1,363 matches
-
și supunerea sunt considerate virtuți. Și așa e. Toată viața mea am muncit pentru ei. Asta Înseamnă că se aplică aceleași reguli. Trec pe acolo din Întâmplare intenționat, Întrucât eram prin zonă și alte rahaturi din astea. E o dimineață mohorâtă. Aerul e cam apăsător, dar nu pare că o să ningă. Buzele mi-au crăpat puțin, dar m-am dat cu un balsam uleios. Lui Bunty pare să-i facă plăcere că mă vede. Mă invită Înăuntru și pune ibricul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ferma ta? Îl Întreabă Claire pe Hector. — Toată-i a mea, scumpo, toată-i a mea. Casa lui Hector. — De la șoseaua spre oraș până acolo În spate, se oprește el și Își flutură brațul liber spre movilele alea maronii și mohorâte care se Înalță deasupra noastră, până la baza dealurilor ălora. Claire scoate un zâmbet impresionat și apreciativ. Gagica o să ajungă până-n cel mai Înalt vârf al carierei sale. Are simțul ăla meseriaș de apreciere instinctivă a valorilor, caracteristic curvelor. Hector fluieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ale căror expresii de tristețe erau contrazise parcă de pasul săltăreț al actrițelor gata să își înceapă numărul. Roland Bell stătea acum într-unul din canioanele artificiale ale Manhattanului: pe Strada Centrală, chiar între cele două clădiri guvernamentale cu aspect mohorât, încoronate de Podul Suspinelor, și clădirea de birouri cu multe ferestre de vizavi. Nimic despre Volvo-ul lui Charles Grady. Repetă (pentru a câta oară?ă mișcarea circulară, asemănătoare unui far. Unde, unde, unde? Un claxon foarte puternic se auzi dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
este omul de zăpadă? Al anotimpului meu preferat. Jocul însușirilor Jocul se desfășoară astfel: un elev spune un substantiv, iar altul spune o însușire corespunzătoare substantivului respectiv. De exemplu: ghiocel argintat soare strălucitor minte limpede câmp împrimăvărat frunziș arămiu frunză mohorâtă zăpadă sclipitoare pădure bătrână floare mirositoare Aceluiași substantiv i se pot atribui însușiri prin comparație: alb ca zăpada înalt ca bradul negru ca tăciunele auriu ca bobul de grâu strălucitor ca soarele iute ca vântul verde ca mătasea Imaginează-ți
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ca o luntre pe apă; răsfrângerile palide ale răsăritului peste violetul întunecat al bolții; astrul zilei descinzând maiestuos în sânul...; apusul de jăratec; apusuri ca sângele; asfințit vânăt; soarele aruncă în nori cu săgeți. Despre toamnă: toamna cea întunecată; toamna mohorâtă cu vânturi moi și tânguitoare; anotimp îmbelșugat; frunzele ruginii cad legănându-se; foșnetul frunzișurilor; peisaj multicolor; fructe parfumate; explozii de culoare; covor ruginiu; frunze arămii desenează-n cer; vreme rece și umedă; frunze foșnitoare; toamnă rodnică; plânge cu lacrimi de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
am așteptat cu nerăbdare să văd ce va urma. Deodată, nori uriași acoperă cerul. Doamne ce m-am mai mirat! Ce ți-am spus? zice bunicul. Nu era o simplă ploaie. Era o furtună. Ploua cu găleata. Fulgerele brăzdau cerul mohorât. Florile fragede se aplecau spre pământul umed. Mi-era teamă sa nu se frângă. Furtuna a încetat precum venise. Astrul de aur își făcuse apariția, dezmierdând florile umede. Bunicul îmi spuse: Să știi și tu! De fiecare dată când e
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Natura întreagă căpătase un aer de tristețe. Totul părea schimbat. Verdele proaspăt al ierbii, care dădea atâta viață și culoare firii, acum s-a preschimbat într-un galben pal, contrastând cu soarele palid ce abia se mai zărea pe cerul mohorât. Toamna adusese cu ea vântul care a risipit frunză cu frunză podoaba argintie a copacilor, lăsându-i goi; cu fiecare frunză și-a întregit covorul multicolor care acoperea pământul. Ultima frunză a unui frăgar s-a desprins ușor, coborând agale
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
difuză se zbate în luptă cu întunericul care își etalează podoaba lui de stele. Totul e trist, căci toamna picură în sufletul fiecărui om câte un strop de tristețe, de parcă sufletele noastre ar fi și ele norii plumburii de pe cerul mohorât. Raluca Giosu, clasa a V-a C Toamna Au început să cadă ploile abundente. Așa vine totdeauna toamna. Frunzele cad una câte una și sparg oglinzile lacurilor, iar vânturi grele bat în geamuri. Cât vezi cu ochii se-mpâclește fumul. Tonuri
