1,583 matches
-
pentru un marginal. Autorii tineri erau din ce în ce mai greu publicați. Textele apăreau cu foarte mari întîrzieri. între marginalizare forțată și marginalitate asumată ar putea exista o sinonimie. Bodiu proclamă mult prea răspicat (deși enumeră toate nuanțele pomenite aici) subversiunea politică a optzeciștilor. Cel puțin acum, lucrurile nu se mai văd așa de clar. Pe cît de răspicat era protestul (și sînt, slavă domnului, multe texte care să-l confirme), pe atît de problematic era impactul acelor proteste. "Politica" optzecistă poate fi văzută
Poezia optzecistă în stil academic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15797_a_17122]
-
subversiunea politică a optzeciștilor. Cel puțin acum, lucrurile nu se mai văd așa de clar. Pe cît de răspicat era protestul (și sînt, slavă domnului, multe texte care să-l confirme), pe atît de problematic era impactul acelor proteste. "Politica" optzecistă poate fi văzută în linii mult mai profunde, deci mai puțin "politice". Interesant este conceptul de "solidaritate". Se formase, tocmai din neputința de a comunica cumva oficial, prin cărți, o întreagă societate subterană. Solidaritatea era singurul mod de comunicare literară
Poezia optzecistă în stil academic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15797_a_17122]
-
fără stabilirea exactă a contextului. "Teoria" poate intra și într-un joc al complexului "maturizării" scriitorului opzecist. "Teoria" este mai mult o emblemă de castă, ea furniza un argou acelei societăți subterane de care vorbeam. Multe dintre "textele teoretice" ale optzeciștilor eșuează repede în manifest, în program. Două lucruri foarte diferite. Și o discuție amplă, pe care Bodiu o "sare" în virtutea unui "de la sine înțeles". Revenind la tonul "doctoral", deranjant pentru cititor este principiul extrem-academic "lasă citatele să vorbească". Andrei Bodiu
Poezia optzecistă în stil academic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15797_a_17122]
-
citatului. Parafraza academică poate deveni un obstacol serios chiar pentru vocea autorului. Iar cînd se abuzează de ea, vocea criticului devine indistinctă. Cum spuneam, Bodiu poate fi "ghicit" din sumarul cărții - acolo se vede, în primul rînd, o opțiune. "Caragialismul" optzeciștilor este iarăși o problemă foarte bine circumscrisă, dar nediscutată (altfel spus, indiscutabilă). Cel puțin o nuanță se impune. Șaizeciștii se întorceau la Maiorescu, optzeciștii spun că se întorc la Caragiale. Este un gest polemic, dar poate și un mimetism tineresc
Poezia optzecistă în stil academic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15797_a_17122]
-
Bodiu poate fi "ghicit" din sumarul cărții - acolo se vede, în primul rînd, o opțiune. "Caragialismul" optzeciștilor este iarăși o problemă foarte bine circumscrisă, dar nediscutată (altfel spus, indiscutabilă). Cel puțin o nuanță se impune. Șaizeciștii se întorceau la Maiorescu, optzeciștii spun că se întorc la Caragiale. Este un gest polemic, dar poate și un mimetism tineresc. Să fie Caragiale "mai" actual decît Maiorescu? Nu se poate pune problema așa. Și nici nu se poate judeca întoarcerea la real a generației
Poezia optzecistă în stil academic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15797_a_17122]
-
Stelaru, Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Mihail Crama, Tudor George, Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Constantin Abăluță, Sorin Mărculescu, prozatorii Alexandru George, Radu Petrescu și alți câțiva - a căror biografie și a căror operă nu au nimic de-a face cu comunismul. Optzeciștii au și ei o decență exemplară în a nu se lăsa contaminați de comunism în nici un fel. Nu dau decât câteva exemple: Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Gabriel Chifu, Ioan Groșan, Nichita Danilov, Liviu Antonesei, Ion Mureșan
Antologia demnității scriitorului român by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8166_a_9491]
-
Ț. este că a fost lăsat pe dinafara canonului literar și se canonește acum să "recupereze"; văzînd că n-are șanse cu criticii șaizeciști, bănuiți a fi făcut canonul actual fără oniricul numărul unu, D.Ț. se pune bine cu optzeciștii (după ce i-a scărmănat), în speranța că ei, cel puțin, nu-l vor uita, cînd le va veni vremea să schimbe canonul. Atîta milogeală îi aduce aminte Cronicarului de o vorbă spusă la supărare de regretabilul E. Barbu, cînd cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16219_a_17544]
-
experiențele lirice din Grădina lui Ion și Casa Teslarului, adică, scria Canonul Sfîntului Pahomie de Gledin, mărturisind „o experiență poetica și duhovniceasca fără egal”; episodul, datorat „îngerului păzitor”, îl învăța smerenia pe poetul laureat al istoriilor literare de azi - un „optzecist întîrziat”, cum își spune - și îi dezvăluie limită, momentul cînd „se nimicește” că Autor, dispare în text, se pierde: „Odată va trebui să aștern pe hîrtie întreaga experiență legată de acest Canon. Am trăit o plăcere cinica sadica (și dumnezeiasca
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
