8,671 matches
-
a sângerat și s-a descompus în acel semn; pe mormânt nicio crustă. Petru a trăit moartea între două nedefiniri. Este Dragoste! Crucea putrezește sau dă în muguri, piatra se desface nisip sau încolțește floare, grinda sugrumă razele lunii sau odihnește zborul. Semnul șarpelui, foame și sete deopotrivă. Nedefinit ești, Doamne, în intenții! Cu mană ai hrănit evreii izgoniți din Egipt. Cum se cheamă poama ceea ce-mi lasă gust de lumină și întuneric în cerul gurii? Este Dragoste! Moare apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
secetă; fericire de împrumut ce ține loc de pat plin, de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o piatră sau pe un soclu (aici odihnește robul robilor) într-un interval de câteva cifre; fericire săpată sub catapeteasmă, deasupra aripilor. Numai nebunii pot doza fericirea. Doi ani au fost împreună, cum bine le sta oamenilor singuri. El, elevul prostuț din ultima bancă, ea, modelul, banca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca pe un dar de la Dumnezeu. Un așternut curat peste o saltea plină cu paie; trei fete de-a latul patului, la margine, tanti Varvara. O laiță cât o bancă într-o sală de așteptare; în cerdac, moș Grigore se odihnea direct sub stele. Venea târziu de la colectiv și nu voia să-și trezească fetele. Lasă-le să crească, femeie, nu vezi că sunt ca niște flori, frumoasele tati! Le iubea mult, dimineața le sorbea cu privirea. Cinci în jurul mămăligii, castroane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
6 sub cap. Bronzul de munte face bine la circulație domnișoara, mereu pe drumuri. În week-end nimeni nu avea voie să tulbure liniștea copacilor. Așa spunea jupânul: Bă, dacă vă holbați peste gard, vă scot ochii! Lăsați ctitora să se odihnească, la direcție muncă, aici muncă, nici în pronaos nu și-a găsit pacea. Pentru voi trudește, bă, să vă fie bine, să aveți pe îndestulate, să nu știți ce-i lipsa. La alte schituri se moare de foame, aici, belșug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în bunăvoință, în omenie și în dărnicie, Scipio urma pilda tuturor acelor fapte pe care Xenofon le povestește despre Cirus. Aceleași trebuie să fie modurile de comportare ale unui principe înțelept; în timp de pace, el nu trebuie să se odihnească nici o clipă, ci trebuie, cu sîrguință, să-și formeze și să-și educe toate aceste însușiri care să-i poată fi de folos în împrejurări potrivnice; astfel că, atunci cînd soarta s-ar schimba, el să fie pregătit pentru a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Cărările astea de lemn, precum și ulițele erau drepte, trase cu ața, o Însușire Îngăduită pesemne de cîmpia netedă ca tabla mesei. Ieșind din sat În lunca Crasnei, simțeai că privirea nu se mai sprijină pe nimic, nici un obstacol s-o odihnească o clipă. Nu vedeai la propriu pînă În Ungaria, dar nimic nu oprea un ochi mai năzdrăvan să bată pînă dincolo. Pornită Întins de aici, pusta nu se oprea decît În Poarta cea Mare a Vienei. Pe oameni, alături de noroi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lui marcate, nedesfăcute, neexpediate nici spre Pișcari, nici spre Chicago. Le-a luat cu sine pe toate, În drum spre casă, și vreme de vreo trei luni, cînd cu trenul, cînd pe jos, mai lucrînd pe la cîte un gospodar, mai odihnindu-se, a tot venit. Greu i-a fost să se hotărască să o ia spre asfințit. Gar diștii roșii Îl Îndemnau să meargă cu ei spre soare răsare: „Tot pămîntul e al nostru!“ - proclamau ei, trăgînd cu pistoalele În aer
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în mormânt. „Ucenicul iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația învierii (adică a veridicității Scripturii), după care „se întorc la ai lor”, fără a-i acorda nici o atenție Mariei Magdalena. Vin, văd și pleacă! În timpul acesta, Maria Magdalena așteaptă la ușa mormântului, „afară”, precizează textul, și „plângând”. și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
