1,143 matches
-
Într-o clipită îmi pare că-l aud ca prin vis: Pentru sute de ani, pe Valea Marei întâmplările nu s-au deosebit, dar continentul era supus schimbărilor și deschis oamenilor îndrăzneți. De aceea Mihai n-a plecat cu un pâlc de pedestrași să se lupte pentru alții ci singur, fiind mai deosebit. Ordinea lumii mari nu putea fi atacată oricum și al a intrat călugăr într-o mănăstire dominicană. Continentul e supus și acum schimbărilor - sună totuși replica contabilului-șef
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
erau, pe de altă parte, singurele pe o rază de aproape o sută de kilometri, Adoras devenise „destinația blestemată“ atât pentru trupele coloniale, mai întâi, cât și pentru cele autohtone, în prezent, și între mormintele ce se întindeau la marginea pâlcului de palmieri, nouă se datorau „morții naturale“, și șase sinuciderii celor ce nu suportaseră ideea de a supraviețui într-un asemenea iad. Când un tribunal șovăia dacă să condamne un acuzat la moarte, la închisoare pe viață sau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se întoarse, meditativ, spre cea mai mare dintre barăci. Căpitanul Kaleb-el-Fasi dormea întotdeauna până când soarele începea să încingă acoperișul căsuței sale, ceea ce se petrecea pe la ceasurile nouă ale dimineții, deși ordonase să fie construită în partea cea mai deasă a pâlcului de palmieri, atât de cufundată în umbră, încât deseori se trezea speriat de zgomotul curmalelor ce cădeau pe acoperișul metalic. La ora aceea își spunea rugăciunile la doi metri de poartă și, apoi, se arunca în adăpătoarea puțului cel mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care încă nu reușise să se obișnuiască și care tot îi mai producea diaree, în ciuda anilor scurși. Apoi, când soarele căzu vertical, ca firul de plumb, atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deșert, căci în timpul celor patru ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
iar femeia continua să țipe „Zu Hülfe! Zu Hülfe!“ Cineva spuse „Die Polizei“ și doi polițiști veniră În goana mare din susul străzii, cu tocurile revolverelor zăngănind. Și apoi totul deveni iarăși ca de obicei, cu excepția faptului că un mic pâlc de oameni fără treabă se adună la intrarea În clădire. Cei doi jucători de șah se Întoarseră la piesele lor. Șoferul de taximetru apăsă butonul demarorului și, pentru că frigul Îi afectase deja motorul, ieși afară să dea la manivelă. Josef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
De ce nu stai acolo? Oamenii spun că-i cel mai bun hotel. — Mă rog... Înțelegi, al nostru e destul de bun și-mi place Kalebgian. Mă face Întotdeauna să mă simt bine. — Totuși lumea de calitate... Pe scenă dansa acum un pâlc de fete În șorturi. Purtau caschete de feroviar și aveau niște fluiere atârnate de gât, dar la publicul turcesc, care nu era obișnuit cu feroviari Îmbrăcați În șorturi, semnificația se pierdea. Cred că sunt englezoaice, spuse Myatt și se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
carul cu fân, al hoților, cărora, banii acelei nunți, le-au scăpat printre degete, ca o mână de cenușă, spulberată de un viscol. Săriți, mă omoară! Se revărsau zorile. Dimineața se vestea a fi reconfortantă. Potrivit de răcăroasă, revigorantă, pentru pâlcurile de oameni, de ambele sexe, tineri și mai în etate, care tocmai spărseseră petrecerea la care luaseră parte, în calitate de participanți la inaugurarea noului edificiu de cultură, din partea nordică a orașului, față în față cu frumosul parc public și cu primele
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
de ani de cînd Își dezvelește aici la marginea orașului trupul nerușinat și sfidător, milioane de ani de cînd se macină absent și răbdător În rădăcinile unui oraș prefăcîndu-i arborii și iarba, câmpurile de rapiță, lintița mătăsoasă de pe buza bălților, pîlcurile de ciulini și măcieșul feciorelnic În blocuri de piatră și beton, În pereți ermetic Închiși, sterilizați, albi, albi, după chipul și asemănarea sa. O moarte care se Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
