KorAP: Find »[drukola/base=naiv & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...65 >

1,603 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

În orice caz, eu nu voi accepta să predau, în locul lui Hegel, un discurs al unui oarecare Jdanov." "Nu e "oarecare"", zise Micu ridicând un deget. " Da, zic, care sânt operele lui filozofice?"' Nu mai fi și tu așa de naiv! spuse el de astă dată cu un astfel de glas încît, fără să știu de ce, mă intimidai. Operele lui filozofice, continuă el foarte supărat (dacă nu s-ar fi uitat în jos cu un soi de mâhnire pentru mine), sânt

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
și nu îngăduiau să-l piardă... Trebuie să spun că acest adevăr aveam să-l aflăm noi toți mai târziu, ca adevăr clar și distinct, dar arestarea noastră pune sub stare de alarmă toate instinctele, și numai cei neavertizați, cei naivi, cei care puteau fi uluiți când erau arestați și strigau "dar n-am făcut nimic. Ce-aveți cu mine?" puteau aștepta liniștiți în celule să fie eliberați cu zâmbete și scuze. Eu fusesem prevenit nu numai o dată de Ion Micu

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
amară ironie de mai înainte, când îmi povestise despre ceilalți, ironie la adresa întregii umanități, dar și la a mea, care putusem să afirm...) că se bucură că își vede copiii!" I se părea ceva jalnic să fie cineva atât de naiv... "Era o mamă (noroc, dom' profesor! și ciocni cu mine și bău tot paharul) cu o mulțime de copii, s-au dus toți care încotro, a rămas cu o fată pe care o iubea ea cel mai mult, cea mai

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
nimic, să nu-l jignesc. Să aștepți ca un șef de cadre să fie dat afară, asta putea dura mult și bine. Nu era exclus să fie dat afară el, acest Bularca sincer și drept. Dacă tata era atât de naiv și nu știa cine e un șef de cadre, cine anume îl susține, ce instituție, era greu de crezut că directorul său general nu știa. În ce mă privește, hm! știam destul de bine. Practic, nu s-ar fi putut face

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
fi mărturisit o infamie. Ningea, și tu erai cu Petrică, care pesemne îți povestea ceva despre mine, mă ponegrea, si tu ascultai rânjind, drama lui era pentru tine un spectacol vesel, pe care el ți-i dădea căutând, ca un naiv, înțelegerea unui om pe care nu-l ghicea cât e de brutal și insensibil. De departe v-am văzut... Pe urmă am ajuns în dreptul vostru, eu cu Petrică nu ne-am oprit, nici nu ne-am salutat, era furios pe

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
el la București un post mai bun..." Nu, dragă, mă mărit cu el!" preciza ea cu un glas sarcastic. "Aha! Deci la el ai fost săptămâna asta cât ai lipsit?" "Bineînțeles!" Dar parcă era o ironie, ca atunci când sugerezi unui naiv exact contrariul a ceea ce afirmi: o absurditate, cum să se mărite cu acel Mircea și ce să fi căutat la el? Astfel primim știri despre noi, drept incredibile, ca să le diminuăm forța de șoc. "Mda, zisei, deci e chestie veche

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
nu mai avea gust și nici mintea nu-i mai mergea. " Nu se poate să acordați atâta importanță unui secretar al Uniunii, tocmai dumneavoastră care sînteți un atât de cunoscut scriitor, zise președintele Consiliului de Miniștri naiv. Sau făcând pe naivul, continuă Ion Micu. Noi nu-i acordăm importanță, răspunse prozatorul, el ne acordă nouă. Ne acordă și ne critică în presă, în toată presa, în articole de fond din marile ziare, nu numai literare, ziarele care apar în milioane de

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
lume, ca o parabolă, foarte adesea o invenție populară menită să apere codul moral de dezordinea de care se simt adesea ispitite unele vlăstare rele din naștere. Istorie veche, maniheistă, fiul cel bun... fiul cel rău... Iar "strelitul"' Pantelimonescu - un naiv, adept al unei secte ale cărei precepte religioase nu puteau fi decât o frână pentru firea lui complexată (aflasem că citise mult și desigur că nu-i ușor să învingă în el resentimentul împotriva oamenilor care îl dăduseră afară de la

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Bine, am gândit furioasă, jos, atunci ce rost mai are să mai stau? Fiindcă am gândit imediat că putea fi și mai rău decât o exmatriculare, plecarea mea fără doar și poate ar fi însemnat o sfidare, ba poate pentru unii naivi chiar o recunoaștere a învinuirilor aduse, din moment ce nu avusesem curajul să mă ridic și să mă apăr... Și poate totuși nu mă exmatriculau dacă mă apăram corect și hotărât, fără să sfidez pe nimeni? Ia s-o vedem noi acum

