4,032 matches
-
cejas - castañas; nariz - aguileña; complexion - regulara; pelo - castañao; ojos - cafes; boca - regular. Sună frumos, nu? La 34 de ani, învârtea bărbații și pensulele pe degete, cu-aceeași ușurință.“ „Și cam ce pictează: ceasuri care curg? castele pe nori? domni cu mustăți răsucite?“ „Domnul cu mustățile răsucite era Dali, când își negocia tablourile: dacă îi convenea prețul, i se ridicau; dacă nu, se lăsau în jos. Ea vine cu alte chestii, de mecanică diafană. O femeie cântând cu arcușul la niște raze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
complexion - regulara; pelo - castañao; ojos - cafes; boca - regular. Sună frumos, nu? La 34 de ani, învârtea bărbații și pensulele pe degete, cu-aceeași ușurință.“ „Și cam ce pictează: ceasuri care curg? castele pe nori? domni cu mustăți răsucite?“ „Domnul cu mustățile răsucite era Dali, când își negocia tablourile: dacă îi convenea prețul, i se ridicau; dacă nu, se lăsau în jos. Ea vine cu alte chestii, de mecanică diafană. O femeie cântând cu arcușul la niște raze de lumină; un ceasornicar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
efect tridimensional, obținut prin adâncirea artificială a formelor feței. Gioconda n-are nimic enigmatic, de fapt. Bartholomaeus van der Hels rămâne singurul exemplu notoriu de supraimprimare secundă, până târziu...“ „Și ce-a făcut Bartolomeu ăsta? I-a tras pe-ascuns mustăți lui Rembrandt?“ „Nu, că purta oricum; putea doar să i le mărească puțin. I-a făcut un portret sub forma unui cap de mort; în rest, i-a păstrat toată vestimentația, inele, semne distinctive, să nu fie nici o confuzie. Deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
două. „Trage domne’ frâna de mână!“ Am tras cât am putut; am rămas cu ea-n mână. I-am arătat-o lui Șindrilaru. Se zăreau cablurile, atârnau uleioase, secționate. Nu-i venea să creadă, mai avea puțin și îi sărea mustața: „Domne’, în douăzeci de ani de carieră, n-am văzut așa ceva! Domne’, da’ ești culmea, domne’!“ Când era binedispus, se urca în spate cu gagică-sa și te învârtea prin Băneasa, pe după blocuri: „La stânga. La dreapta. Prima la dreapta. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu trebuia să știe toată lumea. „Date prea multe nu am. Doar ce-am găsit prin ziare și în niște mărturii de epocă. Unul din chiriașii de pe Episcop Radu îl descrie ca pe-un tip solid, robust, cu părul alb și mustața întoarsă. Asta, în 1948, când tipul avea 80 de ani.“ „Cine, Dimitriu sau chiriașul?“ „Dimitriu.“ „Aha. Deci e născut în 1868.“, m-am dat eu mare. „Da. A făcut școala de meserii din Iași, după care s-a specializat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ocupat de problema cu-accesul: acum suntem și noi invitați. Rândul zece, locurile 13-16.“ „Mi-ați copiat biletul?“, s-a minunat tânărul Lupu, aproape contrariat. „Bingo! De-aia există calculatoare, domnu’ procuror.“ „Avocat, nu procuror.“, a precizat Lupu, forfecându-și mustața cu buzele. „Să trecem.“, le-a tăiat-o Maria. „Chiar și așa, ce facem în sală: ne batem cu alți trei, care au bilete pe locurile noastre? Mă rog, adică invers: noi pe-ale lor.“ „E o obiecție...“, am admis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu doar procuror?“, s-a enervat Mihnea. „Unde-ai învățat prostiile astea?“ „Sunt normele Uniunii Europene...“ „Ți-aș spune eu ce fac pe Uniunea ta Europeană, dar e Maria de față...“ „Un Eurosceptic...“, a comentat tânărul Lupu, umblând iar la mustață. Mai avea puțin și-o înghițea. „Mergem?“, am intervenit. „Pierdem conferința.“ Ne-am uitat cu toții la ceas. Era 11.20. La 12, trebuia să fim la Neptun, în spatele sediului Uniunii. Mihnea a tăiat curentul, a mai verificat o dată camerele, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
victime, aproape că veneau singure la mine, atrase de farmecul savant și-otrăvitor al vorbelor specific profesorilor de literatură. Indivizii te puteau plimba oriunde, sucindu-ți mințile plăcut și insesizabil: de la filosofia lui Maiorescu, la rujul Emiliei Răchitaru, și de la mustața lui Caragiale, la bâtele Fraților Jderi. Din paginile romanelor, îți explicau dedesubturile vieții, amestecând personaje, versuri, citate, întâmplări imaginare, ca și cum ar fi ajuns în posesia unor răspunsuri infailibile, demne de-a fi împărtășite și altora, cu precădere fetelor cu 20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care le supravegheam din bucătărie întinzându-și dresurile pe sub halat), nimic nu funcționa. Ceva lipsise întotdeauna, lucrasem în pierdere, parcă neprofesionist. Cosmosul Feliciei nu fusesem eu, ci poezia ei