1,170 matches
-
privind durata timpului de lucru, salariile, prețutile și calitarea mărfurilor. O dată cu secolul al XI-lea, când osașele au început să se mărească, micii negustori plecau la sate pentru a schimba produsele meșteșugărești și a cumpăra lână, hrană și lemnele necesare orășenilor. Puțin câte puțin, negustorii au căpătat o poziție tot mai importantă în orașe. Ei furnizau materia primă, fixând comenzile și prețul produselor. Pe măsură ce drumurile au devenit mai sigure și au fost inventate noi mijloace de circulație a banilor, activitatea negustorilor
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
Hills se regrupează pentru a încerca să-l ucidă pe Takuma. Takuma și Hotaru sunt răpiți, iar cei din oraș hotărăsc să-i ucidă pe amândoi. Inspectorul în cauză vine să-i salveze, însă va fi trimis în Iad de către orășeni. Convinsă de faptul că el este de vină pentru dispariția fratelui ei, Hotaru va apela la Fata Iadului pentru a-l trimite în Iad. Este condus în Iad, însă Ai va manifesta milă față de acesta (experimentând același lucru) și pentru
Jigoku Shoujo () [Corola-website/Science/311926_a_313255]
-
aceasta nu-și recunoaște cei trei asistenți și cei 400 de ani ce au trecut încep să-și pună amprenta asupra corpului ei, fiind rănită și sângerând. A făcut tot ce a fost posibil să-l salveze pe Takuma, însă orășenii o vor bate cu lopeți până când aceasta va muri. După ce moare, se va transforma într-o ploaie de petale de cireș, iar cei trei asistenți împreună cu Kikuri sunt afectați de dispariția acesteia. Cu toate că Ai a dispărut, o tânără care contactase
Jigoku Shoujo () [Corola-website/Science/311926_a_313255]
-
în biserică, ținând de o parte și de cealaltă un băiețel, îmbrăcat într-o cămeșoaică țărănească, albă.“ Vasile Drăguț, ultimul născut, pe lângă un destin hărăzit, avea să fie, pentru părinți, singurul băiat ajuns la deplină maturitate. Toți frații mamei sunt orășeni, mici meseriași, unul singur (Ștefan Horvat/Herescu) absolvește Academia de Comerț și lucrează în regim bancar. Sora cea mai mare a fost "Constanța Drăguț" (căsătorită Mihăilă), n. 1913, Pitești, care a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București
Vasile Drăguț () [Corola-website/Science/311411_a_312740]
-
iunie-iulie 1245), a predicat cruciada și a așteptat un răspuns. Frederic al II-lea, însă, a manifestat o rezistență dârză față de proiect și odată cu el întreaga partidă antipapală foarte numeroasă, mai ales în Italia, cu putere de influență în mase. Orășenii din Ratisbona, credincioși și ei împăratului, au mers până acolo încât au declarat un lucru nemaiauzit: că va fi pedepsit cu moartea oricine se va face cruciat. Anglia s-a opus ridicării impozitului de cruciadă, iar regele Norvegiei, Haakon al
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
maquisiului, marea majoritate a luptătorilor o forma bărbații tineri. În rândul maquisului din Bourgogne, de exemplu, 90% din maquisarzi erau bărbați tineri necăsătoriți, în general cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani.. Membrii Rezistenței interne erau în special orășeni. Fiecarei mișcări de rezistență îi era caracteristică o anumită categorie de persoane. Astfel, „Organisation civile et militaire” gupa în special oameni de vârsta a doua, de cele mai multe ori persoane cu funcții de conducere din zona privată sau a administrației publice
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
care călătoreau mult), dar și numeroși proprietari de magazine, (care erau folosiți pe post de „cutii poștale”). Astfel, printre cei 600 de agenți ai rețelei Manipule, 20% erau femei iar jumate erau sub 30 de ani. cei mai mulți dintre ei erau orășeni, 50% erau muncitori calificați sau tehnicieni din diferite ramuri industriale, iar 25% erau funcționari de grad inferior, iar restul erau studenți, militari sau persoane cu ocupații liberale. 13% erau veterani ai primului război mondial, 36% luptaseră și în al doilea
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
mare impact l-a avut conceptul de "popular culture" (mai scurt, "pop culture"), care introduce un concurent puternic pentru cultura savantă. Creațiile sale împrumută unele trăsături ale folclorului (în cazul muzicii, vezi și aici), dar autorii sunt, cel mai adesea, orășeni; prin urmare, nivelul de educație școlară este unul mai ridicat, cei mai mulți dintre reprezentații noii culturi fiind cel puțin semidocți. După probarea succesului noii mișcări, "pop culture" a scos la lumină și alte laturi decât pe aceea dezinteresată, fiind o strategie
Muzică pop () [Corola-website/Science/310294_a_311623]
-
