1,281 matches
-
surprins ochii lui. Goi, căscați, îngroziți și limpezi, în același timp, privind spre ceva care părea suspendat. Se rezema în cotul stâng, iar mâna cealaltă îi era ridicată, încât nu știai dacă brațul încerca să-l apere pe bătrân ori năluca spre care privea. Mai mult mort decât viu, s-a lăsat moale în brațele mele. S-au auzit, în jur, un fel de hohot, apoi un sâsâit, siluetele întunecate s-au scurs prin crăpăturile pereților ca atunci când torni apă pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e mai bine să plecăm de acolo. El m-a prins de mână și m-a țintuit cu privirea : „Unde vrei să plecăm ?“, mi-a șoptit. „Aici e peste tot. Și peste tot e aici.“ Am privit pereții de pe care nălucile se scurgeau ca o ploaie șiroind pe fereastră. Am rămas o vreme, fără să ne mai vorbim. Viața mea de până atunci n-avusese nicio importanță, nu aveam ce să las în urmă, ce ciudat să cauți cuvântul care să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să înțeleg lumea prin ceea ce lasă ea în urmă, și nu prin ceea ce îi cer eu. Mi-a lăsat iluminările lui, dar, împreună cu ele, și demonii. Noaptea, ei se scurg pe burlane și se țin după mine, țopăind. La fel nălucile, năpârcile, sâsâind din cotloane, șarpele casei, salamandra și vasiliscul. E un cortegiu care purifică aerul nopții de îngrijorările lui, care face ca somnul să fie liniștit și visele la îndemână. Cu cât nălucile sunt mai fioroase, mai unduitoare și mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se țin după mine, țopăind. La fel nălucile, năpârcile, sâsâind din cotloane, șarpele casei, salamandra și vasiliscul. E un cortegiu care purifică aerul nopții de îngrijorările lui, care face ca somnul să fie liniștit și visele la îndemână. Cu cât nălucile sunt mai fioroase, mai unduitoare și mai solzoase, cu atât aerul din jurul lor e mai limpede. Iar atunci pot vedea nălucile celelalte, care nu sunt proiecțiile mele, ci ale altei lumi, care își are demonii ei, chiar dacă nu și iluminările
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
purifică aerul nopții de îngrijorările lui, care face ca somnul să fie liniștit și visele la îndemână. Cu cât nălucile sunt mai fioroase, mai unduitoare și mai solzoase, cu atât aerul din jurul lor e mai limpede. Iar atunci pot vedea nălucile celelalte, care nu sunt proiecțiile mele, ci ale altei lumi, care își are demonii ei, chiar dacă nu și iluminările. Văd noaptea cum unii pândesc, cum ascultă ce vorbește orașul în somn, cum pun cioburi de oglindă în dreptul nărilor, pentru a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șuieră la ureche. Destinul se hrănește cu carne crudă. Dacă ai cea mai mică rană, dacă te-ai zgâriat cumva la bărbierit sau ți-ai mușcat buzele prea adânc, să nu te apropii. Nu există dresor care să poată stăpâni nălucile stârnite de mirosul sângelui. Ridică moneda în dreptul ochilor : Doar asta te poate apăra, beția lucidității... Din ochii Cosminei începură să curgă lacrimi. Îl îmbrățișă, punându-și capul pe umărul lui. — Ce ți s-a întâmplat, profesore... șopti. Păru că nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un test. Omul se naște după moare... Dar cănd omul moare? Moare în clipa în care își pierde propria demnitate. Cănd greutatea propriilor fapte efemerizează autorespectul. Cănd e viu e doar fizicul uman, iar moral dispare... e mai mult o nălucă, fantomă, chiar dacă mănăncă, vorbește, face bune și rele, dar deja nu mai este om. Se întămplă ca omul să își piardă demnitatea atunci cănd îi este călcată în picioare, fiind o tragedie, dar poate apărea momentul de glorie peste acele
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
morale, și numai "acum, când era departe", imaginația lui "îndrăzni să o vadă goală pe închipuita lui pânză albă (s.n.), întinsă cu o mână sub cap și cu un zâmbet enigmatic pe buze". Curând însă, în lipsa unui "reper" mai concret, "năluca" seducătoarei femei dispare cu totul, iar Bizu plânge după dânsa "ca după un mort", cu voluptate pervers-fetișistă: "Dibui prin colțuri, prin odaia de baie, și dădu peste un dulap în zid; deschizându-l, găsi pe polița de sus un mic
