1,352 matches
-
buze încă-i mai pluteau ultimele cuvinte... „Îți mulțumesc... să ai grijă...!“ Pe față, i se putea citi neîmpăcarea... dar și speranța de iertăciune în fața lui Dumnezeu. Candela sfârâi de câteva ori și se micșoră, până se stinse. Bătrânul Toma, neclintit, nu-și dezlipea ochii de pe chipul moartei: „Ce frumoasă-i... își zise el. Tot ce face Dumnezeu mai frumos, mai bun pe lumea asta, le face pentru El! o luat-o șî pi dânsa, așa di tânărî!“ Și, omul acesta
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
totul, sau aproape totul și se cutremură din nou. Dar, sub puterea jurământului l-a luat pe Dumnezeu de martor, că va ține taina într-însul, până va intra cu ea în groapă... * ...Lângă raclă, bătrânul Toma, tatăl lui Anton, neclintit, cu fruntea la podea... doar câte un tremur îi scutura umerii în răstimpuri. Părea c-a a juns, parcă, la sfârșitul vieții. S-a întâmplat a doua oară, după ce, cu ani în urmă, s-a prăpădit Lina, baba lui. O
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și Botezătorul Domnului. Se împlinise un an de când le-a călcat pragul. În raclă, Axinia își începuse lungul somn al veșniciei... Patru lumânări, de ceara galbenă, sfârâiau în jurul raclei; ea parea că doarme cu lumânările la căpătai. Lângă raclă, Anton neclintit, ca o statuie, de o zi și o noapte stătea cu ochii țintă pe chipul moartei... nu-și putea dezlipi ochii de pe chipul ei frumos. Ar fi plâns, tare ar mai fi plâns... dar nu mai are lacrimi, a plâns
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pădurarul la ureche moșierului. În răstimpuri, toți își lungeau gâtul, cu botul în sus către lună, scoțând niște urlete atât de jalnice, parcă plângând, de-ți sfâșiau sufletul. Iar se lăsă o tăcere grea, mai apăsătoare și mai înfricoșătoare... Stăteau neclintiți, ca ciopliți în piatră, fără să clipească măcar, nici când vântul le spulbera în ochi zăpada. Dar prădătorii nu se grăbeau... urlau, urlau chemări ancestrale, numai de ei știute. În viața fiarelor se cunosc strategii și tactici, pe care animalul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
gonind neobosit toată noaptea. Se opri în câteva rânduri, trăgând pe nări aerul proaspăt al dimineții. Din marginea lizierii, așezat pe labele dinapoi, se uita la casa pădurarului, cum se desprindea din ceața dimineții... cum ieșea fumul din hogeag... Așa, neclintit, stătea ore în șir. Se lăsă noaptea și luna plină se ridica tot mai sus, deasupra codrului. Odată cu cădearea nopții, Suru rătăcea și jelea după Anuca și ceilalți... De undeva din depărtări se auzi un urlet... Un urlet stins, dar
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în poiana scăldată de lumina lunii, iar în mijlocul poienii stătea Suru, nemișcat ca o stană de piatră așteptand sosirea lor. Dupa câteva clipe, cel mai îndrăzneț dintre ei se năpusti asupra lui. Suru ripostă fulgerător, sfâșiindu-i junghietura... Apoi, rămase neclintit, fară să-i dea atenție celui care zăcea muribund. Alți trei lupi încercară să-l atace, dar fură sfâșiați unul câte unul, la rând. Dintr-o dată întreaga haită dădu năvală asupra lui. Cu o uimitoare iuțeală și agilitate, Suru sfâșie
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu repeziciunea judecății de conservare a sălbăticiunii, apare calm, încordat și atent. Nu pare speriat. Cu coada stufoasă între picioare, calm privind în părți cu ochii de jar, rânjind colții în răstimpuri... Se așează liniștit pe picioarele dinapoi, și așteaptă neclintit, cu urechile drepte, gura mare, o limbă lungă și roșie... care te înfricoșează. În neclintirea lui, Suru numai cu ochii de un albastru-cenușiu cu luciri stranii, îți urmărește mișcările și îți cântărește intențiile. Te urmărește, fără să clipească, parcă ți-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
era într-o situație fără scăpare, era un condamnat... și ea, Anuca nu putea face nimic... Își frângea mâinile de durere. Noaptea cădea, în fața ei, ca o cortină grea cu tristețea ei tacută de copil bun... stând, așa, în așteptare, neclintită, pândind parcă, clipa, un semn, să poată fugi deîndată în căutarea lui. Și, timpul s-a scurs mai departe dupa rostul lui.. * ...Într-una din zile, pe la Bobotează, Anton veni acasă vânăt de durere, dar, nu suflă o vorbă... Când
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
