5,723 matches
-
cu eternitatea, Ioana Bătrânu rămîne în galerie, visează romantic, zidește cu sentimentul eternității și adulmecă vecinătatea marilor maeștri. Ea are încă nostalgia naturii, se încrîncenează în proximitatea materiei grele, jubilează în fața luminii, se luptă cu lumea deja constituită și freamătă mistic în nesfîrșitul joc al transparențelor. Pînă la un punct, artista nu este singură în această încercare gravă de a conserva imemoriala relație dintre pictură și lumea vizibilă, dintre obiect și imagine, dintre sursă și reflectare. De mai bine de un
Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10891_a_12216]
-
doar de lecturile timpurii din Kant și Hegel, semn că apetitul pentru gîndirea speculativă tinde să capete, în ființa tînărului Berdiaev, alura unei veritabile vocații. În plus, atmosfera creștină în care își petrece anii copilăriei împrumută firii sale predispoziția trăirilor mistice, dar niște trăiri desfășurate în cadrul unei viziuni creștine de tip eschatologic: o viziune potrivit căreia lumea de aici nu este adevărata lume, abia sfîrșitul ei aducînd începutul celei adevărate. Iată de ce Nicolai Berdiaev, chiar și cel din cărțile scrise în
Filosofia inegalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10892_a_12217]
-
fundamentale ale tinereții. Toate nuanțările pe care partea discursivă a gîndirii sale le va dobîndi odată cu trecerea timpului nu vor face decît să cizeleze un fond intuitiv, rămas aproape intact, din care se vor hrăni toate meditațiile sale ulterioare: fondul mistic al unei conștiințe apocaliptice. Ca foarte mulți dintre intelectualii ruși din epocă, Berdiaev va începe prin a saluta Revoluția din 1917, pentru ca apoi, intuind consecințele sumbre pe care înlăturarea țarului și instaurarea terorii aveau să le aibă asupra destinului țării
Filosofia inegalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10892_a_12217]
-
fi o formă laică de organizare a puterii politice, este o realitate de sorginte eminamente divină. Statul, la fel ca și națiunea, este o creație dumnezeiască, și nu consecința întîmplătoare a evoluției comunităților umane. În plus, statul este un fapt mistic, tot așa cum armata, atunci cînd este gîndită pe potriva menirii sale divine - cea de a apăra statul - este tot un ,organism mistic" (p. 280). Numai că un asemenea organism nu are nimic din colectivismul egalitarist și inert al armatei comuniste, ci
Filosofia inegalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10892_a_12217]
-
națiunea, este o creație dumnezeiască, și nu consecința întîmplătoare a evoluției comunităților umane. În plus, statul este un fapt mistic, tot așa cum armata, atunci cînd este gîndită pe potriva menirii sale divine - cea de a apăra statul - este tot un ,organism mistic" (p. 280). Numai că un asemenea organism nu are nimic din colectivismul egalitarist și inert al armatei comuniste, ci este o instituție aristocratică unde libertatea și noblețea se sprijină tocmai pe respectarea ierarhiei și a diferențelor umane. Apoi, în ochii
Filosofia inegalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10892_a_12217]
-
ordinea lucrurilor pămîntești, nu afectează cîtuși de puțin sacralitatea Bisericii, căci Biserica, departe de a însemna ipostaza teocratică prin care o instituție clericală deține puterea într-un stat, este forma mirabilă pe care o ia la un moment dat comuniunea mistică a credincioșilor. Altfel spus, secularizarea nu poate împiedica venirea acelui soroc ultim, cînd, în ciuda desfințării tuturor formelor de putere teocratică pe Pămînt, Biserica lui Hristos își va împlini menirea. În plus, cine înțelege cultura ca pe un mediu laic în
Filosofia inegalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10892_a_12217]
-
