3,243 matches
-
moșule, așa am să fac!, am mai apucat să zic, fiindcă o și zbughisem afară cu traista de gât... În uliță, l-am întâlnit pe vărul meu, Gică, mai mare cu patru ani decât mine, băiatul cel mare al lui nea Ilă, venea de la Uțăroaia, mătușă-sa. Bineînțeles, i-am dat și lui vestea cea mare, aceea că mă face pionier. - Ei, șî, mare scofală!, mi-a răspuns Gică spre dezamăgirea mea. Când am ieșit de pe Ulița Cimitirului în Calea Mare
MOŞU CHIRCUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1755 din 21 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366409_a_367738]
-
nu avea deloc astâmpăr: își vâra botul și picioarele din față pe sub poartă și se hârâia de mama focului cu Vlăduț. Când se înfuria peste măsură, aler- ga în spatele casei și, cu un avânt nebun, sărea gardul în grădina lui nea Titu și de acolo în drum unde începea flocăiala cu Vlăduț. Și așa de atunci trebuia nu numai să-l închid pe Floricel în curte, dar să-l și leg cu lanțul... La cât era de neastâmpărat și de rău
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VI) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366414_a_367743]
-
Floricel nici nu avea să trăiască mult. A murit la doar șase ani, sfârtecat de o mașină cu bușteni prin Treboilea, se ducea la porumbi în Gruiu’ Pleșciorii cu verișorii mei mai mari, Gică și Mișu, doi dintre băieții lui nea Ilă, mașina l-a surprins - cum altfel decât bătându-se, se-ntâlnise cu câinele lui Ion Rebegel, zis Răbăgel, care venea din Chiceră de la oi coco- țat pe căruța lui veche, trasă de Baba, o iapă chioară, și bineînțeles că
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VI) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366414_a_367743]
-
frați și surori, cum erau, de exemplu, la nea Ilă, cinci la număr. Pentru că eram singur la părinți, nu era zi de la Dumnezeu să nu trec pe la verișorii mei, sco- țînd-o adesea din țâțâni pe lea Florica - nevas- ta lui nea Ilă, care era sătulă de-ai ei. Am arătat doar cum mă înființam acolo de cel puțin două ori pe săptămână, seara, când se așezau la masă și când aginam de pe margine, doar-doar m-o chema și pe mine lea
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IX) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366416_a_367745]
-
șî mâncă șî tale ca lumea, că mâine-pomâine oi face vr’o mâță jâgărâtă! - după care am ieșit iute din ca- să, rușinat și trântind ușa după mine; n-am mai auzit răspunsul ei... În timp ce toți ai casei, atunci când ve- nea vorba de faptul că rămăsese grea, po¬me- neau doar cuvântul copil, eu o nimerisem, cel puțin în ceea ce privește sexul. Ana-Angela nu era însă deloc o mâță jâgărâtă, ci o fetiță per- fect sănătoasă, în ciuda atâtor tentative de-ale maică-mii
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IX) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366416_a_367745]
-
că stătuse cu Gheorghiu-Dej în aceeași celulă în lagărul de la Târgu-Jiu, de unde au evadat înainte de 23 august 1944, ajutați de țărăniști și de preo- tul Ioan Marina, viitorul patriarh, pe atunci - paroh al bisericii „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu-Vâlcea. De aseme¬nea, el mai susținea că rămăseseră prieteni și că avea oricând ușa deschisă la Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. Lucrurile astea erau greu de crezut atunci, dar, peste ani, ele s-au dove¬dit a fi adevărate. La neîncrederea aceasta
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (X) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366417_a_367746]
-
