1,224 matches
-
Când se sărutară în sfârșit, fata de lângă mine scoase un suspin îndurerat. M-am uitat la ceas. Filmul era mai lung decât mă așteptasem. Când mi-am ridicat iarăși privirea spre ecran, totul era întunecat, cu excepția unei singure lumini care pâlpâia. Se auzeau strigăte furioase. Hoțule! Hoțule! striga doamna Frank. Să iei pâinea de la gura copilului, se tânguia ea. Ți-am auzit fiul gemând în somn de foame, urlă ea. Otto face un pas în față și ia cuvântul. — Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de cărți așezate pe covor, printre diagrame, desene tehnice și pagini tipărite, până când Înaintarea Îi fu oprită de biroul masiv pe care se afla calculatorul lui Ted. Se uită, fără să i se fi dat voie, la graficul misterios ce pâlpâia verde și negru pe ecran. În timp ce glumea pe seama totalei sale ignoranțe În ceea ce privea calculatoarele, Fima Începu să-l invite politicos pe Ted, de parcă el ar fi fost stăpânul casei: — Ia loc, Teddy, ia loc, fă-te comod. Și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aduși de Uri din Portugalia zăcând lângă ușă ca doi pisoi morți. Fima dispăruse. Dar observă că terminase băutura și că uitase cartea despre Leibowitz, dar și unul din ciorapii săi, ce atârna pe spătarul scaunului din fața focului, care mai pâlpâi o dată cu un ultim rest de putere și se stinse. Nina ridică hainele și papucii, strânse paharul, castronul de supă și ciorapul și Îndreptă un colț al covorului. Degetele ei subțiri, frumoase, ca ale unui copil chinez, bâjbâiră după o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
N-avea voie să renunțe. Datoria lui era să Încerce să-l convingă pe șofer, cu argumente liniștite și serioase, fără să-și piardă calmul. În adâncul său, sub multe straturi otrăvite de cruzime și teamă, fără Îndoială că mai pâlpâie o scânteie de rațiune. Trebuie să ne străduim să credem că se poate săpa și salva bunătatea acoperită sub dărâmături. Încă mai există o șansă de-a Înmuia câteva inimi și de-a deschide un capitol nou. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
era cea adevărată. Deși lua În considerare posibilitatea ca amândouă să fie eronate. Sau poate invers, amândouă erau corecte? Să presupunem, spre exemplu, că femeia Însărcinată descoperise pachetul suspect și leșinase de spaimă? Din mașina poliției care sosise cu luminile pâlpâind și cu sirena urlând coborî un bărbat cu un megafon, care rugă mulțimea să se Împrăștie. Fima, cu un reflex cetățenesc corect, se conformă imediat, dar fu totuși Împins cu grosolănie de un polițist mai În vârstă, transpirat, cu șapca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care nu există. Iar Dumnezeu i-a uitat, după cum spunea ieri patroana restaurantului de peste drum. Fima se văzu aievea păzind În pustietatea nopții tabăra părăsită a vânătorilor de balene. Un felinar chior se leagănă În vânt de capătul unui stâlp, pâlpâind, agonizând În Întuneric, iar În afară de el nu mai există nici o lumină În toată pustietatea vastă a Pacificului spre nord, până la Pol, și spre sud, până În Țara de Foc. Un licurici solitar. Absurd. Locul său nu l-a cunoscut. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe curbura vaselor ca pe o plajă, mă mișcam pe suprafețele lor pictate care se întorceau înapoi în ele ca o bandă care înconjoară ceva. Zeii, animalele și plantele, titanii și oamenii erau contururi pe un amurg roșiatic, o lumină pâlpâind parcă din lămpi cu gaz afumate, ce lăsa impresia că vine din cel mai adânc cotlon al vaselor acelora, ca și când ar fi fost umplute cu lumină și dogoare. Trupurile eroilor, acoperite cu platoșe formate din zale ca niște solzi, purtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-și găsească liniștea numai în singurătate și nu în tovărășia unei femei oarecare, din grămadă, în patul căreia, la revărsatul zorilor, cuvântul „aseară” îi miroase acru. În mai, s-au împlinit doi ani de când în cimitirul de la Simmering de lângă Viena, pâlpâie o candelă deasupra petecului de pământ, sub care putrezește, prea de timpuriu, prietenul meu, unul dintre cei mai minunați creatori ai liricii germane, din ultimele două decenii. Ferdinand Sinidis își scoase portvizitul din buzunarul de la piept al jachetului și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un accident de cale ferată, dar se Întorcea la eroul cărții În vis, pentru a-l Înveseli cu o viziune mistic-evoluționistă asupra viitorului umanității și a vieții de după moarte: „Și astfel, o mică scânteie a conștiinței noastre individuale se perpetuează pâlpâind către posteritatea cea mai Îndepărtată“. Era dureros de jenant și, pentru Henry, dureros de evocator, amintindu-i de swedenborgianismul tatălui său. De ce oare oamenii aparent inteligenți, care respingeau dogma religioasă din motive raționale, construiau invariabil ceva cu mult mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
