1,798 matches
-
purtate de Franța revoluționară, exploatarea simpatiilor religioase și ideologice, precum și recrutarea din rândul străinilor a adepților religioși și ideologici deveniseră un redutabil instrument al războiului politic și militar. Conducătorul protestant care era capabil să convertească la religia sa populația supusă oponentului său catolic sau să exploateze în propriul său avantaj politic ori militar loialitatea religioasă a minorității protestante putea să câștige o bătălie, dacă nu chiar întreg războiul, fără să tragă nici un foc de armă. Era probabil ca adeptul ideilor Revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
este întotdeauna același: promovarea intereselor proprii prin alterarea concepțiilor adversarului. În acest sens, diplomația folosește forța de persuasiune a promisiunilor și a amenințărilor în vederea satisfacerii intereselor proprii sau împotriva intereselor adversarului; forța militară folosește efectul concret al violenței asupra capacității oponentului de a urmări anumite interese; iar propaganda folosește crearea și utilizarea de convingeri intelectuale, valori morale și preferințe afective pentru susținerea intereselor proprii. Întreaga politică externă este astfel o luptă pentru conștiințele oamenilor; dar propaganda este cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
scopul trebuie să fie eliminarea totală a mijloacelor de negociere. Astfel, o decizie luată sub presiunea armelor este unica judecată care contează, deoarece este singura care produce un învingător sau un învins; ea singură poate să modifice respectivele contexte ale oponenților, devenind stăpân pe situație, în timp ce celălalt se supune voinței adversarului 6. Războiul întregii populațiitc "Războiul întregii populații" Faptul că în noile vremuri de război masele de cetățeni se identifică în întregime cu războaiele în care sunt angajate statele lor e
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
avea posibilitatea să se redreseze, avea șansa să se pregătească pentru o nouă campanie în următorul sezon de luptă. Atunci războiul amintea de un meci de box în care pauzele de după fiecare rundă erau destul de lungi pentru a asigura revenirea oponentului mai slab, cu condiția să nu fi fost lăsat fără cunoștință. În aceste circumstanțe, a te gândi la cucerirea lumii ar fi fost prostie curată, deoarece munca depusă pentru cucerire într-un sezon de luptă ar fi trebuit, în mare
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
putea fi însă ridicată cu privire la strategia de contracarare: care este scopul ei militar? În cazul versiunii americane a strategiei, care ne este cea mai familiară, Statele Unite nu vor iniția un război nuclear prin tragerea primului foc. Ele vor aștepta până ce oponentul va trage prima rachetă, declanșând astfel războiul nuclear; doar atunci, Statele Unite vor ataca ținte militare, reprezentate nu doar de rampele de lansare a rachetelor, ci și de rachetele propriu-zise ale adversarului. Prima lovitură va face însă inutilă distincția dintre rampele
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
era tentat, ignorând complet principiile Noii Sfinte Alianțe, să declare război Turciei. Austria și Marea Britanie aveau rezerve, resimțite cu un secol înainte și aproape unul după, față de extinderea puterii Rusiei în Balcani, precum și față de avansul Rusiei către Mediterana. Astfel, Castlereagh, oponentul Noii Sfinte Alianțe, și cancelarul austriac Metternich, susținătorul înflăcărat al acesteia, și-au unit eforturile pentru a descuraja Rusia să ia măsuri active pentru susținerea insurgenților greci. Faptul că au folosit cu succes principiile Noii Sfinte Alianțe chiar împotriva creatorului
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
care dispun pentru a atinge obiectivele pe care le consideră vitale pentru ele. Dacă asemenea grupuri sociale controlează mijloacele violenței fizice, așa cum fac statele suverane în relațiile dintre ele, le vor folosi în două feluri. Fie vor exercita presiuni asupra oponenților, demonstrându-și superioritatea, fie le vor folosi pentru a elimina posibilitatea rivalilor de a recurge la violența fizică. În ambele cazuri, scopul violenței fizice este de a înfrânge voința oponentului de a rezista cererilor celeilalte tabere. Istoria societăților naționale arată
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
vor folosi în două feluri. Fie vor exercita presiuni asupra oponenților, demonstrându-și superioritatea, fie le vor folosi pentru a elimina posibilitatea rivalilor de a recurge la violența fizică. În ambele cazuri, scopul violenței fizice este de a înfrânge voința oponentului de a rezista cererilor celeilalte tabere. Istoria societăților naționale arată că nici un grup politic, religios, economic sau regional nu a fost capabil să reziste mult timp tentației de a-și susține cererile prin mijloace violente, dacă a considerat că o
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
