15,061 matches
-
îndreptară în aceeași direcție și o mulțumire generală se putea citi pe chipurile lor triste, înfrigurate. Un milițian își aprinse lanterna, încercând să străbată întunericul de-a lungul șinelor, pesemne pentru a se convinge că acceleratul sosește într-adevăr... Vine, maică, l-ai zărit? încercă să afle o bătrânică, aflată lângă un sac plin și două canistre de plastic, la un pas de omul în uniformă. Nu l-am văzut încă, oleacă de răbdare, mamaie, dar fii atentă la canistre! De
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
și pentru că a fost prima fată care i-a spus mamă. Cu Lucica era mai rece, poate fiindcă nu se trăgea, cum credea, dintr-un neam prea bun. Taică-său fusese un bețiv, îi tăiase trenul în haltă picioarele, iar maică-sa, auzise, mai mult plecată în tinerețe. Nu avuseseră nimic pe lângă casă, nici câine măcar, ce să le păzească? Copii, însă, da, cinci băieți și pe Lucica. Cu Petrache nu a vorbit prea mult, doar câteva luni. I-a făcut
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
i se cunoștea burta. Maria Tălparu, așa o chema pe bătrână, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Nu pierdea o slujbă la biserică. Atunci când a aflat că Lucica așteaptă un copil, deoarece biata fată cui era să-i spună, maică-sii? a certat-o crunt, pe Petrache l-a și pălmuit, dar de iertat și-a iertat greu nora. A adus preotul acasă să-i cunune, nu i-a considerat demni pe tineri să stea în fața altarului. Cel puțin, aceasta
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
cu viii! Mi-a spus milițianu' c-ai venit, e drac, nu om, pe toate le știe... Nu o să te rețin mult, mătușa Maria chiar m-a rugat, ce să-i faci, o cred, și eu am... Se opri. Pe maică-sa el nu o cunoscuse. Fusese crescut la orfelinat, apoi de niște oameni cumsecade, din alt sat. Le pășuna vitele și mai primea și niște bani de la stat. Aș dori să stăm puțin de vorbă numai noi doi, e ceva
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
despărțit repede, căci nu aveau copii, dar inginerul nu a rezistat șocului. S-a apucat de băutură, după nu mult timp a fost dat afară din serviciu și chiar din partid, iar în final a ajuns să trăiască din pensia maică-sii. Mimi era frumoasă și de-a dreptul pasionată de politică. Activase peste tot la școală, la casa tineretului, la sindicate. Nu era ședință să nu participe, dar de promovat, nu a reușit niciodată. După spusele ei, n-o înghițea
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Bătrâna își reveni prima. Umplu un pahar cu vin, vărsă câteva picături pe jos, își făcu o cruce mare, apoi bău, fără să se oprească, până goli paharul. Dumnezeu, să-i ierte! I-au ajuns blestemele... Gheorghe se uită la maică-sa ca la o nălucă și se răsti la ea, cum nu o făcuse de mult: Da’ ce, mamă, au murit? Crezi că o să îndrăznească?! Nu mai continuă, își trase un scaun și se așeză încet lângă Elena, cuprinzând-o
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
l-a trimis în Oltenia după zahăr și mălai. A plecat noaptea, ca hoții, și... bun plecat a fost. A ajuns la București și s-a înhăitat cu o taxatoare de tramvai, iar în sat nu s-a mai întors. Maică-sa, fără știrea bărbatului, i-a purtat toate parastasele, l-a crezut mort sărmana, spre deosebire de omul ei, care până ce a închis ochii a ținut-o una și bună. ,,E la pușcărie, l-au prins furând și bine i-au făcut
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
dumneavoastră... adică aparatul din care ați făcut parte a avut un rol în Revoluție. Nu știu ce dracu’ am, dar când plouă mă dor toate oasele. Nevastă-mea spune că-i reumatism, că numai la Amara mă pot vindeca. Acolo a fost maică-sa și, acum, la de ani, aleargă prin curte... Dar ce tragedie ar fi fost dacă, totuși, și dumneavoastră și alții ați fi fost ascultați? Ce s-ar fi putut întâmpla? Am înțeles, sper să nu mă trădeze memoria, că
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