le primiseră de la Mihai Viteazul și Matei Basarab. Ei nu s-au resemnat însă și au început un lung proces, împotrivindu-se, în același timp, astfel încât boierul nu a reușit să stăpânească efectiv târgul. În 1781, deși o parte a orășenilor, urmașii celor „"ce se trag din neamul roșiilor, călărașilor și cămărașilor celor vechi"”, s-au desolidarizat de ceilalți, cerându-și separat drepturile, ploieștenii au reușit să determine judecarea procesului și au câștigat o victorie parțială. Prin actul pe care îl
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
boierului și acesta capătă chiar dreptul să-și ridice case în oraș, în perioada următoare începând să-și strângă și să-și aducă materialele. Muruz nu s-a resemnat însă și, la schimbarea domnitorului, profitând de faptul că, în 1781, orășenilor li se luaseră vechile hrisoave în schimbul cărții date de Ipsilanti, s-a adresat lui Nicolae Caradja (1782-1783). Comisia divanului însărcinată cu cercetarea l-a părtinit pe Muruz - acum mare vornic - și domnitorul, prin hrisoavele din 1782, a dat acestuia „unind
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
stăpânească nedeosebite", stabilind obligațiile în muncă ale locuitorilor, posibilitățile de a le converti în bani, interzicând producerea și vânzarea vinului și rachiului și stipulând alte obligații de clăcășie de care urmau să fie scutite numai neamurile de roșii și călărași. Orășenii continuând să se împotrivească, Muruz a cerut și a obținut o nouă întărire de la Mihai Suțu (1783), odată cu porunca dată ispravnicilor de a pune în aplicare cartea domnească. Se pare că acum boierul a putut să se instaleze mai temeinic
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Suțu (1783), odată cu porunca dată ispravnicilor de a pune în aplicare cartea domnească. Se pare că acum boierul a putut să se instaleze mai temeinic în stăpânirea orașului și chiar, terminându-și casele, să se așeze aici. La schimbarea domniei, orășenii „"au venit cu mulțime de norod"” în fața lui vodă, „"cerând slobozenia lor după privilegiul ce au avut"”, iar Nicolae Mavrogheni a eliberat orașul în condițiile hrisovului din 1781. De astădată boierul nu a respectat hotărârea, uneltind pe lângă divan, iar după
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
austriece și apoi domnitorilor Mihai Șuțu (1791 - 1793) și Alexandru Moruzi (1793 - 1796) au rămas zadarnice, stăpânirea boierească asupra orașului consolidându-se. Încurajați de moartea lui Ianache Muruz, ca și de revenirea pe tron a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797), orășenii au redeschis procesul și l-au câștigat, domnitorul, consecvent cu hotărârea lui din 1791, redând printr-un nou hrisov libertatea orașului. Victoria a fost însă de scurtă durată. După schimbarea domniei, băneasa văduva Elena Muruz și fiica ei Ralu, măritată
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Costache Caradja (fiul lui Nicolae Caradja), s-au adresat lui Constantin Hangerli (1797 - 1799) care, printr-un hrisov din 12 octombrie 1798, dădea din nou orașul Muruzeștilor, poruncind postelnicului ca, odată cu punerea în posesie a acestora, să ia de la mâna orășenilor și copia ultimului hrisov al lui Ipsilanti. Muruzoaia și ai ei au păstrat orașul și sub domnia lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801), Mihai Șuțu (1801 - 1802) și Alexandru Șuțu (iunie - septembrie 1802), căpătând noi întăriri. Descurajarea orășenilor a trecut repede
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
ia de la mâna orășenilor și copia ultimului hrisov al lui Ipsilanti. Muruzoaia și ai ei au păstrat orașul și sub domnia lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801), Mihai Șuțu (1801 - 1802) și Alexandru Șuțu (iunie - septembrie 1802), căpătând noi întăriri. Descurajarea orășenilor a trecut repede, mai ales când între Muruzoaia și ginerele ei, Costache Caradja, au început certuri pentru stăpânirea casei din Ploiești. Jalba pe care au adresat-o lui Constantin Ipsilanti nu a fost însă rezolvată favorabil. Văzând că nu li
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
ei, Costache Caradja, au început certuri pentru stăpânirea casei din Ploiești. Jalba pe care au adresat-o lui Constantin Ipsilanti nu a fost însă rezolvată favorabil. Văzând că nu li se face dreptate, sătui de procese, exasperați de Costache Caradja, orășenii s-au răsculat în 1807. Strângându-se cu mic, cu mare, au tăbărât asupra curților, le-au cucerit, au alungat slujitorii și au dărâmat din temelii casele Muruzeștilor. Ploieștenii au redeschis și procesul, sub regimul ocupației rusești, înarmați cu o
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
au mai supus însă, ci au început să se organizeze, având în frunte pe Hagi Dumitru Grecu, Gheorghe Simigiul și Stance Cavaful. Cu toate că se poruncește arestarea acestora și se amenință cu intervenția polcovnicului Berdeaev, în iulie 1809 împotrivirea devine generală, orășenii refuzând în masă să mai dea dijmă, să presteze clacă, trecând din nou la vânzarea vinului și a rachiului, trimițând și o jalbă la Iași, guvernatorului rus. La cererea disperată a lui Costache Caradja, în august 1809, împreună cu mumbașirul Efstratie
