KorAP: Find »[drukola/base=moașă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...476 >

11,876 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

individul scotea țipete scurte de plăcere, încântat de siguranța cu care păsările își înhățau prada. Din privirea pe care mi-a aruncat-o, mi-am dat seama că era la curent cu ce se întâmplase. Poate chiar el îi șoptise Moașei istoria cu statueta. Am simțit un puternic impuls să-l iau de guler și să-l scutur zdravăn, „ascultă, fiu de cățea, nu încapi de mine?”, când deodată, poate chiar din pricina acestei porniri, mi s-au luminat nedumeririle. Da, asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mi-am dat seama că mă înfășurau cu fire de mătase, că mă transformau în gogoașa lor, în carcera lor, în mormântul lor. 18 Înmormântările se făceau după un ritual cam degradat care în linii mari se repeta. Până la sosirea Moașei, toți sporovăiau, uitând adesea că se aflau lângă un mormânt. Discuțiile ajungeau să fie pipărate, iar Călugărul nu pierdea niciodată prilejul să ne aducă aminte de faimosul tratat scris pe la începutul secolului de un pictor al cărui nume îl uitase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
făcuse o teorie proprie, marea teorie a vieții lui, „teoria orificiului”, care suna pe scurt astfel: venim pe lume printr-un orificiu, respirăm printr-un orificiu, ne hrănim printr-un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
asigurare că propria lor înmormântare urma să fie cât de cât cuviincioasă. Se aduceau și coroane de flori cu panglică neagră pe care erau scrise cam aceleași cuvinte și pe care, după aceea, Dominic ni le repeta multă vreme, înduioșat. Moașa ținea un scurt discurs funebru în care asistența era asigurată totdeauna de aceleași lucruri: că administrația făcuse tot ce depindea de ea pentru a-l ajuta pe răposat și că la fel va proceda în viitor, veghind lângă fiecare muribund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: „Magazie”. A trebuit s-o iau la dreapta. Am mers apoi un timp, până când m-am trezit, fără să înțeleg cum ajunsesem acolo, pe coridorul unde se aflau biroul Moașei și arhiva. Am crezut că greșisem drumul și am luat-o de la capăt. Și, culmea, am nimerit în același loc. Nu mai pricepeam nimic. A treia oară, n-am mai putut trece. În fața ușii metalice se așezase, îmbrăcat în halat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că-l preferam pe Dinu. Sonia nu-mi mai vorbea cu „ascultă, dragă”, ci trecuse la „dumneavoastră”, la „opera dumneavoastră”. Numai Victor stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
între mai multe posibilități: să mă culc, să mă plimb, să înot, s-o caut pe Laura ori să mă duc în cătun. Pe când el e condamnat. Sala cu oglinzi e imperiul lui, dar și mormântul lui. Poate nici pe Moașa n-a iubit-o. Într-un deșert, iubirea e la fel de rară ca apa”. La ce-i servea puterea Bătrânului dacă nu se mai bucura de nimic? Era stăpân absolut, dar și captiv absolut. Trăia ca un ascet, ca un invalid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de infirm. Am râs și eu. Nici un abuz? Asta, dragă Dinule, nu e pentru un om ca mine. Știi doar. Ceea ce nu e destul nu e nimic. 26 Într-o seară, tocmai când ieșeam pe ușă, m-am lovit de Moașa. Bine dispusă și aproape împungându-mă cu sânii ei triumfali. Ce faci, domnule sculptor, pleci? mă întrebă ea veselă. Te grăbești? — Nu, doamnă... M-am întors din drum, curios să aud ce dorea de la mine. Nu mai stătusem de vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de parcă ne legase taina sălii cu oglinzi, iar ea vroia să-mi spună „numai noi doi știm...” Oare de ce venise acum? mă întrebam. În legătură tot cu Laura? Sau în legătură cu Bătrânul? M-am așezat pe pat, oferindu-i, politicos, scaunul. Moașa l-a dat însă la o parte și s-a așezat lângă mine, pe pat. — E mai comod aici, îmi explică ea. Și reluă, veselă, întrebarea: Vroiai să pleci undeva? — Da, să mă plimb, am mințit. Însă nu e nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
interesează relațiile mele? Dacă nu mă înșel, aici nu e mânăstire. Așteptam. Mă aflam, cum se zice, la punctul de fierbere. Nu mai eram obișnuit cu obiecții. Și deși în ultima vreme o văzusem rar pe Laura, în cazul că Moașa ar fi îndrăznit să-mi atragă atenția că nu era de dorit etc., etc., aș fi poftit-o să-și vadă de administrație. Ea râse din nou. — Așa e. Nu e o mânăstire. E un azil de bătrâni. — Mă rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
etc., aș fi poftit-o să-și vadă de administrație. Ea râse din nou. — Așa e. Nu e o mânăstire. E un azil de bătrâni. — Mă rog. Dar eu nu sunt bătrân. Sunt... — Uite ce e, domnule sculptor, mă întrerupse Moașa pe un ton încă și mai familiar, n-am venit să mă cert cu dumneata... Se opri. Mă examina în tăcere și abia atunci am remarcat că nu mai avea buzele rujate. Era și împurpurată la față. — Ce mă privești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
din situația aceea stupidă. Acum puteam să judec cu o anumită răceală și m-am întrebat ce anume o îndemnase să fie atât de ofensivă? Sângele încălzit de baia fierbinte? Mă plăcea ca bărbat? Cea mai probabilă părea presupunerea că Moașa se hotărâse să îmbine, ca mine, plăcerea cu interesul. Nu mă îndoiam că era bine informată, că aflase tot ce le povestisem bătrânilor. Îl zărisem adesea pe Arhivar șușotind cu cei care mă ascultau. Iar faptul că venise cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