convertit pe drumul Damascului, sunt continuu jucate, ca niște oglinzi reflectate una în cealaltă. Credința, pe de o parte, și organizarea ei riguroasă, formalizată, instituțională, pe de alta: în ultimă instanță, celui ce (re)scrie istoria îi este indiferentă flama mistică originară. În finalul piesei, Pavel îi otrăvește pe toți, pentru a elimina martorii, și nu are nici un scrupul în a-i înfige cuțitul în spate Dumnezeului său. Acesta n-a fost răstignit pe cruce și n-a înviat în momentul
Fictiuni by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10134_a_11459]
-
desenele lui Ilfoveanu și nici manuscrisele lui Agopian sînt importante. Sau, mai bine zis, importanța lor este una de context, pentru că în primul plan trece necruțător comuniunea lor ca act existențial, ca scenariu inițiatic, ca regăsire simbolică sau ca reconstrucție mistică. Indiferent care din ei ar deschide gura pentru a-și declina identitatea, identificarea cu celălalt ar fi varianta obligatorie (și unică) a enunțului: Agopian (sau Ilfoveanu) cîest moi, iată cea mai lapidară formulă a identificării. Intr-un comentariu mai vechi
Carnaval biblic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10184_a_11509]
-
care doar credința l-ar putea rezolva: "ŤNoaptea, o simplă privire spre cer, spre Calea Lactee, ar putea vindeca orice om de preocupările atroce ale politicului, socialului, omenesculuiť". în chip caracteristic, Ionescu e, asemenea lui Cioran, un mare devorator de literatură mistică. Autorii frecvent citați sînt Pseudo Dionis Areopagitul, Sfântul Ioan al Crucii, Sfânta Teresa de Avila, Jakob Boëhme. între Freud și Jung optează pentru cel de-al doilea care admite că religia "e o nevoie psihologică". Chiar dacă se află în chestiune
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
pe imaginea lui Dumnezeu. Nu întîmplător sfîrșitul sfinților nu cunoaște degradarea de care are parte deseori incredulul: "ŤPsihanalistul Lacan devenise senil la sfîrșitul vieții. Nu cunosc un singur caz de sfînt senilť". La fel de importantă ne apare distincția dintre religios și mistic. în vreme ce religia e o instituție, o "ideologie" ca oricare alta, pactizînd cu lumea noastră imperfectă, aducîndu-ne "cu picioarele pe pămînt", adică în istorie și în morala istoric modelată, saltul în metafizic, "insondabil", reprezintă o proiecție în zona spiritului pur, "care
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
aducîndu-ne "cu picioarele pe pămînt", adică în istorie și în morala istoric modelată, saltul în metafizic, "insondabil", reprezintă o proiecție în zona spiritului pur, "care sfidează totul". Altminteri spus pe cînd biserica e exoterică, mistica e endoterică. Doar că, trăirea mistică fiind refuzată ființei ca regulă generală, ființa e pusă în situația de-a recurge la religie ca la un "calmant al angoasei. Date fiind atari probe, ce s-ar putea ușor multiplica, am putea oare susține "necredința" autorului Scaunelor? Dar
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
India). Cartea abundă de forfota călătoriilor prin sfânta și mizera țară cu cei mai mulți săraci sin lume. O zi de rugăciune la templul închinat zeului Shiva, pe sub crengile de bughenvillia ce acoperă zidurile, îi transpune într-o stare de letargie senină, mistică. În această țară a atâtor credințe ciudate, trecând prin aeroportul Bombay cu paturi în sălile de așteptare, printre vile și hoteluri supraetajate alături de cocioabe din cartoane și pungi de plastic refolosite, de la cluburi sportive elegante la bordeie de pescari, autoarea
DIN MEMORIA INIMII de Daniela Mocioc. In: Editura Destine Literare by LIVIA NEMȚEANU () [Corola-journal/Journalistic/101_a_252]
-
decât o mare perplexitate în fața obstinațiilor lui Mircea Eliade de a nu recunoaște aderența sa, după unii doar temporară, la mișcarea și Ťideologiať legionară". E foarte probabil că extrema dreaptă l-a fascinat prin aceea că a fost "o sectă mistică", animată de un ideal de "salvare". Cărturarul atras de religie a văzut în această trăsătură a sa o dimensiune transcendentă, în măsură, până la un punct, a o motiva. Spre deosebire de comunismul ateu, legionarismul își asuma o credință ardentă și un "cavalerism
