1,783 matches
-
mai spre Apus, un alt popor intră în istoria lumii, urmând să intre și în cea a medicinei, victorios ca nimeni altul. De unde venea această lume inteligentă a Helladei care se pregătea să dea geniali constructori, sculptori, înțelepți, scriitori, savanți, oratori, șefi militari și pe cel mai mare medic al antichității? Mister, legende, ipoteze. Dintre toate acestea una pare mai credibilă, susținând prezența lor continuă pe țărmul asiatic al cetăților Ephes, Pergam, Halicarnas, Milet, Cnidos ca și în insulele Mării Egee. Antropologia
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și realizator al civilizației la zenit, încât secolul său i-a preluat numele. A fost un secol solar, cu școli de gândire acromatică, inițiatică, școli de arte, școli tehnologice patronate de zei, școli de științe conduse de matematicieni, astronomi, moraliști, oratori, școli literare, medicale, sportive. Idei și fapte, cu principii ghid: kalokagathia = frumos, bine, adevăr; Gnothi seauton = cunoaște-te pe tine însuți, principiu înscris pe frontispiciul templului lui Apollo, în Delfi și preluat de Socrate și inițiați. În medicină două scoli
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
genul dramatic, declamația caracterizează teatrul din momentul în care literatura este fixată prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă cer o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin scris, iar romanul este destinat să fie citit, și nu recitat precum epopeea la origini. De aceea, arta actorului a fost mult timp comparată cu cea a oratorului, căci amândouă cer o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs analoge celor ale oratorului. Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte analize
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o performanță orală, așa cum a fost asimilată retorica oratorului cu cea folosită de autorul dramatic în cuvintele pe care le încredințează personajelor sale. Într-adevăr, chiar din Antichitate, i se atribuie actorului o poziție și un discurs analoge celor ale oratorului. Tratatele de artă oratorică cuprind adesea scurte analize ale dialogului din teatru și din jocul actorului. Quintilian, în Instituția oratoriei, lucrare latină scrisă în jurul anului 93 d.H., destinată formării talentului oratoric, își împrumută exemplele în mai multe rânduri din arta
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sentimente fictive, ce nu vom face noi, care trebuie să gândim ce gândește acuzatul, pentru a putea fi emoționați ca și clientul nostru?" (Institution oratoire, Livre 6, Les Belles Lettres, 1977). Această asimilare a statutului de comediant cu cel de orator, încă foarte vie în epoca clasică 6, va dura în Europa până în secolul al XIX-lea. Marmontel, în Elemente de literatură (Eléments de littérature), în articolul "Elocință poetică" ("Eloquence poétique"), va scrie: "Poezia nu este decât elocință în întreaga ei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spună prin ce diferă elocința lui Burrhus care îi vorbește lui Nero, în tragedia lui Racine, și cea a lui Cicero care îi vorbește lui Cezar, în perorația în apărarea lui Ligarius (...). Elocința poetului nu este decât neasemuita elocință a oratorului, aplicată unor subiecte interesante, fecunde, sublime; și diversele genuri de elocință pe care retorii le-au evidențiat, deliberativul, demonstrativul, judiciarul, sunt de resortul artei poetice, ca și arta oratorică; dar poeții au grijă să aleagă pentru discuție mari cauze, pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Este, spune Aristotel, facultatea de a zice ceea ce implică situația și ceea ce convine; acesta și este, în discursuri, obiectul artei politice sau retorice; căci vechii poeți își puneau personajele să vorbească în calitate de cetățeni, cei moderni îi fac să vorbească în calitate de oratori" (cap. 6). Gândirea este deci actul de limbaj, în sensul cel mai puternic al termenului, pentru că în teatru limbajul este act. Ea caracterizează personajul în aceeași măsură ca și "caracterul". Dacă Aristotel, în Poetica, se mulțumește să o definească pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât și la nivelul figurilor de stil, se înțeleg de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar există această diferență în privința asta între poetul dramatic și orator, scrie el, și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la sine. Orice "honnête homme 11" le stăpânește. Totuși, el este cel dintâi care subliniază specificul teoriei teatrale ce diferă de cea a oratorului din punct de vedere al enunțului: "dar există această diferență în privința asta între poetul dramatic și orator, scrie el, și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o ascundă cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și anume că acesta își poate etala arta și să o facă remarcabilă în deplină libertate, iar celălalt trebuie să o ascundă cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească nu sunt oratori." De aceea autorul dramatic, ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
roaba încărcată cu aur22. Autor angajat, Louis-Sébastien Mercier este și mai ambițios în proiectul său decât Diderot. El vrea să zugrăvească, sub toate formele ei, mizeria socială, încă niciodată adusă pe scenă. "Îmi voi spune că poetul este interpretul nenorocirilor, oratorul public al celor oprimați; că menirea lui este de a aduce jelaniile la urechile cele mândre care, oricât de lipsite de milă ar fi, vor auzi tunetul adevărului, vor fi uluite și mișcate de acest lucru; căci chiar și cel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități. Anterior, în tratatele de elocință care se prezintă ca niște culegeri în care sunt repertoriate un număr oarecare de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată fascinație. 2.4.1. Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât foarte puține lucruri despre cheironomia anticilor, adică ansamblul de reguli pe care anticii le trasaseră pentru mișcările mâinii. Însă știm că au dus limbajul mâinilor până la o perfecțiune despre care este imposibil să ne facem vreo idee în funcție de ceea ce oratorii noștri știu să facă în acest domeniu. Se pare că nu am păstrat din întregul limbaj de acest gen decât un strigăt nearticulat, vreau să spun capacitatea de a gesticula, fără să știm să dăm acestei gesticulări o semnificație exactă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
artificial, a gestului spontan și inimitabil prin stereotipie și automatism. Nuanțându-și punctul de vedere, Bergson precizează:,,Este comic orice incident care ne atrage atenția asupra fizicului unei persoane atunci când de fapt, este vorba de aspectul moral"8. Strănutul unui orator este rizibil pentru că ne coboară brusc de pe culmile sublimului în banalitate, din sfera sufletului în cea a trupului. Prin astfel de exemplificări și prin explicitarea comicului prin analogie cu un resort care se comprimă și se destinde asemenea "diavolului cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al lui Dandanache, în numeroasele interferențe și repetiții, în caracterele rizibile, destule elemente prin care concepția sa despre râs se susține. Saltul neașteptat dintr-o sferă a spiritului într-una materială rizibilă, exemplificată de Bergson prin plastica imagine a unui orator care strănută, trimite cu gândul, de pildă, la ipostaza comică a Prezidentului, capul revoluției ploieștene evocată cu disimulată nostalgie în schița Boborul!:" La 6, în Piața unirii plină de popor tocmai pe locul unde se ridică astăzi mândră statua Libertății
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cucoana, Popa, Avocatul din Articolul 214. Similar va proceda Eugen Ionescu în antipiesele sale în care distribuie roluri unor personaje ca El și Ea (Delir în doi), Domnul și Doamna (O fată de măritat), Profesorul, Eleva, Servitoarea (Lecția), Bătrânul, Bătrâna, Oratorul (Scaunele) etc. Chiar atunci când nominalizează, Eugen Ionescu subliniază înserierea personajelor, apelativele fiind aproape întotdeauna însoțite de anumite precizări care sugerează multiplicarea elementului uman printr-un proces de reificare: Roberte I, Roberte II, Roberte-mama, Roberte-tata, Jaques-fiul, Jaques-mama, Bartholomeus I, Bartholomeus II
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