căută un loc cât mai potrivit să se posteze. Peste pădure se așternu o tăcere ciudată, și, doar cu un piuit în surdină, timid, țopăia un pițigoi din loc în loc, sus de tot în vârful unui fag. Anton stătea țeapăn, neclintit, să nu sperie minunea și așteptă. Deodată, ceva îl făcu să tresară; mai departe, în inima codrului răsună un răget. - Cred că‟i cerb! ...murmură el. Trase aerul adânc în piept și din reflex se pregăti. Când strânse patul armei
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Sultan sforăi încet pe nările-i mici, să nu tulbure gândurile. Toamna purta nori albi pe sus, pe un cer frumos și senin, parcă spălat cu lacrimi decurând.. La horă Era de Sf. Maria Mare... Arșița nu mai contenea... Cerul neclintit, rămânea senin și limpede ca lacrima. Soarele nu atinsese cumpăna cerului, când tot satul se adunase în bătătură crâșmei lui Șmil. Voioșia era mare; toți se bucurau de sărbătoarea Maicii Domnului. Dar mai ales, ritmul drăcesc al sârbei nu slăbea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anuca, cu stăpânire de sine, îl struni și-i liniști, pe amândoi cu glas blând și calm. Știa de la tatăl și bunicul ei ce să facă, față în față cu animalele sălbatice. Lupul, mare, cenușiu, stătea pe coadă asemeni câinelui, neclintit, pe mijlocul potecii, cu urechile drepte și gura căscată larg... Părea că o aștepta... S-au oprit la zece, poate cincisprezece pași... văzând că lupul n-are de gând să se ferească din cale. Se priviră îndelung în ochi, într-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Serios? se miră ea privindu-l gânditoare. Credem că ai lucra foarte bine cu clienții noștri europeni. Înseamnă foarte mult ca un partener să poată discuta în limba lui nativă. — Sau a ei, observă Darcey. Privirea lui Cormac, până acum neclintită, avu o ezitare. —Sau a ei. Ideea e că uneori trimitem oameni peste graniță, iar ei fac câte o prezentare bună, dar după aceea posibilii clienți se așază și pălăvrăgesc în franceză sau germană. Ar fi bine să știm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
urca domol spre Sângeap și se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
pasiunea credinței, mio figlio, nu credința! E o mare deosebire și o mare pierdere! Apoi tace și eu nu-l mai întreb nimic, mă reîntorc la mare, la pescăruși, la cerul albastru tapetat ici-colo cu câte un norișor, Andrea tot neclintit în șezlong, sunt convins că a adormit, Diseară suntem invitați la o petrecere, mă anunță Aldo, nu departe de aici, Bine! Poate amânăm ședința de hipnoză pe mâine seară! și Aldo își pune din nou ochelarii de soare, De acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
acolo, cu cincizeci de ani în urmă, se dăduse lupta fratricidă dintre Augustus și Marcus Antonius, pentru cucerirea puterii. Cineva șopti: — Destinul a suflat în pânzele voastre ca să ne aducă în locul ăsta. Nu băgară de seamă că băiatul, palid, rămăsese neclintit, privind. Și Germanicus privi golful și spuse, cu autoironie: — Aici, și de o parte, și de alta, în vinele mele curge sângele dușman. Râse. Fiul său tresări auzind râsul acela, dar toți fură cuprinși de stânjeneală și nimeni nu răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prin fața parbrizului, de parcă tăia o țesătură invizibilă. Jim știa că după aceea se va apleca prin geamul pasagerului, umplînd interiorul Packard-ului cu respirația lui obosită și cu acel miros amenințător pe care Îl aveau toți soldații japonezi. Atunci toată lumea stătea neclintită, deoarece pînă și cea mai mică mișcare putea provoca o pauză urmată de o pedeapsă violentă. Cu un an În urmă, cînd avea zece ani, Jim aproape că Îi provocase lui Yang un atac de cord, cînd Îndreptase un Spitfire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
