2,283 matches
-
la dreapta și bine pieptănat, cu nasul coroiat și ochii mici, negri și plini de răutate. Toți elevii se ridică automat în picioare, trântind pupitrele surd și tropăind pe scândurile proaspăt spălate și date cu bradolină. ― Bună dimineața, băieți! Unii mormăie timid ceva, în semn de răspuns; iar alții se așează jos, fără să fie poftiți de cel care intrase cu o hârtie în mână. Când a spus "stați jos", a făcut băieților o recomandare aproape inutilă, fiindcă toți, maimuțe prin
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ce i s-a întîmplat unui domn, din pricină că soția lui avea prostul obicei de a întrebuința cuvinte franțuzești de-a valma cu cele romînești!... Crăcănel, crezând că voi da un exemplu care să fie luat drept pildă folositoare de colegi, mormăi aprobativ: ― Ei, ce i s-a întîmplat?! ― Să vedeți, reluai eu firul, plin de vervă. Odată, un domn din București trebuia să plece la Iași. Cum era iarnă și tocmai se lăsase un ger cumplit, îi spuse soției sale: ― "Dragă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Atâta îți mai trebuia! Stai jos! A desfăcut plicul ușor, cu o atenție deosebită, de parcă s-ar fi așteptat cine știe ce minunăție să iasă din el, a luat cartea de vizită delicat, cu două degete, a citit-o și a surâs, mormăind: "Foar-te bi-ne!" Apoi și-a îndreptat din nou privirea spre mine: ― Nă-dăj-du-iesc că te-ai vindecat de a-nec-do-te... hm, cum să le spun eu... pli-ne de mă-gă-rii! ― Da, don' profesor! făcui eu, pocăit. ― Și acum, să ne vedem de oră
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Todor, și acesta spuse: ― Domnilor profesori, îmi dați voie să vă prezint pe interpreții scenelor din "Prometeu"... Domnul Moscu și domnul Băjenaru dintr-a VII-a modernă, și domnul Stroe dintr-a VII-a reală. ― Ne pare bine! Îi cunoaștem!... mormăiră câțiva. ― Putem, începe, domnule director? făcu Avram Todor amabil. ― Vă rog... vă rog! Am făcut repetiția cu destulă emoție. Câțiva profesori ne-au întrerupt, ca să ne facă anumite observații: unele îndreptățite, altele nu prea, asupra interpretării, observații de care ne-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de peste treizeci de ori, făcîndu-l pe bietul Moscu să se-nvîrtească când spre unul, când spre celălalt, până l-au amețit. Matei, prinzând o dată mingea vârtos, l-a pocnit scurt în pulpă; Moscu a gemut și a trecut șchiopătând la loc, mormăind furios ca un urs și frecîndu-și piciorul de zor. După asta, Moscu, care era nepotul lui Barbă, a făcut rost de un certificat medical că suferă de nu știu ce și a fost scutit de Gimnastică. ― Mulți ca mine ați lovit voi
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Eu mi-aș permite să adaog: Numai scrieți bine!" Cine se simte în stare poate să și copieze, dacă are de unde, numai să nu-l prind... Vorba romînului: "Hoțul neprins e negustor cinstit!" Și-acum: succes! ― Vă mulțumim, don' profesor! mormăiră câțiva de circumstanță și ne apucarăm de lucru. Ducu l-a furat din ochi pe Barosanul de vreo câteva ori, ca să-l vadă ce face: citea foarte concentrat ziarul, găsind probabil ceva deosebit de interesant. Văzând că profesorul și-a cam
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cum scăpă Gâlcă, măi Oaie? Întrebă moș Vasilie, Încercând, totuși, să audă ce spunea curierul cel mai apropiat de ei. Dar cuvintele lui nu se Înțelegeau decât fragmentar, risipindu-se prea repede În vântul rece al serii. - Nu s-aude... mormăi Oaie, parcă cuprins de frig. Ajunse căpitanul chiar lângă mine, luat de iureș, când izbi voievodul garda lui Soliman. - ... noaptea asta vor fi strânși morții noștri și ai dușmanilor... , se auzi vocea curierului, luată de vânt. - Și, când Întoarse calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
viteaz... Sper că tatăl tău n-a avut nechibzuința de a te lăsa să lupți. - El, nu, spuse Alexandru. Dar spătarul Albu, da. Am participat la o șarjă absolut extraordinară, aproape de Dunăre... - Cu spătarul Albu o sa am eu o vorbă... mormăi Oană, pe jumătate Încruntat. - Cei doi viteji ai familei pot urca singuri scările, Întrebă Erina, sau trebuie să-i car În spate? Cosmin și Alexandru zâmbiră, Începând să urce. - Să fi văzut, Erina, continuă Alexandru, peste două mii de turci Încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