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
și alta "motivul" morții, una e disperarea și alta "tema" ei, una sentimentul comuniunii în gînd cu Dumnezeu și alta "prezența" sa culturală; la fel, cuvîntul care semnifică dar și ucide. în cartea lui Varujan Vosganian nu e o poezie mistică; nu e vorba doar despre un sentiment religios, ci de căutarea acelui punct magic al intersectării gîndului propriu cu lumina credinței, a aceleia pe care o izvorăște "bobul de muștar" al credinței. Ceea ce frapează în ordinea acestei structuri de profunzime
Omul de hîrtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10768_a_12093]
-
tărâmul viselor ca imperiu al vrăjilor, al fantomelor și viziunilor fantastice și misterioase, toate acestea au răzbătut contrastant în ironie și basme artistice". Sau: "Tradiția basmelor franceze Rokoko transmise de Wieland s-a reunit pandemonismul romantic, și cu știința salvării mistice aprofundate de Novalis și G. H. v. Schubert". Compania are un secretar literar, un director al baletului și un director general al întregii instituții. Nici unul nu și-a găsit timp să citească programul de sală? Vai nouă, între altele și
Contrafaceri by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/10831_a_12156]
-
cosmice, o tehnică a actualizării în conștiință a acestor înfricoșătoare permanențe.” (p. 55) Potrivit acestei optici, sacrul e sinonim cu partea ininteligiblă a lumii, în univers existînd atîta dumnezeire cîtă neputință de a o înțelege zace în noi. Neavînd fibră mistică, Pandrea respinge rugăciunea, în care vede bîiguirea ineptă de silabe rostite la ananghie, dar admite rostul meditațiilor cu bătaie speculativă. „Eu accept meditația, mai puțin rugăciunea.” (p. 85) Dar cum meditația îl duce la perplexități lucide, Pandrea are o vigilență
Agnosticul cu cobiliță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3986_a_5311]
-
cu sine și cu lumea -, schimbarea pare de la sine înțeleasă. Totuși, religia e în cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt numai un sâmbure pe care ni-l putem imagina dezvoltându-se. E limpede că autorul privește lucrurile cu detașare comparatistă, folosind miezul mistic pentru a conferi unei povești de substituire (asemănătoare cu aceea dintr-un roman de R. Gary) o deschidere spre mister, deci alt tip de valoare. În realitate, nu se ajunge la emoții religioase specifice, micul Moise ar fi putut la fel de
„Poate există suflet turc“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3076_a_4401]
-
el e singurul care mai poate vedea răsăritul dintr-o lume „aplecată într-o rână”, prea strâmtă să încapă, în același timp, „omul viu și statuia lui”. Cavalerul, geamănul din realitatea înfrățită, face ca lumea lui Petrache să capete sens mistic, prin „orânduire și așteptare”. Mai complex, dar tot despre semnele reîntregirii lumii scindate în identități secate spiritual, vorbește și Iacob, fiul lui Zevedei - o variațiune pe tema luminii din întuneric. Cu această nuvelă, V. Vosganian construiește polifonic, amestecând savant pasiunea
Scenarii caleidoscopice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3093_a_4418]
-
înscenează, mereu egal, imploziile. Suprapune intrigi, anchetează istorii uitate. Profită de fragilitățile memoriei, pentru a da șansa eroilor să identifice carențele vechi și să accepte noua lume întregită. În fapt, peticită. Impresia e că citim parabole ascunse într-un policier mistic, unde, printre morți simbolice și iubiri violente, se cască alte suprarealități. Aici, ca și în Cartea șoaptelor, ideea liminară e că ne naștem bătrâni. Din multe puncte de vedere, Jocul... poate fi considerat o Carte a morților. Un manual al
