2,627 matches
-
o formă de Korsakoff. Confabulație - povești născocite ca să peticească părțile lipsă. Malnutriție din cauza abuzului îndelungat de alcool; stofa realității rețesută de o carență de vitamina B. Weber își umplu cele două ore ale drumului de întoarcere spre Stony Brook mâzgălind notițe despre faptul că oamenii erau probabil singurele ființe ce își puteau aminti lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Numai că n-avea nici o idee încotro se îndreptau notițele. Suferea de ceva, probabil de tristețea uzurii profesionale. Multă vreme, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cele două ore ale drumului de întoarcere spre Stony Brook mâzgălind notițe despre faptul că oamenii erau probabil singurele ființe ce își puteau aminti lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Numai că n-avea nici o idee încotro se îndreptau notițele. Suferea de ceva, probabil de tristețea uzurii profesionale. Multă vreme, mai multă decât merita, știuse exact ce avea să scrie după. Acum, totul părea să fi fost deja scris. Când ajunse acasă, Sylvie nu se întorsese încă de la Wayfinders. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-l vedea părea să-i ridice moralul. Când el îi respinse manifestările de recunoștință, ea spuse: Am adus niște documente. Se așeză pe canapeaua de lângă șemineul fals din hol și întinse un dosar pe măsuța de cafea: trei luni de notițe scrise de mână, alături de copii cu tot ceea ce-i dăduseră de la spital și de la centrul de recuperare. Cu mâinile împreunate, atacă povestea fratelui ei. Weber se așeză lângă ea. După un timp, îi atinse încheietura. — Înainte de orice, ar trebui, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
drept să-ți spun. Nu-și dăduse seama câtă nevoie avusese să vorbească. Interviul de după-amiază îl stârnise într-un fel pe care doar Sylvie îl înțelegea. Ea îi ceru mai multe detalii despre Mark Schluter. El îi citi din notițe. Se uită în ochii ei când vorbește cu ea? întrebă Sylvie. — Chiar n-am remarcat. —Hm. Ăsta-i primul lucru care ne interesează pe noi, alea de pe Venus. Trecură la subiecte de actualitate: incendiile de pădure din vest, verdictul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
indigo care ieșise după hrană, pe care o văzuse de dimineață. — Nu uita să-ți schimbi pașaportul, spuse el. Azi-mâine se face septembrie. —Viva Italia. La dolce vita! Hei, apropo. Când ai zborul înapoi? Mi-am notat și am lipit notița pe frigider. Doar că se pare că am rătăcit frigiderul. — Stai puțin. Așteaptă să-mi iau geanta. Când se întoarse și luă telefonul în mână, ea râdea. —Ai lăsat cumva mobilul din mână, ca să te poți mișca prin cameră? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dificultăți în a o urma. Întrebă cum era vremea în Chickadee Way, cum arăta locul. —Conscience Bay arăta superb, Bărbate. Ca sticla. Ca timpul încremenit. Îmi închipui, spuse el. Acul ar fi țâșnit în sus. Lucră până târziu, revizuindu-și notițele. O răcoare umedă de iunie, care sfida tot ceea ce știa el despre prerie, îmbiba încăperea. Nu găsi nici o metodă de a închide aerul condiționat sau de a deschide fereastra. Zăcea în pat, la lumina chihlimbarie a ceasului, făcându-și autoevaluarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
profilurile psihologice. Puse zeci de întrebări, dintre care Weber putu răspunde doar la o treime. Hayes era impresionat. —E cea mai mare ciudățenie pe care poți s-o vezi ca să mai rămâi și întreg dup-aia! Lovi în teancul de notițe. Ei bine, domnule doctor, m-ați făcut să fiu mai interesat de caz. Presupun că pentru dumneavoastră e material științific de calitate. Dar acum ce-ar fi recomandabil? Cum să tratăm boala și nu doar simptomul? Weber se strâmbă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