parcă ar număra. Coada se Întinde pînă dincolo de bufetul Alba. Se strecoară Încet din rînd și o pornește cu pași clătinați spre betonieră. Șirul mai rămîne cîteva clipe neclintit, apoi oamenii Încep să se desprindă Întîi cîte unul, apoi În pîlcuri, merg tăcuți, cu capul În jos, se opresc după cîțiva pași, mai privesc În urmă, așteptînd parcă să-i cheme cineva Înapoi. „În vremea aceea era În tot pămîntul o singură limbă și un singur grai la toți. Purcezînd de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici Marceline de Navarre, nici regina Egiptului, nu sînt nici poetessă, nici lesbiană, nici... sînt o femeie obișnuită. Lasă-mă În mizeria normalității mele! Se Întoarse brusc și o luă la fugă printre clădirile vechi la intrarea cărora se Înghesuiau pîlcurile de bolnavi pentru masa de seară. El rămase pe loc. Fața lui exprima o infinită tristețe. — Ai uitat tot, Marceline, tot. Anna nu-l mai auzea. Înainta pe aleea principală Îndreptîndu-se spre ieșire. Mergea mecanic cu ochii În jos ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
blondă și că țși afară e atîta soare și ce veselă eram) Mă Învîrtesc fără rost prin curtea betonierei. Nimeni nu-mi spune nimic. Nu Îndrăznesc să Întreb. Caut o urmă, un semn. Pe poarta mare intră și ies basculante, pîlcuri de muncitori fumează, Își povestesc, Își dau coate, fac cu ochiu, unii beau cafea din căni de tablă, stau pe vine sau pe cîte-un bolovan. I-aruncă, băi, un ochi, vezi n-a mai venit șefu? Unu tuciuriu se zgîiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-se sub forma unei armături care menține, pe dedesubt, cupola aflată deasupra apei. Iar forma aceasta, poate deloc Întâmplător, ținând cont de materialele componente, este chiar cea a unui sân . Da, cu țâmburușul său țanțoș din vârf (de fapt, un pâlc de arbuști crescut acolo nu se știe cum) și fiind ușor lăsată Într-o parte din cauza vânturilor și a ploilor, pare chiar un sân uriaș și translucid care stă, desperecheat și un pic bleg, la plajă. Ca urmare, insula plutitoare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Fiarei, Q.e.d.), Însă acesta a trecut neobservat din pricina lipsei de interes a publicului. O grupare paraecologistă invadează Tit Island, cu intenția de-a o arunca În aer, dar invitații lui Hugh Hefner, care tocmai sorbeau cocktailuri la umbra pâlcului de arbuști, luptă eroic În apărarea colțișorului de rai. În timpul Încleștării, Hef Își pierde cordonul de la halat, iar câteva fotomodele, fecioria. Când bătălia părea pierdută, iar fitilurile de dinamită sfârâiau deja, Bruce Willis și toți cei care filmau la pelicula
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
toată noaptea plouase, în iarba reavănă a găsit un pitpalac. - Mi-a zburat de sub picioare, spuse pictorul mișcat și adăogă că i-a mîngîiat culcușul. - Ai băgat de seamă ce ecou este aici? mă întrebă el și se trase lîngă pîlcul de fagi care înconjura o movilă. Mormîntul acesta pare vechi. Am ciulit urechea: fagii sunau cu foșnet de pădure. Îi asculta și bătrînul. - Între trunchiuri aerul rămîne ud; la loc deschis altfel este primit vîntul. Rogu-te acum să treci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Tocmai pășeam pragul cînd, dintr-o dată, am simțit două brațe vînoase care m-au cuprins pe la spate. - Mulțămesc, omule! M-am întors mirat. - Mulțămesc că n-ai zis nimic... După arături, pe șesul dinspre Siret se întindea un suhat cu pîlcuri de laptele cîinelui. Răspîndite pe grind, se vedeau trei gospodării din care una, înconjurată cu gard de răzlogi, își lăsase casa într-o rîlă. Lătrînd astmatic, dintr-o scorbură țîșni un cîine. Cîteva găini cu cocoș care se mira de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
