1,441 matches
-
Clădit-am deci în jurul lui înaltă. 37. Odaie de culcat, cu ziduri groase Și larg acoperiș, iar uși i-am pus Cu bine potrivite-aripi frumoase. Tăiai deci pomul, potrivit de sus, Iar trunchiul gol de crengile-i stufoase Deplin îl netezii, căci mi-am adus Și-o cumpănă să-l tai după măsură Și barda cea cu largă cioplitură. 38. Și-așa făcînd picior din rătezatul Și largul trunchi, frumos îl străbătui Cu sfredelul și-am pus pe dînsul patul Înfipt
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
unde îl trimisese și pe Petre Roman, întâlnit întâmplător în aceste prime peregrinări revoluționare. Aici și acum se instaurează fundamentele noului regim, pentru care armata devine sursa invizibilă, dar efectivă a puterii, fără nicio legătură cu revoluția populară care îi netezise drumul, aliată, dimpotrivă, cu cei care până cu câteva ceasuri înainte încercaseră să înăbușe în sânge această revoluție, departe de privirea mulțimii, încă masate în fața Comitetului Central și a mașinii de imagini a acestuia, televiziunea, cele două centre care apar
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Și? — Și vine mamaia, doamna Ilinca, moaltă și-i spune: „ție nu-ți dau nimic că ia tot nașu Dinu...” — Mamă, asta nu mai este gura târgului, asta-i politică. Tot de la Zamfira? întrebă Brâncoveanu, scărpinându-și bărbia și apoi netezindu-și barba frumos potrivită. L am văzut astăzi pe beizadea Gheorghiță și nu părea nedormit. Lumina roșcată a vetrei îi rumenea fața și Maricăi i se păru așa deodată că bărbatul ei este cel mai frumos om din lume. — A
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dorobanțul, să-i poruncesc. Lasă că poruncesc eu și, cum o să spun, așa o să fie bine. Mitropolitul ieși câteva clipe pe sală și după ce se întoarse își apropie jilțul spre lavița pe care era întins vodă, îi trase și îi netezi frumos caftanul peste picioare și îi luă mâna în ale sale. O mângâie stângaci dinspre degete spre podul palmei. Se opri, se ridică în picioare, căută icoana și se închină de mai multe ori, bolborosind rugăciuni, când în grecește, când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
făcu cruce, așeză mortul într-o poziție cuviincioasă, apropie maxilarul inferior de cel superior și și scoase batista de la piept legând capul mortului pe sub bărbie ca să-i stea gura închisă. Îi închise ochii cu un gest de mângâiere și-i netezi barba frumoasă peste legătură, își căută punga, alese două monede grele de aur și le puse peste pleoapele închise. — Odihnește-te, măria ta, reuși să spună cu glas tare, în timp ce în gând rememoră cum se despărțise de domn cu câteva
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vânt cald dinspre miazăzi. Vodă porunci căpitanului de dorobanți să o ia înainte călare spre Curtea domnească și să orânduiască să fie însoțit spre Mogoșoaia de zece dorobanți călări, cu făclii înmuiate în păcură. În întunericul trăsurii, doamna Marica își netezea bordura de blană de samur a dulămii de serasir. Se împlinise și la față și la trup, dar deși era nepoata lui Antonie Vodă din Popești, care a intrat în cronică drept cel mai zgârcit domn ce s-a pomenit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de-al doilea postelnic. Intrară. Odaia era scăldată în lumină. Un pas și Selin rămase țintuit. Fața domnitorului albă și desumflată își arăta noblețea trăsăturilor. Doar nasul mai păstra puțină roșeață fără să fie însă deformat de boală. Barba căruntă netezită revenise la forma elegantă. Doar pe frunte, o dâră roșie maronie, subțire ca urma unei lovituri de bici. Lângă el, cu ochii holbați la stăpânul lui, al doilea postelnic căzuse în genunchi, făcându-și cruce și strigând cât îl țineau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