a bibliotecilor Biblionet . Mai multe lucrări vechi și greu de găsit, precum și periodicele locale au fost scanate și postate on-line pe un „raft electronic” . Cărțile similare în limba maghiară sunt găzduite de Biblioteca Electronică Maghiară din Budapesta. În 2006 poetul optzecist Viorel Mureșan a obținut titlul cel mai mare "haijin" (autor ce scrie "haiku", specie japoneză de poezie cu structură fixă) din țară. Alte personalități: pictorul clujean Radu Șerban, poetul Marcel Lucaciu, istoricul Doru E. Goron, traducătoarea Simone Györfi, politologul Iosif
Jibou () [Corola-website/Science/297052_a_298381]
-
ea a înlocuit forma și construcția precedentă cu același sens - (pe) de-a moaca. Aceasta din urmă circulă de cel puțin o jumătate de secol; o descoperim în literatură, de la proza cu tematică muncitorească a anilor '50 și pînă la optzeciști: ,Bani? - ți-i dau eu, n-avea frică. Nu mi-o dai pe de-a moaca" (Nicuță Tănase, 1957); , Poți să plătești...? întreabă mecanicul. Doar nu crezi că-i de-a moaca" ( G. Cușnarencu, 1988). Trecerea de la moaca la moca
Moca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11053_a_12378]
-
se atribuie un statut și o funcție precisă în aparatul culturii, de cîte ori știe să spună despre sine ce este și cum este, puterea literaturii a devenit ca și inexistentă, iar influența ei nesemnificativă". După cum o apreciere a producției optzeciste i se înfățișează criticului drept un fenomen inconvertibil la o formulă ori la o ștanțare metodologică: "E drept, pot fi puse în evidență trăsăturile acestui mod de a scrie, pot fi inventariate motive, toposuri predilecte, poate fi circumscrisă o anume
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]
-
eludat, dar și foarte dificil de cuprins în concepte critice". De unde ajungem la constatarea unei disipări a frontului generaționist în funcție de individulalitățile ce-l compun, fiecare cu amprenta sa în unicat: " Am putea spune chiar că există atîtea optzecisme cît scriitori optzeciști există". O altă deschidere predilectă a lui Iulian Boldea e cea către figura umană care se găsește implicată în operă, ca o chezășie a autenticității morale a acesteia, act notarial prin care Creația dovedește calificarea creaturii auctoriale. La Alexandru Paleologu
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]
-
mai putin, aici, daca Aurel Dumitrașcu avea sau nu dreptate sfătuindu-l pe Adrian Ălui Gheorghe să nu mai publice în reviste obscure, să nu se alieze cu "factori de răspundere", să crediteze mai mult poezia unor colegi de generație "optzecista" și să nici nu se gândească la Academia "Ștefan Gheorghiu". Bineînțeles că avea dreptate. Dar important e că scriitorul care se îngrijește de posteritatea celuilalt nu a ezitat să tipărească toate aceste texte, trecându-le din sfera privată în cea
Doi poeți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7593_a_8918]
-
mai slabă, cu tot conservatorismul ideologic comunist, decît este acum rezistență opiniei publice față de scriitorii generației '80. Această, în pofida faptului că saizecistii aveau la data respectivă în jur de 30 de ani, cu 10-15 ani mai puțin decît au astăzi optzeciștii. Împrejurarea trebuie să ne dea de gîndit. Motivele acceptării sau ale refuzului sînt multiple: unul, sigur, este acela ca scriitorii nu mai sînt, în anii '90, persoane publice la fel de cunoscute cum erau în anii '60 sau '70. Nici macar toți profesorii
Pretul cărtii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17459_a_18784]
-
de micromonografii, însoțite de antologii de texte. Controversele pot începe de la pretenția colecției de a configura un canon, de a propune schimbări în ierarhia valorilor actuale, poate că mai ales în sensul detronării unor șaizeciști, ambiția dintotdeauna a celor mai mulți dintre optzeciștii ofensivi. Nu știu ca Al. Mușina sau Al. Cistelecan să fi dat undeva o motivație a proiectului și nici nu cred că era absolut necesar. Ne ajung cele 30 de cărți din colecția „Canon” pentru a înțelege intențiile și pentru
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
tabloul general. Riscul și orgoliul canonului de la „Aula” abia de la această limită se văd, când trec încoace spre prezentul imediat. Sunt incluși astfel în canon dintre șaptezeciști: Emil Brumaru (de Rodica Ilie) și Virgil Mazilescu (de Ion Buzera), iar dintre optzeciști: Ștefan Agopian (de Ruxandra Ivăncescu), Mircea Cărtărescu (de Andrei Bodiu), Gheorghe Crăciun (de Mihaela Ursa), Ioan Groșan (de Nicoleta Cliveț), Mircea Nedelciu (de Al. Th. Ionescu), la care se adaugă și un nouăzecist: Cristian Popescu (de Horea Poenar). Sper că
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
Horea Poenar). Sper că am radiografiat corect întregul tablou și se poate discuta în perfectă cunoștință de cauză, cu toate cărțile pe masă. Nenorocirea este că s-a lansat construcția canonului tocmai cu aceștia din urmă, adică scriitorii șaptezeciști și optzeciști menționați. Pe deasupra, cei care propun canonizarea sunt și ei critici foarte tineri (cu o singură excepție), chiar debutanți. Unele dintre aceste micromonografii par un fel de lucrări de licență mai răsărite, dar nu vreau să intru acum în analiza detaliată