care urmează după o furtună de adânc provocată de curenții marini (n.aut.)] de fund și curenți puternici au început să ne poarte voltele spre pupa. Plumbul de o sută de grame, aproape că plutea deasupra fundului mării. Norocul lui nea Nicu era că dădea doar cu două volte și le stăpânea cu mâna, să nu fugă peste ale mele. Vântul crescuse în intensitate. Stropii de apă sărată ne biciuiau fețele. Nu prinsesem mai mult de 3-4 kilograme de pește și
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1503 din 11 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366461_a_367790]
-
E drept însă că nimeni, în afară de cei ai casei respective, nu intra așa, tam-nesam, în curtea omului, avea el grijă paznicul lătrător să-l întrebe de sănătate! Apoi nu era un câine stricători - cali- tate foarte importantă fiindcă, dacă rămâ¬nea o ușă deschisă, nu intra ca să cotrobăie după mâncare, oricât de foame i-ar fi fost, așa cum făcea Floricel, și cum, de obicei, făceau cei mai mulți câini; de altfel, până astăzi, deși timpurile s-au mai schimbat, la noi în sat
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
scandal nemaipomenit toată noaptea ca să iasă în fața casei, la drum. Văzând asta, tatăl meu i-a făcut în cele din urmă o cușcă din lemn de brad acoperită cu tablă, chiar la ieșirea din casă, în stânga, la colțul grădinii lui nea Titu. I-a pus apoi în ea un strat gros de ogrinji peste care a așezat o bucată de preș, Bălan era mulțumit... De altfel, n-o folosea decât când era foarte frig ori când ploua sau ningea foarte tare
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
trăiesc doar tatăl meu și maică-mea, nea Titu cu lea Ghița, căreia maică-mea îi spune Păloaina lu’ Titu, fiindcă este o femeie înaltă și ciolănoasă, și doi verișori, unul divorțat și fără copii, iar celălalt necăsătorit, copiii lui nea Ilă, decedat. Cu același nume mai există în sat văduva unui alt verișor de-al meu. În fine, în Râmnicu Vâlcea locuiește un nepot de-al lui tata Laie Șchiopu, necăsătorit. Dacă fiul meu nu va avea cel puțin un
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IV) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366406_a_367735]
-
atunci când mâncam cu lăcomie, așa cum făcea ea; la fel se-ntâmpla atunci când agi¬nam la cina familiei unchiului meu Ilă Chircuț, vecinul nostru. De cel puțin două ori pe săptămână, spre seară, mă înființam ca din întâmplare în casa lui nea Ilă în... vizită pe la verișori, cinci la număr - patru băieți și o fată, doi băieți mai mari decât mine cu unu și, respectiv, patru ani, ceilalți mai mici cu unu, doi și, respectiv, cinci ani - fata. Sufeream mult că nu
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IV) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366406_a_367735]
-
afară răzbate-un ecou Și viscolul bate-n fereastră E iarnă, e iarnă din nou! M-apropii, privind cum omătul Scânteie în mii de culori. E vis, feerie și totul Mă-ncântă și-mi dă dulci fiori. Iar fulgii de nea lin dansează, Pe-un ritm mult mai vechi, neștiut, Copacii-ncărcați recreează Un alb peisaj din trecut. Reînvie copilul din mine, Ce vesel e totul acum, Când altă poveste revine, Revăd mari troiene pe drum. Și-un pâlc de copii
E IARNĂ!... de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1457 din 27 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/366534_a_367863]
-
drum - Ion Mandea, zis Lisaveta, trecând la vale cu o târnă din care scheunau ascuțit și dureros patru căței atunci fătați; orbi și fără apărare, păreau niște viermi uriași care se miș- cau chinuit, fiecare căutând să iasă deasupra celorlalți.- Nea Ioane, une duci tale cățăii ăia? - l-am întrebat pe Lisaveta.- Ia, îi duc să-i dau pă Boia ca să scap de iei, sânt cățele dă-le-ncolo, n-am nevoie de cățele, am oprit doar un câine.Speriat de
MARIAN PĂTRAȘCU [Corola-blog/BlogPost/366422_a_367751]
-