neuro-disociată (scria niște mizerii postmoderne, copiate, cu motănei care învârt printre mustăți jucării, bile, comete, șoseaua Ștefan cel Mare și tramvaiul 21), iar pe doctorițe le căuta întotdeauna altcineva la ieșire: un soț devotat sau un amant perseverent, gata să se bucure de comoara de sub dresuri. Cât despre Claudia Cardinale, nu realizasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alb glazurat cu pudră (care, ulterior, s-a dovedit a fi un prezervativ), revista „Neckermann“, o păpușă cu gene lungi, curbate, cutia goală de „Chicklets“, parizerul pané (roz, contorsionat, ascuns sub capacul tigăii), peria de pantofi (deasă și țepoasă ca mustața tatălui), niște elastice verzi și albastre, crăpate. M-aș fi deghizat în băiețel, aș fi intrat la apă și mi-aș fi topit volumul cerebral, m-aș fi lăsat ciumpăvit la frizerie și-aș fi îmbrăcat pantalonași de lână cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la emisiunile culturale; parcă generații întregi purtau lupte grele cu chica, silind moațele să se răsucească sub colțurile gurii. Mă scoteau din sărite și unele accesorii, cum ar fi ochelarii rotunzi (nu cerusem o întâlnire cu John Lennon), sandalele cu mustăți (o specie de pantofi la mare modă, cu-o gaură în deget și niște smocuri de blană lipite jur-împrejur) sau dilatatorul de păr (o sculă rotundă, cu un bulb în formă de conopidă, prin care ieșea aerul din foen). Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la locul lui. Cu ocazia asta, am observat că purta un ciorap ca al lui Tonton, cu fir lung în vârf. Tonton era un personaj din Pif-urile vechi (îl chema chiar César!), cu capul lucios ca un bec și niște mustăți de funcționar public; de fiecare dată când se descălța, scotea niște șosete dungate, împodobite c-un moț de lână. Nepotă-su, Doudou, îl trăgea mereu de moț sau îi punea poște sub tălpi, ca-n Creangă sau Tom și Jerry. Doudou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
calitate, cu dungi sau motive conservatoare, asortate cu costumul. Vârful cravatei trebuie să se oprească aproape de centrul cataramei de la curea. * Pantofi: Pantofi cu șireturi, de culoare neagră sau maro, perfect lustruiți. Șosete de culoare închisă. * Părul de pe față: barbă și mustața ar putea face o impresie proastă. Dacă nu te poți lipsi de ele, asigură-te că sunt perfect ajustate. * Bijuterii: fără cercei, brățări, lănțișoare la vedere. Nici un alt inel în afara verighetei. > Și pentru ambele sexe: * Părul atent pieptănat. * Manichiura îngrijită
Cum să-ţi faci publicitate : ghid practic testat by Dan Ştefanov [Corola-publishinghouse/Administrative/938_a_2446]
-
aproape, căci la Curte regulile sunt stricte. Domnitorul Îi păruse mult prea tânăr pentru sceptru și puțin scund, poate fiindcă Își imaginase că toți domnitorii trebuie să fie bătrâni, Înalți și să poarte barbă. Ștefan nu purta barbă, ci doar mustață, avea părul castaniu, ca al căpitanului Oană, curgând până la umeri, ochii căprui, privirea neliniștită, ce trecea de la curteni la oștenii care se regrupau În vale, și de acolo se ducea parcă Înăuntru, spre Întrebări care-l răscoleau și la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Asta, Într-adevăr, faptă de rușine și de scris În toate hronicele Europei! Nu, vornice Isaia? Nu, cinstiți boieri? Asupra Sălii Sfatului se lăsă din nou liniștea. Vocea tunătoare a voievodului nu prevedea nimic bun. Comisul Toader, alb, Înalt, cu mustăți albe lăsate oală, Îndrăzni, totuși, să răspundă. - Să-mi fie cu iertare, doamne... Am luptat alături de tatăl Măriei Tale la Crasna... - Știu, comise, Îl Întrerupse Ștefan. Ați luptat bine și Domnia Ta, și călăreții Domniei Tale din părțile Neamțului. - Mulțumesc, Măria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
decât unde să-l ducem, dar nu și PE CINE ducem. Cine e, până la urmă, acest fiu al căpitanului Mircea Oană? - Fiul căpitanului Mircea Oană! replică un alt cavaler, În jurul a treizeci de ani, cu părul negru ca smoala și mustață răsucită. - Arturo, de când ai părăsit Spania, parcă ți-ai regăsit simțul umorului! remarcă al treilea, Înalt, solid, cu plete castanii, cu obrajii proaspăt rași. Sau te bucuri că ai scăpat din mâna Inchiziției, care te-ar fi prăjit la foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