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
o operă, care să se apropie de instalarea temeinică (nu neapărat definitivă, căci asta se întâmplă foarte rar, ca de pildă cu Eminescu și Caragiale) în conștiința publică. Nu e aici în discuție valoarea în devenire a scriitorilor șaptezeciști sau optzeciști, ci doar aspectul de neterminat al propriei opere ce uneori nu a trecut departe de premise, fără îndoială dintre cele mai promițătoare și mai creditabile pe termen lung, nu imediat. Pe de altă parte, postmodernismul căruia îi aparțin aceste valori
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
la critica de întâmpinare va scrie rânduri foarte calde, astăzi uitate, punând astfel sub semnul relativității marota conflictului intergeneraționist. Puțini cronicari de meserie s-au arătat în epocă atât de receptivi față de noua formulă. Se pot număra pe degete poeții optzeciști de prim rang pe care Constanța Buzea să nu-i fi comentat. Marele nedreptățit al acestei panorame pare să fie Alexandru Mușina. Din motive, așa-zicând, de destin. Volumul său de debut, Strada Castelului 104, a apărut în anul 1984
Debutul și urmarea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3482_a_4807]
-
au, de aceea, un caracter reparatoriu. Volumul încheie o etapă (antedecembristă) și promite, în surdină, o alta. Reeditată acum la Tracus Arte (o editură care de câțiva ani încoace și-a asumat un lăudabil program de restituție a fenomenului poetic optzecist), Lucrurile pe care le-am văzut (1979- 1986) e o carte din mai multe puncte de vedere specială. M-aș opri asupra unui singur aspect: în măsura în care ea reprezintă o antologie (căci, într-un fel, este și asta), ea antologhează, în
Debutul și urmarea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3482_a_4807]
-
literaturii? Mai putem, atunci, disocia cu seninătate metodologică între etic și estetic, văzând în Poezie (cu majusculă) o hermină pe care murdăriile din jur n-o pot atinge? Versurile Marianei Marin răspund, scurt și net: nu. Întreaga creație a poetei "optzeciste", așa cum se expune în antologia Zestrea de aur, formulează un protest coerent, de o uimitoare limpezime morală, și modulează liric o atitudine reflexiv-combativă. Un război de o sută de ani, volumul de debut, este (în pofida titlului cu o simbolistică belicoasă
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
poeților germani din Aktionsgruppe Banat. (Fără ei, Semnul, Punct oferă indicii clare pentru această filiație.) Grupul activ la începutul deceniului opt și care a dat scriitori ca Rolf Bossert, Richard Wagner, William Totok, Herta Müller i-a oferit remarcabilei autoare "optzeciste" modelul unei implicări reale, în și prin poezie, dincolo de bariera protectoare a evazionismului estetic și a textualismului postmodernist. , inervat de ticăloșiile și mizeriile livrate ca hrană spirituală, scandalizat de dispersia Răului și alcătuit pe un întreg portativ al protestului, este
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
de provincie, prea partizană în negativismul ei sau identificarea tentațiilor ruralului la câțiva citadini pursânge din anii '70) fără nici un alt comentariu. Încercarea lui Romulus Bucur de duce proiectul lui Mircea Martin un pas mai în față, incluzând adică gruparea optzecistă, e destul de neconcludentă. Realmente puternic în poezie (după cum o dovedește din plin o recentă antologie de la Aula), Bucur e însă destul de anemic în subiectivismul critic pe care-l exersează aici. Lucid până la vibrația frazei, Andrei Terian pledează în apărarea unei
Atlas de comparatistică urbană by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6966_a_8291]
-
comunist, în anul 1990, e drept, cu un volum al cărui titlu este mai mult decât elocvent, Poeme vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste (Editura Semenicul, Reșița). În memoria mea - probabil și a altora - el figurează ca un poet optzecist cât se poate de reprezentativ, perfect sincron cu întreaga evoluție a fenomenului. O explicație posibilă a acestui sentiment de prezență plenară a liricii lui Ion Chichere în capitolul dedicat poeziei deceniului nouă din istoria literaturii române ar putea fi legată
Poeme din anticamera morții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8655_a_9980]
-
linie de demarcație transparentă și permeabilă. Pe teren românesc în schimb, concilierea dintre poetici atât de divergente e un câștig periculos. Tulbură apele netede ale lirismului triumfător în '60, clatină cazematele ancorate în real pe care și le-au edificat optzeciștii, acordă nesperate privilegii unor direcții marginale ale unor figuri dominante (să ne gândim numai la dimensiunea politică a poeziei lui Mircea Ivănescu sau la profunzimile ivite din jocurile parodic-virgiliene puse în pagini și-n grupaje de Mircea Cărtărescu). Ce i
Pornind de la prefață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8722_a_10047]