de floare-aleasă Zâmbesc oricui, fără de teama! Iubirea mea cu sufletul curat Te-am căutat mereu, de când mă știu, în norii ce treceau voios deasupra mea! Și azi te chem cât nu e prea târziu, când îi zăresc iar doldora de nea! Te-am căutat mereu, de când mă știu, în limpezimea apei de izvor! ... Citește mai mult Crinul, floarea sufletului meuPrin piața lumii tumultuoasa Zâmbesc oricui, fără de teamă,În costum de floare-aleasă,Jubilând, de bună seama!E-un carnaval, cu flori și
IOANA VOICILĂ DOBRE [Corola-blog/BlogPost/366492_a_367821]
-
În costum de floare-aleasăZâmbesc oricui, fără de teama!Iubirea mea cu sufletul curatTe-am căutat mereu, de când mă știu,în norii ce treceau voios deasupra mea!Și azi te chem cât nu e prea târziu,când îi zăresc iar doldora de nea!Te-am căutat mereu, de când mă știu,în limpezimea apei de izvor!... VIII. NEANT, de Ioana Voicilă Dobre , publicat în Ediția nr. 1135 din 08 februarie 2014. Neant Doar florile mai adună lumină! Tristețea e gri, lacrima incolora, timpul e
IOANA VOICILĂ DOBRE [Corola-blog/BlogPost/366492_a_367821]
-
ce cauți ne-ncetat în toate ale firii, iubirea, ai uitat Că ea e-n toate și mai ales în tine și de la toate vine. Iar fericirea ce-ți dorești e însuși drumul ce-l pășești. E-n albul fulgului de nea și în albastrul râului, În toată frunză crângului și-n noaptea verii, catifea. E-n vârful muntelui semeț, în ropotul de val isteț În floarea teilor din curți, în toate este, aminte adu-ți! Citește mai mult Tu, omule ce
IOANA VOICILĂ DOBRE [Corola-blog/BlogPost/366492_a_367821]
-
atlanții. Ei se prezintă politicos: “— Noi suntem atlanți. Eu sunt Tracicus, din mila lui Zamolxis, ultimul rege in viața. El este marele preot Deceneus -și arătă către bărbatul în albastru, care avea barbă, mustață și plete abundente, toate albe ca neaua, o față pașnică și blajină și care, deși părea ca un bunicuț de optzeci de ani, se ținea drept si mândru. Ea este Andrada, fiica mea, păstrătoarea tezaurului de semințe si tezaurului genetic al Atlantidei. Andrada arăta ca o femeie
CRONICĂ LITERARĂ. VIOREL MARTIN AVENTURILE LUI TUDOR , EDITURA SEMNE, BUCUREŞTI (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 386 din 21 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366588_a_367917]
-
-l pe cel care scuipă spre el, îngăduie-l, dar nu fi solidar cu nelegiurea sa! Mi-aduc aminte de cuvintele papei Ioan Paul al II-lea: solidaritate înseamnă unul alături de celălalt, niciodată unul împotriva altuia... Privește la fulgii de nea care cad peste noi, la spicele de grâu din lanul copt, la mirosul florilor de tei, la zborul cocorilor ce pleacă ori vin, la stelele de deasupra noastră... Ce minunată e toleranța și solidaritatea lor! Solidaritatea albinelor, solidaritatea cuvintelor și
SOLIDARITATE ÎN TOLERANŢĂ de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 188 din 07 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366675_a_368004]
-
deosebit în viața plină de inedit și aventură pe care nea Mitică a trăit-o după plecarea din țară. „De acum să-mi spui unchiule, iar eu îți spun nepoate!” Închisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viața lui nea Mitică a început să-și schimbe cursul și să șerpuiască sinuos pe cărările necunoscutului... Aici, prietenul meu l-a întâlnit pe Nichita Tomescu, un avocat din București care reușise și el să scape din ghearele comuniștilor și pornise în lumea
„CÂND PLECĂM DIN LUME, NU LUĂM CU NOI NICI GREUTATEA SCAMEI” de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366668_a_367997]
-
