2,327 matches
-
mulți boieri, îl asasinnează. Mai credibilă este însă „Cronica anonimă bulgară” , contemporană evenimentului, care afirmă că voievodul ar fi murit pe 23 septembrie 1386 asasinat când era într-o campanie militară îndreptată împotriva țarului Bulgariei de răsărit Șișman, ajutat de otomani, în timp ce îl sprijinea pe unchiul său, Sracimir, țarul bulgar de la Vidin.
Dan I () [Corola-website/Science/298643_a_299972]
-
enumerate mai sus, își arată filiația ("[...] sfânt răposatul părintele meu, Mircea voievod [...]"). Domniile scurte sunt caracterizate prin lupte frecvente și violente cu vărul sau Dan al II-lea, în intervalul dintre acestea găsindu-și adăpost și sprijin peste Dunăre la otomani unde, de câte ori avea prilejul, revenea cu trupe noi în încercarea de a-și relua tronul. Ultima menționare a sa este din primăvara lui 1427, când Dan al II-lea revine cu armată din Transilvania reluând tronul și, probabil, ucigându-l
Radu Praznaglava () [Corola-website/Science/298641_a_299970]
-
multe cruciade minore inițiate de diferiți regi sau aristocrați. Astfel, avusese loc o cruciadă împotriva Tunisiei în 1390 și în epocă era în continuă desfășurare cruciada nordică de-a lungul coastei baltice. După victoria din bătălia de la Kosovo din 1389, otomanii cuceriseră cea mai mare parte a Balcanilor, reducând teritoriul Imperiului Bizantin la regiunea din imedita vecinătate a orașului Constantinopol, care avea să fie cucerit în cele din urmă în 1453. În 1393, țarul bulgar Ivan Șișman pierduse cetatea Nicopole - capitala
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
parte a Balcanilor, reducând teritoriul Imperiului Bizantin la regiunea din imedita vecinătate a orașului Constantinopol, care avea să fie cucerit în cele din urmă în 1453. În 1393, țarul bulgar Ivan Șișman pierduse cetatea Nicopole - capitala sa temporară - în mâinile otomanilor, iar fratele lui, Ivan Stratismir, mai stăpânea încă Vidinul, dar statutul său politic era acela de vasal al turcilor. Frontiera dintre islam și creștinism se mutase încet spre nord spre Ungaria și Țara Românească. Regatul Ungariei era acum direct amenințată
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
asemenea cu un corp de oaste la expediția cruciată. La fel ca și în cazul Ungariei, Țara Românească se afla în acel moment la granița dintre creștinism și islamism. Mircea cel Bătrân și soldații săi erau familiarizați deja cu stratagemele otomanilor, muntenii reușind să-l înfrângă pe sultanul Baiazid I în bătăliile de pe râul Argeș, de la Rovine și în cele pentru controlul Țării Cărvunei (1395). Johann Schiltberger, un cruciat bavarez luat prizonier de turci la Nicopole, a descris în memoriile sale
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
cu ei mașini de asediu pentru a cuceri cetatea. Cruciații au rămas în zonă, așteptând forțele otomane trimise pentru despresurarea Nicopolelui. Sultanul Baiazid I era ocupat de asedierea Constantinopolului, dar și-a mobilizat armatele și a mărșăluit spre Nicopole. Aliatul otomanilor, despotul Stefan Lazarević al Serbiei, s-a alăturat pe drum suzeranului său și, pe 24 septembrie, cei aproximativ 104 000 de soldați ai sultanului au ajuns în fața Nicopolelui. Este foarte probabil ca efectivele celor două armate să fi fost mai
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10 000 de oameni. Francezii au atacat și cavaleria turcă și au avut din nou succes, ucigând cam 5000 de turci. Deși nu erau călare, cavalerii francezi au pornit urmărirea otomanilor care fugeau pe deal. În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosiți au descoperit grosul armatelor otomane, care așteptau să contraatace. În faza următoare a luptei, francezii au fost înfrânți clar. Amiralul Franței Jean de Vienne a
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
cel Bătrân a preluat inițiativa și a organizat împreună cu ungurii o campanie antiotomană. O dată cu restabilirea conducerii centralizate în Imperiul Otoman, ofensiva lor în Europa a fost reluată. Ungurii și polonezii au fost înfrânți în 1444 la Varna, iar în 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, iar în 1460 întreaga Moree, punând astfel capăt rezistenței grecilor în Balcani. În fața șirului de victorii otomane, occidentul nu a mai opus o altă mișcare de amploarea cruciadelor până în timpul Renașterii.