evangheliștii înșiși. Etapele diabolizării Pe lângă celebra „listă a apostolilor”, Marcu ni-l prezintă pe Iuda în două împrejurări, în Ghetsimani și la Cină. Mc. 14, 41-46: și șIsusț vine a treia oară și le zice: Dormiți la nesfârșit și vă odihniți. Ajungă-vă34! A sosit ceasul, iată, Fiul omului e dat (paradidotai) în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă, să mergem! Iată, cel care Mă predă (ho paradidous) s-a apropiat. și îndată, pe când El (Isus) încă vorbea, apare Iuda, unul din cei doisprezece
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
făcut de Isus într-o împrejurare specială, lui Iuda i se retrag toate darurile spirituale primite până atunci, inclusiv pacea sufletească. Origen citează aici Luca 10,6: „și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el; iar de nu, ea se va întoarce la voi”. Prin urmare, pacea lui Isus, refuzată de Iuda, se întoarce la Isus. Sufletul părăsit și fără pace al ucenicului devine acum apt să-l primească pe diavol. Abia acum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
stâncă izolată, în plin ocean, iar pe această stâncă o mogâldeață în pielea goală, bătută de valuri. Apropiindu-se, abatele află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda îi atrage atenția că, în comparație cu torturile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-chiar mai frumoase decât astea ! Doar toată lumea știe că sălciile bătrâne sunt cele care se apleacă până la apă, sălciile bătrâne au scorburi, au și plete lungi, din care pornește vântul de unul singur (doar vântul, așa ni se spusese, se odihnește în scorburi de copaci, iar când pleacă, primii care-l simt sunt copacii, de asta copacii gem și scârțâie în vânt)... dar astea erau sălcii tinere, cu ramuri aproape drepte, galben-aurii... câțiva muguri ici și colo... și cam atât. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
când vesel, când suav, când plin de bucurie ca un clopoțel de vacanță dăinuia în liniștea încăperii. Și chiar așa era: vacanță. A doua zi era duminică. Până luni, nimeni nu mai intra în magazin. Așa că pietrele puteau să se odihnească, să mai schimbe o vorbă între ele, sau pur și simplu să tacă. Nici nu știți cât de greu e pentru o piatră... să tacă. Și când te gândești că asta trebuiau să facă zile de-a rândul! Să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la vitraliu. Și mai e ceva. Când vitraliul cel nou a fost așezat acolo, sus, o copilă a apărut în fața lui și a cântat toată ziua, fără să mănânce, fără să bea, fără să se așeze jos, fără să se odihnească, fără să vorbească, fără să răspundă la întrebări. Ea cânta. Nimeni n-o cunoștea, nimeni n-o văzuse venind, pur și simplu stătea acolo și cânta. Iar chipul ei se schimba în lumină mereu, fiindcă alt înger cânta, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lut, de parcă ar fi "înmormântat" timpul, nu timpurile... Ei, dar se mai schimbă lumea e la modă acum să scoți la iveală lucruri vechi: uite și o trăsură (taximetriștii, nelipsiți din gări, s-or fi dus și ei să se odihnească iar într-un orășel așa de mic ori ești așteptat, ori treaba ta cum ajungi la destinație). Cum deja căzuse noaptea, am urcat în trăsură, și ea tot strălucitoare, făcută parcă special pentru turiștii nostalgici mi-am spus. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și-mi puseră frâul. Dar pe mine nu încălecase nimeni, niciodată . Ei, asta-i ! Doar nu erau să mă ducă la muncă tocmai azi, când până și pe mama mea, care duce tot greul în gospodărie, o lăsaseră să se odihnească ! Nu și Nu ! Nu plec de aici, de la soare ! Mă odihnesc ! Uite-așa ! Și m-am trântit din nou, înciudat, în iarba moale. Ce-i drept, începuse să mă strângă hățul, dar degeaba ! Să-mi facă ce vor, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Ei, asta-i ! Doar nu erau să mă ducă la muncă tocmai azi, când până și pe mama mea, care duce tot greul în gospodărie, o lăsaseră să se odihnească ! Nu și Nu ! Nu plec de aici, de la soare ! Mă odihnesc ! Uite-așa ! Și m-am trântit din nou, înciudat, în iarba moale. Ce-i drept, începuse să mă strângă hățul, dar degeaba ! Să-mi facă ce vor, nu mă ridic. Nu! Nu vreau ! Nu azi ! Nu ! Chiar și stăpânii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
