2,101 matches
-
să-i explice nedumeritului Vultur-în-Zbor: O circumlocuție sanscrită, dragul meu Vultur. O glumă nevinovată. Mă tem că am un simț al umorului oarecum impenetrabil. Apoi tristețea coborî din nou asupra lui și continuă: — Deși de ce anume aș vedea locul ăsta nenorocit ca fiind de-a dreptul falic, n-aș putea spune. în definitiv, singurul lucru pe care-l avem în comun pe insulă este... Se opri. — Care? întrebă Vultur-în-Zbor. — Ar trebui să știi, domnule, spuse Virgil Jones, retrăgându-se în dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prinde niciodată făcuse în cele din urmă din el un candidat pentru muntele Calf. — A existat un moment, povestea el, când am fost sigur că e femeie. Pentru cât de viclean era, pentru felul în care se juca cu mine, nenorocitul, zău că se putea! Ajunsesem să cred că dacă era ființă umană, era cu siguranță femeie și, mai mult decât atât, una provocatoare. Era o idee prostească, de ce să fie femeie, dar mie ideea îmi intrase în cap și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
căci aveam experiența a zece vieți. El avea practica unui milion de ani de fugă. Așa că acumă Acum îi respect intimitatea. Cale-Bătută Peckenpaw a sărit brusc în picioare, rotindu-și brațele ca o moară și strigând: VINO ȘI PRINDE-MĂ, NENOROCITULE! PRINDE-MĂ DACĂ POȚI! Apoi a izbucnit în hohote convulsive, hohote bubuitoare, care-i făceau sprâncenele să-i tremure. în acest timp Vânătorul De-Două-Ori îi rupea păianjenului ultimul picior, lăsând din el un sâmbure rotund, zvâcnitor și muribund. Stop. Elfrida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am simțit rănit de trădarea lui Vultur-în-Zbor. Dar acum chiar că nu-mi mai pasă. — Trebuie să rămâi, Virgil, spuse Iocasta. Rămâi cu noi și ai grijă de noi. Ai rătăcit prea mult timp în susul și-n josul muntelui ăsta nenorocit. Ai făcut destule. Nimeni nu poate lua asupra sa vinovăția unei insule întregi. A venit vremea să te odihnești. Lasă-l pe Vultur-în-Zbor al tău să-și continue călătoria, dacă așa trebuie. L-ai călăuzit cât de departe ai putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pahar cu vin. A mai spus ceva, Janey. — Tom? —Nu, Bill, paznicul. A fost după celelalte chestii. Părea că se uită la cineva care venise în cameră și a spus „N-am să o fac, nenoro...“. —Adică? — Cred că era „nenorocitule“. —Nenorocit? În sensul de „șantajist“? — Știu că sună ridicol. Toți din camera aia o duceau bine - directorul băncii, fetele lui, încă vreo doi directori și tot așa. Ideea ca vreunul dintre ei să șantajeze un portar e absurdă. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
aurolac: — Ia-ți mâna de la nas a urlat. Foarte bine. OK. Întoarce-ți capul într-o parte. Da, așa. Acum întoarce-l la loc puțin... puțin mai mult... uite, urmărește-mi degetul. Îl vezi? În regulă, atunci uită-te la nenorocitul de deget! Fă ceva cu brațele alea, încrucișează-le sau orice altceva, dar nu sta cu ele așa... Credeam că fotografii trebuie să te relaxeze cu dulcegării și complimente elaborate. Tony Muldoon le avea cu modellingul mai ceva decât cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și mi-a spus: „Bine, dublu sau nimic că nu reușești să o lași fără chiloți“. I-am spus să dispară, bineînțeles. Doar te întărâta când a spus că noi chiar am pus pariu pe asta. Chiar este un mic nenorocit care mă dezgustă. Sam, te rog înțelege, nu am vrut să... Am fluturat mâna în semn de acceptare a scuzelor; auzisem tot ce trebuia să aud. M-am îndreptat către cealaltă parte a ringului de dans, spre James, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
alunecau precis, ocolind singurul obstacol, și m-au penetrat. Mi-am arcuit spatele și m-am agățat de el. — Vrei să mă opresc? mi-a șoptit în ureche. Am închis ochii, de oboseală, dar și din cu totul alt motiv. —Nenorocitule, am mormăit. O să te fac să plătești pentru asta... M-am abținut cât de mult am putut, însă, când taxiul a intrat pe strada unde locuia Sebastian și a dat peste o groapă, am gemut și simultan am avut orgasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