campanie, am băut, le-am umplut la loc, el a făcut o pauză de fumat. Abia la al treilea pod - să fi fost brațele mai mici ale râului Spree cele cu care se încrucișa drumul nostru? - am văzut un foc pâlpâind la oarecare distanță. Râsete, frânturi de cuvinte veneau în zbor până la noi. În lumina focului, siluete ce se mișcau ca niște umbre încoace și-ncolo. Nu, Ivan nu cânta, nici nu părea să fie o gloată de inși morți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mulajul de ghips ca să-i amintească de un timp care pentru mine, abstracție făcând de obiectele palpabile, nu apare decât schematic, ca o fotografie subexpusă. Prea puține sunt lucrurile ce se lasă fixate. În cel mai bun caz, în intervale pâlpâie stări. Ce anume va fi fost difuz, apăsător sau ușor, ca o joacă, rămâne incert. Nici un eveniment care să mă indice, în mod recognoscibil, ca persoană care acționează sau suferă. Nu îmi amintesc nici ce anume îmi aminteam eu atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Dacă asta era... Se opri. Avea În față un cub de sticlă transparentă, cu latura de treizeci de centimetri, În interiorul cubului se vedea o rețea complicată de linii fine de un albastru strălucitor. Printre liniile strălucitoare, mai multe lumini albastre pâlpâiau. Pe partea superioară erau montate două supape de presiune și trei pistoane; și mai erau o serie de dungi și dreptunghiuri argintii, pe suprafața exterioară din stânga. Nu semăna cu nimic din ce mai văzuse până atunci. — Interesant, făcu Harry, zgâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
s-a Întâmplat? Întrebă Ted. Doar prin hublou mai răzbătea timid o undă de Ia rețeaua luminată. O clipă mai târziu, se stinse și aceasta. N-avem curent... — Asta Încercam să vă spun, spuse Barnes. Se auzi un bâzâit, luminile pâlpâiră și se reaprinseră. — Avem surse interne; acum mergem pe generatoarele diesel. — De ce? — Priviți! spuse Ted, arătând spre hublou. Afară apăru ceva ce aducea cu un șarpe argintiu. Apoi Norman Își dădu seama că era cablul de legătură cu suprafața, șerpuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
tentacule lungi, terminându-se cu câte o porțiune aplatizată, În formă de frunză. Calmarul continuă să se Întoarcă până când brațele și tentaculele se Întinseră spre habitat și putură vedea ciocul cu margini ascuțite, clămpănind dintr-o masă de mușchi ce pâlpâia În verde. — Oh, Doamne... Calmarul se mișca Înainte. Lumina ce pătrundea prin hublouri le permitea să se vadă Între ei. „Începe. Și de data asta nu mai putem rezista“. Se auzi un bocănit În clipa În care un tentacul izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
multă stăruință. Dar, crede-mă: dovada morții e irepetabilitatea clipei. Sărutul se topește, cei iubiți te părăsesc, se plictisesc de tine și mor. Apoi, puterea dispare. Dintr-un exemplar superb, mustind de energie, devii manechin de cîrpă în care mai pîlpîie un rest de personalitate. Poți doar să te prefaci că n-are nici o importanță. Sau invers, să te transformi, cumva, din însăși spaima ta? Ori să înjuri melancolic de aia mă-sii ca românul? Viața comună ți se pare a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
le e superior le face spaimă, îi amenință, le devorează rostul fără de rost. Înseamnă că titanul e un monstru îmbătat cu sine! Pentru că el trăiește în utopia că, dincolo de masochista sa gîndire, prin aburii inutilității sale schimbate în alcool, mai pîlpîie încă un zeu pe care-l poate prinde în mînă și strînge tare. Cu mare mirare îl ascultă tînărul Doctor. Nu sar putea spune că cele auzite nu l-au tulburat și pe el. V. tînăr continuă: „-Ce dovadă mai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
secret răutăcios. Îmbătrînim. Doar așa simțim timpul. Și nu ne dăm seama cum de fapt, prezentul impalpabil e zidul de sticlă al eternității. Dar eu sînt, totuși, mulțumit. „-Fie!”-îmi spun. „-Fie și așa căci simt în mine, chiar dacă abia pîlpîind, un grăunte de cer. Zvîcnește acolo de cîte ori îmi umplu sufletul cu binecuvîntarea aerului. Căci binecuvîntarea asta e a sa. Că, dincolo de a mă naște, de a mînca și de a mă înmulți, pot spune despre mine că sînt
