1,402 matches
-
numește și cântec bătrânesc); Exemplu: Toma Alimoș (creație populară) Pașa Hassan de G. Coșbuc - basmul - specie epică, populară sau cultă, îndeosebi în proză, în cuprinsul căreia se povestesc întâmplări fantastice împletite cu unele reale, săvârșite de personaje cu forțe supranaturale; oglindire a vieții în mod fabulos; Exemplu: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ( creație populară); Făt-Frumos din lacrimă de M. Eminescu - eseul - un studiu în care autorul își expune un punct de vedere personal asupra unei probleme filozofice, științifice
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
Bușulenga descrie maiestuozitatea „Bătrânei metropole”, subliniind că „genele Londrei sunt perceptibile ca acelea ale longevivilor, puternice, rezistente, lung îndurătoare”, poetul Gheorghe Vidican se lasă dominat de „ochii” sau „genunchii” Tamisei, „albie” regală, pe unda căreia „se leagănă universul”, „milenii de oglindiri și curgeri...”, „sclipitoare scânteiere a trecutului...” Prin extrapolare, am putea vedea în ochii rozetelor din Parcul St. James, care punctează in aeternum pașii delicați ai Dianei, Lady Dy, „oftatul îngerilor”, liniștea pulsației cotidiene, „zborul îngerilor spre copilărie”, amintind de propria
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
care-i nega Magdei tot ce-a lăsat în urmă”), orgoliul femeii rănite, apartamentul (Magdei) - un „templu al singurătății”, spitalul - un loc al recuperării și al redării armoniei sinelui etc. Scriitorul ne dezvăluie un exemplu concret de natură neurobiologică, prin oglindirea unui tip de iubire pasională, ce poate fi studiat ca un caz clinic (sentimente erotice care mocnesc ardent, ucigând demnitatea unei femei frumoase și inteligente, transformându-o, ascensional, într-un sclav al propriilor impulsuri, ilogice). în egală măsură, interesantăși palpitantă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
unei aventuri a imaginației” sau secvențe de adevărată poezie epică: „Ca un fulger salvator unic..., pendula... s-a dezlănțuit... într-un sunet de gong îmbătrânit, care s-a oprit... în anemia toamnei care rătăcea pe afară”. Fascinantă este și succinta oglindire a ceea ce a fost „strălucirea” orașului de la Dunăre, care-și „trăia cu nepăsare prezentul”, ajuns într-o stare jalnicăși „despuiat de lepre hămesite să fure cât mai era ceva în straiță...” Sensibile frazări descriptive sporesc frumusețea falezei și a așezărilor
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
chiar istoria lui eamlet, așa cum a fost ea oglindidă, în prealabil, de Saxo Grammaticus (c.1150-1220), în a sa eistoria Danica și, mai apoi, cu „înfloriturile” inerente oricărei prelucrări, de către francezul Francois de Belleforest (1530-1583) - în a sa eistoires Tragiques, oglindire măiestrită, în fine, în viziunea lui tilliam Shakespeare. Așadar, la „ceasul mort al beznei necuprinse”, „crunta arătare” (actul I, scena 1) a răposatului eamlet (tatăl) e considerată o „năpastă” care poate prevesti un rău pentru țară. Acesta este segmentul care
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
lumii. și astfel, pentru eamlet, lumea devine o „închisoare...”, o încorsetare ca într o „coajă de nucă...”, pentru un rege „al spațiului infinit”, un rege al „nemărginirii” (actul II, scena 2). Dar și o provocare: „revolta spiritului încătușat în trup...” Oglindirea unui „suflet frumos (un „melancolic, subtil, ipohondru și-adânc...”, retras în sine însuși, care nu poate decide decât cu greu să iasă din această armonie interioară...” Ne putem întreba de ce această „natură nobilă...”, „greșește calea”? Viața lui eamlet se impune
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
într-un mod bizar. Veți spune: Dan Plăeșu este un realist, oglindește viața conjugală (sau cea extraconjugală) în toate fațetele vieții reale. Nu se spune adesea că viața este precum un roman? Atunci, de ce n ar fi și romanul o oglindire a vieții reale?! și în atare situație, pare explicabilă descrierea iubirii care sapă o rană adâncă în ființa umană, iar împăcarea (sau căVătoria pentru a doua oară) să apară precum o supă reîncălzită, care și pierde și vitaminele, și savoarea
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