care să verifice biletele, ceea ce mă enerva întotdeauna, însă era unu și jumătate într-o după-amiază însorită și controlorul cu siguranță era un pic mai încolo, stând pe terasa unui pub cu mânecile suflecate și cu chelia cojindu-i-se. Nenorocitul! M-am grăbit afară și m-am uitat în jurul meu ca o nebună. Pentru un moment ce a ținut o veșnicie, nu l-am mai văzut pe Simon. Toate barurile și cafenelele își aranjaseră mesele afară, iar copacii erau deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dovezi. Nu fi prost, Hawkins. Nu era nici o dovadă pe care să o sustrag. Și nu cred că poate fi numit atac dacă te aperi împotriva unui viol. —Ce? Hawkins s-a uitat la mine șocat, văzând că vorbeam serios. — Nenorocitul! M-a luat de umeri. —Sam, ești bine? Ți-a făcut ceva? Doamne, de ce te-ai dus singură acolo? Îl bag eu la răcoare pentru ceva. Uite, stai jos. M-a condus la canapea, cu o mână în jurul taliei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
își făcu loc în față. Lângă el mai era un bărbat pe care l-am recunoscut apoi ca fiind Marcus Samson, a cărui onomastică o sărbătoream. —Doamne! a zis Richard Fine. Ce naiba s-a întâmplat cu el? Nu este un nenorocit de epileptic, nu? —Rattray-Potter este obișnuit cu băutura, a adăugat Marcus Samson, mormăind. — Se pare că cineva i-a făcut-o mai tare, le-a răspuns Sebastian. Sir Richard s-a uitat împrejur imediat. —Shaw, a spus cu voce joasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
acel pas, cum numai în scris îl poți face, sărind dintr-un timp în altul, înghițind spațiile și vârstele, eliberându-te de poveri și purificându-te prin eliminări succesive. Totul mi se părea atât de simplu! Trebuia doar să găsesc nenorocitul acela de Birou de obiecte pierdute al I.T.B.-ului, să-mi recuperez geanta, să revin acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nici urletele insului nu mi se mai par de nesuportat. În fond, își are și el problemele lui, furiile lui, sarcinile lui, necazurile lui, demnitatea lui și toate celelalte ale lui. De ce să i le răscolească, la urma urmei, un nenorocit care bea în zi de leafă? Chiar mă simt bine scriind acum, în vacarmul țipetelor acelea. Un bine care vine din contopirea mea cu această Lume pe care o descopăr frumoasă, după ce trec de vălul ei de aparențe. După ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau chifla, puteai bea un iaurt sau un kefir. Mulți ani, kefirul era specialitatea prăvăliei. Și cerșetorii. I-am descoperit chiar din primul an de facultate. Un tip aparte de cerșetori. Nu erau nenorociții de pe Bulevard, de la ușile bisericilor sau bețivanii colindând cârciumile. Erau oameni în mare nevoie, bătrâni, îngrijiți, cu o resemnare în privire și o neputință în gesturi înfiorătoare. Nu puteai să-i vezi fără să nu te cutremure senzația de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-și urască, probabil, meseria și pe tine, care le ceri să și-o facă. Le ceri în virtutea contractului lor de muncă de care le amintești mereu prin nesuferitul buletin de cerere. Te privesc și te tratează ca pe un nenorocit care nu știe să facă altceva mai bun în viață decât să ceară cărți sau ziare și să le răsfoiască, uneori să le și citească și, mai ales, culme a decăderii, să le mai și fișeze. Ești, în fața lor, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu milă amestecată cu scârbă. — Și de ce te mai temi, tocmai acuma? Au descoperit ceva îngrozitor. Voi nu știți... Cine să știe! Am împușcat evrei în Bucovina. Mă privea obosit, învins. Tremura ușor, ca atins de boală. — În codrii ăia nenorociți am făcut-o. În blestemata aia de concentrare pe zonă, când ne retrăgeam din Bucovina. N-am vrut să-l mai ascult. Frica, cumplita frică, dintr-odată se prăvălise peste mine. Îngrozit, am urlat doar la Vichi: — Nenorocito! Îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nepotul ei. — Iar eu sînt marchizul de Matoimel. O paparudă de mincinos, asta ești dumneata. Spune-mi pentru ce o cauți, sau am s-o fac pe nebunul. Aici e ușor. Iar dacă ai de gînd să-i Întrebi pe nenorociții ăștia unul cîte unul, n-o să-ți ia prea mult să pricepi de ce spun asta. Juanito și clica lui de inhalatori continau să rîdă de ți-era mai mare dragul. Atunci solistul emise un bis, mai amortizat și mai prelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