prostule. Iar oamenii ăia de colo Îl așteaptă pe Moru, schimbă el vorba, privind pe o culme Îndepărtată, spre Miazănoapte. M-am uitat și eu Într-acolo, către pământurile de pe care fusese alungată muma lui Moru, și am zărit un pâlc de oameni. Stăteau nemișcați. M-am uitat În vale, să văd dacă luaseră urma vreunui vânat. Dar Moru: - Nu sunt pe urma vânatului. Sau, hai să spun că vânatul sunt eu. Însă Krog e brațul meu. Toiagul lui Moru. - Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
puteam urma. - Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Minos palma cu degetele rășchirate, iar el și-a Întins palma spre mine, mai-mai să mă atingă pe față. - Ești odihnit? schimbă el vorba. Când am făcut semn că da, a continuat: Bine. Pândarii noștri spun că au văzut un pâlc de vreo cinci și Încă cinci oameni venind Încoace. Sunt la trei zile depărtare, tocmai pe muntele de pe care ați coborât voi la Marea cea mare. - Te pomenești că or fi ăia care mi-au luat urma de acasă. - Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
El parcă nu... murdărește. Minos a pufnit În râs, iar eu am dat să trec apa care curge dar, chiar atunci, un tânăr ce venea În fugă din sat, se năpusti spre noi, chiuind și făcându-ne semn să așteptăm: - Pâlcul de cinci și Încă cinci oameni coborât din munte... strigă el, amestecând graiul horcăit cu vorbele spuse În minte și cu gesturile. Întâlnit lângă Marea cea mare cu străini așa de mulți-mulți ce vin dinspre Miazănoapte. Sunt niște uriași cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
umezi. Ne uitarăm de jur Împrejur. Nu erau decât stânci, un pământ roșcovan, și câteva smocuri de iarbă. Cu chiu cu vai, urcarăm pe un povârniș și ne trezirăm pe o câmpie Întinsă cât vedeai cu ochii. Undeva departe: un pâlc de copaci. Începu să bată un vânt rece, iar cerul se acoperi cu nori cenușii. Se porni ploaia. Apoi văzurăm și câțiva fulgi de zăpadă: erau rari, grei și umezi, și pe vremea aceea nu purtau nume. Am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Se porni ploaia. Apoi văzurăm și câțiva fulgi de zăpadă: erau rari, grei și umezi, și pe vremea aceea nu purtau nume. Am luat-o pe Runa În brațe cu rândul și ne-am repezit pe cât puteam de repede spre pâlcul de copaci. Femeia dădea când și când niște gemete groase și ne tot ruga să ne oprim. Se dădea jos din brațele noastre și se Încovoia pe pământ, dând acele sunete grele, fără să ne privească În ochi. - Măcar de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
târam noaptea pentru ca Înainte de răsăritul soarelui să săpăm o groapă cât mai adâncă În care să ne ridicăm casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-am hotărât ca la căderea nopții s-o luăm Într-acolo. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne-am mai oprit, așa cum ne era obiceiul, ca să săpăm groapa pentru casa din piei și am făcut ultimii pași În fugă. Am ajuns pe culme. Ce-ai făcut, Tată, cu noi? - dincolo, se Întindeau alte și alte dune, iar pâlcul de copaci și apa erau tot acolo unde le văzusem și cu o zi mai devreme, dacă nu cumva mai departe. - Cum ai făcut asta, Tată? am Întrebat În șoaptă. Cum? În ziua aceea a fost cumplit de cald, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vezi cu ochii. Departe-departe de tot, se lăbărțează către Răsărit, dar către Apus nu se vede decât Marea cea mare. De cealaltă parte a apei, parcă aș zice că sunt pământuri, căci Într-acolo am văzut nori mărunți adunați În pâlcuri. Cât despre puntea de gheață, ea se Întinde la nesfârșit către Apus. Ne-am continuat drumul de-a lungul punții de gheață. Nopțile se lungeau din ce În ce dar, cu toate astea, Gerul se Înmuia. Norul acela rău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Lumea să-l țină minte pe Dyas ca pe stăpân al apei, scoborâtor din Tatăl, văr cu Krog și cu Moru, cel ce l-a trecut Marea cea mare pe stăpânul vorbei. Ce zici ? Se opri nițel, uitându-se la pâlcul de nori ce se aduna spre Miazănoapte. - Hmm... Se strică vremea. Iar norul celălalt, Îmi arătă el norul uriaș pe sub care trecuserăm, dă să crească din nou. Gerul cel Greu va veni, măi Krog, iar partea astălaltă, cu vorbele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]