între piatra de mormânt și pardoseală, se cască neastupată o crăpătură de lățimea unui deget. Se trase spre zid și vârî iscoditor degetul arătător, nu întâlni nici o opreliște, așa că scotoci rapid în boccea, scoase o scrisoare, îi pipăi pecetea, o netezi atent și-i dădu drumul în crăpătură punând urechea pe piatră. Până să numere la doi, auzi zgomotul pe care-l făcea pecetea lovindu-se de podeaua mormântului. Deci, socoti prințul, adâncimea mormântului depășește bine un stat de om, așa că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a stabilit legea deformărilor elastice, iar cercetările sale în legătură cu resortul au dus la invenția ceasului cu resort (mult mai precis decât cel cu pendul), a inventat roata pendulară, a inventat micrometrul. Tot el împarte cu Papin meritul de a fi netezit calea inventării motorului cu aburi. Hooke a fost cu mult înaintea timpului său și ideile sale au stimulat cercetarea științifică în anii care au urmat. Hooke a fost secretar al Societății Regale din Londra până în 1682, când a renunțat la
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
L-au aruncat în iarbă, mânioși. Și au plecat după alte tâlhării: doi călări, patru pe jos. O fetiță, care păzea mieii prin preajmă, s-a apropiat de izvor. A văzut caietul. L-a luat. L-a cercetat. I-a netezit foile cu palma și s-a minunat de frumusețea scrisului. Dar ea, săraca, nu știa a citi. A pus, totuși, caietul în trăistuța ei de merinde și s-a dus, fuguța, la dascălul din sat. Acesta a citit prima pagină
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
un adânc fior: e pentru mine semnul că pe această lume, destinul orb nu e atotputernic, că hotărârile lui pot fi smulse, că fulgerul intuiției noastre îl poate abate din mersul lui implacabil. Și că, odată înfrînt, el cedează mereu netezindu-ți drumul nu fără a-ți lăsa în conștiință de fiecare dată o spaimă, semn că nu te va proteja la infinit. Această spaimă o trăia pe drum tatăl meu, înaintea mea. El se apropie la un moment dat de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
capul plecat, cu buruiana în pestelca prinsă în brâu, Rarița luă drumul spre casă. Întinse buruiana la găinile ce se mișcau leneșe printre picioarele ei. -Ce-i, mamă, ce-i? Așa... cococo, dragele mele, așa mamă... Lăsă apoi pestelca și o netezi ușor, scuturând-o. Se uită pe deal. O căruță urca greoi. “Apoi de asta băteau câinii din mahala și cei din păduricea Mariței. Pe acolo s-au dus. Pe acolo s-a dus.” Se întinse în patul Varvarei. Nu mai
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
strălucitoare îți ia vederea, sub cerul curățat până la scoarța albastră, eram ca orb în zilele când vâlvătaia încremenită ardea ore în șir pe terasele albe, ce păreau a se topi una într-alta, ca și cum odinioară ar fi pornit cu toții să netezească un munte de sare, în care ar fi scobit străzile, și casele, și ferestrele, sau ca și cum, da, mai curând așa, ca și cum și-ar fi croit iadul alb și fierbinte cu o șuviță de apă clocotită, ca să arate că ei pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai fi tânăr. Ar simți nevoia să-și găsească descendența, situarea în timp. Și-l închipuia adesea pe Hariga în ultima lui dimineață, înainte de execuție, ziua vânătă, aburită. Prelungea ulti mele gesturi, încheindu-și cu încetineală gulerul, manșe tele cămășii, netezindu-și părul încă șaten și aspru, despăr țind fără grabă, după cărare, la stânga și la dreapta, șuvițele scurte, în care apăruseră fire albe, cuprinzându-și obrazul în mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi, lent, fâșie cu fâșie. Și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ioan Botezătorul, și propovăduia în pustia Iudeii. 2. El zicea: "Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape." 3. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, cînd zice: "Iată glasul celui ce strigă în pustie: "Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările." 4. Ioan purta o haină de păr de cămilă și la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. 5. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea și din toate împrejurimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