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
în Țara Românească“, București, 1965, p.209-210), din județul Buzău, zonă unde de altfel își are toate moșiile și unde clădește în 1532 o mănăstire. Ori acel pretendent Radu (Dragomir), cel ce a ridicat steagul revoltei împotriva Craioveștilor și al otomanilor, ucis de la ordinul lui Mehmed beg tocmai din Muntenia Mare era de moșie. În plus, în două acte emise în cancelaria sa, apar menționați „[...]Radu voievod Preabunul, fiul lui Vlad voievod Călugărul[...]“ fără a preciza, așa cum ar fi normal, că
Vlad Vintilă () [Corola-website/Science/298719_a_300048]
-
fapt fără precedent în istoria țării. Dintre ei, se remarcă marele cărturar Constantin Cantacuzino, care și-a pus amprenta asupra politicii externe a statului în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Scurta domnie a lui Ștefan Cantacuzino, curmată în anul 1716 de otomani, a fost ultima domnie pământeană înaintea instaurării domniilor fanariote în principatele române. De-a lungul istoriei multiseculare a familiei, membrii ei au ctitorit zeci de lăcașuri de cult, printre ele Mănăstirea Sinaia, Mănăstirea Colțea și Mănăstirea Cotroceni. Primul posibil membru
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
aceștia sunt strămoșii Cantacuzinilor menționați sporadic mai târziu în insulele arhipelagului grecesc. Căderea Constantinopolului a adus anarhia în sânul statelor creștine din Peninsula Balcani și din Anatolia. O parte a formațiunilor statale grecești au continuat lupta, altele au recunoscut suveranitatea otomanilor. În Albania, pe fondul luptei armate a lui Skanderbeg se produce o răscoală a populației albaneze din Peloponez condusă de "Manuel Cantacuzino" unul din fiii lui George și nepot de fiu al lui Dimitrie, despotul Moreei. Aceștia preiau o parte
Familia Cantacuzino () [Corola-website/Science/299617_a_300946]
-
satului Cecen-aul, prima așezare cecenă întâlnită de ruși. În limba cecenă, numele abreviat este Нохчийн-чoь sau Noxçiyn-çöi. "Articole principale: Istoria Ceceniei, Primul Război Cecen, Al Doilea Război Cecen" Cecenia a avut foarte puțin contact direct cu lumea externă până când Imperiile Otoman și Rus au început să-și dispute zona la sfârșitul secolului 16. La începutul secolului 18 au avut loc primele ciocniri militare cu rușii, care au degenerat într-un război cvasi-permanent, soldat cu multe atrocități, pană când în 1862 Imperiul
Cecenia () [Corola-website/Science/299730_a_301059]
-
23 de milioane de șerbi din 1861. Politica sa era protejarea religiei ortodoxe din Europa de Est împotriva islamului otoman. Implicarea Rusiei în primul Război Mondial a început în 1914, de partea Franței, Marii Britanii, și Serbiei, împotriva imperiilor German, Austro-Ungar și celui Otoman. Rusia a fost o monarhie absolutistă până la revoluția din 1905, după aceea devenind monarhie constituțională. Imperiul a decăzut în timpul revoluției din 1917, din cauza eșecurilor făcute în timpul primului Război Mondial. La sfârșitul secolului al XIX-lea, suprafața imperiului era de aproximativ
Imperiul Rus () [Corola-website/Science/299140_a_300469]
-
a lungul secolelor. Unul dintre primele personaje românești prezente în anecdote este Păcală. Numele lui este derivat de la verbul „a păcăli” și, ținând cont că etimologia cuvântului este necunoscută, se presupune că el face parte din umorul specific românesc. Influența otomanilor a adus în cultura românească noi personaje și situații. Un urmaș binecunoscut al lumii fanariote este personajul Nastratin Hogea, creat de Anton Pann. Din vremea lui Caragiale dateaza apariția personajului mucalit Mitică și așa numitele miticisme. Odată cu venirea evreilor așkenazi
Umor românesc () [Corola-website/Science/299221_a_300550]
-
un singur turn și apoi construcția a fost dezvoltată în scop de refugiu sau punct de observație de către Vlad Țepeș, adăugîndu-i-se turnuri, ziduri și dependințe. a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fiind construită ca post de fortăreață contra otomanilor. Cetatea este menționată într-un document emis de regele ungur Ladislau al V-lea Postumul în 1500. [Greșeală; Ladislau a murit in 1457. E numit "Postumul" pentru că s-a născut după moartea tatălui său, nu pentru emiterea postumă de documente
Cetatea Poenari () [Corola-website/Science/299794_a_301123]
-
(1258-1326) (otomană: عثمان بن أرطغل; variante ale numelui: Otman, Othman, Otoman) s-a născut în 1258 și a moștenit titlul de bei („guvernator”, în limba turcă "bey") de la tatăl său, Ertuğrul (Ertogrul) care la rândul său moștenise titlul de tatăl său (Suleyman Șah). a devenit în 1281 conducătorul statului Söğüt. Înființarea
Osman I () [Corola-website/Science/299804_a_301133]
-