importanța ei (la fel ca relatarea făcută de Rowlandson despre capturarea ei de către indieni) constă în faptul că transcende examinările biografice îndreptate spre interior pentru a oferi schițe bogate în descrieri ale societății coloniale contemporane, schițe orientate către exterior prin oglindirea lor socială, nu foarte diferită de jurnalismul literar narativ modern. De exemplu, Knight își amintește cum, într-o cârciumă, doi bețivi s-au luat la harță și cum din cauza zgomotului ea nu putea să adoarmă (aducându-ne aminte poate de
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sau tot ceea ce el consideră a fi "ceea ce este de fapt" (Liberty and the News, 55). Din categoria "ceea ce este de fapt" face parte o transcendentalitate cripto-teologică a influențelor subiectivității și limbii, care se întrepătrund. Ceea ce este de remarcat este oglindirea aproape perfectă a ideilor esențiale critice ale jurnalistului Lippman și ale poetului Eliot, un aspect care probabil va îngrozi adepții Noului Criticism, mai ales că spiritualistul estetic Eliot poate ajunge să facă parte din aceeași categorie ca și spiritualistul materialist
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
o asemenea pendulare ce implică intense trăiri conferă celui îndrăgostit, dincolo de imaginea unui visător lipsit de rigorile seriozității cotidiene, o stranie și magnifică forță de a trăi. Sub incidența sa, fiecare moment din viața celui pătruns de eros, înflorește ca oglindire a basmului ce își întârzie mereu sosirea înnoitoare. Această forță reverberantă îngrijorează vigilența societății. Conștientă de incapacitatea sa de a o înțelege și neutraliza, rigoarea socială încadrează în formal unda intensă ce gravitează în jurul celui îndrăgostit. Acest act, denumit în
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
rezultanta dorinței de a o stopa atemporal ci și ecoul relativității ca trăsătură a lumii profane, ecou care străpunge sufletul extaziat întru bucurie spre a-l atenționa neîncetat că veșnicia edenică nu se oferă din extensiile imanentului și că doar oglindiri paradisiace punctează efemer temporalul deșertăciunilor umane. Așa cum fericirea întâmpină insular tranzitarea de către ființa omenească a nebuloasei profanului, tot astfel și suferința își deschide amarul existențial în clipe de agonie și spasm, în tensiunea unor situări insuportabile ce induc senzația că
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
zidire asemeni unui vârtej răsturnat, de construcție-rostuire ce vizează constant o absorbție spre înălțimi, absorbție în care ea însăși ca structură materială tinde să se ancoreze ascendent. Conform unei astfel de matrițe primordiale, arhitectonica templului trebuie să reflecte asemeni unei oglindiri amplificate parcursul mistic al credinciosului individual spre piscurile transcendenței dar și strângerea laolaltă, așezarea împreună a multitudinii de credincioși care-și împletesc venerările zeului într-un flux conic, într-o cascadă spirituală cu torentul inversat dinspre extensia pluriformă a mulțimii
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
emblematic pentru întreaga evoluție a liricii lui B. Răsfrângeri (1966) confirmă un poet care cu fiecare volum își va arăta o nouă fațetă a talentului, într-o îndelungată căutare de sine. Se impune acum, ca figură-cheie a imaginarului, metafora oglinzii / oglindirii, prelungire a poeticii barbiene („Din ceas, dedus...”), filtrare a senzorialului până la a-i conferi puritatea ideii. Răsfrântă în aventura existențială a poetului (care e aventură a spiritului), lumea se esențializează și astfel se adeverește, oglinda eului poetic „dizolvă” în ea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
până la a-i conferi puritatea ideii. Răsfrântă în aventura existențială a poetului (care e aventură a spiritului), lumea se esențializează și astfel se adeverește, oglinda eului poetic „dizolvă” în ea chipul fenomenal și-l transferă în numenal. Răsfrângerea înseamnă și oglindire reciprocă a lucrurilor - mod de a induce rezonanța universală și euritmia. Jubilația ei apare însă contrapunctată de insistenta prezență a simbolului trecerii. Confesiunea lirică se drapează deocamdată într-o rostire aproape axiomatică, abstractă, ce răcește fluidul vital și impersonalizează experiența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
de sigur sub oglinda mărei, e acoperită de snopuri de flori [...] În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, murmură, răstoarnă pietricele toată ziua și toată noaptea.[...] În mijlocul acestui lac, cari apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce-am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea (Eminescu: 2011, II, 74). În descendența ideatică a lui G.