palma peste frunte, și parcă reproșându-și pentru această carență de informare, avocatul a exprimat cu o undă de regret în glas: „Oooo, cum n-am știut asta?!” După primele minute de conversație, intuind caracterul puternic și cinstit al lui nea Mitică, l-a bătut prietenește pe umăr și i-a spus zâmbind: „Auzi tu, de acum să-mi spui unchiule, iar eu îți voi spune nepoate. Nu se știe când vom mai avea nevoie unul de altul”. Și așa au
„CÂND PLECĂM DIN LUME, NU LUĂM CU NOI NICI GREUTATEA SCAMEI” de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366668_a_367997]
-
vorbea tot franceza. Printre cei care au părăsit atunci Franța au fost, bineînțeles și nea Mitică și „unchiul” său, avocatul Nichita Tomescu... Tainele prieteniei și secretele „succesului”! Începută în Iugoslavia la închisoarea din Panciova și continuată la Paris, prietenia lui nea Mitică cu avocatul Nichita Tomescu a rămas constantă, ba mai mult, s-a intensificat după ce au ajuns la Montreal. Nea Mitică mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat care știa să ajungă acolo unde își dorea, pe care
„CÂND PLECĂM DIN LUME, NU LUĂM CU NOI NICI GREUTATEA SCAMEI” de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366668_a_367997]
-
ne costă. Noi vrem să-l scoți afară pentru că trebuie să dăm o altă lovitură mai mare, în altă parte și numai el ne poate ajuta". Și Nichita a fost angajat! „Bine, măi Nichita, dar cine plătește?” Șirul destăinuirilor lui nea Mitică despre avocatul bucureștean a continuat și mă captivase atât de mult încât uitasem cu desăvârșire de trecerea timpului. Stăteam și-i analizam mimica în timpul relatărilor și observam cum mușchii feței se contractă sau se destind, funcție de momentele pe care
„CÂND PLECĂM DIN LUME, NU LUĂM CU NOI NICI GREUTATEA SCAMEI” de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366668_a_367997]
-
Dumitru Sinu, părăsise România în 1948. Avea să îmi povestească însă, mai târziu, despre plecarea sa din țară. Dacă tot trebuia să vorbească despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care văzuse lumina zilei? Lui nea Mitică îi este dor de locul unde s-a născut și crescut. Îi place mult să recite, iar versurile pe care mi le-a spus, mi-au pătruns și mi-au rămas în inimă pentru tot restul vieții: „Satul meu
TREI INSTANTANEE CU COPII, PĂRINŢI ŞI BUNICI DIN ROMÂNIA, LA ÎNCEPUT DE SECOL XX de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 198 din 17 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366694_a_368023]
-
Nicolae. Unul dintre băieți a ajuns secretar general la Facultatea de Medicină din Cluj, iar fata, Lucia Stănilă, a devenit profesor universitar în aceeași urbe. Ea a recuperat, în spirit și în duh, averea irosită a bunicului. Povestea familiei lui nea Mitică Din negura vremurilor, o altă amintire dureroasă prinde contur. Când i-a murit mama de numai 27 de ani, nea Mitică avea doar 3 ani, sora sa, Ana avea șase luni, Iosif - 6 ani, Nicolae - 8 și Ion - 11
TREI INSTANTANEE CU COPII, PĂRINŢI ŞI BUNICI DIN ROMÂNIA, LA ÎNCEPUT DE SECOL XX de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 198 din 17 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366694_a_368023]
-
a învățat să facă țiglă și cărămidă. După aceea, și-a construit el însuși propria fabrică de țiglă și cărămidă. Era un om frumos, înalt, însă foarte dur. „Mila te ucide” - spunea el. Adesea, venea după bani la tatăl lui nea Mitică... Copiii îi spuneau „comunistu”, iar alții - „nebunu”, „țiglaru”, dar nu pentru că era prost , ci mai degrabă era chiar un fel de filosof în satul lui. În schimb, bunica din partea mamei era o femeie cu suflet ales. Nea Mitică și
TREI INSTANTANEE CU COPII, PĂRINŢI ŞI BUNICI DIN ROMÂNIA, LA ÎNCEPUT DE SECOL XX de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 198 din 17 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366694_a_368023]