intra pe un tratament care Îl va menține În viață până ajungem la Veneția. - Veneția? interveni Erina. Sunt sigură că nu și-ar fi dorit altceva decât să se Întoarcă În Moldova, la casa de la Albești, la măria sa Ștefan... - Mda... mormăi Angelo. Asta s-ar putea să fie o problemă. Vom Încerca să discutăm cu el cu prima ocazie, când va fi mai odihnit și mai lucid. Acum e imposibil. Dacă el e mai liniștit mergând spre Moldova, atunci Moldova va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cine sunteți, oameni buni? Întrebă translatorul, un român mic de statură, slab, cu accent oltenesc. - Suntem țărani de lângă Murgeni, răspunse Oană. Venim de la câmp. - Și caii? Întrebă românul, căruia spahiul Îi spunea, cu un glas răstit, Întrebările. - Nu știu, stăpâne... mormăi Oană, Încercând să nu-și arate dezgustul față de cuvintele pe care trebuia să le folosească. Ni s-a părut și nouă că vedem niște cai În luminiș și tocmai ne duceam să vedem despre ce e vorba. - Dar tovarășul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cerul văzut de brazi și de iarbă și de tot luminișul acesta, care pare o bucată de Paradis. Ușa chiliei se deschise parcă singură. Voievodul privi spre ea, nehotărât, apoi se uită la Alexandru. - Dacă tot veni vorba de Paradis... mormăi tânărul, arătând spre chilie. Eu aș zice că merită Încercat. Ștefan păși Încet spre chilie, se opri o clipă În fața ușii, apoi intră. Daniel Sihastrul Îl aștepta În picioare. Era Înalt și slab, cu părul alb căzut până la umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Știu multe lucruri despre tine, căpitane Oană. Și, chiar dacă nutrești un dispreț profund pentru noi, turcii, trebuie să știi că te prețuim, pe tine și pe voievodul tău, mult mai mult decât o fac majoritatea creștinilor. - Nu s-ar zice... mormăi Oană. - Dar nu confundăm prețuirea cu pacea. Înaintarea noastră spre Apus a fost prea mult timp oprită la Dunăre. A sosit vremea să mergem mai departe. E destinul nostru. Puterea noastră. L-aș fi vrut pe Ștefan ca aliat. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ăștia? - Plăieși din Țara de Sus. Ciobani. Meșteri În lemn. Oameni de-ai pădurii. Ridicați-vă, oameni buni, că vă cunoscu măria sa! Și aveți grijă ce vorbiți, să nu vă scurteze de-un cap! Plăieșii se ridicară, cu sfială. - Apăi... mormăi unul, mai tânăr. - Ce-i, omule? Întrebă Ștefan. - Apăi io știam că măria sa Îi nalt cât bradu’ cela din deal și lat În umeri cât o căruță cu lemne! Țăranii râseră cu hohote, apoi se potoliră repede, plecând privirile În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ta! Sunt arcașul Simion, cu cincizeci de luptători. Am ordin să veghez asupra măriei tale. Am vegheat și până acum. Dar acum am nevoie de Încuviințarea măriei tale, căci oastea țării Începe să se adune. - Poiana asta devine cam aglomerată... mormăi Alexandru. - Știu cine ești, arcașule Simion! spuse Ștefan. Nu te-am uitat de atunci, de la Cetatea Albă, când a căzut prizonier căpitanul Oană! Dar cine ți-a dat ordin să veghezi asupra mea? - Căpitanul Pietro, măria ta! - Și unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În timpul ridicării, ca și cum ar fi fost pregătit să scoată o armă cu mâna dreaptă. Tropote se auziră În apropiere. Erau Apărătorii conduși de Pietro. - Căpitane Oană! strigă Pietro, descălecând. Te-a adus Dumnezeu la ultima bătălie! - Nu e ultima, Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns voi? Pietro șovăi să dea un răspuns, privi spre ceilalți Apărători, care ridicară capetele spre cer, privind cu interes zborul unui vultur care se rotea deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ca al "pozelor", sau pe ape cu valuri mici din virgule crețe, moarate de un verde litografic; amestec de banalitate școlărească și de excentricitate, ce da acelor schițe o împreunare descumpănitoare de sărăcie și de artificiu. - Nu se simte gabrioleta! mormăi moșul pe capră. Nu m-aș mira să fi cotit, dracu știe unde! Atunci Lina începu să dea drumul "tainelor Castelului 1', cum zicea Nory. - E în stare să fi mers la palat, descreierata ceea! zise. - Poate să meargă și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