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ultimul hipotext remarcăm o alternanță persoana I/persoana a III-a a verbului care sugerează un transfer nedecis de identitate. În (h2d), personajul își fixa ochii la umbră și cugeta, pentru ca în următorul extras intratextual să apară un fel de oglindire a umbrei. Și mai important este răspunsul pe care se-nțelege că îl oferă umbra, dar îl rostește personajul. Tot în hipotextul ultim din serie se produce un efect de dramatizare a întâlnirii umbră-om prin fragmentarea sintactică. După "răspund
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
imagine prin care adâncirea se oglindește și devine înălțare. În hipotext nu se mai simte nevoia înălțării/adâncirii poate și pentru că protagoniștii au atins dimensiunea edenică. Numai în vis sunt descrise "ceruri cu oglinzi de argint și cu sale întinse" (oglindirea înălțării devine adâncire) pentru a căror accesare înălțarea este tacită (în Umbra mea nu regăsim niciun lexem din familia lexicală a lui "adânc" sau a lui "înalt"). În subcapitolul referitor la intratextul prozastic din nuvela Sărmanul Dionis, erau semnalate sensurile
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
active cu excepția dihidroxiacetonei, o cetotrioză care nu posedă atom de carbon asimetric. Prezența atomului de carbon asimetric determină apariția stereoizomeriei, adică a izomerilor cu structuri sterice diferite, nesuperpozabile prin mișcări de rotație sau translație, fiecare din ele fiind imaginea de oglindire a celorlalte. De exemplu, aldehida glicerică, aldotrioza cu un singur atom de carbon asimetric, poate exista în două forme stereoizomere diferite; adică doi enantiomeri, care au aceleași proprietăți fizico-chimice generale ale compușilor organici, dar care se deosebesc prin devierea planului
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
1650 care au instaurat gândirea modernă. De fapt, dincolo de problema generațiilor, Ortega și-a propus mult mai mult: anume, să demonstreze că orice știință a realității, fie corporală, fie spirituală, trebuie să fie o construcție, și nu doar o simplă oglindire a faptelor, că istoria ca știință trebuie să adopte o nouă decizie, diferită de școala pozitivistă, anume, să fie dispusă a construi. Nu este o întâmplare omagiul adus lui Galileo (implicit și epocii sale), personalitatea acestuia fiind strălucită. Pisc între
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
condiției civilizate. Conștiința de sine este, apoi, premisa întâlnirii autentice cu celălalt, este o condiție a raportării la alteritate (Hegel). Această întâlnire este o dublă reflectare a alterului în sine și invers, este o liberă și creatoare alternanță înțelegătoare, o oglindire reciprocă care se instituie și evoluează în lumina unei replieri esențiale pe sine, fără de care nu poate fi trăită consubstanțialitatea a două condiții esențial-similare. Ea ilustrează în real o dublă stratificație a conștiinței, care construiește în jurul nucleului reflexiv o prelungire
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
al științelor despre om, fie deservind de la o distanță "pedagogică" un rezervor de înțelepciune care se hrănește din lumina exemplului personal al unei autorități. În ambele situații, caracterologia trăită și apoi dedusă discursiv poate fi supusă verificării (fie în pragmatică oglindire reciprocă, fie în confruntarea "ideologică" a interpretărilor) pentru ca apoi să îngăduie un progres cu două fețe (una a concluziilor înregistrabile și alta a unui productiv demers aplicativ care leagă teza auto- referențială de aventura concretă a înaintării pe cale). Sinteza capătă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
teorii, apreciabil și dezirabil în general este doar produsul finit al efortului investigator, nu și întregul aparat tehnic care însoțește etapele pregătitoare sau execuția propriu-zisă, acesta din urmă fiind destinat exclusiv ochiului critic al specialiștilor care-i pot împărtăși în oglindire auto-referențială calitatea. Privirea profanului ar trebui să se mărginească la a surprinde general-valabilul din ceva ce nu este el însuși act al conștiinței (gânditorul român refuzând pentru acesta posibilitatea atribuirii de calificative axiologice de tip teoretic). Întâietatea dorinței ca act
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
interioare, care preia selectiv forme turnate de acesta în aluatul subiectiv și le dă o întrebuințare cu trimitere la formule abstracte. E drept că în științele exacte influența reflexivului este mai mică (pe marginea ei putându-se specula doar, în oglindirea ocolitoare a principiului lecturii selective), însă în științele sociale și mai ales în cele umaniste importanța lui poate deveni covârșitoare. Aici cercetătorul nu de puține ori își sondează propria experiență pentru a extrage învățăminte sau chiar segmente teoretizabile, iar munca
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
care o tentează fiecare incursiune judicativă în datul individual. Eideticul devine țintă uzuală, iar înțelepciunea un bun comun de care se împărtășesc deopotrivă firile de excepție (în manieră activă și participativă) și naturile care beneficiază de o înzestrare obișnuită (în oglindirea pildelor și a învățăturilor de anvergură comunitară). Reflexivitatea face parte din viață și pornește din viață pentru a-și construi concepția generală care o oglindește în raportare esențializantă. Așadar, obiectul încercărilor filosofice care converg în jurul tezelor unei antropologii sistematizate este
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
stă oarecum, în această idee, la dispoziția contemplatorului ca un cadru discursiv de la care trebuie să pornească orice tratare sistematică în domeniul artei. În acest caz, eliberată de sarcina implicării personale cu caracter decisiv, conștiința de sine oferă doar o oglindire psihologic- asimilativă de natură să egalizeze imaginile a două disponibilități (cea a contemplatorului și cea a creatorului), pentru ca din rodnica lor comparație să rezulte o interpretare înnoitoare (cu adevărat orientată către nucleul esențial al operei). În ambele situații, însă, rațiunea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]