transfer al aluziilor intertextuale survine în finalul scenetei argheziene, când irelevanța întregii conversații, dată de inutilitatea solicitării (Clientul e orb), trimite atât la furia funcționarului din Petițiune, agasat fără scop de cetățeanul buimac și însetat, cât și la perplexitatea în fața oratorului mut, încercată de "prezențele absente" din Scaunele. Iată de ce piesa Neguțătorul de ochelari, apărută în volum abia în 1968, dar scrisă deja în 1928, apare drept "verigă lipsă" nu între Urmuz și Eugen Ionescu, așa cum nota Nicolae Manolescu 72, întrucât
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
când mă făcusem mai mărișor: „-Vezi portretele Regelui și Reginei țării noastre, pe atunci erau numai prinți... le-am luat când a venit în casa noastră, la Fălciu, Conu‟ Mihalache<footnote Kogalniceanu, Mihail, (1917-1891 ), om politic, istoric, scriitor, ziarist și orator. A înființat și condus numeroase reviste literare-istorice. A fost prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României și ministrul afacerilor externe (1857-1878). footnote>, era înainte de război, pe la 1875. Umblau prin județe... De la noi s-au dus la Dinu
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
agățându-se de gâtul acestuia, pe când toți se întorceau să-i privească. — Ai auzit cum se pronunță la Roma limba latină? îl întrebă mai apoi Zaleucos, fără milă. Într-adevăr, latina vorbită de acei patricieni culți, de acei magistrați și oratori era foarte diferită de limba pe care o auzise pe străzile castrului; multe expresii, citatele neașteptate din niște poeți sublimi erau de neînțeles pentru Gajus. În schimb, Zaleucos se bucura când toți se arătau uimiți de eleganța spontană cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
răcoare, dar, în mod absurd, el transpira. — La douăzeci de ani, Augustus a înțeles că din cauza urii multor senatori nu avea să ajungă la putere. Astfel, în timp ce armata lui se îndrepta spre Roma, s-a gândit că cel mai bun orator pe care îl putea trimite în Senatus era centurionul Cornelius - râse. Iar Cornelius, în picioare în mijlocul Curiei, când a văzut că senatorii nu se hotărau să voteze, și-a aruncat pe umăr sagum-ul. Sagum, un vechi cuvânt celtic, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
uman. Ieși din Roma pe Via Appia și, după ce călări mult timp la lumina torțelor, fără să schimbe caii și fără să-și tragă răsuflarea, pe când noaptea se așternea peste câmpie, se închise în îndrăgita vilă de pe malul lacului Nemorensis. Oratorii În timp ce optimates discutau cuprinși de panică, Valerius Asiaticus tăcea. În acele clipe, fu singurul care găsi puterea de a trece în revistă acea zi îngrozitoare. Se înfioră închipuindu-și ce s-ar fi întâmplat dacă asemenea documente ar fi căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care Euthymius, Imhotep și Manlius le construiseră, așa cum promiseseră. Coloanele fuseseră ridicate. Plăcile aurite se aflau pe mal. Burnița însă, și șantierul era închis; muncitorii își pregăteau masa de prânz în barăci. În ciuda ploii, o delegație de senatori, aleși dintre oratorii cei mai convingători, urcă până la vilă, se prezentă la poarta păzită de gărzile germanice și află cu ușurare că Împăratul accepta să-i primească. Cu o ușurare la fel de mare primise și el vestea sosirii senatorilor. I-au explicat că domnia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au preluat ștafeta. Zadarnic am tăgădui-o: prezentul ne mână din urmă; nici eu nu-s Meng Tzi, dar nici numărul ascultătorilor săi, mulți și cumpătați, nu-l depășește aievea pe cel al harnicelor furnici care subminează lumea. Nu-s orator: poliloghia Îmi va fi scurtă ca a piticului; n-am nici un instrument cu cinci coarde: pelteaua Îmi va fi tulbure și fadă. Chiar dacă ați Încerca pe trupul meu cele mai rafinate instrumente de tortură din tezaurul acestui palat versabil, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un compte rendu Întocmit de mine, numai nervi, mușchi și oase, puhavelor metafore ale clientului meu. Domnul Shu T’ung și-a recăpătat glasul și a continuat molcom: Copiosul coleg al domniei voastre glăsuiește cu tot atâta elocință ca și oratorul care se fudulește cu dublul său șir de dinți din aur. Reînnod șirul Îndrăcit al istorisirii, ca să vă fac cunoscută o uriașă platitudine: așijderea soarelui, care vede tot și se ascunde În spatele propriei sale străluciri, Tai An Își continua, loial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]