măi, din părțile Olteniei? Întrebă Oană. - Mai suntem... se auziră voci În jurul focului. - Suntem și din părțile muntenești, și din Transilvania... - Care ești, măi, din Transilvania? - Ion Moț mă cheamă, taman din Țara Moților! se sumeți un oștean Înalt, cu mustața pleoștită. Suntem și din părțile Clujului, și din munții Făgărașului! - Și ce căutați voi, măi, la Cetatea Sucevei? - Trecurăm tăte probele la luptă, căpitane... Nu ne oropsi. Fuserăm ăi mai buni la călărie, la sabie, la ce porunciși Domnia Ta. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Galioanele noastre au plecat deja din lagună. Avem vasul cel mai ușor și mai rapid. De aceea n-am Încărcat tunuri și muniție. Dar putem face față unui abordaj cu cei cincizeci de Apărători. Limpede? - Limpede... spuse Arturo, răsucindu-și mustața. Mă temeam că facem doar o croazieră de plăcere. Parcă nu era chiar momentul potrivit. - Căpitane Estorga? Întrebă Angelo. Căpitanul privi cerul senin și se gândi. Apoi răspunse: - Nu vom ieși la noapte În larg. Dar mâine-noapte, cu siguranță. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Oană, căpitanul Petru rămăsese de strajă lângă domnitor. Preluase postul cu un semn complice din ochi, spunând parcă „Du-te și mai trăiește și tu, omule, altceva decât bătălii”. Chiar și domnitorul Încuviințase plecarea lui, cu un zâmbet În colțul mustății. Vasăzică, se găsea ac și de cojocul căpitanului Oană... Cei doi mâncară bucatele aduse de moș Onofrei și băură din vinul adus de la Cotnari. La urmă, căpitanul spuse, ca și cum și-ar fi dat sieși o poruncă: - Îți las o pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ca al lui Oană, ci era tuns mai scurt, până la ceafă. Avea fața rotundă și trupul voinic, iar În Înălțime Îl Întrecea cu o jumătate de cap pe căpitanul Oană și cu două capete pe voievod. Barbă nu purta, dar mustățile lungi Îi cădeau pleoștite până la colțul buzelor. - Apăi, mai mare cinste decât aiasta, că sosiră Măria Sa Ștefan cu boierii și căpitanul Oană cu prieteni ai mei din oastea Celor o mie, nu cred să fie! Vă mulțămesc și vă poftesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cupele. - În sănătatea Măriei Sale și a mirilor pe care Îi nășește astăzi! spuse Oană, ridicându-se. - Sănătate! strigară și ceilalți, ciocnind cupele și dând pe gât vinul rubiniu. - Dar mi se cam pare mie, căpitane Oană, spuse voievodul, ștergându-și mustățile, că nu peste multă vreme om mai avea ceva nuntă, pe meleagurile Albeștilor... Oană nu spuse nimic, dar, din dreapta lui, se auzi vocea limpede a Erinei Litovoi: - Nu-l Întrista, Măria Ta, că fuge de nuntă mai aprig decât craiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
luptă. Se poruncea adunarea Oștii celei mari În jurul măriei sale. Curierii se așezară din trei sute În trei sute de pași, pentru a prelua cuvintele voievodului, care nu puteau fi auzite de toată suflarea. - Unde e măria sa? Întrebă un țăran mai vârstnic, cu mustață răsucită. Că nu-l văz. - Apăi nici n-ai cum să-l vezi, moș Vasilie, zise un răzeș mai tânăr, blond, stropit de sânge din cap până-n picioare. E la vreo cinci sute de pași, cu căpitanii și boierii Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În afară de Alexandru. Tânărul ezită la Început, apoi dădu pinteni și Îl urmă pe Angelo. Asistă la prezentarea onorului și la raportul comandantului pe care Îl lăsase În locul lui. Era un francez Între patruzeci și cincizeci de ani, Înalt, voinic, cu mustăți lungi lăsate pe bărbie. Alexandru Înțelese că numele lui era Yves. Apoi se Întâmplă ceea ce Alexandru aștepta să se Întâmple. Un tropot de cal se auzi, la Început ușor, atenuat de stratul de zăpadă, apoi din ce În ce mai puternic. Un Apărător apăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
-l Întâlnească pe comandant. Doar zece dintre ei fură lăsați să ajungă În fața lui Angelo. Nici unul nu purta Însemne militare. Erau echipați de luptă, În armuri ale armatei transilvane. Angelo remarcă unul din cavaleri, cu plete negre, căciulă cu panaș, mustață deasă și ochi verzi, scormonitori. - Din câte am auzit, spuse comandantul Apărătorilor, cetatea Sabac a fost cucerită de un grup de oșteni travestiți În ieniceri, printre care se afla Vlad, fiul lui Vlad Dracul, fostul domnitor al Țării Românești. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
tatăl Erinei. Cu toții știm ce urgie Își așterne acum drumul spre Moldova! Nu-l năpăstui pe logofătul Cânde, care-ți fu credincios din primul ceas, de la victoria de la Direptate! Ștefan Îl privi pe Litovoi pe sub sprâncene și Își mângâie ușor mustața deasă, căzută spre bărbie. Bătrânul avea dreptate. Înclină ușor capul spre Toma Cânde, Îndemnându-l să continue. - Acum, când vorbim, continuă logofătul, sultanul se află deja la Adrianopole, ca să preia comanda directă a armatei. Din câte spun iscoadele noastre, Înfrângerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]