2,747 matches
-
care aceștia se găsesc la un moment dat, într-un cuvânt, de modul în care ei percep intensitatea celor trei forțe. De aceea afirmam ceva mai sus că tipologia lui Tannenbaum si Schmidt a prefigurat încă din anul 1958 lărgirea opticii de conceptualizare și interpretare a conducerii. • Cea mai cunoscută și răspândita tipologie bidimensională a stilurilor de conducere este cea elaborata de Robert R. Blake și Jane S. Mouton (1964). Cei doi autori, pornind de la premisa că în conducerea organizațiilor două
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
este predominanța dialogului dramatic, ca mod principal de expunere. Fragmentul citat este o succe siune de replici care alcătuiesc dialogul dramatic susținut de către două personaje: Samuel Beckett și Godot. 9. Replica personajului Godot are implicații multiple. În primul rând, exprimă optica spectatorului îndrăgostit de arta dramatică, pentru care ficțiunea este mai adevărată, mai profundă și mai seducătoare decât realitatea. Închiderea teatrului echivalează cu recăderea în mediocritatea și rutina existenței cotidiene. În al doilea rând, pornind de la semnificațiile pe care numele personajului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
mondială, de definire a agresorului și agresiunii, de dezarmare și, mai ales, instaurarea la putere în Germania a regimului hitlerist și a începerii, de către acesta, a revizuirii deschise a clauzelor Tratatului de la Versailles, au fost factori care au modificat radical optica Departamentului de Stat față de afacerile europene. România, aflată în blocul statelor antirevizioniste, a reținut tot mai des atenția diplomației americane. Îndeosebi, numele lui Titulescu, cel mai european dintre diplomații români, a fost vehiculat în corespondența politică americană și în presa
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
care se identifică a fi unul dintre cei mai mari teologi daco-romani. Se pare că și-a dorit tot timpul să-și ascundă personalitatea sa aureolată de genialitate și sfințenie, numindu-se „Exiguus”. Mai târziu, teologii moderni, nedisociindu-l de optica occidentală, au redat acest nume prin traduceri de tipul „cel Mic”, „cel Scund”. Pentru un teolog ortodox însetat de trăirea monahală cea mai înaltă, această denumire avea un sens duhovnicesc. Cu toate acestea, la Dionisie apare ca nume permanent, nu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
și cu unele adaptări, mai ales în mediul urban. În ansamblu, terminologia populară, fiind depășită ca utilitate practică, a devenit de domeniul istoric. Nu se poate minimaliza, totuși, rolul ei în trecut, ca și importanța ei în conturarea unei anumite optici care a supraviețuit. Este remarcabilă și bogăția și expresivitatea plastică cu care, într-o perioadă de criză medicală națională, a înlocuit, în măsura posibilului, limbajul științific. Ne amintim, în acest sens, afirmația filologului francez contemporan Henri Jacquier: "Puține limbi, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
considerată devine un fenomen medico-social, iar bolnavul mintal se înscrie în realitate prin capacitatea sau incapacitatea de adaptare socială. În acest context concepem psihiatria ca o disciplină medico-socială. Rezultă că rezolvarea cazurilor psihiatrice nu poate fi considerată decât prin aceeași optică medico-socială. Urgențele psihiatrice au constituit întotdeauna urgențe sociale; însăși menținerea și asigurarea existenței bolnavului psihic, ca și asigurarea supraviețuirii sale au fost o problemă nu numai medicală, dar, mai ales, socială. În evul mediu, în special, dependența bolnavului psihic de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
alienații erau primiți și la alte mănăstiri. O caracteristică remarcabilă a asistenței psihiatrice de mănăstire a fost rolul ei protector față de bolnav. Acesta constituie elementul cel mai evoluat al acțiunii, element care trebuie subliniat, deoarece, în ceea ce privește oficialitatea, aceasta avea o optică de natură a asigura protecția societății, considerând pe bolnavi, mai totdeauna, sub unghiul periculozității lor, potențial antisociale. Vom reveni asupra acestei chestiuni când vom expune capitolul jurisdicției cu privire la alienați și la organizarea de către stat a caselor de recluziune. Totuși, trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
organizări psihiatrice existau și erau excelente. Condițiile sociale însă au întârziat organizarea, amenajarea sau construirea unui spital psihiatric modern, de tipul celui preconizat de A. Fătu. Trebuie să recunoaștem lui A. Fătu nu numai un loc prioritar, ci și o optică de valoare psihiatrică. În adevăr, nu era nimic utopic în acest proiect, foarte modern, dar totodată realist. Ca și în alte lucrări ale sale, autorul dovedea același simț al progresului, dar și al moderației. Din referatul lui A. Fătu se
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