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
biciui să devină sadici. Rămânea cazul lui Șuta! "Oare Mircea, zise ea, primul-secretar al regiunii, un om despre care și noi știam că este un drept, aprobase această acțiune în universitate?!" "Ei, zisei, o aprobase?" " Mă întreb și eu... unii naivi spun că o aprobase, dar nu în stilul în care a fost făcută, că s-a înfuriat când i s-a raportat rezultatul. Bun, s-a înfuriat și furia lui a mai putut învia o moartă?! Mai bine ar fi

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
surprins, fiindcă odată aceste clipe trecând, îmi reciteam lucrarea și n-o găseam străină de mine însumi, dimpotrivă, redescopeream identificarea mea cu ceea ce scrisesem și retrăisem aproape total jubilațiunea interioară care mă stăpânise după terminarea ei. Iar Ciceo era un naiv, lui putuse să-i placă, mi se păruse chiar că era de la sine înțeles... Dar Suzy! nu era! Ea era, desigur, cititorul, un cititor dintre cei care, deși se puteau lăsa atrași, în curiozitatea lor avidă, asta nu însemna că

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
un om deosebit, o! un mare om, despre care se va vorbi cândva. El a fost, da, ei! nedreptățit! dar are viitorul înainte! mulți au fost reprimiți în vechile lor funcții! Va fi și el reprimit la Universitate... Nu eram naiv, dar îmi spuneam că adesea grupurile sânt amorfe și într-adevăr nu urmăresc dccît să se distreze, să danseze dacă zăpada și schiul nu le-au stors toate forțele, și apoi să se culce în cabană și să se acupleze

