu era legatură directă. Acolo, în ziua de 22 am deschis televizorul dimineață chiar
EMOȚIONANT. Mirel Palada, amintiri de la Revoluție: N-o să uit zgomotul toată viața. Șenile și război și moarte by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/33399_a_34724]
-
din ciclul Supraviețuirilor. Opere I (2008) cuprindeau: Maimuțele personale, Povești pentru a-mi îmblânzi iubita, Alți doi ani pe un bloc de gheață; Opere II (2009): O viețuire cu Stan și Bran, Sonatine; Opere III (2009): Cinci ani cu Belphegor, Mătușile din Tel Aviv; Opere IV (2011): Supraviețuirile, Rădăcinile mic-burgheze, Armata mea de cavalerie. În ceea ce privește Logica (din Opere V, 2013), despre care voi face aici câteva însemnări, Nicolae Manolescu, în prefață, consideră că poate fi socotită „Viața ca o pradă a
O carte a cărților by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3218_a_4543]
-
pe o „fântână luminoasă”, as al paradoxului, susținând azi una și mâine alta, cu egală vervă, fiindcă în artă contează numai talentul, tendințele sunt amănunte. E cunoscut episodul în care Caragiale face, în cele din urmă, statornică bună impresie unei mătuși a soției, izolată la o moșie din Prahova. Spune mult despre jocul sofisticat cu aparențele, violul bunei cuviințe și răscumpărarea prin spirit pe care le practica, într-o veșnică pornire de a lua prin surprindere, nenea Iancu. Cel care-și
Caragiale și lumea lui by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3013_a_4338]
-
și de scurtă durată. Disponibilitatea domnișoarei Miller de a interacționa cu Winterbourne, precum și modul ei neconvențional de a comunica intrigă comunitatea de americani din jurul lui Frederick (comunitate stabilită în Europa de mult timp), care (mai ales prin glasul doamnei Costello, mătușa lui Winterbourne) începe să o stigmatizeze pe Daisy. Treptat, Winterbourne intră în ambiguitate. Este Daisy Miller o ingenuă refractară la conformismul societății înalte de pe Bătrînul Continent sau, dimpotrivă, o femeie superficială, deschisă compromisului etic și chiar viețuirii promiscue? Dilema atinge
Americani în Europa by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/3019_a_4344]
-
statutului dezirabil, căci nici unul din frați nu abandonează ideea reabilitării sociale și financiare, a răscumpărării moșiei Arvirești (cum am arătat deja, toponim neîntâmplător, numele mamei lui Eliade fiind Arvira, iar localitatea natală a acesteia numinduse, după cum o afirmă una dintre mătușile acestuia, Arvirești). De altfel, chiar în debutul ultimei părți a trilogiei generaționiste, Viață nouă, întâlninduse cu Ștefania în Gara de Nord, Petru Anicet își deconspiră intenția de a merge să-și vadă moșia de undeva de pe malul Oltului, pe care are de
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
de idealul său juvenil, Paul Cornea a făcut din relatarea lui nu numai una despre sine, ci una deosebit de prețioasă despre epoca în care a trăit.” Mai amintesc repede volumul de memorii al Anei Blandiana, Fals tratat de manipulare (Humanitas), Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene a Silviei Colfescu, la Editura Vremea, O istorie literară a vinului în România a colegului nostru Răzvan Voncu (Curtea Veche) și Iluzie optică de Daniil Harms, tradus de Mihail Vakulovski (Ed. Ratio et Revelatio). Să
Black Friday și cărți noi la Gaudeamus by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3002_a_4327]
-
în țara asta. Dar au rămas, bineînțeles; ei sunt veșnicii neștiuți ce se zbat între două salarii; ei sunt intelectualii de rasă cu ochii arși de studiul necontenit; ei sunt doctorii și chirurgii fără arginți care au făcut-o pe mătușa mea Ada Teodorescu, din Canada, să-mi declare că nu ne invidiază decât pentru calitatea actului medical de la noi; ei sunt copiii supradotați, în ciuda mizeriei, cei ce culeg lauri la mai toate concursurile internaționale; ei sunt poeții și prozatorii ajunși
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
făr' de veste pe cealaltă, a lui Ionică, ambele tot despre prietenii mei dulăii. Dar ce diferență între ei! Ursei era aristocratul semeț și izolat, Ionică - plebeul cu suflet mare. Către mijlocul anilor '50, când eu aveam vreo 10-11 ani, mătușa mea Pata-Mata m-a luat cu ea în vizită la o amică a ei, tot cincuagenară și cu coc la ceafă, tot amabilă și singuratecă, tot îmbătrânită prematur, care locuia pe la periferia Bucureștiului de-atunci, deci într-o mahala, dar