de a stăvili acțiunile regatului Poloniei de a își întinde hotarele dincolo de Nistru, domnitorul a devenit de fapt un exponent al luptei antiotomane. Continuator al politicii lui Mihai Viteazul se gândi să încheie alianțe cu creștinii și să lupte împotriva otomanilor, iar mai apoi să unifice Țările Române. Pentru început, încheie alianță cu Polonia, semnând tratat cu hatmanul Żółkiewski la Hotin, prin care au hotărât să scuture țara de sub jugul turcesc. Aflându-se de cele întâmplate la Iași, sultanul acționează energic
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
lovit comerțul spaniol și puterea habsburgică. În 1536 regele Francisc I al Franței s-a aliat cu Suleiman împotriva lui Carol. În timp ce Francisc a fost convins să semneze tratatul de pace din 1538, el s-a aliat din nou cu otomanii în 1542 într-o alianță franco-otomană. În 1543 Carol s-a aliat cu Henric al VIII-lea al Angliei și a forțat Franța să semneze Tratatul de la Crépy. Mai târziu, în 1547, Carol a semnat un umilitor tratat cu otomanii
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
otomanii în 1542 într-o alianță franco-otomană. În 1543 Carol s-a aliat cu Henric al VIII-lea al Angliei și a forțat Franța să semneze Tratatul de la Crépy. Mai târziu, în 1547, Carol a semnat un umilitor tratat cu otomanii pentru a obține unele răgazuri pentru cheltuielile uriașe ale războiului lor, în care el era privit ca echivalentul marelui vizir al Imperiului Otoman - Ibrahim Pașa în acel moment - și se făcea referire la el numai ca rege al Spaniei deoarece
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
păstrat scris în limba română. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească. " din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Begner" (Hans Benkner) a fost redactată probabil în 29 - 30 iunie 1521 la "Dlăgopole" (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menționată data
Scrisoarea lui Neacșu () [Corola-website/Science/298821_a_300150]
-
-lea. Între cruciată și Imperiul mongol" a lui Șerban Papacostea. Aceste tentative sunt legate de ceea ce se va întâmpla în secolele al XVII-les - al XVIII-lea. Atunci Papalitatea, recâștigând prin Austria autoritate asupra unor teritorii pierdute anterior prin extinderea Imperiului Otoman și Reformă va încerca să își refacă prezența în zonă prin convertirea ortodocșilor. Întrucât însă secolele de prigoană dovediseră rezistența acestora la tentativele directe de convertire, s-a apelat la o altă formă de atragere, numită unire. Se oferea, prin
Biserici greco-catolice () [Corola-website/Science/298840_a_300169]
-
ocupat din nou orașul în abia în 1229 (fără ajutor de la templieri), dar numai pentru scurt timp. În 1244, musulmanii au reocupat orașul, care nu a mai fost controlat vreodată de creștini până în 1917, când britanicii l-au luat de la otomani. Templierii au fost obligați să își mute cartierul general în alte orașe din nord, cum ar fi portul Acra, pe care l-au deținut secolul următor. A fost însă până la urmă pierdut în 1291, urmat de ultimele lor fortărețe de pe
Ordinul Templierilor () [Corola-website/Science/298894_a_300223]
-
luat cu el ostatici copii ai familiilor nobile din Șopron, orașul a deschis porțile armatelor lui Ladislau al IV-lea la sosirea acestora. Regele a recompensat orașul ridicându-l la rangul de oraș liber regesc. În timpul ocupației otomane a Ungariei, otomanii au ajuns la oraș în 1529, însă nu l-au ocupat. Multă lume din regiunea ocupată și-a găsit refugiul la Șopron, fapt ce i-a crescut importantă. Poporul din Șopron nu a sprijinit revoltă lui Francisc Rákóczi al II
Sopron () [Corola-website/Science/297724_a_299053]
-
fost cruțați, au trebuit sa plateasca impozite considerabile. După victoria trupelor imperiale austriece asupra trupelor otomane, locuitorii din Șopron au oferit omagii împăratului de la Viena și au primit iertare de la acesta. Astfel Șopron nu a fost pedepsit pentru colaborare cu otomanii. După Primul Război Mondial urma să devină capitala provinciei austriece Burgenland. Guvernul Ungariei a obținut o înțelegere în urma căreia a fost organizată o consultare populară pentru stabilirea statului căruia să-i aparțină regiunea Șopron. Referendumul a avut loc în decembrie
Sopron () [Corola-website/Science/297724_a_299053]
-
fie cea mai cunoscută lucrare a lui. Byron a avut succes cu prima poemul Pelerinajul lui Childe Harold din 1812, urmat de patru "povești turcești", toate sub forma unor poeme lungi, începând cu "Ghiaurul" din 1813, despre Europa ocupată de otomani. Între timp, Scott efectiv a inventat [[roman istoric|romanul istoric]], începând în 1814 cu romanul Waverley, plasat în anul 1745 despre revoltele iacobiților, care a fost un succes enorm și foarte profitabil, urmat de peste 20 de romane noi scrise de
Romantism () [Corola-website/Science/297855_a_299184]