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
a rachiului, trimițând și o jalbă la Iași, guvernatorului rus. La cererea disperată a lui Costache Caradja, în august 1809, împreună cu mumbașirul Efstratie, sînt trimiși un ofițer și câțiva soldați imperiali, care au trecut la pecetluirea buților și la pedepsirea orășenilor. Dar aceștia erau acum prea hotărâți și prea puternici pentru a se mai lăsa intimidați; unii dintre ei s-au făcut „sudiți” (supuși) englezi sau francezi, pentru a beneficia de protecția consulilor respectivi, ceilalți s-au adresat cu noi jalbe
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
același timp, au încălcat în masă poruncile Divanului, la începutul anului 1810 rupând pecețile puse pe buți și reîncepând vânzarea băuturilor. Autoritățile au încercat să aresteze pe Marin Brutarul și pe alți capi ai răzvrătiților, dar un mare număr de orășeni a sărit să-i apere, fiind prins numai Ion Bărbierul, care umbla pe ulițe îndemnând pe concetățeni să nu mai plătească avaet. La o nouă încercare a ispravnicilor de a pune mâna pe ațâțători, orășenii i-au bătut și alungat
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
dar un mare număr de orășeni a sărit să-i apere, fiind prins numai Ion Bărbierul, care umbla pe ulițe îndemnând pe concetățeni să nu mai plătească avaet. La o nouă încercare a ispravnicilor de a pune mâna pe ațâțători, orășenii i-au bătut și alungat pe slujitorii acestora, apoi s-au strâns la isprăvnicie, au izgonit paznicii, au spart porțile pușcăriei și au eliberat pe cei închiși. Ei au cerut să le fie predat Costache Caradja, el fiind cauza tuturor
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
lui Mavrogheni, sfătuindu-i să se întoarcă acasă și să lase numai o delegație. Cei rămași (serdarul Barbu Danescu, polcovnicul Dinu Majeru, etc.) au angajat un avocat și au asistat la toate dezbaterile procesului, dar sentința nu a fost favorabilă. Orășenii nu mai erau însă de mult dispuși să se supună, așa încât au rămas în fapt liberi, neținând seama nici de această sentință și nici de porunca din l martie 1819 a ultimului fanariot, Alexandru Șuțu. Ultima încercare pe care au
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
revoluției. Vechile tradiții de luptă, noile idei democratice, conștiința națională tot mai puternică pregătiseră pe ploieșteni pentru revoluție. Chiar în ziua de 11 iunie 1848, în Ploiești se citeau circulara Ministerului din Lăuntru, semnată de Nicolae Golescu, și textul proclamației, orășenii trecând în masă de partea revoluției. La 15 iunie 1848, o deputație numeroasă de ploieșteni, cu steagul tricolor, însoțită de preoți și protopop, în frunte cu sfatul orășenesc, s-a prezentat Guvernului Provizoriu. La cuvântările entuziaste ale acestora a răspuns
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
trupă, cvartiruri pentru ofițeri, manutanță etc. Deși, în general, bunurile rechiziționate sau stricate au fost plătite, pentru ploieșteni prezența trupelor ruse a însemnat un sacrificiu greu. În schimb, s-a remarcat, chiar de către comandanții imperiali, alături de atitudinea prietenoasă, ospitalieră, a orășenilor, demnitatea de care aceștia au dat dovadă, demnitate ce caracteriza un popor independent, conștient de însemnătatea a ceea ce dobândise. Timp de 19 zile (25 mai — 13 iunie), orașul a devenit un veritabil centru internațional, atrăgând atenția întregii Europe. Alături de țarul
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
noi oportunități pentru artiști. Curțile nobiliare și castelele au devenit locuri de o grandoare din ce în ce mai mare, în vreme ce orașe ca Parisul, Praga, Londra, orașele Italiei și ale Țărilor de Jos prosperau. Își doreau picturi nu doar aristocrația și clericii, ci și orășenii prosperi, și acesta în primul rând din motive de evlavie. În același timp, din ce în ce mai mulți oameni au devenit culți, cititori de carte, creând o cerere din ce în ce mai mare de publicații laice (non-religioase). Cele mai reușite dintre acestea erau realizări somptuoase închinate
Pictura medievală () [Corola-website/Science/309165_a_310494]
-
Șirvanului lovind garnizoanele timuride a ocupat o mare parte din Azerbaidjan, Karabah și Gandja. În primăvara anului 1406 la Tebriz începe o revoltă antitimuridă sub conducerea tamgaciului (șef al colectorilor de impozite) Ahi Qassab ("ahi" este membru al frăției meșteșugarilor orășeni, iar "qassab" înseamnă "casap, măcelar") și Ibrahim I intra în capitala istorică a țarii. Tabrizul însemna cheia Azerbaidjanului și sfârșitul dominației timuride. Dar, unirea Azerbaidjanului nu s-a realizat și Ibrahim I sub presiunea sultanului gelairid Ahmad, care deja obținuse
Ibrahim I de Șirvan () [Corola-website/Science/309214_a_310543]