4,012 matches
-
cu gând să-l alunge de acolo. În timp ce se apropia îl studia pe intrus. Era un bărbat în vârstă, peste șaptezeci de ani, după părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală. Pielea obrazului, atât cât mai rămânea vizibilă, îi era brăzdată de riduri adânci. De sub sprâncene, îl priveau niște ochi albaștri, scăpărători și deosebit de limpezi, în contrast puternic cu fața arsă de soare. Deși era ușor adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Înscrierii la gimnaziu și după prima Întîlnire cu lumea străinătății. Cu o altă lume. Căci n-o plăcuseră deloc pe ruda lor mai Îndepărtată, după mamă, pe doamna Goldberg. Nu pentru că avea tulee (Hana Îi șopti soră-sii la ureche „mustăți“), ci pentru că din prima clipă Își arătase severitatea. Și de fapt, fără nici un rost, cînd la masa de prînz le obligase să Întingă cu pîine În farfuria din care mîncaseră linte! Și apoi toate sfaturile alea de parcă ele nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
două-trei ori, alandala. „Amin“, șopti tînărul terminîndu-și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă-mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbîrlite, Încadrat de puștile lungi a doi ulani croați care-i stăteau În părți, Începu să citească sentința. Avea o voce spartă, care răsuna a gol În celulă. Sentința era crîncenă și neîndurătoare, moarte prin spînzurare. TÎnărul nobil participase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
minune. Trupul i se Învîrti În ștreang, iar ochii Îi ieșiră din orbite de parcă vedea ceva cumplit și nemaiîntîlnit. „Domnilor, m-am aflat la cîțiva pași de el“ va povesti la popota ofițerilor chiar În aceeași seară același ulan cu mustăți zbîrlite. „CÎnd i-au pus ștreangul de gît, se uita calm la mîinile călăului, de parcă Îi lega o eșarfă de brocart... Vă dau cuvîntul meu de onoare, domnilor!“ Ar fi posibile două concluzii. Ori tînărul aristocrat a murit brav și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
un pictor din Bacău pentru două icoane de sfinți și a plătit cât și s-a cerut, nu puțin. A luat icoanele, le-a adusă acasă și le-a tot privit până nu i-au mai plăcut, deoarece sfinții aveau mustăți mari, semănau cu niște haiduci. S-a dusă iar la Bacău, la pictor și i-a spusă nemulțumirea lui. Să știi, moșule, ia zisă pictorul, că bărbieritul ăsta la așa sfinși te mai costă 500 lei. Zisă și făcut. Icoanele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
legate cu „ațe” roșii. Părul îl purtau lung, și aveau barbă, încingeau un brâu roșu peste haina lungă, fără un motiv popular. Altă imagine ni-l înfățișează cu părul potrivit care iese de sub căciulă la spate, nu poartă barbă, doar mustață, haina gri, din stofă de lână are la guler și de-a lungul, până la brâu, un motiv popular din lână neagră, poartă pe umăr o desagă într-un băț și în mâna dreaptă o armă, un baltag de lovit, trasă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Molins trăise și vremuri mai bune, iar acum lîncezea Într-un birou soios, Îngropat la un mezanin de pe strada Floridablanca. Molins era un individ surîzător și pîntecos, agățat de un chiștoc fumat pe jumătate, ce părea să-i crească din mustață. Era greu de stabilit dacă dormea sau era treaz, fiindcă respira ca și cînd ar fi sforăit. Avea părul gras și turtit pe frunte, privirea porcină și șmecheră. Purta un costum pe care n-ar fi primit nici zece pesete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cînd Fermín plecase, cînd a auzit clopoțelul de la intrare și mi-am ridicat privirea de pe coloanele de cifre și de ștersături. Tocmai intrase un individ Îmbrăcat Într-o gabardină cenușie și cu o pălărie de fetru pe cap. Etala o mustață ca trasă cu pensula și niște ochi albaștri și sticloși. Exhiba un zîmbet de vînzător, fals și forțat. Mi-a părut rău că Fermín nu era de față, fiindcă el nu stătea prea mult la taclale pentru a se descotorosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cealaltă parte a frontierei și se află, la această oră, în mod sigur, în ședință de lucru cu colaboratorii săi, vom afla cu care și pentru ce. De aceea, acest primar nu are nevoie să meargă deghizat cu barbă și mustăți, figura pe care o are în locul unde stau de obicei figurile îi aparține, este cea dintotdeauna, doar puțin mai îngrijorată ca de obicei, așa cum se observă după ridurile de pe frunte. Unii îl recunosc, dar sunt puțini cei care îl salută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