familiei. Asigură-te că nu se mai întoarce. Da, domnule, zise portarul luând o poziție de soldat. Pran Nath nu vrea să mai fie bătut. Fuge cu ochii în lacrimi. Acum, știe că este adevărat. A rămas singur pe lume. Mormăind și suspinând ca un om cu mintea tulburată, se îndreaptă spre aleile înguste din sabzi mandi. Presupunând că este bolnav, oamenii îl evită, dându-se la o parte din calea lui când îl văd venind. Se oprește să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tărăgănat. Dacă o împuști, se împrăștie cocaina! Pornesc toți de-a lungul coridorului țipând și chicotind, lăsând o sticlă goală de Dom Perignon învârtindu-se pe podea, în urma lor. Khwaja-sara privește scena dezgustat. — Vezi cu ce trebuie să ne mulțumim? mormăie mai mult pentru sine, decât pentru Pran. Cum crede papițoiul ăsta că poate conduce Fatehpurul? Odată întorși la zenana, Khwaja-sara se așază la o măsuță joasă, plină de recipiente și boluri închise. Degetele lui lungi ca de maimuță, mânuiesc pisălogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să se dezbrace și el, maiorul Privett-Clampe nu se mai abține și sare în picioare, șocat. Pentru un moment, se leagănă dezechilibrat, silueta lui mătăhăloasă acoperind mare parte din ecran. Semiconștient, în spatele sălii, De Souza sau cine o fi fost, mormăie nemulțumit și dă din mâini, indicându-i că trebuie să se așeze. — Cum Dumnezeu se poate... este dezgustător. Maiorul nu-și crede ochilor. — Mi se spune că va fi și mai grozav. Birch promite o scenă foarte picantă în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
celui ce i l-a dăruit. Prințul Firoz dorește să fie primite ferventele, sincerele sale scuze. În mod sigur, maiorul va găsi în inima sa loc pentru iertare și uitare. Noaptea trecută? O aberație. O lamentabilă lipsă de bun-gust. Maiorul mormăie ceva și întinde cadoul unui servitor. Firoz îl părăsește la fel de îndoit cum a venit. Măcar să nu fi băut așa de mult noaptea trecută! Firoz petrece o după-amiază ușor amuzantă, uitându-se peste titlurile noilor filme ale lui Birch: Bărbatul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
freacă de mâna lui ca o pisică. Nu le-ai dat o doză prea mare? întreabă fotograful. O să-i tragi după tine până acolo. Nu, domnule. Nu. Sunt destul de treji ca să fie împușcați. Oricum, străinii ăștia nu observă diferența. —Adevărat, mormăie fotograful, apoi se așează să aștepte. La oarecare distanță, în pădure, grupul principal ia o gustare. Coșuri cu capac. Sticle de vin puse la rece. Mese pliante pe care se întind fețe albe de masă. Prințul Firoz se plimbă printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de ani de luptă, femeia, cu părul de culoarea paiului, strâns la spate într-un coc, îl privește lung. — Chandra? strigă ea. — Poftim, Ambaji, răspunde Robert. — Ți-ai terminat îndatoririle? — Da, Ambaji. El mai are nevoie de tine? Pastorul Macfarlane mormăie: — Spune-i că am nevoie de tine. A sosit echipamentul cel nou. Vreau să-l încercăm. — Da, are nevoie, ambaji. — Alte cranii? Foarte bine. Spune-i să nu te rețină prea mult. Chandra-Robert se întoarce spre barbă și spre perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pământ? Viața și moartea avansează mână în mână Teama dispare, totul este doar bucurie și voioșie.“ Cealaltă femeie europeană pare să nu știe cuvintele. Sprâncenele ei desenate cu creionul în sus, arcuite până la jumătatea frunții, sunt încordate de concentrare. Totuși, mormăie ceva cu buzele ei rujate și, ca și cum ar vrea să le arate că vrea cu tot dinandinsul să ia și ea parte, se leagănă ușurel pe muzică. Bobby are impresia c-a mai văzut-o undeva, pe stradă. Când acul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
feței, precum găluștele într-o supă prea grasă. Beat, capul lui avea o mobilitate neplăcută sub bretonul drept, de păr castaniu. Părea piftios. Instabil. Oricum ar fi, are bani. O dovedește, scoțându-i din buzunar și fluturându-i. — Așadar, amice, mormăie el, o să ne distrăm. O mare finală. Dar unde este bovina aia blestemată? Este de neînduplecat, nu vrea să renunțe la ea. Chiar când realizează că vaca a dispărut, tot vrea s-o caute. La un moment dat, acceptă pierderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lângă ușă, incapabil să facă vreun pas în interior, deschizând și închizând gura într-o încercare născută moartă de a se face plăcut. Ochii femeii se înșurubează în el ca două butoane negre. — Bună ziua, reușește să spună. Mătușă. — Mătușă Berthilda, mormăie mătușa, lipsită de emoții, dar și de farmec. Nu mă ții minte. Vino să mă săruți. Se apleacă asupra obrazului pudrat și este izbit de un miros oribil de mucegai care se ridică din hainele ei. Fără să vrea, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]