Scenarii caleidoscopice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3093_a_4418]
-
societatea românească. Încă se mai fac lucrative cariere academice, publicistice ori politice pe baza enormei diversiuni - în fapt, o escrocherie ideologică de proporții planetare -, conform căreia cele două formule politice de exprimare ale colectivismului populist și autoritar, înrădăcinate în credința mistică în forța liderului providențial, ar fi antitetice. Nici vorbă. Chiar și de la distanță ele par complementare, iar dacă ai suficient sânge rece să cobori în analiza practicii politice, vei constata că seamănă ca două picături de apă. Stalinismul românesc, ai
Al treilea val by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3852_a_5177]
-
se îmbolnăvește des, mizeria trupului sporind colapsul moral, și atunci cînd sinuciderea începe să-l preocupe ca singura soluție de scăpare, intuiește lașitatea gestului și recurge la cealaltă cale de supraviețuire: transfigurarea numinoasă. Pe scurt, Wittgenstein intră într-o pasă mistică, care sfîrșește prin a-l îngrijora pe Russell, care nu poate vedea vreo legătură între acuratețea considerațiilor logice din Tractatus și elanul ominos din sufletul lui Ludwig, și asta în ciuda mărturisirii acestuia că „sensul cărții e unul etic”. (p. 169
Logica cu virtuți etice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3856_a_5181]
-
fără apropiați și fără prieteni. Wittgenstein fierbe în sine și se izolează tot mai mult, intrînd în pielea unui intelectual pe cît strălucitor, pe atît de nesuferit în apucăturile sociale. Dar ce este remarcabil la acest inadaptat e că transa mistică se petrece în afara tiparului clasic de trăire în duh. Wittgenstein e un mistic fără preocupă ri religioase: nu se regăsește în nici o ecclesia, nu are putința credinței, nu înțelege virtuțile rugăciunii, vede în dogme niște absurdități tautologice, nu speră la
Logica cu virtuți etice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3856_a_5181]
-
e o necuviință să-i impun în acest fel lumii - o lume din care face parte și editorul - o operă: scrierea ei fost treaba mea; însă lumea trebuie s-o primească pe calea obișnuită”. (p. 167) Fără premisa unei tente mistice în interpretarea rolului Tractatus-ului - în care vedea evanghelia unei noi discipline - cuvintele de mai sus fie sunt ipocrite, fie cad sub jurisdicția zgîrceniei cronice, ipoteză care nu stă în picioare dată fiind dezinvoltura cu care Wittgenstein și-a donat averea
Logica cu virtuți etice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3856_a_5181]
-
cuprind „în încăperile reci, înfricoșătoare”, problemele atât de neconvingător formulate de politologi, dar atât de fierbinte surprinse de Pamuk („Oare Occidentul poate să suporte o democrație dobândită de inamicii săi, care nu au nimic de-a face cu el?”), iubirile mistice și neînțelese (sufletul unui prieten mort pătrunde în cel al lui Fazil, făcându-l dintr- o dată să iubească fata pe care o iubise prietenul său; sau noaptea de dragoste trăită de Ka la hotelul Zăpada Palace) fac din romanul lui
Noi traduceri din Orhan Pamuk by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4102_a_5427]
-
vieții. Tereza de Cepeda (1515- 1582), pe adevăratul nume, este o andalusiancă, reformatoare a ordinului Carmelitelor, vizionară contestată și scriitoare incontestabilă. Jean de la Croix (1542-1591) este castilian, pe numele adevărat Juan de Yepes, și unul din cei mai mari poeți mistici ai lumii, care a compus Cantica spirituală în temniță, fără lumină, hârtie și creion. I-a fost Terezei confesor. Una din scrierile Terezei se intitulează Castelul interior sau locuințele sufletului. Se pare că de aici a luat Emil Botta expresia
Doi mari mistici () [Corola-journal/Journalistic/4179_a_5504]