1,825 matches
-
o căldură sufocantă față de care căldura de vară de pe la noi apărea ca o briză fierbinte. Nu era nici un pic de adăpost, de umbră, nici o picătură de apă... Audiența urmărea cu atenție cuvântările și reacționa cu entuziasm la unele fraze, cu murmure de aprobare, strigăte și aplauze. De tribuna de la prezidiul acoperit, s-a apropiat premierul Jawaharlal Nehru, care a luat cuvântul. Nu aveam textul, nu exista traducere nici măcar în engleză și cred și acum că Nehru vorbea liber. De la un moment
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i cu ochi negri dintrodată tresări în oglinda apei, la mal. Se lăsă jos, trudită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
După noi, venea băiatul zbârlit. Lângă el, pășea pe gânduri moșneagul. Amândoi, eu și doctorul, ne gândeam la același lucru, dar nu ziceam nimic. Dispăruseră curțile și lanurile cu umbrele care se aplecau și se ridicau, nu se mai auzea murmurul adânc al batozei. Și într-un târziu, doctorul tresări. Doi oameni veneau pe drum, încet, vorbind. Ce dracu! nu mai ajungem la Hârlău... mormăi tovarășul meu. Oameni buni, mult mai avem până la Hârlău? Unul din cei doi răspunse: Tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vechi de vânt în care-mi făceam nutreț pentru vite, pentru mascuri și pentru paseri. Acolo, în șandramalele acelea, stătea vătaful, un om mărunt și aprig, cu fața negricioasă, și cu ochii scânteietori. Mergeam așa o bucată, ș-apoi auzeam murmurul muncii. Răsărea soarele, și-n fierberea razelor treceam printre colibele mărunte ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neînțeles, ceva foarte vechi și foarte trist. Și când tăceau bolțile nesfârșite, parcă și sufletul din mine tăcea, sta neclintit, așteptând; n-aveam bucurie, n-aveam durere, intram parcă în nesfârșita fire, în marea bogăției pământului. Iar când tresărea în murmure și-n oftări codrul, când începea să crească și să curgă valul vânturilor, fiori grei îmi răscoleau sufletul, un cântec înfricoșat pornea în mine, cântecul care prevestea și cerea iubirile tinereței. Așa, furtuna odată m-a prins la căsuța din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aibă parte de pâne și de apă! să moară ca un câne la marginea drumului!... Până într-un târziu se boci femeia, blăstămând; apoi se liniști, căci bătrâna Etel și Reiza știau multe lucruri și o sfătuiau de bine; iar murmurele lor umpleau odăița cu bombăniri de bondari. Ascultă dragă, șoptea baba Etel, într-o vreme, așa ceva se întâmplă rar, dar tot se întâmplă... Așa a vrut Dumnezeu... Avem să încercăm noi și are să fie bine... N-are să mai știe nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Flăcăul stătu un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și-l auzeau desigur și căprioarele, în țancul nevăzut unde se opriseră. Nu multe zile după întoarcerea lui Nicula Ursake din blândețea văii, au trecut pe deasupra Preluncilor stoluri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care o avea la centură, un stilet mic, o jucărie aurită, s-a străpuns pe loc în inimă, ridicându-și viața. S-a auzit afară ropotul străjii lui Mustafa, întorcându-și caii spre tabără. Odată cu vântul s-a îndârjit murmurul ordiei de la Amasia. Crainicii trecuți de cătră cortul verde spre ei au strigat poruncile stăpânului celui mare, dar ienicerii lui șahzadè n-au răspuns la chemarea de rugăciune a hogilor și, când i-a îndemnat la prânzare bătaia căldărilor, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
închis într-un dormitor, noi trei am țâșnit pe scări (mă rog, ele au țâșnit și eu am urcat greoi) și ne-am pus să ascultăm la ușă, dar, în afară de o voce ridicată din când în când, „Obiecte!“, „Lucruri!“, și murmurul ultraagasant al lui Rachel în semn că înțelegea, a devenit rapid plictisitor. După ce a eșuat în încercarea de a o convinge pe Rachel să nu se mărite, Claire a plecat acasă duminică seară, cu o falcă în cer și una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din prietenele extrem de bogate ale mamei ei) era în oraș și o invitase să ia prânzul împreună într-o sală de dineu în circuit închis la Pierre. Și apoi a plecat toată lumea. În clădire domnea tăcerea, nu se auzea decât murmurul calculatoarelor. Am aruncat o privire asupra tuturor lucrurilor de pe masa de consiliu și m-a copleșit autocompătimirea. Pariez că ești foarte furios pe felul cum se poartă cu mine. Am început prin a căptuși interiorul plicurilor capitonate cu fâșii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
câte știu eu, nu, a zis ea. —Ai încercat FVE? a mârâit Barb. Fenomenul Vocii Electronice? —Ce-i asta? Înregistrarea vocilor celor care-au murit. —Dacă asta e cumva o glumă... — Nu e glumă! Toți ceilalți știau despre FVE. Un murmur de voci a zis: —E o idee bună, Anna. Ar trebui să încerci. Cum se face? am întrebat, în defensivă. — Pe un casetofon obișnuit, a zis Barb. Pune o casetă goală. Pune-l să înregistreze, ieși din cameră, întoarce-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