naționale ale unui stat anume, pe de o parte, și obiectivele și operațiunile unei instituții internaționale funcționale, pe de altă parte. În asemenea conflicte, interesul național primează în fața obiectivului internațional. Astfel, este foarte important faptul că, dintre cei doi mari oponenți de pe scena actuală a politicii mondiale, unul, Uniunea Sovietică, care întotdeauna s-a temut de o intervenție externă și a fost vigilentă la integritatea sistemului său politic și economic, face parte numai din trei noi instituții specializate - Biroul Internațional al
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
occidental, votul nu a contribuit cu nimic la rezolvarea problemei coreene. Această problemă s-a soluționat pe câmpul de luptă și în cadrul negocierilor diplomatice dintre Est și Vest, nu în cadrul Adunării Generale. Motivul pentru care înfrângerea la vot a unui oponent în cadrul unui corp deliberativ internațional este inutilă și poate chiar dăunătoare, folosind doar ocazional la întărirea unui grup anume, trebuie căutat în diferența dintre natura societății internaționale și cea a societăților naționale. Atunci când Congresul Statelor Unite înfrânge prin vot o minoritate
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
atenția asupra problemei beneficiilor comparative, un subiect ignorat mai ales de comentatorii liberali sau neoliberali ai economiei mondiale”27. Această omisiune este revelată de presupusa ordine a preferințelor din dilema prizonierului: fiecare stat este preocupat de modul în care strategia oponentului său îi va afecta propriile câștiguri (absolute), dar nu de cât de mult câștigă una dintre tabere față de cealaltă. Cu alte cuvinte, fiecare dorește pur și simplu să facă cea mai bună afacere din punctul său de vedere și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
manevră de război. Desigur, victoria a demonstrat, încă o dată (și nu sunt sigur că lecția a pătruns în toată Lumea a Treia), inutilitatea unei confruntări directe între armata unui stat subdezvoltat și cea a Statelor Unite. Această simplă realitate îi determină pe oponenții noștri să se orienteze spre terorism sau, după cum consideră unii profesioniști din domeniu, către conflictul asimetric. Capitularea rapidă a ascuns însă unele erori și presupuneri greșite relativ importante. Pentagonul a prezis că ocupația va costa puțin și că populația irakiană
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a devenit o adevărată prioritate și orientările ei au devenit parte integrantă a politicii externe a Uniunii. În Germania aceste prefaceri de viziune au rămas "aproape neobservate". Iar dezbaterile interne au rămas "preponderent parohiale", ele purtându-se între adepții și oponenții energiei nucleare, sau a celei bazate pe resurse regenerabile. "Factorii noneconomici, cu deosebire cei geopolitici (cum ar fi stabilitatea politică a exportatorilor de petrol și gaz ori interesele și motivațiile lor), nu au figurat de aceea în analizele apolitice referitoare
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
românesc. Plecând de la literatura în acest domeniu, prezentăm câteva clasificări posibile. A. Clasificarea metodelor de învățământ după M. Ionescu , 2000 a. Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor: - metode de comunicare orală: - metode de comunicare orală expozitivă: - expunerea; - expunerea cu oponent; - povestirea; - descrierea; - explicația; - informarea; - prelegerea școlară; - prelegerea - dezbatere; - conferința - dezbatere; - cursul magistral; - metode de comunicare orală conversativă: - conversația; - discuția; - dezbaterea; - asaltul de idei; - colocviul; - metoda problematizării - metode de comunicare scrisă: - lectura (explicativă, dirijată); - activitatea cu manualul 34 - metode de comunicare
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
cunoștințe noi, pe cale orală, în structuri bine închegate, ceea ce garantează o eficiență sporită, prin transmiterea unui volum mare de informații într-o unitate de timp determinată (Ion Iordache, 2001). Variante ale expunerii sunt: povestirea, explicația, prelegerea, expunerea universitară, expunerea cu oponent (C. Cucoș, 2001). Prelegerea și dezbaterea Această metodă de instruire combină expunerea cu dezbaterea. Elevii dobândesc înainte de lecții informații în legătură cu tema ce se pune în discuție (un text din manual, o sinteză, o bibliografie), pregătindu-se pentru participarea la discuții
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
probleme de conștiință oamenilor bine intenționați, chestiunea sclaviei a fost cea care a divizat întreaga țară. Atât aboliționiștii, cât și proprietarii de sclavi invocau numele lui Dumnezeu pentru a-și susține cauza. Sudiștii afirmau că sclavia era îngăduită de Biblie; oponenții lor susțineau că era o monstruozitate. În Senat, dezbaterea a fost reluată de John Calhoun, unul din proprietarii de plantații lucrate cu ajutorul sclavilor din Carolina de Sud, și de Charles Sumner din Massachusetts, un stat liberal atât în trecut, cât
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