asupra bolnavului psihic, considerat, prin însăși boala sa, ca incurabil. Este o anticipare are o lumină nouă asupra bolnavilor, judecați în funcție de dinamica tulburărilor, tulburări care nu lasă totdeauna urmări inteligibile. Dintr-o optic predominant socială se trece astfel al o optică predominant medicală. A. Fătu insistă asupra internărilor, care, făcute din ospiciu la cerere, vor trebui să asigure nu numai protecția societății, ci în aceeași măsură protecția bolnavilor, în scopul evitării oricărui abuz. Astfel, pentru internările ex officio se prevede o
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
îi atribuia un rol deosebit de importat în tratamentul unor alienați. El critică, în lucrarea sa, pe doctorul A. Șuțu, profesor de psihiatrie la București, care era mai rezervat în această privință. (Vorbește chiar de "ignoranța" lui A. Șuțu.) Este remarcabilă optica sub care prezintă organizarea unor secții diferențiate, cum sunt acelea de "azile închise pentru incurabili" și "ospicii închise pentru pacienți curabili dar vătămători societății", în care vede niște instituții sanatoriale, cu o mișcare a bolnavilor dinamică și caracterizate prin activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
desprinsă de aceea culturală, în special din cadrul orientărilor social-politice de la Viața Românească și Contemporanul. În acest capitol ne vom referi în special la activitatea sa psihiatrică, domeniu în care se remarcă prin idei originale și căruia i-a imprimat o optică filozofică particulară. * S-a născut la Carbănești 92, județul Botoșani, în 1870, într-o familie de țărani săraci, cu șase copii. Condițiile materiale ale țăranilor localnici, din cele mai grele pe atunci, și ambianța de entuziasm față de ideile care animau
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
a dedicat studiului bolilor nervoase, atras de personalitatea profesorului Gh. Marinescu. Patologia neuropsihiatrică observată la Pantelimon a fost corelată de tânărul medic cu cele mai noi informații despre glandele cu secreție internă. Această preocupare i-a conturat de la începutul activității optica endocrinologică, optică prin care a interpretat, într-o foarte îndelungată carieră, patologia nervoasă. Studiile școlii conduse de C. I. Parhon au contribuit la determinarea endocrinologiei ca disciplină medicală. La sosirea la Iași, în 1912, C. I. Parhon era un savant
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
restrâns, doar la demențele organice). Etapa interpretării biochimice a luminat câmpul etiologic și a permis conturarea unor noi premize terapeutice, fiziologice. Sub aceste incidențe, psihiatria se apropie progresiv de biochimie. În cadrul procesului respectiv, una din căile cele mai moderne era optica endocrină. Enorma cantitate de fapte descoperită în cazuistica endocrină și psihiatrică, întărind, confirmând suportul materialului anatomic, dar și biochimic, a conturat o concepție medicală materialistă. Etapa istorică a coincis cu apariția altor concepții, a unor școli cu interpretări excesiv psihologizante
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
I. Botez 124, afirmă că "psihologia e de fapt un mare capitol al biologiei, iar studiul determinismului manifestărilor psihice, cu alte cuvinte adevărata lor cercetare științifică, nu se poate face în mod independent de acela al altor fenomene biologice". Această optică de interpretare a fenomenelor psihice, privite ca o consecință a biodinamicii chimice cerebrale, caracteristic pentru C. I. Parhon, care, ca medic și biolog, a gândit medical și biologic. El se întreabă, de exemplu: "Un fenomen psihic, o stare de conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
direcție, profesorul Ballif și-a afirmat de nenumărate ori concepția despre determinismul materialist al bolilor psihice. Potrivit acestei concepții, nici un simptom psihic nu poate fi înțeles fără o corespondență lezională, de durată sau numai efemeră. dar totdeauna existentă. Prin această optică a privit profesorul Ballif întreaga psihiatrie. La originile acestei concepții recunoaștem, în primul rând, ideile mai vechi ale Școlii de la Socola, conturate încă în epoca lui Brăescu și concretizate prin opera prof. C. I. Parhon. Contactul îndelungat cu fiziologia experimentală
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
această concepție materialistă. Ne explicăm deci viziunea biochimică și fiziologică cu care a abordat profesorul Ballif studiul bolilor psihice, lucru care rezultă din întreaga sa activitate științifică. Într-o vreme când psihiatria a fost agitată de unele curente excesiv de psihologizante, optica profesorului Ballif a rămas medicală, biologică. Trebuie subliniat însă că în cadrul Școlii de la Socola nu s-a negat niciodată importanța factorului psihologic; dimpotrivă, s-a conferit fenomenului psihologic un înțeles mai larg, mai științific, prin corelarea lui cu substratul biochimic
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
social decât oricare alta, era una în care aptitudinile și capacitățile sale s-ar putea dovedi utile.52a A sperat, în același timp, că se va simți mai bine în mijlocul unor oameni simpli, pe care tindea să-i privească prin optica idealizantă pe care i-au transmis-o unele povestiri ale lui Tolstoi. Poate că modul cum gândea pe atunci Wittgenstein va putea fi mai bine înțeles de cel care citește o istorisire cum este Părintele Serghei. Aici este vorba despre