cu dolari, de sufletul moartei. O bătrână, sprijinită într-un baston noduros, se strecură printre copii, se opri în fața lui și-i puse mâna pe umăr. Tu ești Gheorghe sau Petrache? Eu sunt tușa Sanda, sora cea mică a lui maică-ta, Dumnezeu s-o ierte! Am fost certate, iar acum am venit să mă ierte, că am auzit că-i beteagă rău și uite cum am găsit-o... Dar copchiii ăștia ce caută aici, la o babă, n-au școală
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
A investit fostul secretar cu probleme speciale tot ce agonisise o viață: banii de casă, banii de mașină și pentru apartamentul fetei... A făcut și un împrumut, cu ajutorul căruia și-a umplut magazinul cu televizoare și frigidere, a ipotecat casa maică-sii de la țară, pentru o sumă enormă... „Ghiță, ești dracu’ gol, i-a spus Dumitru Dumitru, directorul băncii, când a acceptat ipoteca și i-a aprobat creditul, cum naiba a fost de acord maică-ta să te gireze cu acest
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
televizoare și frigidere, a ipotecat casa maică-sii de la țară, pentru o sumă enormă... „Ghiță, ești dracu’ gol, i-a spus Dumitru Dumitru, directorul băncii, când a acceptat ipoteca și i-a aprobat creditul, cum naiba a fost de acord maică-ta să te gireze cu acest palat? Așa expertiză nu am mai văzut în viața mea, ai noroc că ne cunoaștem...”. Nu a plătit decât două trei rate și banca a dat faliment, iar Gheorghe nu a mai restituit niciun
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
Și tac, pentru că asta face moartea din oameni, îi tace și îi spânzură de gânduri. Și claxoanele Bucureștiului urlă la oameni, oamenii urlă la câini, bunica urlă la motan. Și zâmbește. Ai grijă de tine, să fii mai deșteaptă ca maică-ta și ca tac-tu. Nu te mărita încă, scrie, iar pe noi iartă-ne. Beau apă și caut cu palma picioarele mătușii. Mă mângâie pe gânduri cu singura pleoapă funcțională și tace. O să mai trec pe aici doar în
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să se Împlinească! Să ne putem Împlini menirea! Asta vrem! Și ne-o vom Împlini cu sau fără voia voastră, cu sau fără ajutorul vostru, pentru că „așa este scris”! Pentru că Hristos ne-a Învățat ce este curajul, bărbăția, lupta. Iar Maica ne-a Învățat doina, cumințenia, răbdarea, bunătatea. Și neam de neamul nostru așa a fost și așa va rămâne În vecii vecilor! Și pentru că George Coșbuc s-a obișnuit să ne Însoțească În toate gândurile și faptele noastre, fapt pentru
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
aruncă o privire scurtă strâmbându-se la el și urcă scara. Miluță se luă după ea. În ușă, sus, fata mai întoarse o dată fața. Arăți de parcă ești beat! îi strigă și izbucni în râs. Să vezi ce-o să-ți facă maică-ta! Sssst! se rugă Miluță. Parcă ești beat, sau vii de la femei! continuă fata, fără să se sinchisească, nepăsătoare chiar, c-un fel de bruschețe în glas, lipindu-se de ușă să-i facă loc. Chicotind nerușinat, mărunt, îl lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
șolduri și, din șolduri până-n umeri, roșcată ca o coadă de veveriță, ademenindu-l cu dulceața ei de fruct și căldură. Nu semăna cu nimeni și nu era nimic din ce spunea lumea că este și din ce credea și maică-sa, poate și cumnata. Maică-sa o judeca după Erika, și ea n-avea nimic cu Erika. Prietene de nevoie. Amândouă logodite. Logodnicii lor erau din București, aviatori. Se logodiseră în aceeași zi, la un an după începerea războiului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