p.m., își dădu seama că toată chestia cu invitația ar fi putut fi o capcană. Privi spre marea pestriță a fețelor zâmbitoare, curioase, ale unei specii care vâna în haită. Nu suporta să-și citească discursurile. De obicei dezvolta niște notițe, dând reprezentații fluente, efervescente. Dar în seara aceea, când se abătu de la însemnări, îl apucă vertijul. Era cățărat pe o stâncă înaltă, peste care se revărsau șuvoaie de apă. Până la urmă ce era acrofobia, dacă nu dorința, pe jumătate conștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ajunse la studiouri în timp ce mintea îi rămăsese la hotel. Îl duseră la machiaj și-l pudrară. Își scoase ochelarii. Și nu din vanitate. Sub luminile din studio, ochelarii se transformau în oglinzi. Se întâlni cu redactorul emisiunii, care-i prezentă notițele fotocopiate și printurile de pe internet. Recenzia din Harper’s ieșea din grămada de hârtii. Redactorul părea să discute despre o carte scrisă de altcineva. Weber stătu în cămăruța verde, înghesuită, privind într-un monitor minuscul cum invitatul de dinaintea lui se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nu putea fi extirpat. În lume nu mai rămăsese nici un loc, real sau imaginar, unde să se așeze. Când era acasă la Mark găsise o descriere online, în ceva ce se numea Enciclopedia populară gratuită. Site-ul părea onorabil, cu notițe de subsol și citate, dar completat în public, prin votul comunității, ceea ce o făcea să se simtă la fel de nesigură ca de obicei. SINDROMUL FREGOLI: un sindrom rar întâlnit de identificare greșită, în care suferindul e convins că mai multe persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să moară: Nici măcar șoarecii nu cad de două ori în aceeași cursă. —Ei, făcu el. Am văzut și crime mai rele împotriva umanității. Scoase o mică agendă neagră din buzunarul hainei, răsfoind-o înapoi până ajunse la primăvară. Îi arătă notița, cu scrisul lui rece, curat: Telefon Iepurașul. Numele de alint pe care i-l dăduse fratele ei în copilărie. Numele pe care n-ar fi trebuit să i-l spună niciodată lui Karsh. Numele pe care crezuse că n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Poate că ție ar trebui să-ți dăm chestiile alea. Ea cedă unui hohot de râs obosit. Îi povesti lui Robert de procesul cu olanzapină pe care-l descoperise Daniel, pretinzând că ea l-ar fi găsit. Karsh își lua notițe în agendă. Avem o turmă de avocați. O să pun pe cineva să afle tot ce se poate. Simplul fapt că vorbea cu Karsh o liniștea mai mult decât ar fi fost cazul. Bineînțeles, era absolut la fel de părtinitor ca Daniel. Nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
două obiecții confuze, după care înțelese. Abandona din nou, chiar mai rapid decât data trecută. Orice variantă ar fi ales, n-avea să-l revadă niciodată. —Am să țin legătura cu doctorul Hayes, de la Bunul Samaritean. O să-i las toate notițele mele. O să-i dau toate materialele pe care le-am găsit și o să-l pun la curent cu stadiul la care ați ajuns. —E... eu nu... mai am încă nelămuriri... Scotocind printr-un teanc de documente pentru Adăpost, îl răsturnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fix. Exista ceva în viață care să merite atâta furie? La un moment dat, fiecare suflet din această sală avea să se întoarcă asupra sa cu un dezgust amuzat. Niciodată nu m-am îmbrăcat așa. Niciodată nu mi-am luat notițe cu atâta zel. E imposibil să fi gândit așa. Cine era ființa aia jalnică? Sinele era o gloată, o poteră instabilă, improvizată. Acesta era subiectul prelegerii de azi și al tuturor prelegerilor pe care le ținuse de când îl cunoscuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-mi vine să cred. Și dumneavoastră faceți la fel. Credeam că o persoană realizată ca dumneavoastră... Avusese senzația că nu înțelege la ce se referă. Dar înțelesese. Și chiar așa era - o făcea și el. Aruncă o ultimă privire pe notițe - ignoranță organizată. Pe lângă creier, toată cunoașterea omenirii era ca o bomboană cu lămâie pe lângă soare. —Azi vreau să vă spun poveștile a doi oameni foarte diferiți. Vocea sa imaterială ieșea din boxele montate sus, pe pereți, plină de autoritate amplificată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
într-adevăr simțea culorile, așa cum se lăuda - Sylvie nu greșea niciodată. Urme, intacte încă. Tot ceea ce fusese era încă la dosar, arhivat pe undeva. Dar rătăcise amintirile până când stafia asta vie se așezase în fața lui în amfiteatrul scobit, scrijelindu-și notițele greșite în propria ei arhivă. —Soția lui David a insistat pe lângă el să-l sune pe cel căruia îi vânduse mașina și s-o cumpere înapoi, a doua zi. Așa a făcut. Dar după câteva săptămâni, n-a mai venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din camera din față trebuie să fi fost cumpărate la licitație. O carpetă ovală și perdele croșetate. Un bufet rustic, masiv și vechi, din lemn de stejar, și un birou din același set. Deasupra biroului, lipită de perete, e o notiță uzată, scrisă cu cerneală: „Deși nu ridic mâna asupra-mi, sunt propriul meu Călău 1“. Pe birou e o carte într-o ediție ieftină - The Immense Journey a lui Eiseley. Lectura de seară a unei infirmiere. Coperta din spate îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