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
Alex. Ștefănescu - Fotoromanț - Fantomei lui Henry James, care mișcă aerul dintre aceste fotografii În ceea ce îl privește pe Barbu Varnali, se știe că a existat de multe ori tentația de a citi scrisorile mătușii sale. În special în săptămînile care au urmat morții ei întrevedea această posibilitate cu un soi de euforie; venea acasă, îi zărea portretul de pe birou (poza 1), lua o carte ca s-o uite și instantaneu, amintindu-și de plicurile
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
deschidea perspectiva ispititoare a scormonirii unei vieți despre care avea prea puține cunoștințe, ceva ca o fisură în zid, prin care ar fi putut strecura mîna fără remușcări - pentru că zidul era de mult dărăpănat, iar fisura fusese făcută chiar de mătușa sa: prin acea fisură gîndul, dacă nu mîna, pătrundea cu ușurință - cu o asemenea ușurință încît libertatea de a se afla acolo, dincolo, neîngrădită de nici un obstacol, devenea brusc banală și oarecum inutilă, de parcă gestul răsfoirii maldărului de hîrtii acoperite
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
clișeul unui escroc care subtilizează documente de mare valoare, să zicem sentimentală, pentru a fi cuprins mai apoi de păreri de rău, abstracție făcînd de absurdul unei asemenea situații, ar fi fost absolut nepotrivit în cazul lui Barbu Varnali: murind, mătușa sa îi lăsase moștenire totalitatea bunurilor mobiliare și imobiliare, așa încît, cum s-ar spune, scrisorile îi cădeau direct în palme; nu exista, așadar, riscul vreunui faux pas; nu plutea în aer primejdia vreunui denunț; nu avea cunoștință nici măcar de
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
totalitatea bunurilor mobiliare și imobiliare, așa încît, cum s-ar spune, scrisorile îi cădeau direct în palme; nu exista, așadar, riscul vreunui faux pas; nu plutea în aer primejdia vreunui denunț; nu avea cunoștință nici măcar de vreo interdicție expresă a mătușii care să-i dea sentimentul inconfortabil de a fi comis o infracțiune în protocolul post-mortem: nu, toate acestea nu existau. Și totuși, nu se putea hotărî să facă pasul - să întindă puțin mîna. În chip paradoxal, la început trecu peste
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
teancul de scrisori... Artificiul, prudent și la îndemînă, de a-și închipui că ar ști dinainte tot ce acestea ar putea cuprinde a fost lăsat, pe bună dreptate, la o parte; în mod similar, ipoteza excentrică a unei păcăleli din partea mătușii: scrisorile existau, fără doar și poate; în anumite limite rezonabile, și ținînd cont de viața aventuroasă a defunctei, ele nu puteau fi decît interesante, imprevizibile; nu mai rămînea decît necesara vulgaritate a citirii lor. Altminteri, epistolele s-ar fi topit
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
interesante, imprevizibile; nu mai rămînea decît necesara vulgaritate a citirii lor. Altminteri, epistolele s-ar fi topit pe cerul epocii lor precum un stol melancolic de indiscreții înaripate. Un întreg halou de supoziții creștea în spatele secretului. O bună prietenă a mătușii (poza 2) ar fi băgat mîna-n foc că erau - evident - scrisori de dragoste. Ca să-l ajute, sau, mai bine zis, ca să-l atragă în urzeala măruntă a bănuielilor sale, această doamnă începu să-i ofere firele unor fapte, nume, ba
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
sprijinul unor presupuneri pe care le avansa cu neostoită abilitate - și pe care el le lua, întrucîtva, cu aerul taclalelor răs-auzite. "Dar, stimată doamnă, încerca el să forțeze o ușă blocată, ideea cu misivele de amor cade de la bun început: mătușa mea le-a ars acum cel puțin douăzeci de ani, nu era deloc genul de femeie care să păstreze astfel de suveniruri - zău, ar fi fost prima care-ar fi rîs dacă cineva i-ar fi pomenit despre le cose
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
genul de femeie care să păstreze astfel de suveniruri - zău, ar fi fost prima care-ar fi rîs dacă cineva i-ar fi pomenit despre le cose del cuore ca despre un pios și riguros relicvariu! Nu, pur și simplu mătușa mea nu avea deloc pasiunea parastaselor sentimentale... (Poza 3). Poate dumneavoastră vorbiți despre altcineva." Desigur, perora în zadar. Respectiva doamnă revenea cu insistența ierbii care năpădește un gazon întreg în cîteva zile. Tactica ei stăruitoare era aceea de a ataca
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