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ridicat la malul pârâului de băieți, ca să taie iuțeala și să se oprească săniuțele.” Mihail Sadoveanu, La săniuș Iarna E iarnă. A căzut multă zăpadă. Pe întregul pământ s-a așternut un covor de diamante. Vremea e când frumoasă, când mohorâtă. Cerul e ca leșia. Soarele apare pe cer, dar razele lui sunt foarte slabe. Zilele sunt foarte scurte, iar nopțile sunt foarte lungi. Pădurile se zăresc în depărtare, îmbrăcate cu mantie albă, cu tulpini fumurii. Apele au prins pe deasupra o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
câteva coperișe țuguiate de paie și turnul bisericii, spintecat de un obuz. Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării și linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început și fără sfârșit. Șoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat și se ducea tocmai pe front... ― Urâtă țară aveți, muscale! zise deodată caporalul, întorcîndu-se spre gropari și uitîndu-se cu necaz la țăranul care se oprește să răsufle. Auzi?...Țara... locurile... niet frumos! adăugă apoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o ură nouă, plămădită în sufletul lui pe nesimțite. Klapka, parcă povestind și-ar fi ușurat inima, vorbi pe urmă numai de reflectorul rușilor, prinse să arate pe hartă, să măsoare, să combine cifre și formule... Bologa îl asculta din ce în ce mai mohorât, fără să mai rostească un cuvânt. Glasul căpitanului, în care bâlbâia numai frica, începu să-l indigneze. Se stăpânea, simțind însă cum i se infiltra ura în sânge, cum îi alerga prin toate vinele, ca o otravă. Se uita pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
face el asemenea ticăloșie și bucurîndu-se că a făcut-o. Stătu buimăcit un răstimp, având conștiința că ar trebui să mai facă ceva și neputîndu-și aminti ce anume. Apoi deodată, speriat, simți receptorul telefonului și strigă: ― Rachetele!... Rachetele!... Pe cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte. Când i se păru că l-a găsit, gândurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pieri brusc, și în inima lui Apostol coborî o liniște mare. Privirile lui îmbrățișau munții, și văile, și cerul... Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
două ori, în mers, sudoarea de pe obraji. In sfârșit, sosi într-o poiană, unde cărarea se pierdea. " Mi se pare că aici se împart căile", socoti Bologa, dibuind zadarnic să regăsească drumul. Vârfurile brazilor se conturau mai negru pe cerul mohorât, descriind cu o linie tremurată marginile poienii. Apostol porni spre punctul cel mai jos, unde trebuia să înceapă altă vale. Și cum intră iar în pădure, simți într-adevăr o cărare umblată. Se opri, să se odihnească un minut și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Era ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să nu se potrivească și soției lui într-o seară în care l-ar fi deprimat prea tare să o vadă așa, cu picioarele ei inerte și cu chipul mohorât. — Prefer să ți-o dau ție, îmi spusese întinzându-mi obiectul ambalat în hârtia unui ziar pe a cărui primă pagină era mototolit chipul reginei Suediei. Poți face cu ea ce vrei... Era amuzant ce mi-a spus atunci, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
suntem aici, din asta trăim: din povestit. Eu, spre pildă, povestesc între Fălticeni și Târgu-Neamț. Tu, frate Cancioc, de-am înțeles bine, povestești peste munți, la ungureni. Tu, Parnasie, povestești prin Vrancea. Tu, Stejerane... — Mai taci, mă, din gură! - vorbi mohorât și întunecat cel numit Stejeran. Dacă vreau, povestesc, dacă nu vreau, nu povestesc. — Bine, frate, ce te superi? - spuse împăciuitor fălticeneanul. Eu voiam să zic că fiecare avem locurile noastre unde povestim și oamenii noștri care ne-ascultă. Noi i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Buhuș așezându-se. Episodul 27 POVESTEA LUI PARNASIE — Fraților - zise atunci povestitorul numit Parnasie - dacă tot ne-am adunat aici la ceas de taină, îngăduiți-mi