capitulare să se petreacă fără nici o violență. Liniștiți-i și pe ceilalți, spuneți-le că vor fi bine tratați și că totul se va petrece foarte repede. Informația le-a fost comunicată tuturor fără a provoca altă reacție în afara câtorva murmure lipsite de urmări, căci majoritatea încercau o anume mândrie de a fi fost aleși astfel, cât și o anume siguranță de a nu se găsi în oraș la ceasul când acesta avea să fie invadat, ceea ce compensa din plin stinghereala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sigiliului regal, pe maestrul de ceremonii, cât și pe alți curteni, cu toții mai somptuos înveșmântați decât monarhul însuși și pălăvrăgind nestingheriți între ei în vreme ce eu înșiram, emoționat, fraze cu trudă pregătite dinainte. La răstimpuri, sultanul ciulea urechea la câte un murmur, arătând totodată cu mâna că nu trebuia să mă întrerup. Dat find imensul interes pe care-l trezeau spusele mele, le-am scurtat cât am putut, apoi am amuțit. Monarhul și-a dat seama de acest lucru după alte câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întors atunci spre celebra poartă pe deasupra căreia un călău tocmai arunca o funie. Tumanbay păru surprins, dar zâmbetul nu-i pieri de pe buze. Doar privirea pierdu din vioiciune. Strigă atunci mulțimii: — Spuneți Fatiha de trei ori pentru mine! Mii de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fremătătoare. Fără s-o fi căutat, am devenit un pivot și un simbol al rezistenței îndărătnice în fața lui Adrian. Văzându-mă cum trec, mângâind cu mândrie smocurile stufoase de pe bărbie, romanii cu chipurile cele mai spânatece făceau să se audă murmure de admirație. Toate pamfletele întocmite împotriva papei ajungeau mai întâi în mâinile mele, abia după aceea fiind strecurate pe sub ușile notabilităților orașului. Unele texte nu erau decât un păienjeniș de insulte, „barbar, zgârcit, porc“ și chiar mai rău decât atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fereastră, prefăcând-se absorbit de ceva văzut în grădină. Fără să mă uit la scaunele goale care ne înconjurau, m-am lăsat să alunec jos, cu ochii încețoșați. Ca și cum Nur s-ar fi aflat în fața mea, i-am adresat un murmur furios: — La ce bun să visezi la un palat când poți găsi fericirea într-o cocioabă de la poalele piramidelor! După câteva clipe, Abbad a venit să se așeze alături de mine. — Mama și fiicele tale sunt sănătoase. Harun le trimite lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Trebuie să se supună ordinelor, chiar dacă moartea ta i-ar nemulțumi pe soldați. Am auzit că Vitellius a poruncit să fii judecat înainte de căderea serii. Afară se construiește un eșafod... Vitellius vrea să facă un spectacol din moartea ta. Glasurile, murmurul mulțimii, zgomotul lemnelor ajungeau până la ei. Înainte de căderea serii... Ridică-te, Valerius, și o să te scot de-aici. Fugi, întoarce-te la fratele tău. Valerius clătină iarăși din cap. — Vrei să mori? Valerius nu răspunse. — Te rog, ridică-te. Repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe. Imediat, legații Caecina Alienus și Flavius Valens, care stătuseră alături de Vitellius pe toată durata spectacolului, ieșiră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încheietura lui Valerius, lipindu-și vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu la față, țipa din ce în ce mai tare. — Ia sica și ucide-l! Valerius își înălță capul. — Nu mă recunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spargă liniile lui Caecina. Nu uitați că ați fost înfrânți doar pentru că Otho era nehotărât, iar generalii săi erau dezorientați - de aceea nu ați primit ordinele care puteau să vă conducă la victorie. Dinspre mulțimea de soldați se auzi un murmur asemenea unui torent care încearcă să iasă de sub pământ și să se reverse pe câmpie, pentru a deveni un râu învolburat. Antonius ridică o mână, cerându-le să tacă. Credeți că sunteți puțini? Totuși, acum putem conta pe șase legiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius înainta încet, hotărât. Era foarte palid și strângea în mână sabia scurtă. În urma lui veneau Marcus și Errius Sartorius, plini de sânge, cu armele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jos prin camera sa mică, gândindu-se la soarta lui Pinky în mijlocul necazului cu maimuțele, la soarta lui... În sus și-n jos. Și de fiecare dată cînd se oprea să asculte, cu o ureche indignată lipită de ușă, auzea murmurele negocierilor pentru căsătorie care se înălțau pe scări din sufrageria de dedesubt. Timpul era pe sfârșite. Recurseseră la cea mai veche șmecherie din câte existau. Strecură în secret un bilet urgent pentru Pinky lăptarului cel credincios, care i-l înmână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
vrei. Să te căsătorești cu ea. — Da, da. M-am sculat din pat și m-am dus în cealaltă camera să-mi iau ceva de băut. După o oră sau două mi s-a părut că aud vocea Selenei, un murmur sau un geamăt. M-am ridicat de pe sofa și m-am dus încet în dormitor. Era întinsă pe patul cald, goală, dezbrăcată de ajutoarele și fetișele ei sexuale. Ascultă-mă pe mine, buticul Hellei a fost la înălțime cu marfa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]