transmisă odată cu secretul, doar șnurul se schimba de fiecare dată, după voia stăpânului. Stăpânul secretului asta era acum fratele meu. Și cum mă uitam, așa, la crucea bunicului și mă rugam în gând să-l primească Domnul și să-l odihnească bine pe el, care nu cunoscuse decât truda toată viața lui, mi se păru că se stârnește vântul. Mai întâi, așa, ca o adiere ușoară și înmiresmată, apoi ceva mai puternică, s-a jucat o clipă-n pragul casei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a pus să urce ?! Unul singur parcă merge pe loc drept... mai stă din când în când și-i așteaptă... L-am zărit și eu când ăsta, al meu, de talpa căruia stăteam ca lipită, se așeză jos să se odihnească. Privea și el spre celălalt, dar nimeni nu scotea o vorbă. Mă uitam și eu : nu părea cine știe ce de capul lor : parcă erau toți oameni ai apei sau... cum le-or fi spunând oamenii celor care aruncă plasele în lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa, cu soarele pe dinăuntru... Nu-I vedeam fața, era cu spatele... oricum, eu vedeam bine ce se întâmpla, fiindcă omul meu căzuse cu fața la pământ, ceilalți doi, la fel... O fi fost de oboseală ?! Dar cum să obosească, doar se odihneau deja de ceva vreme... Iar celălalt cum să strălucească de soare, când soarele era hăt, departe, în spate și, oricum, lumina lui albă, vie, ardea, dar nu te usca, așa cum ar fi făcut lumina soarelui în pustiul ăsta de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a vindecat pe unchiu-mio, știți, ăla cu genunchiul înțepenit dar nu de asta am venit. Din câte știu, omul ăsta n-a făcut nimic rău. Și e atâta de sărac, că n-are nici unde-și pune capul să se odihnească. Cu ce să plătească judecata ?! Ai lui au plecat care-ncotro. E sărac și singur. Și e frig. Măcar atunci erau animalele, să-l încălzească. Dac-o fi și-o fi, m-oi duce eu lângă el. Să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și voi că vorbesc... cât de cât și lumea înțelege. De-nțeles, înțelege, da' nu pricepe asta-i altă poveste). Așa că... am plecat când încă era întuneric, să merg înaintea lor, și dac-oi osteni, să mă așez să mă odihnesc și pe urmă, când înaintea, când în urma lor, să mă țin de ei. Dacă nu m-or vedea, cu atât mai bine. Dacă m-or vedea, m-oi descurca eu: am să le spun că nu puteam să-i las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dus la culcare. Nu aveam nevoie să știu cum arată Tatăl nostru, ca să-L pot iubi... Dar prin somn, știam că sunt în brațele Lui și că, oricând, oriunde, sunt acasă fiindcă El e cu mine. Și în brațele Lui se odihneau și tata, și mama și era cald și bine și pace... Am dormit împăcat : ai mei nu mă părăsiseră, nici nu plecaseră să se caute unul pe celălalt, ci să-L întâlnească pe Tatăl nostru cel din Ceruri, ca să fim împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nu știu cum să-ți spun eu, dar Dumnezeu nu bate cu bățul... O să fie nevoie să stau de vorbă cu profesorul Tacitu, ca să vedem ce e de făcut... Fiind la Reanimare, securistul e pe mâini bune. Acum, du-te și te odihnește măcar un ceas. Pe urmă, om mai vedea noi... ― Așa voi face, domnule profesor. După plecarea lui Gruia, profesorul s-a așezat În unul din fotoliile din fața biroului său, răsuflând adânc. Se simțea obosit. „Cum să mă fi dus eu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
prea am priceput ce ai vrut să spui, cumetre” - i-a răspuns Gruia. „Nu te gândești că biata fată va fi foarte tristă când se va trezi și nu te găsește lângă ea?” „Am vrut s-o las să se odihnească În liniște În patul ei, fiindcă acolo, la Maternitate... De. Ca la casă străină”. „Te iert, fiindcă te așteaptă o zi foarte grea...” „Adică?” „Păi, pe lângă pacienți, mai ai de <susținută - În fața profesorului - lucrările pregătite În vederea pasului următor În cariera
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]