elegant pentru această ocazie protocolară. Era un bărbat de patruzeci de ani, nu prea chipeș, totuși nu urât, căci avea trăsături destul de frumoase, numai că erau puțin prea mari și îi dădeau un aspect diform. Nu purta nici barbă, nici mustăți și fața lui mare, bine rasă părea despuiată. Avea părul roșcat, tăiat foarte scurt, și ochii mici, albaștri sau cenușii. Avea o înfățișare banală. Nu mă miram acum că dna Strickland se simțea puțin jenată de el. Nu era deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o femeie. A lăsat-o pe Amy fără un sfanț. — Îmi pare teribil de rău, am spus, negăsind altceva de zis. Colonelul își dădu pe gât whisky-ul. Era un bărbat înalt și slab, la vreo cincizeci de ani, cu mustață pe oală și părul cărunt. Avea ochi albaștri spălăciți și o gură lipsită de fermitate. Îmi aminteam de la întâlnirea anterioară că are o față prostească și că e mândru de faptul că, zece ani înainte de a fi ieșit din armată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru artă și picta modelele care trândăveau pe scara lui Bernini din Piazza di Spagna, fără să fie impresionat de pitorescul lor evident. Iar atelierul lui era plin de pânze pe care făcuse portrete de țărani cu ochi mari și mustăți lungi, cu pălării ascuțite, copii ai străzii în zdrențe foarte pitorești și femei cu fuste colorate. Uneori ședeau lenevos pe treptele unei biserici, iar alteori se plimbau printre chiparoși pe fondul unui cer fără nori. Uneori stăteau îmbrățișați ca îndrăgostiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am recunoscut slăbiciunea morală, dar vedeam că dezgustul meu cuprinde totuși o latură de poză și știam că dacă eu o simt, cu siguranță că și instinctul lui ascuțit a descoperit-o. Nu încăpea îndoială că râdea de mine pe sub mustăți. I-am lăsat ultimul cuvânt și mi-am căutat refugiul într-o atitudine nepăsătoare și taciturnă. XLI Am ajuns la casa în care stăteam. N-am vrut să-l poftesc să vină cu mine, dar el a urcat scările fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a spus în timp ce-și turna în pahar o doză destul de mare de whisky Canadian Club. Când zâmbea își arăta dinții sparți și pătați. Era un bărbat foarte slab, de statură mijlocie, cu părul cărunt tuns scurt și o mustață tot căruntă foarte țepoasă. Nu se bărbierise de cel puțin două zile. Avea cute adânci pe fața foarte bronzată și o pereche de ochi mici și albaștri, înspăimântător de nestatornici. Se mișcau mereu, îmi urmăreau până și cele mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și gesturi, era trecut de șaizeci de ani și se pensionase cu un an înainte. Era un bărbat înalt și uscățiv, semăna cu o pasăre înghețată, maiestuoasă și îndepărtată. Avea doi ochi spălăciți ce păreau imobili și buze subțiri, fără mustață, o frunte înaltă și păr grizonat. V. se afla la douăzeci de kilometri de noi. Douăzeci de kilometri în 1917 era o distanță cât o lume întreagă, mai ales iarna, mai ales de când cu războiul care nu se mai termina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fără nici un zgomot. Semăna cu o prințesă din basme, cu buzele vineții și pleoapele albe. Părul i se încurca în iarba veștejită de diminețile geroase. Mâinile ei micuțe strânseseră în ele vidul. Era atât de frig în ziua aceea, încât mustățile tuturor se umpleau de zăpadă în timp ce suflau aerul ca niște tauri. Băteau din tălpi pentru a face sângele să le circule din nou în picioare. Pe cer, niște gâște greoaie zburau în cercuri. Păreau să-și fi pierdut drumul. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mici lumi“, în acest fel le numea judecătorul Mierck, spărgând coaja cu un ciocănel minuscul de argint ștanțat pe care îl scotea de fiecare dată special pentru asta din buzunarul de la vestă, pentru că avea adesea acest capriciu, care-i făcea mustața să se mânjească de gălbenuș auriu. În așteptarea ouălor, cerceta cu privirea metru cu metru împrejurimile, șuierând, cu mâinile la spate, în vreme ce ceilalți căutau în continuare să se încălzească. Și vorbea, nu îl mai oprea nimeni. Pe buzele sale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