umeri, roșcată ca o coadă de veveriță, ademenindu-l cu dulceața ei de fruct și căldură. Nu semăna cu nimeni și nu era nimic din ce spunea lumea că este și din ce credea și maică-sa, poate și cumnata. Maică-sa o judeca după Erika, și ea n-avea nimic cu Erika. Prietene de nevoie. Amândouă logodite. Logodnicii lor erau din București, aviatori. Se logodiseră în aceeași zi, la un an după începerea războiului și la trei luni de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ar fi bătut pe spate, ocrotitor, făgăduindu-i toate plăcerile și bucuriile lumii. Cerboaica era de-a dreptul nebună în noaptea aceea, ce-o apucase, cum să-i aducă un costum de-al lui Bădia?! Ce va zice mâine dimineață maică-sa când va vedea? Ce va zice Tom când se va întoarce? Dar el, el, lacomul și fanfaronul, cu toată lăcomia și fanfaronada lui, avea dreptul să-l primească? Să-l umilească pe frate-su purtându-i hainele? Înfoindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-o luă hotărâtă înapoi. Miluță se trezi respirând greu. Cum așa? De ce? Ah, mă exasperezi! izbucni femeia. Ești mai rău ca bătrâna. Nici eu nu vă înțeleg pe voi. Ce-aveți cu mine? Cu tine!! Eu!?! Da. Tu și maică-ta, și toți. Judecă singură! M-ai luat, m-ai pus pe drumuri, și-acu, ce vrei. Te superi pe mine că umbli cu capu-n nori? Ce-s vinovat eu sau mama, care nici nu știe ce faci tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu ochii veșnic duși, stând mereu gata de plecare, o-nțepa un fel de gelozie rea, de parcă prin sufletul ei răzbea, bănuielnic, sufletul lui Toma, al copilului care cine știe pe unde se chinuie de dorul ei, și la ea, maică-sa, care l-a făcut și l-a crescut și-a rămas văduvă și nemăritată din pricina lor, nu se gândește nici ca la bruma de anțărț. Ei, nurorii, ce-i pasă! zace toată ziulica risipită-n lene și gărgăunii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spus, încă de-atunci, stupindu-și în sân, și-a făcut o cruce mare de busuioc s-o pună sub perna băiatului. Crucea s-a vestejit din prima noapte, dovadă că bănuielile ei erau întemeiate. Numai o minune și îndurarea Maicii Domnului, la rugăciunile ei, îi mai puteau salva băiatul. Ziua, când i se uita în ochi, amețea. Flăcările iadului fierbeau acolo. Surâdea mereu dusă pe gânduri, privind în depărtare, de parcă ar fi întrezărit umbra Necuratului gonind spre ea pe-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
încoace și aștepta, dar nimeni nu știa și nu credea că poate să li se-ntâmple ceva bun. Prea multe rele li se aruncaseră în față, ca să mai nădăjduiască ceva acătării. Așteptarea lor avea ceva de osândă și blestem. Ah, maică, de nu s-ar isprăvi până ajungem și noi la rând! oftă o bătrână atât de ostenită sau bolnavă, sau atât de-nspăimântată de răzbunarea soartei provocată de propriile ei vorbe, că nu mai avu putere și se rezemă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ostenită sau bolnavă, sau atât de-nspăimântată de răzbunarea soartei provocată de propriile ei vorbe, că nu mai avu putere și se rezemă de Cerboaică. E aici prefectul? se interesă nora. Ni s-a spus că-i aici. Aici, aici, maică, dar ce să ne facă el? se căină bătrâna. Face și el ce poate, spuse altcineva. Dacă pleca și dumnealui cu autoritățile... Dacă pleca, se ghiftuia în altă parte... De ce vorbiți așa!? Înaintau cu greu, prinse în trupul mișcător al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu ghetre albe și, la fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră, cercetând-o întrebător: Mai rămâi?! Cum să rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
CAPITOLUL 11 Simțindu-și sângele ca un vin în fierbere, Miluță luă asupra lui întregul risc și reușita acțiunii, contând doar pe dibăcia, norocul, puterea sa de-a se ascunde și pe rapiditatea acțiunilor sale. Era un "împielițat" cum spunea maică-sa. Putea să se țină în cap, să umble în mâini, juca oina, făcea box, ieșea întâiul la fugă și sărituri, n-avea treabă cu nimeni dacă era pe întrecere. Capul îi vuia de curaj și dorință de zbenguială. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și îngroșa vocea cum voia. Vocea lui era în schimbare și-nșela lighioanele, păsările de noapte, zburătăcind ca orbeții cu lovituri mari de aripi, imitând după voie toate hăuliturile și miorlăielile, din gât și din buze, îngroșându-și glasul, încât maică-sa îl ocăra și-l ocărâse întotdeauna, speriată de scălâmbăielile lui răgușite, când își înțepenea gâtul și obrajii, cu ochii bolbociți în cap, și urla de-a surda, ca un lup la lună. Urla până răgușea de-a binelea, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]