îngropată ar mai putea proroci ce urmează. Cuvintele sunt mai obscure decât cele mai complicate cercetări neurologice. Paginile emană iz de prerie și de o mie de soiuri de ierburi. Citește și recitește, fără să rețină nimic. Se uită pe notițele de pe margine ale lui Mark, la mâzgălelile disperate de lângă orice pasaj care ar putea duce înainte, departe de confuzia permanentă. Spre sfârșit, dungile nesigure de marker devin mai late și mai frenetice. Acesta a fost drumul Destinului; ne-a condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
plânsul ei nu este deloc muzical și dulce ca al lui Eric, ci strident, puternic și imperativ. Din fericire, Eric nu pare să audă și nu se trezește noaptea. Începe numărătoarea inversă și la doctorat, așa că trebuie să adun fișe, notițe, materiale, idei și să încep o muncă susținută și constantă. Și aici vine partea cea mai grea. Bunicii nu stau în București, iar Mircea a revenit la teatru, nu mai este în concediu de paternitate. Din fericire, este măcar o
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
vârfurile, eram eu, albă ca varul, în cămeșoiul de naștere, și geanta mea uriașă, în care băgasem și haine, și periuță de dinți, și hârtie igienică, și agenda cu însemnările de la cursurile Lamaze - că poate trebuia să mă uit pe notițe în timpul travaliului, nu? -, și pix, și telefon mobil, și încărcător, și o carte. Și bani. Împărțiți în bancnote de 5 și 10 lei. Și reportofon, mi-ar fi plăcut să am sunetul, atât, sunetul. Nu l-am pornit până la urmă
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
mămică și gospodină, printre poeți? Totuși am acceptat invitația și, după o călătorie lungă pe care Eva a suportat-o fără nicio problemă, dar în timpul căreia eu m-am stresat teribil, am ajuns la Bistrița. Înainte de a pleca răsfoisem zadarnic notițele mele vechi și nu am găsit nimic decent, care să poată fi citit acolo. E drept, aveam o carte din care nu citisem niciodată sau, oricum, foarte rar, dar ținea deja de trecut. Poezia e la Bistrița, așa se numește
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
aș scrie, îmi răspundeam mie, dar cum să o fac? Adunasem în minte tot felul de bucăți, citeam dezordonat, teorii ale vizualului și cărți de parenting și despre cum să rezolvi problemele de somn ale copilului. Uneori îmi făceam niște notițe într-un carnețel jerpelit pe care îl luam după mine peste tot, la baie, la bucătărie, în dormitor. Dar nu mai vedeam mare lucru, iar vizualul fusese pentru mine tot timpul o sursă de inspirație. La un moment dat, în
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
Dar nu mai vedeam mare lucru, iar vizualul fusese pentru mine tot timpul o sursă de inspirație. La un moment dat, în primăvara lui 2014, am început să strâng într-un document toate bucățile pe care le aveam și toate notițele pe care mi le făcusem. Se adunaseră în timp și câteva link-uri cu tot felul de chestii care aveau legătură cu maternitatea. Aveam niște voci, le-am editat și suprapus și combinat cu primele sunete ale Evei și cu
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
lume, că e sinceră, cinstită, că nu minte, că iubește Dreptatea și Adevărul. Ana e o jurnalistă adevărată. E mereu acolo unde se întâmplă ceva. Are mereu cu ea o cameră de luat vederi, un reportofon și, bineînțeles, carnețelul de notițe. Stă de vorbă cu toată lumea, înregistrează și scrie. Uneori și desenează. Ea desenează la fel de frumos ca voi, copii, nu mâzgălește cu lăbuța, ca mine. Cei mai buni prieteni ai Anei sunt copiii. Dar - minune mare! - în preajma ei toți oamenii devin
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
se vede el nu a fost informat despre existența unor asemenea și mai ales nu de acea a munților apuseni, Carpații. Dacă ne vom aminti însă că Herodot s-a oprit mai mult la gura Boristenului, de unde și-a cules notițele sale, atunci nu ne vom mira că existența acestor munți nu i-a fost împărtășită. Ea era necunoscută sau foarte puțin cunoscută și Sciților de lângă mare, ce se aflau în așa de însemnată îndepărtare de dânșii. Să ne amintim că
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]