avut motive să tremure! Ne-am fi putut îndeplini toate capriciile, chiar și cele mai deșănțate, ca acela de a ne duce, de pildă, să ne iubim în sala cu oglinzi, păziți de Francisc, unde m-aș fi culcat cu Moașa cum m-aș fi culcat cu o mie de femei, după care am fi putut reveni în azil, sătui de dragoste, ca să ne arătăm întreaga ură față de bătrâni. L-aș fi putut scoate cu biciul din cameră pe Leon, de câte ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-ar fi displăcut, nu ele mă făceau să dau înapoi și, în alte condiții, n-aș fi stat, poate, să cântăresc prea mult nici riscul de a suporta ulterior gelozia autoritară a Moașei. Dar un fel de dezgust punea stăpânire pe mine, împiedicându-mă să mă las în voia simțurilor, la gândul că între ea și Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai nerăbdătoare, i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
riscul de a suporta ulterior gelozia autoritară a Moașei. Dar un fel de dezgust punea stăpânire pe mine, împiedicându-mă să mă las în voia simțurilor, la gândul că între ea și Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai nerăbdătoare, i-am luat mâna, întinsă spre mine ca să-mi stârnească dorința, și i-am înlăturat-o, după care, cu un nou efort, m-am retras, depărtându-mă. Mulțumit de această victorie parțială asupra mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am luat o barcă și am început să vâslesc în direcția cătunului. Eram aproape convins acum, datorită surescitării în care mă găseam, că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. „Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig pe coridor: «Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace». N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-i strig pe coridor: «Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace». N-aveam absolut nici un motiv cât de cât întemeiat să gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingând-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și scrâșnea din dinți. Trebuia să pierd neapărat. Am încercat să mă trișez, dar, ca un făcut, diavolul își vârâse coada și îmi veneau exact cărțile câștigătoare. Disperat, am apelat la ultima stratagemă. M-am gândit să mă plâng de Moașa. Îi distrăgeam astfel atenția de la partidă și, în plus, aveam prilejul să-i vorbesc despre marele respect pe care i-l purtam. I-am mărturisit, declarându-i că-l veneram prea mult pentru a-i ascunde asta, că Moașa venise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de Moașa. Îi distrăgeam astfel atenția de la partidă și, în plus, aveam prilejul să-i vorbesc despre marele respect pe care i-l purtam. I-am mărturisit, declarându-i că-l veneram prea mult pentru a-i ascunde asta, că Moașa venise la mine în cameră. Să mă culc cu ea. Ceea ce mă cutremurase. Cum să mă ating eu de o femeie pe care o atinsese El? Era de la sine înțeles că refuzasem. Și am încheiat patetic și idiot: „Niciodată nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
plin de mine, o ignoram mergând ca un urs acolo unde trebuia să înaintezi ca o vulpe. Ceea ce a urmat n-a fost de aceea decât un șir de gafe. Am ajuns la azil tocmai când, pe coridorul de la intrare, Moașa o bruftuluia pe Laura, care o asculta tăcută, fără să schițeze nici un gest de împotrivire. Mi s-a urcat un val de sânge la creieri și am înfruntat-o pe Moașa ca pe o servitoare, făcând-o de două parale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ajuns la azil tocmai când, pe coridorul de la intrare, Moașa o bruftuluia pe Laura, care o asculta tăcută, fără să schițeze nici un gest de împotrivire. Mi s-a urcat un val de sânge la creieri și am înfruntat-o pe Moașa ca pe o servitoare, făcând-o de două parale sub privirile îngrozite ale Laurei. Moașa s-a înroșit violent, rămânând cum rămăsesem eu în fața lui Vecu. Nu i se întâmplase așa ceva niciodată. Și măcar dacă scena s-ar fi petrecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o asculta tăcută, fără să schițeze nici un gest de împotrivire. Mi s-a urcat un val de sânge la creieri și am înfruntat-o pe Moașa ca pe o servitoare, făcând-o de două parale sub privirile îngrozite ale Laurei. Moașa s-a înroșit violent, rămânând cum rămăsesem eu în fața lui Vecu. Nu i se întâmplase așa ceva niciodată. Și măcar dacă scena s-ar fi petrecut undeva fără public. Dar pe coridor, la ora aceea, foiau mulți bătrâni care au asistat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dacă scena s-ar fi petrecut undeva fără public. Dar pe coridor, la ora aceea, foiau mulți bătrâni care au asistat, de la o oarecare distanță, la mitocănia mea. Toți, mai puțin eu, au înțeles din fulgerele care au înveninat privirea Moașei că incidentul va avea urmări neplăcute pentru mine, chiar dacă nu neapărat imediat, și s-au risipit prin camere, preferind să nu fie văzuți că fuseseră martori. Și eu care am crezut atunci că plecau ca să poată râde în voie! Dinu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
găsise, idiotul, să-și roadă unghiile, tocmai acolo sau poate o făcea intenționat. În orice caz, din pricina lui, fiindcă nu vroiam să vadă că mă temeam, am lăsat pentru a doua zi scuzele pe care intenționam să i le cer Moașei, iar „a doua zi” n-a mai existat. Căci dimineața am bătut în retragere: „Și ce să-i spun? Cu ce să încep? A, nu. Mai bine aștept s-o întâlnesc întâmplător. Atunci îi zic: Doamnă, sper că n-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]