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

eșuat în Piața Universității. Se împingeau în ușile batante, înguste, făcute parcă special pentru a te împiedica să intri (una dintre ele fusese imobilizată cu sfoară, pe dinăuntru), în timp ce portarii, braț la braț, blocau holul, zbierând: „Legitimațiiiile! Prezentați legitimațiiiile!“. Câți naivi nu-și pierduseră tinerețile prin sălile mari și întunecoase, în căutarea învățăturii perfecte, câți nevinovați nu crezuseră că vor ajunge, la rândul lor, în spatele catedrei, predând enormitățile pe care ei înșiși fuseseră obligați să le-asculte și să le-nvețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ce spuneam, deci n-aveam ce să ne reproșăm; nici nu făcusem rău cuiva. Abia așteptam momentul în care să nu ne mai ascundem. Imediat ne-am dat seama că boii cei mai eram noi. Nimeni nu se trezise (câțiva naivi își rupseseră entuziaști carnetele de Partid în decembrie, dar acum probabil că regretau), patria ne căra liniștită mai departe pe toți, spre orice-orânduire am fi dorit. S-ar fi zis că rămăsesem singurul care își făcea probleme, puneam întrebări stupide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
legate cu-o lesă invizibilă. După tejghea, o echipă veselă de ospătari, în care mă regăseam: șorț, blugi delavați și adidași, circulând printre tarte și ibricele cu spumă de lapte. Nu se lucra cu „Lavazza“ sau „Illy“ (mărci pe care naivii le considerau de bonton), patronul aducea o cafea specială din Florența, căreia nu-i divulga în ruptul capului numele sau rețeta de fabricație. De la ușă îi simțeai aroma; mirosea a trabuc scufundat într-un sac cu scorțișoară. Dacă Ion Barbu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar nici nu-ți ardea să-l întrebi. Toți erau legați de mafia basarabeană sau ucraineană, își încercaseră norocul și puștile cu jafuri mici, de raion, iar acum trecuseră granița și operau la noi, pe șosele și-n gări. Doar naivii mai întrebau ce fură. Vămuiau drumurile înspre și dinspre Moldova, țineau în mână jumătate din Dobrogea și toată Câmpia Ialomiței, până la Râmnicu Sărat. Jefuiau fără discernământ, orice le-atrăgea atenția: mașini, camioane, convoaie. Lucrau repede, scurt, în grupuri de câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
când unul din profesori m-a rugat să țin un seminar despre jurnalele pașoptiste, m-am certat cu el. I-am zis-o de la obraz că eu nu fac așa ceva, să-și găsească alt om. Pașoptiștii păreau băieți buni, dar naivi cât cuprinde. Mergeau peste tot, ziceai că s-au născut cu muștar în fund. Se entuziasmau repede, din orice, și li se părea că trebuie să comunice și posterității ce-au aflat. Toată treaba purta un nume pompos, de cărțulie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ghiozdanul fusese înlocuit de-o geantă din piele vișinie, tip Mission Impossible. S-a ridicat de la masă și ne-a întâmpinat cu un zâmbet elegant: „Bună-seara. Ce mai faceți, dom’ profesor?“ Dom’ profesor eram eu: eram și rămăsesem, ca ultimul naiv. Lumea plecase înainte fără mine, demarase spre capitalism, iar eu rămăsesem pe loc. Stăteam așa de vreo cincisprezece ani, cu coatele rezemate de catedră. Schimbasem clădirea de vreo trei ori în intervalul ăsta, dar tot la o catedră nimerisem: era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
populația de puștoaice și bunicuțe se deplasa epuizată către stația de autobuz: „mamaiele“ călcau apăsat, în față, dizgrațios, ca niște doamne care au uitat să-și poarte hainele și feminitatea; fetele se prăbușeau în taxiuri murdare sau erau așteptate de naivi ca mine. Mișcarea se desfășura lent, consumat, fără vreo direcție precisă. Sistemul te zdruncina, după câteva luni, erai terminat, bătut de vânturi. Ziceai că ai stat 24 de ani pe creasta Pietrei Craiului. Vreo cinci ani și ceva, înainte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
soap-uri sau telenovelle. La mijloc găseai întotdeauna un fleac, genul de chestie pentru care, decât să renunți, faci moarte de om. Nu tăceam niciodată, unul din noi trebuia să aibă dreptate, celălalt nu. Poveștile calde și senine sunt doar pentru naivi și amatorii de literatură clasică. Noi ne lăudam cu melodramele noastre, mai furtunoase ca noaptea caragialiană. Când nu ne mai suportam (asta li se întâmplă tuturor, dar câți au curajul s-o recunoască?), ieșeam să ne plimbăm în cartiere diferite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care-a observat chestia asta, dar parcă toată viața noastră-n ultimele zile se-nvârte în jurul unor cărți.“, am revenit eu. „Mă rog, cărți sau fragmente de cărți. Jurnalul lui Paul, Bidileanu, Camil, și-acum individul ăsta. Ne plimbăm ca naivii pe urmele lor. Încep să mă enervez.“ „Mai e o posibilitate...“, a zis Mihnea. A luat niște biscuiți din pachetul pus pe masă și s-a apucat să-i înmoaie în cafea. Nu-i mânca, se uita doar la ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
albe pentru a-l putea goli de sevă și mai târziu. Pozele stăteau unde trebuie, ascunse bine, printre fișele din bibliotecă; nu umblam la ele decât când rămâneam singur acasă și mă asiguram că nu mă vede nimeni. Nu eram naiv să filmez sau să trec imaginile pe calculator: toate lucrurile astea lăsau urme, oricând te putea prinde cineva. Dacă nu mi-aș fi cunoscut în detaliu așteptările întortocheate ale minții și trupului, aș fi crezut că femeia de lângă mine e-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
proprietarul singurului număr 172 care mă interesa din seria de 550 000 a primei săptămâni pe luna iunie 1972. Maică-sa mi-a arătat colecția; părea completă, mai puțin numerele 170-180. Le luase cu el în Austria, drept amintire. Un naiv, mi-am spus, sau, dimpotrivă, un profesionist. Sigur nu le vânduse, m-a asigurat cucoana, erau lucruri de suflet, care nu se dau. Exact ce ziceam. Mai departe, treaba a curs de la sine, nici nu merită pomenită. L-am sunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu. Dar aveau un avantaj, pe care l-au folosit la nivel înalt. Leopold.“ „Împăratul era-n schemă?“, m-am interesat. „Se pare că da.“, a admis Grosescu, sorbind din nou din cafeaua lui, curată și bună. „E posibil ca naivul Kolschitzky (translator prin vocație și negustor din necesitate) sau unul din savanții împăratului, care ar fi ajutat la prepararea drogului, să fi vândut secretul de fabricare a fotocainei și altora. N-ar fi exclus. Dar nici ei nu cunoșteau toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
merge până la alterarea personalității și schimbul de identitate. Individul «se pierde», dispare sau e înlocuit, ca un soft cu altul.“ „Cum ați aflat toate amănuntele astea?“, m-am mirat, nu fără onestitate. „Multe sunt date medicale, de biologie neuronală.“ „Numai naivii nu se interesează azi de neurobiologie. Iar eu nu mă număr printre ei.“ „Deci Ceaușescu a-ncercat să obțină fotocaina. Maurer o avea? Dar francezii? Știau de ea, o foloseau?“ „Acestea nu sunt întrebări rezonabile.“, mi-a tăiat-o inginerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]