condamnat și-i șopti foarte umil: ― Mă rog... mantaua... Svoboda, fără să-l privească, lepădă îndată mantaua și rămase într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă scoase pălăria, își netezi părul pe frunte și sărută lacom crucea din mâna preotului, închinîndu-se repede... Se uită împrejur o clipă, puțin uluit, ca și când ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Își plimbă ochii pe masa lipită de perete, pe patul așternut, în colț, pe scaunul de la picioare, fără spetează, pe lavoarul din cellalt colț... Își scoase casca încet, fără zgomot, și o așeză cu băgare de seamă pe scaun. Își netezi părul pe tâmple, cu amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-și potolească o durere. Apoi merse până la ușă, patru pași, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult și varul plesnise. Se rezemă cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul și-l puse pe masă, peste călimara ruginită, apoi lepădă haina, o împături cu mare băgare de seamă, o așeză pe pat și o netezi de două ori cu dosul palmei. Cămașa îi era umedă de sudori calde, ridicată și cocoloșită la spate, între bretelele vărgate. Își potrivi cămașa în spate și-și îndreptă bretelele, care-i alunecaseră puțin de pe umeri. Atunci, uitîndu-se întrebător în fața
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pe măsură ce se adună timpul, îmi dau seama cật de mult am însemnat în viața lui și, în același timp, ce mult a însemnat el în viața mea. Mărturisesc cu deplină sinceritate că acesta a fost omul care m-a format, netezindu-mi căile aspre ale carierei de mai tậrziu. Era deosebit de exigent cu sine însuși în primul rậnd, pentru a putea fi mai apoi exigent cu alții. Ca redactor al Editurii Junimea, ca șef de cenaclu, nu l-am simțit niciodată
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
amor și rău Am veghiat sdrobit de plângeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca să-ți spun cîte-am visat, M-ai fixa fără de teamă, Ai da-ncet neagra maramă De pe păru-ți blond, curat; {EminescuOpIV 52} Netezind cu mîna-ți albă Tâmpla ta - tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zâmbi, Eu jucîndu-mă cu salba De pe sîni-ți, aș vorbi. Și ți-aș spune-a mea iubită Că de mult eu te-am cătat: În cărarea tăinuită, Prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îmbine, Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline. Îmi pare-atunci că mândră Ileană Cosinzeană, Cu ochi albastre stele, blondă un spic de grâu, În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană S-așază pe genunchi-mi, cunjură gâtul meu, Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană, Ea ochii-ușor și-nchide, zâmbind în visul său - Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege, Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege. {EminescuOpIV 83} Îmi pare că e vară, că noaptea-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Ii mîngîi-barba lungă - -și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coronă, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger... cel mai blând, Îngenunchiat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în Libanon văzut-am rătăcite căprioare Și pe lanuri secerate am văzut mândre fecioare, Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu; Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale, Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu. Am văzut regii Iudeei în biserica măreață, Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață Și columnele înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i sunătoare de o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
argint. Acolo sunt lacuri limpezi, rumene în a lor fire, De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire, Și din curtea argintie zorile rîzînde ies; Haine verzi și transparente coprind membrele rozalbe Și în lac ele aruncă roze cu mânuțe albe, Netezind a lor sprâncene, dând din frunte părul des. Într-o dulce și umbroasă, viorie atmosferă, Se ridică dintre lunce, cu-a ei cupole de ceară Închegate ca din umbră verde și argint topit, Transparănd prin diamantoasă fină de paingăn pânză
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi grandoare Și coroana-i de-aur luce pe-a lui frunte arzător. Pletele-albe cad c-argintul pe-umere-n fir îmbrăcate. Lin își netezește barba și priviri întunecate Ochii lui cei mari albaștri spre luptași au îndreptat; Freia albă ca zăpada, sveltă, în albastră haină, Capul ei muiat în aurul pletelor, c-o dulce taină Razimă de-umerii aspri l-al Valhalei Împărat. Cântăreț
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]