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Sosise așadar ziua cînd rătăcirile mele intime pe pergament aveau să fie notate. Jocul Înceta, nu era just, dar părea necesar. Toată lumea fiind de acord că trebuie să Înfrunți realitatea. Deși nimeni nu pricepe ce e. În viața imponderabilă, abia pîlpîind a textelor mele, avea să dea buzna sau ce-avea să dea un Profesor. Am fost convins destul de repede, argumentul decisiv fiind evident unul de ordin literar: soția lui Sorin, Rodica, o splendidă și blondă colegă de facultate, În costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pînă nu ne-om cîștiga, libertatea noastră”. Cer frumos. Ora douăsprezece. Sonor: Ofranda muzicală, de Bach. Tăiat la: Cadru interior: O sufragerie de bloc. Se disting cîteva mobile ieftine. În centrul imaginii, ecranul televizorului, pe care se vede președintele țării pîlpîind, zîmbind și mulțumindu-le minerilor, adunați pe un stadion, pentru Înalta conștiință civică de care-au dat dovadă. Imaginea Începe să se dilate. Tăiat la: Cadru interior: Aceeași sufragerie, același televizor, acum stins. În fața lui apare președintele țării care spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Am să te-aștept sub vișin Elena Marin Alexe (ție, Robert, cu dragoste) Cu pașii triști prin al vieții umblet, Mă irosesc în zilele pustii. Și doar speranța-mi pâlpâie în suflet, Că într-o dimineață-ai să revii. Când razele m-or săruta pe gene Și visul va fugi spre zări mirat, Voi lăcrima gândindu-mă la tine, Copile drag în depărtări plecat. Am să te-aștept sub vișin
Am s? te-a?tept sub vi?in by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83302_a_84627]
-
acoperișuri, până departe, unde se strângea în nori indeciși, înghițind centura blocurilor din zare, ivite numai când și când printre vălătucii albicioși, ca niște ciosvârte de fantome. Frunzișul ruginise în mare parte aproape peste noapte. Zgomotele păreau mai diluate. Lumina pâlpâia o vreme, izbucnea treptat într-o explozie caldă ce risipea ceața și alunga umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar mai târziu lumina și ziua redeveneau cele știute. Apusurile păreau mai înfierbântate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în tricou și chiloți. Ca și data trecută, ușa camerei lui Joan era întredeschisă. Ca și data trecută, perdelele erau date în lături, ea era întinsă pe spate și pielea ei era cenușie și translucidă în lumina argintie de afară, pâlpâind uneori și devenind albastră când fulgerele brăzdau cerul nopții. Deși era acoperită mai mult de jumătate astă-seară, a fost suficient să mă pironească locului, lângă cuvertura bleu, sorbindu-o lacom cu ochii mei sticloși și impotenți din ușă - era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mă sperie ce o să văd. O infirmieră vorbăreață și eficientă m-a condus la salon și, ca înainte, am fost uimit de contrastul cu restul spitalului. Totul părea liniștit, modern și antiseptic. Erau mașinării care păreau scumpe lângă fiecare pat. Pâlpâiau și pulsau lumini și eram conștient la nivel subliminal de un discret zumzet electric care avea un ciudat efect calmant. Am trecut pe lângă celalalte paturi, fără a privi nici în dreapta nici în stânga. Simțeam că privindu-i pe alți pacienți aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
umedă, lipicioasă se ridica din râu și se furișa pe deasupra orașului. Prin acest giulgiu cenușiu uruitul familiar al traficului Londrei pătrundea persistent, dar cu un efect înăbușit, straniu. Michael se desprinse de fereastră și se așeză în fața ecranului televizorului care pâlpâia în liniște. În cameră era întuneric, dar nu se osteni să aprindă lumina. Luă telecomanda și schimbă alene de pe un canal pe altul, stabilindu-se în cele din urmă la un buletin de știri pe care-l urmări câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se îndreptă spre capela familiei, situată într-o mică poiană de lângă capătul aleei des împădurite. De jur-împrejurul ei copacii gemeau trosneau și foșnau în timp ce furtuna își dezlănțuia rafalele sălbatice, imprevizibile. Spre marea ei surprindere, ușa capelei era deschisă și o lumină pâlpâia înăuntru. Două lumânări ardeau pe altar. Fuseseră aprinse recent, deși capela însăși părea goală. Tremurând violent - pe jumătate de frig, pe jumătate de spaimă -, înaintă repede pe interval și deschise împingând o ușă mică, de stejar, care dădea spre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]