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dintâi, Bizu, ținea mai mult de confesia ușor poetizată, cel de-al doilea de analiza pur cerebrală, ultimul ființând exclusiv pe ingeniozitatea intrigii"), motivând de ce Diana lasă impresia "unei regizate comedii, în jurul lui (Bizu, n.n.), cu scheme de oameni, cu năluci de fapte și cu neverosimil de naive încercări de mistificare. Căci toată comedia țesută împrejurul noii ipostaze a lui Bizu, de persoană cu autoritate administrativă și iluzorii inițiative, are nu știu ce aer vodevilesc, de glumă, cam sinistră, dar în tot cazul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lemnul e întreg în ei, deși sunt plini de foc și au puterea și lucrarea lui, așa și Cuvântul, fiind foc, ca Dumnezeu, S-a făcut om și S-a sălășluit între 54 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Nu era un trup nălucă, căci în acest caz n-ar fi fost scăpat trupul nostru de patimi și de moarte. Dar Cuvântul nu era numai la aparență Subiectul lui, căci în acest caz s-ar fi întâmplat de asemenea o mântuire la aparență. Ci
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
șarpele vătămat, și privighetoarea fără de aripi se târăsc până acolo transfigurate și cad... O pseudo baladă, Mistrețul cu colți de argint, e piesa-etalon a unui Doinaș destins, de astădată apropiat imaginarului popular. Un "prinț din Levant", un fantast vrăjit de năluca unui mistreț năzdrăvan, își încită servii să-l vâneze; mirajul apropierii de insolitul animal de codru e, în subtext, mirajul absolutului temă macedonskiană în Noaptea de decembrie: Priviți unde-și află odihnă și loc mistrețul cu colți de argint, din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se întrerupse, de parcă totul s-ar fi înecat în tăcerea lacului. Și voci profunde ale întregului echipaj și ale altor bărbați intonară Missa solemnis". Efect regizoral șocant: "La momentul prevăzut în partitură, măsurile fiind perfecte, țâșni ca dintr-un tun, nălucă albă și dreaptă, spre cerul violet-închis..." Înfruntând spațiul, locatarul din "mahalaua celestă Țicău" circulă pe "podișele lumii"; "răstignit în el însuși" caută "un tărâm promis (...) un ostrov, numit Statornicie". Demers reclamând secole și milenii, un "timp epopeic" pe măsura unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o "pereche de struți". Scenarii erotice memorabile, la confiniile eminescienelor clipe de poveste, sunt de găsit nu numai în Diotima (cu subtitlul expres: "poezii de dragoste"), dar și în Poemul de purpură și alte poeme (1994) și în alte cicluri. Nălucă hieratică, visată de "mii de ani", ființa-etalon din Cântec vechi, face pereche cu iubita fără corp a lui Eminescu; idealizant la modul mistic, imnograful zboară spre ea pe-un cal alb planând "prin codrii mari de lilii / în veșnică hipnoză
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu e decât un personaj mental, o vedenie în pragul mitului; cu aura lui de puritate, cu luminile sale amintind de Ieronimul eminescian (Cezara, Insula lui Euthanasius), el cumulează trăsături magice, de o perfectă idealitate. Ieronimul Ilenei Mălăncioiu, transtemporal, o nălucă, e în fond o idee; viziune apropiată misterului (Hieros = sfânt): "Tu, Ieronim, ai pierit cum m-ai atins (...) / Tu, Ieronim, ai pierit în chiar acea clipă / În care m-ai atins, sfâșiată sunt / Și e noapte și abur de mort
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
numai douăzeci și unu de ani, stă sub semnul focului, al unui viu neastâmpăr juvenil concretizat în graba de a se realiza. Sensul dramatic al existenței sale ține, psihanalitic vorbind, de premoniția sfârșitului apropiat; în replică, o semeață înaintare printre flăcări și năluci, pulsiuni interioare imoderate căutându-și expresia stilistică, încrucișări de ritmuri care "nu vor să moară" toate topite într-o Baladă, toate vizibile în Momente biografice și în alte pagini. "Prea multă grabă-n viața ta, / Drum pea-nclinat au fost să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
greier (...) / scrâșnet de Saturn hămesit, / licurici în frunzișul Muzicei" (Auditiv). Visul însuși e "corabie de sunete..." În imensități spațiale străvezii, câte un reper simbolic, câte un fluture, câte o privighetoare ori o "puzderie de greieri", câte un flaut ori vreo nălucă sugerează raporturi cu infinitul. Într-un tablou cu aură de veșnicie, Timp, nici vorbă de descriere! Luna, rotindu-se, anunță imperturbabil trecerea: "Privește / ceasornicul feeric al lunii / peste care / mâinile-mi oarbe / se plimbă / rotund după cerul din tine". Conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o zvânte în bătaie. Dar soarta lor a fost nemiloasă. Erau pândiți din apropiere de cete de viteji care îi răpuneau. Nimeni nu risca să rămână în urmă. Erau hărțuiți din toate părțile. Voinici călare apăreau și dispăreau, ca niște năluci, din pâlcurile de pădure. Îndoiala se adâncea cu fiecare zi petrecută în aceste pământuri blestemate. Știau că nu aveau decât să lupte pe viață și pe moarte. Înfrângerea le aducea un sfârșit groaznic. Înfipți în țepe aveau să zacă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