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Wittgenstein. Ceea ce distinge gândirea lui Wittgenstein de cea a profesionistului tipic al filozofiei, îndeosebi din țările de limbă engleză, este însă ceva mai fundamental. Opoziția privește chiar obiectivele urmărite prin cercetarea filozofică, modul cum este practicată această cercetare. Într-o optică larg răspândită, o contribuție importantă în filozofie care nu-și găsește expresia în teze și argumente nu poate fi nici măcar gândită. Tendința de a citi texte filozofice căutând în ele în primul rând poziții teoretice pare să fie spontană și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
conține teze și argumente într-o stare embrionară. Acestea pot servi drept puncte de plecare și de sprijin pentru cercetări sistematice. Cu referire la observațiile lui Wittgenstein asupra „urmării unei reguli“, din paragrafele 138-242 ale Cercetărilor, Marie McGinn caracterizează această optică într-un mod sugestiv: „Discuția aici este tot atât de complexă și de evazivă ca și oricare alta din Cercetări și există o tentație enormă de a presupune că remarcile lui Wittgenstein, așa cum sunt formulate ele, nu dezvăluie în mod clar gândurile
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de semne lingvistice (cuvinte) alcătuind un mesaj cu un început și un sfîrșit. De obicei, discursul desemnează în știința actuală orice enunț superior frazei, considerat din perspectiva regulilor de înlănțuire a elementelor în frază. De aceea, perspectiva analizei discursului depășește optica prin care fraza este privită ca unitatea lingvistică de sine stătătoare cea mai extinsă. La unii lingviști (precum Gustave Guillaume) discursul este conceput ca avînd un rol analog vorbirii din concepția lui Saussure. Totuși, se poate preciza că, dacă vorbirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
diferențierii lor. 5. Necesitatea cunoașterii grupului școlar Adesea, În practica pedagogică, la Întrebarea "ce Înseamnă a cunoaște clasa de elevi" se obțin răspunsuri de genul -a cunoaște colectivul echivalează cu a cunoaște personalitatea membrilor săi. Asemenea opinii evidențiază prezența unei optici deformate În legătură cu grupul de elevi, considerat drept o simplă reuniune de indivizi, trecându-se cu superficialitate peste ceea ce grupul are caracteristic și rezultă din conviețuirea diferitelor personalități - sintalitatea. Clasa școlară nu este o simplă Însumare a unor particularități și manifestări
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
și o colaborare la nivelul profesorilor, creând o mișcare pedagogică de tip cooperativ, devenită internațională și reunind profesori și cercetători din numeroase țări ale lumii. Concluzionând, pedagogia cooperativă constituie o parte esențială a concepției lui Célestin Freinet În a cărui optică viața cooperativă a școlii permite atât integrarea individualității elevului cât și perfecționarea societății. c Conceptia lui Jena Peterson Jena Peterson renunță la clasa tradițională, Înlocuind-o cu "comunitatea de copii"; aceștia sunt grupați pe sexe, vârste și valori intelectuale diferite
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
române, ergonomia este definită ca "știință care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă". Ursula Șchiopu (coordonator În Dicționar de psihologie, Editura Babel, Bucerești, 1997, p.270, precizează că ergonomia este un domeniu multidisciplinar, tratat uneori Într-o optică prea Îngustă, alteori prea largă.În literatura de specialitate sunt utilizați termeni ca: "e. proiectivă" (cuprinde studii multidisciplinare privind proiectarea diferitelor mașini și procede tehnologice; "e. corectivă" (cuprinde studii necesare amliorării utilajelor și tehnologiilor existente; "e. de teren"; "e. de
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
Pe scurt, poezia propune meta-logisme; în demersurile sale integratoare, orice deviere poate instaura un adevăr care, neconcordant cu experiența pragmatică, încântă. "Poezia considera Goethe e mai adevărată decât adevărul..." (Convorbiri cu Eckermann). Limbaj identic la Novalis: "Poezia e realul absolut". Optică analoagă la Pierre Emmanuel: "Poezie, rațiune ardentă" (titlu de eseu, 1949). Adept al idealismului magic, în optica romanticului Novalis (continuând idealismul lui Fichte) poetul e un voyant și un exorcizor, iar poezia: Una și Totul (Jurnal intim). Idealizant, esoteric este
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu experiența pragmatică, încântă. "Poezia considera Goethe e mai adevărată decât adevărul..." (Convorbiri cu Eckermann). Limbaj identic la Novalis: "Poezia e realul absolut". Optică analoagă la Pierre Emmanuel: "Poezie, rațiune ardentă" (titlu de eseu, 1949). Adept al idealismului magic, în optica romanticului Novalis (continuând idealismul lui Fichte) poetul e un voyant și un exorcizor, iar poezia: Una și Totul (Jurnal intim). Idealizant, esoteric este și Eminescu, un Eminescu senin suprapus cotidianului, un mitograf până la delir, care, proiectându-se în sublimul "unei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]