și mai multă ură în inimile vietnamezilor și ale celor cu instincte umanitare. Americanii își transformă chiar și prietenii în dușmani. Imaginea Americii nu va mai fi niciodată imaginea revoluției, libertății și democrației, ci imaginea violenței și a militarismului"38. Oponenții războiului au cooperat cu adepții mișcării pentru drepturile afro-americanilor. Ambele cauze erau promovate cu entuziasm, în biserici, în campusurile universitare și în stradă. Aceste mișcări au dat în curând naștere la altele: campanii pentru susținerea drepturilor femeilor, pentru protejarea mediului
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
neînarmați, omorând 900 de persoane. Alarmați în cele din urmă, americanii l-au asigurat pe șah că se bucură în continuare de sprijinul lor, îndemnându-l în același timp, în zadar însă, să adopte reforme menite să-i liniștească pe oponenții săi și să restabilească ordinea. Câțiva ani mai târziu, în timpul cursurilor pe care le țineam, am prezentat urmările pe care le pot avea divergențele din cadrul guvernului, exemplificându-le prin evenimentele care urmează. Principalii factori de decizie de la Casa Albă, Consiliul
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
minimă. În timpul unei conferințe cruciale, Stansfield Turner, directorul de atunci al agenției, a fost rugat să-și spună părerea în legătură cu protestele iranienilor împotriva șahului. Acesta a răspuns că nu are nici o opinie, întrucât șahul interzisese CIA-ului să vorbească cu oponenții politici ai regimului. Drept urmare, Khomeini nu a primit niciodată vreo ofertă din partea Statelor Unite, iar încercările consilierilor acestuia de a-i contacta pe oficialii americani s-au soldat cu un eșec40. Pentru principalii factori de decizie din guvernul american, insurgenții iranieni
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
în urmă un milion de refugiați care au încercat să părăsească țara cu ajutorul bărcilor și un munte de cranii. Un scenariu asemănător a avut loc și în Iran. Șahul era un lider crud și periculos, care își suprima cu brutalitate oponenții. Când a început să piardă controlul asupra puterii, activiștii pentru drepturile omului au acuzat administrația Carter de ipocrizie pentru sprijinul acordat în continuare acestuia. Înlăturarea de la putere a monarhului a fost primită cu bucurie de către mulți oameni, dar, judecând obiectiv
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
Numai în primii ani, au fost executați mii de oameni sub acuzația de disidență politică și "crime morale". Poliția secretă a șahului a fost înlocuită cu "gardienii credinței", care erau și mai nemiloși. Sute de mii de iranieni, inclusiv vechii oponenți ai șahului, au fost nevoiți să-l urmeze în exil. În ziua de azi, la mai bine de un sfert de secol de la revoluție, puterea din Iran este concentrată în continuare în mâinile uni mic grup de mollahi care nu
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
sesiza nevoia stringentă de a-l ajuta să aibă succes a sporit dilema lui Abbas. Mai mult decât atât, președintele palestinian se confrunta cu solicitări cărora nu le putea face față. Prins la mijloc, Abbas a avut numai de pierdut. Oponenții palestinieni l-au pus la stâlpul infamiei, acuzându-l că era candidatul favorit al Israelului și al Occidentului. Acest lucru nu l-a ajutat, totuși, să primească asistența necesară pentru a satisface nevoile elementare ale poporului palestinian. Pentru a câștiga
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
ar fi trebuit să fie o alegere simplă. Președintele ceruse tuturor țărilor să se opună Al Qaedei. Acum le cerea să se împotrivească grupării și în același timp să aprobe această viziune asupra puterii Statelor Unite. Puși în fața acestei alegeri, numeroși oponenți ai terorismului au ezitat să sprijine America. Ignorând sfatul lui Theodore Roosevelt de a evita declarațiile agresive, administrația Bush a început să distragă fără să vrea atenția lumii de la faptele din trecut ale teroriștilor, focalizând-o asupra posibilelor acțiuni ale
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
irakieni, din toate părțile țării, se implică pentru prima oară în mod deschis în activitatea politică, organizând și dezbătând tipul de societate pe care îl doresc pentru țara lor. Democrația este un mijloc puternic de a mobiliza speranța. Respectarea drepturilor oponenților politici poate fi privită însă ca un lucru riscant de cei care trăiesc în frică. Timp de câteva decenii, viața locuitorilor Irakului a fost dominată de teamă mai întâi din cauza lui Saddam Hussein, apoi din cauza diviziunilor și nesiguranței care i-
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
închisorile cu oameni ale căror idei erau considerate periculoase, provocatoare sau menite să incite la violență împotriva ordinii existente. Mai aproape de zilele noastre, tiranii din multe țări au folosit terorismul drept pretext pentru a-i reduce la tăcere atât pe oponenții violenți, cât și pe cei pașnici. Riscul din Europa de azi (precum și din Statele Unite) este acela că diferența dintre susținerea terorismului și criticarea măsurilor politice ar putea deveni neclară, transformând legea într-un mijloc de a pune capăt dezbaterilor legitime
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]