să încep eu o poveste care nici nu e poveste. — Cum vine asta? - întrebă mohorât povestitorul Stejeran. Dacă aș fi în locul vostru și aș putea să mă ascult, aș zice și eu că e poveste, grăi Parnasie. Dar cum eu nu sunt altul, eu știu că nu e poveste pentru că tot ce voi spune, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zic că ne putem ridica. Deși s-ar putea crede că vreau să fac o glumă proastă, spun totuși, cu inima grea „să ne fie de bine”. Să mai stăm puțin - propuse bătrânelul. Poate ne mai dau ceva. — Exclus - răspunse mohorât doctorul Peleto. Am văzut cina afișată la bucătărie: sos de lobodă și punct. — Ce înseamnă punct? - întrebă bătrânelul. — înseamnă - explică răbdător medicul - că poți să stai până dimineață că tot nu primești nimic, înțelegi? — înțeleg - răspunse bătrânelul. Dar dacă stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ușor - o fată care mi le aduce mie înăuntru, seara, după ce s-au culcat toți. îi dau și ei câte una că e tânără și pofticioasă. Episodul 181 îN CARE POVESTITORII SUNT OBOSIȚI Da, există și asemenea cazuri: o dimineață mohorâtă, cețoasă, de noiembrie, o stare vizibilă de mahmureală, zgomotul tenace, apropiat al unui perforator, un pix care scrie prost - toate acestea și multe altele pot provoca oboseala povestitorilor. Desigur, o împrejurare trecătoare; dar dacă tot o trăim, rugăm măritul Cetitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Asemenea țări sunt prea departe de tipologia noastră culturală, de spiritul nostru latin, cald, de specificul nostru național. Sunt țări reci, cu oameni distanți, rigizi, pragmatici - sau cel puțin ăsta e clișeul vehiculat de toată lumea. Marea Britanie? O țară de insulari mohorâți. Spania? Mde... Grecia? Nu, mulțumesc. Franța? Poate. Sau mai bine Italia... ? Da, modelul cel mai potrivit pentru România mi se pare Italia. Acolo sunt frații noștri de gintă latină, calzi, prietenoși, băgăreți și petrecăreți. Până și limba pe care o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
la loc perdeaua lămîiatică... Să fie soția mea? Ea trebuie să fie... la 5.30 dimineața... vreo criză de apendicită sau poate pneumonie... N-am mai așteptat al patrulea apel și am ridicat receptorul. — Da. — Dormeați? se auzi o voce mohorîtă. Doamne sfinte! Era Tashiro — Pentru Dumnezeu! am izbucnit eu furios. CÎt crezi este ceasul? — Tocmai aveam de gînd să Închid dacă n-ați fi răspuns la următorul apel, dar vreau să vorbesc neapărat cu dumneavoastră. Ia ascultă! Încă-i Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mare adâncime în straturile cuvântului, făcută nu altfel decât cu ajutorul acestuia. Într-adevăr, Nichita Stănescu a intrat încă din tinerețe în manualele școlare; a avut ușa deschisă tuturor și un număr indefinit de prieteni; a strălucit și a cucerit (critici mohorâți și cititori iubitori de literatură, femei frumoase și invidioși colegi de breaslă); n-a rezistat la plăcerile omenești, prea omenești, de care a abuzat până l-au distrus fizic, la cincizeci de ani. Dar toate acestea nu sunt de ajuns
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
Capitolul întâi Aveam treizeci și șapte de ani și uriașul Boeing 747 în care mă aflam se pregătea să aterizeze pe aeroportul din Hamburg, străbătând plafonul gros de nori. Ploile reci de noiembrie pătrunseseră până în inima pământului, făcândul să arate mohorât, echipajul de la sol era înfofolit în pelerine de ploaie, pe acoperișul plat al aeroportului era arborat un steag, o reclam\ la BMW atrăgea și ea atenția - întreg peisajul părea luat dintr-un tablou flamand. „Iar Germania“, gândii eu. După ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se mai împuținează curbele, am respirat ușurat, dar imediat după aceea autobuzul a plonjat într-o pădure deasă de cedri. Copacii bătrâni și falnici nu lăsau să se strecoare printre ei nici măcar o rază de soare, astfel că o umbră mohorâtă învăluia totul în jur. Am simțit brusc vântul rece care pătrundea prin ferestrele deschise ale autobuzului și aveam senzația că umezeala îmi intră în oase. Drumul prin pădurea de cedri, care mergea paralel cu râul, părea nesfârșit, lăsându-mi sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]