să fie blîndă, pururi fecioară, ca Madona, ca un înger și să iubească pe poet"... "Acest ideal de "iubită" e o fantasmă, după care în zădar aleargă, în zădar vrea să o cuprindă "din valurile vremii"; la cea dintîi atingere, năluca piere, se preface în fum și poetul plînge, sufere sincer. Poetul înțelege că femeia pe care o iubește este o plăzmuire a imaginației sale, pe care niciodată nu o va afla." "Sentimentele ideale, înalte, sentimente morale omenești, ce introduce poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
În no, fantoma „apare”, într-adevăr, acolo unde neliniștea unui mort al cărui suflet zbuciumat nu-și află nicicum odihna se împletește cu o povestire transmisă prin viu grai, în spiritul tradiției colective. În această apariție, forța propriilor amintiri ale nălucii e susținută de puterea evocatoare a Locului, unul al legendei, al memoriei. Dar pentru asta nu e de-ajuns ca locul cu pricina să fie marcat ca atare printr-o stelă funerară, un pin sau un râu, veritabile puncte de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tânguitoare vor cânta împreună durerea despărțirii și regretul după o lume pierdută pentru totdeauna. După scurta lor întâlnire, semănând cu întâlnirea dintre călugărul singuratic și fantomă, cei doi o apucă fiecare pe drumul lui; sărmana nebună dispare iarăși ca o nălucă, întorcând capul pentru ultima oară, ca să arunce vieții cea din urmă privire a ei. Vocea i se stinge treptat, e tot mai indistinctă, muzicianul orb abia o mai aude în timp ce se îndepărtează. Iar Sakagami „se mai întoarce o dată ca să-l
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realitatea întruchipată de apariția fantomei, ambivalență căreia i se datorează fascinația invizibilului ce se lasă văzut. În teatrul no, totul se petrece ca și cum shite și waki s-ar alia pentru a sublinia extrema dificultate de a deosebi visul de realitate, năluca de concretețea trupului viu. Astfel, în Kanehira, piesa deja citată a lui Zeami, fantoma nu este numai o figură a visului, o apariție onirică susținută de forța memoriei, căci ea nu bântuie doar visele ci și realitatea făcându-ne să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întors îndărăt în lumea deșartă numele și-l rosti e drept dar chipu-i nevăzut rămâne. Tsunemasa nu s-a săturat încă de viață, de palatul în care trăise. Firește, nu e decât o umbră: ca duh venit-am încoace nălucă dintr-un vis venit-am încoace dar în fața evanescenței unei forme gata să se destrame în orice clipă, waki nu are cum să nu constate: Minune mare! Duhul lui Tsunemasa a dispărut, numai glasul i-a rămas și, vai, îmi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
poalele pinului”, aproape de țărm? Dans sub razele lunii, invizibil ivit în zona de graniță unde zeii, ca și morții, pot apărea și pot sta de vorbă cu cei vii. Teatrul no: spațiu oferit dansului zeilor, dansului umbrelor. Imagine reflectată, insesizabilă, nălucă a visului sau realitate efectiv percepută? Teatrul no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva decât imposibilitatea de a decide ce anume e arta teatrului: vis sau realitate? IIItc "III" Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Nu umblă duhuri. Nopțile-s ferite, Căci aștrii nu lovesc, nu fură silfii Și nu fac hârcele solomonii - Atât de sfânt și milostiv e ceasul 2. Acum, însă, în noaptea cu care se deschide Hamlet, îndărătul tăcerii duhului mut, „sinistră nălucă ce trece îmbrăcată-n zale din cap până-n picioare prin fața postului de pază”, cum spune Bernardo, Horațio aude larma asurzitoare a unor temute, dar inevitabile vremuri de restriște. Se gândește la toate semnele rele care anunțaseră odinioară asasinarea lui Iuliu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căscat, scuipându-și morții, Aprinși războinici s-au luptat prin nouri, Așa, ca în război, în rânduri strânse, Lăsând să cadă burniță de sânge Pe Capitoliu. Zăngăneau din arme Și caii nechezau și horcăiala Răniților se auzea. Pe stradă Urlau nălucile 3... Roma devenise locul unde cei vii trăiau de-a valma cu cei morți, unde nimic nu mai despărțea spațiul uman al cetății de spațiul unui univers sălbatic, straniu, terorizat de zgomotele și de spaimele întunericului. Dar oare nu tot
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]