măciulie, lucru normal în lipsa bătăliilor. Judecătorul îl ascultase pe Brăchut mâncând în același timp ouăle, fiindcă acestea veniseră până la urmă, aduse într-o cârpă mare și albă din care ieșeau aburi, de către jandarmul servil care alergase cu o supunere oarbă. Mustața judecătorului era acum galbenă și cenușie. Cojile de ou îi zăceau la picioare. Le zdrobi cu o batistă lată de pânză. S-ar fi zis că sfărâmase oasele de sticlă ale unor păsări. Cojile i se lipiseră de cizmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
judecătorul, foarte mulțumit că are o crimă, una adevărată, pe care să o disece, în plus, uciderea unui copil, a unei fetițe - asta încununează întreaga poveste. Iar apoi, întorcându-se pe călcâie cu o expresie studiată și gesturi largi, cu mustața plină de gălbenuș, spune: — Și cu poarta asta ce-i? Iar atunci toată lumea privește poarta în cauză ca și cum tocmai apăruse ca o Fecioară Maria, o portiță întredeschisă către niște ierburi înghețate și strivite, o poartă care zăvorește o incintă largă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
voluntară pentru a veni în regiune. Inspectorul pe care mersesem special ca să-l văd la V. și care mă făcuse s-aștept trei sferturi de oră pe hol pentru a-mi arăta ce important e părea preocupat mai mult de mustața lui, pe care nu reușea să o netezească în ciuda pomezii cu care se dăduse, decât de tânăra învățătoare. Îi stâlci numele de câteva ori, se prefăcu că răsfoiește dosarele, se uită la ceasul lui de aur, își aranjă părul, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
murdărești mâinile. Nimic nu mă dezgustă. Asta e sarcina mea. Afară s-a lăsat noaptea și ce altceva aș putea face noaptea decât să iau vechile așternuturi și să le cârpesc câte puțin, iarăși și iarăși? Mierck avea în continuare mustățile murdare de gălbenuș și aerul superior de ambasador suferind de gută. Privea Castelul cu un zâmbet în colțul buzelor. Poarta parcului era deschisă și iarba de o parte și de cealaltă culcată la pământ. Judecătorul începu să fluiere încet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
starea de război și frontul apropiat ca să ne spună că fusese autorizat să ne dea ordine. Matziev, fiindcă așa-l chema, un nume cu sonoritate rusească, avea alura unui dansator napolitan, o voce mieroasă și părul dat cu briantină, o mustață subțire, picioare suple și un tors de luptător grec. Pe scurt, un Apollo cu trese. Ne-am dat repede seama cu cine aveam de-a face: un amator de sânge, dar care era de partea bună, aici unde poți face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Câți pot spune același lucru? Am păstrat articolul ca pe o dovadă. O dovadă pentru nu știu ce. Și am ieșit din casă. Nu m-am mai întors acolo niciodată. Viața nu suportă întoarcerile. M-am gândit din nou la Matziev, la mustața lui subțire, pomădată, la trabucurile lui răsucite, la fonograful care cânta întruna aceeași șansonetă. Și el se pierduse prin vreme până la urmă, cu tot echipamentul lui, odată ce Cazul fusese rezolvat, rezolvat din punctul lor de vedere. Continuase, fără îndoială, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o alee de ceremonie care te obliga să o parcurgi într-un anume fel, grav și prudent. Pe pereți, de o parte și de alta, gravuri: figuri din vechime, rămășițe ale secolelor râncezite, cu peruci, cu părul coborând pe gât, mustața subțire, cu inscripții latinești sevindu-le drept gulere. Adevărate portrete de cimitir. Am avut impresia că toți mă priveau în timp ce înaintam spre ușa cea mare. I-am făcut în toate felurile, asta pentru a prinde curaj. Camera lui Destinat nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mă strângi în brațele tal, și să-ți văd zâmbetul și ochii. Vreau să fiu nevasta ta. Vreau să se termine repede războiul ăsta ca să-ți devin soție și să-ți fac niște copii frumoși care te vor trage de mustață! Ah, dacă părinții tăi și ai mei ar fi fost mai puțin proști anul trecut, acum ne-am fi aparținut deja unul celuilalt, pentru toată viața... Dacă le scrii vreodată, nu le spune unde mă aflu. Am plecat fără ca ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]