sau fils, după caz), și jocul reîncepea... Este de la sine înțeles că prezența lui îi era indispensabilă. Cui i-ar mai fi putut ea povesti pe îndelete - a se înțelege: de cîteva ori la rînd același lucru! - aventurile mirobolante ale mătușii? Cine i-ar fi descurcat mai bine ițele acestora? Cine-ar mai fi ascultat-o cu aceeași nesfîrșită răbdare? Unde ar mai fi găsit, la un loc, atîta stoică resemnare și stenic talent de a ascunde o inenarabilă plictiseală? Pentru că
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
cea care se agita, aducîndu-i apă la moară etc., mai era și deplina ei ignoranță în ceea ce privea materia scrisorilor, ceea ce - departe de a însemna un avantaj față de el, care nici nu citise scrisorile, nici nu cunoștea fapte din trecutul mătușii susceptibile de a i le explica - constituia mărturia implicării ei cu ochii închiși în această poveste: o implicare "patetică și ridicolă" în același timp (apud Varnali); în ultimă instanță, exista evidența inexpresivă a scrisorilor însele: un amănunt care dădea jocului
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
insistențele ei, la rigoare benigne, cît pentru tot acel fastidios drum în derivă", avea să mărturisească Varnali -, el alese un prilej onomastic. De ziua numelui său, doamna S. invitase același cerc infim de intimi. Privilegiul de a fi posesorul scrisorilor mătușii sale îi acordase peste noapte lui Barbu Varnali prerogative mondene pe care, nereclamîndu-le, se amuza să le reducă la neant folosindu-le... În timpul mesei, doamna S. aduse de cîteva ori vorba despre mătușa lui, cu scopul manifest de a îndrepta
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
intimi. Privilegiul de a fi posesorul scrisorilor mătușii sale îi acordase peste noapte lui Barbu Varnali prerogative mondene pe care, nereclamîndu-le, se amuza să le reducă la neant folosindu-le... În timpul mesei, doamna S. aduse de cîteva ori vorba despre mătușa lui, cu scopul manifest de a îndrepta discuția în această direcție. (Poza 5 & 6) " Am fost primul care să mă arunc în joc, dacă-ți mai aduci aminte, îmi spuse el cînd ne-am întîlnit, întîmplător, în Grecia, unde se
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
adică am afirmat, punct cu punct, acele lucruri pe care mi le predicase ea de atîtea ori, avînd surpriza să constat că, deși ridicole, nu erau mai puțin convingătoare! Ia te uită, mi-am spus eu mirat, aceasta este imaginea mătușii mele în fața lumii; această fantoșă dezarmant de distorsionată care i-a supraviețuit - asta, și nu alta - este imaginea ei adevărată... La ce bun mai există scrisorile? Ce-ar mai putea corecta ele? Dimpotrivă, odată revelate, ar avea aerul incongruu al
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
total năucită! Ce putea să scornească Varnali cu atîta ușurință?!... Dar scrisorile!?...) " Ah, scrisorile, reîncepu el; scrisorile au fost punctul de pornire al neînțelegerii dumneaei" - făcu un gest înspre doamna S. " Aveam nevoie de un pretext pentru a evoca imaginea mătușii mele, și scrisorile erau un pretext ideal. Doamna S. nu a bănuit nici o clipă ce se ascunde în spatele acestor scrisori...", lăsă el fraza neterminată. " Dar ce se ascunde?...", interveni ea, cu o cumplită presimțire. " Nimic!", strigă el triumfător. " Nimic - pentru că
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
scrisorile erau un pretext ideal. Doamna S. nu a bănuit nici o clipă ce se ascunde în spatele acestor scrisori...", lăsă el fraza neterminată. " Dar ce se ascunde?...", interveni ea, cu o cumplită presimțire. " Nimic!", strigă el triumfător. " Nimic - pentru că nu există! Mătușa mea nu a lăsat în urma ei nici o scrisoare..." ("Trebuia numai, cîtva timp, să o întrețin vie în amintirea mea - îmi explică el; trebuia - fraza nu e îndeajuns de puternică - să o ajut să iasă victorioasă dintr-o înfrîngere sigură... Și
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]
-
sigură... Și atunci, prin intermediul doamnei S. - chiar dacă aceasta, desigur, fără să vrea -, am reabilitat-o; am spiritualizat-o! Îmi vine în minte acel vers din Mallarmé: Toute je l'évoquais lustrale... Adevărul este că doamna S. este o minte subtilă - mătușa mea, ca să zic așa, era numai senzație, sentiment... În timpul vieții sale nu ar fi izbutit niciodată să pareze săgețile veninoase ale teribilei doamne S. Dar atunci, la doamna S. acasă, cea care cîștigă partida fu Atena!" O revăd pe doamna
Ospățul Sfinxului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/15224_a_16549]