marinar pe care ți i-a pus augusta dumitale mamă, ilustra rîndășiță? Ar fi mare păcat, căci mi s-a spus că Îți veneau de minune. Chipul inspectorului Fumero păli și orice expresie Îi fugi din privire. — Ce-ai spus, nenorocitule? — Spuneam că mi se pare că ai moștenit gustul și grația doñei Yvonne Sotoceballos, damă din Înalta societate... Fermín nu era un om corpolent și primul pumn fu suficient ca să-l dărîme dintr-o dată. Încă mai stătea făcut ghem În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ori ca să-l sun pe tata și să-i spun că o să Întîrzii fiindcă Îmi petreceam după-amiaza cu Tomás. Am rămas ascultînd respirația tatălui Beei, mut, Întrebîndu-mă dacă mă recunoscuse după voce. — Văd că n-ai coaie nici să vorbești, nenorocitule. Orice căcat uscat e-n stare să facă ce faci tu, dar cel puțin un bărbat ar avea curajul să dea piept. Mie mi-ar crăpa obrazul de rușine dacă aș ști că o fată de șaptesprezece ani are mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să trăiesc pe străzi, unde dumneata m-ai găsit după o eternitate. Erau mulți ca mine, tovarăși de galerie sau de amnistie. Cei norocoși aveau pe cineva afară, pe cineva sau ceva la care să se Întoarcă. Ceilalți completam oastea nenorociților. O dată ce primești carnetul pentru clubul ăsta, nu mai poți renunța niciodată la statutul de membru. Majoritatea nu ieșeam decît noaptea, cînd lumea nu se uită la tine. Am cunoscut mulți ca mine. Rar ajungeam să-i revăd. Viața În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
retezat coloana vertebrală, Împrăștiind un pumn de măruntaie peste tejghea. Miquel n-a mai avut timp să tragă a treia oară. Ultimul polițist Îl ochise deja. A simțit arma În coaste, În dreptul inimii, și privirea oțelită, aprinsă de panică. — Stai, nenorocitule, sau Îți jur că te rup În două. Miquel a zîmbit și a ridicat Încet revolverul spre fața polițistului. Trebuie că nu avea mai mult de douăzeci și cinci de ani, iar buzele Îi tremurau. — Spune-i lui Fumero, din partea lui Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fumero. — Pentru ce? — Deschide gura sau ți-o deschid eu cu un foc. Mi-am desprins buzele. Fumero Îmi vîrÎ revolverul În gură. Am simțit o icnitură de vomă urcîndu-mi pe gîtlej. Degetul mare al lui Fumero trase percutorul. — Acum, nenorocitule, gîndește-te dacă ai vreun motiv să mai trăiești. Ce zici? Am Încuviințat Încet. — Atunci, spune-mi unde-i Carax. Am Încercat să bîigui ceva. Fumero și-a retras Încet revolverul. — Unde-i? — Jos. În criptă. — Du-mă acolo. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu se rostește-n gol, ci o Împletim cu buna rânduială și cu munca, altfel ne-ar mânca păduchii de vii...” „Dar poate că și păduchii sunt o Încercare...” „Gata”, făcu starețul. „Am terminat. Tu și cu Oliver sunteți niște nenorociți. Niște flecari... Faceți umbra pământului degeaba...” „Cum Îndrăzniți să vorbiți astfel despre Oliver? L-ați cunoscut măcar? Aveți idee cum arată?” „Nu l-am cunoscut și nici nu am nevoie. I-auzi, vine unul, naiba știe din ce cotlon uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
apreciez gestul, am planuri În seara asta, Philip. Nu o să reușesc, am spus, ca să fie de efect. Îl auzeam pe Eminem În fundal și apoi o altă voce estompată de bărbat. — Hei, un tip vrea să te salut din partea lui. Nenorocitul de paznic. Doamne, Bette, ai mai multă influență În localul ăsta decât am crezut la Început. Cum te cheamă, omule? Dacă mi s-ar fi dat de ales În momentul ăla, aș fi ales să mor decât să vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
care lipseau, iar dumneavoastră ați considerat că nu e corect să-l lăsați singur de sărbători, oricât de mult v-ați fi dorit să-i vedeți pe toți. I-ați fi sunat chiar dumneavoastră, dar sunteți presat cu deadline-ul pentru nenorocitul ăla de redactor șef și o să sunați săptămâna viitoare. O s-o mai instruiesc eu pe drum. Will dădu drumul cheilor În palma mea. —Sammy, Îți mulțumesc. Bette, vreau să fii foarte atentă la discursurile despre emanciparea femeilor - femeile pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]