atace stîncile artificiale de sub catargul steagului. De la adăpostul chioșcului de vară, Jim se uită În sus spre ferestrele verandei. Un avion care trecu pe deasupra lui Îl făcu să-și spună că nu trebuia să alerge prea brusc pe pajiște. Deși neclintită, grădina părea că Întunecată și sălbăticită. Iarba netăiată Începuse să se legene În bătaia vîntului, iar rododendronii erau mai sumbri decît Îi ținea el minte. Ignorată de grădinar, bicicleta lui zăcea pe treptele terasei. Jin merse prin iarba deasă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ei, mai mult palid, cu ochi de culoare deschisă, pomeții înalți și o bărbie mai degrabă îngustă, deasupra căreia se contura o gură calmă și frumos proporționată - obrazul ei era alb în lumina reflectată de zăpadă și înghețat în fața întinderii neclintite. Nimic nu-i trăda sentimentele. Nici o tresărire nu-i scotea trăsăturile din configurația lor firească. Doar silueta ei subțire se răsuci spre camera de zi, fața ei se întoarse de la grădina de zarzavat al vecinului la ambianța odăii și mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
societății din A. la care era afiliat și „Oha“, cel ce sta în fața lui; măsurându-l cu zâmbetul lui superior, acest „încă proprietar de firmă“. — Am nevoie de teren pentru hale noi de montaj, spuse Hackler și pe fața lui neclintită, constrânsă la liniște, numai ochii clipeau din reflex, de parcă ar fi privit o clipă, neprotejați, scânteia unui aparat de sudură și ar fi simțit arsura dureroasă pe retină. Se căută în buzunarul de la piept al jachetei, scoase contractul de cumpărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
împintenați traversară atunci coridorul și o mână de fier căzu cu toată greutatea pe mânerul ușii încuiate. - Cară-te! Țipă domnișoara, alunecând ca un țipar de sub mine. Trecu apoi în dosul paravanului și așezată în apa albioarei de faianță, rămase neclintită. În liniștea de cavou a celor câteva secunde de intensă încordare, omul de dincolo de ușă și-a dres glasul ca pentru a zice cevaă - Spânzură-te! se răsti fata înciudată, intrând cu mâinile amândouă în mânecile rochiei. Sunt unsprezece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
feniciană, mă bate protector pe umăr și mă întreabă de sănătate și afaceri. Într-o zi va trebui să-i vorbesc deschis. Îi voi spune să se obișnuiască cu femeile, indiferent dacă dinții vreuneia din ele, vor sta albi și neclintiți, fără să ia parte la actul amoros. Căci numai după actul acesta, va găsi liniștea infinită. În sfârșit, când femeia din mansardă își va netezi cu palma, mătasea rochiei mototolită în poală, să coboare singur și dacă-i va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-i pot desluși chipul, mă înclinai rezemându-mă cu coatele de zidul scund al curții. Ulița pietruită grosolan era pustie în calmul alb ca varul. Septembrică fu lumea în amiaza aceea. Amidé tresărise, la primul șuierat și rămase în ascultare, neclintită. La a doua chemare, dânsa întoarse capul către poartă. Mă zărise. Îi făcui semn să se apropie și veni. Era o tătăroaică de vreo șaptesprezece ani, cu ochii cafenii ca migdala. Căpșorul cu fața mică măslinie, cu nările arcuite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
elementele. - Tun, foc! Se aude comanda sublocotenentului cu un genunchi la pământ. Detunătura m-a trezit din somn. Întind mâna prin întuneric, să mă conving că nu sunt mort și nu sunt singur. Femeia doarme liniștită, alături de mine. ă Zac neclintit și insul meu se miră. Mă întreb de ce oare nu s-a stabilit decesul meu cu câțiva ani în urmă? Nimic n-am mai găsit de atunci și până azi, în acest scurt timp al întârzierii mele printre oameni. Ciomagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un pat improvizat, așteptând prilejul explicațiilor. Era noaptea, târziu. Frigul din cameră mă hotărî tocmai să cercetez fereastra și să împing un butuc pe jarul din sobă, când cineva cu pasul greu își scutură bocancii și căciula. „Cine-i”?, întreb neclintit, așezat pe scaunul dinaintea focului. „Om bun” răspunde musafirul. „Viu sau mort?” întreb insistent. Chiar atunci, ușa fu împinsă și Zaharia, fabricantul de coșciuge intră cu căciula ninsă în mână, fluturând un zâmbet bleg. - Sunt supărat pentru că vorbești despre morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În favoarea celei din urmă și a responsabilității de a-și câștiga singură traiul. Poate niciodată nu se potriviseră atât de bine un scriitor și secretara sa. Ea era calmă, liniștită și stăpânită, În timp ce el era volatil, locvace, agitat. Ea stătea neclintită, Într-un repaus total, pe timpul pauzelor lungi În care, măsurând În lung și-n lat Camera Grădinii sau sprijinindu-se de cămin cu capul susținut În palme, el Își storcea mintea În căutarea unui mot juste, și niciodată, dar niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]