1,696 matches
-
de jumătate de metru adâncime și tot atât în lățime, păpușilor nu le trebuie mai mult, apoi dispune pe fundul găurii un strat de ramuri și le dă foc, flăcările urcă, mângâie pereții, le reduc umiditatea de la suprafață, apoi focul pălește, rămân doar câteva flăcărui și cenușa caldă, și peste ele Marta, după ce i-a trecut tatălui cartea deschisă la pagina care trebuie, coboară și așază, cu grijă extremă, cele șase păpuși de probă, una câte una, mandarinul, eschimosul, asirianul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de atenție ca să nu le confunde și să le amestece. Era atât de absorbit de lucru, încât va uita de câteva ori că mulajele de ghips au o limită de folosire, cam patruzeci de utilizări, după care contururile încep să pălească, să-și piardă din vigoare și claritate, ca și cum figura ar obosi să existe, ca și cum ar fi atrasă de o stare originară de nuditate, nu doar a ei proprie ca reprezentare umană, ci de nuditatea absolută a lutului înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea țărmului, dar păleau în fața altarelor înalte de marmură pe care îți venea să îngenunchezi. Michelangelo în persoană, dacă ar fi sosit într-o bună zi pe acel țărm, nu l-ar mai fi părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-te și vei fi Înălțat. Vei vorbi pentru că așa poruncesc eu, vei vorbi pentru că eu o spun, și cuvintele mele efficiunt quod figurant!“ Iar Belbo zisese, acum de neînvins: „Ma gavte la nata...“ Agliè, chiar dacă se aștepta la un refuz, păli la această insultă. „Ce-a zis?“ Întrebase isteric Pierre. „Nu vorbește“, rezumase Agliè. Își desfăcuse brațele, cu un gest Între renunțare și condescendență, și-i spusese lui Bramanti: „E al dumitale“. Iar Pierre, apucat de streche: „Destul, destul, le sacrifice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și de Împodobit) ca și Kaiserul Wilhelm. În marele hol boltit s-au adunat deja vreo cîțiva zeci de oaspeți, sorbind șampania servită de un chelner În livrea, dar costumele lor (se pare că e un fel de bal mascat) pălesc În comparație cu colecția de capodopere moderne care ocupă vastul spațiu. Atenția lui Wakefield este atrasă de anxietatea vizuală a unui uriaș Rothko monocrom, dar o jucăușă sculptură de Dubuffet aflată dedesubt ameliorează imediat efectul. Două cabinete de sticlă doldora de antichități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu frunze de un verde adînc, iar zidurile curții sînt acoperite de vițe Înflorite. Dincolo de ele s-ar putea Întinde Mediterana, cu luminile Marocului Îțindu-se, palid, pe malul celălalt. Nu numai că pacea i-a fost sfărîmată, dar Începe să pălească și iluzia lui de „altundeva“. În alte circumstanțe, Wakefield ar fi putut Împărtăși pasiunea vecinului lui pentru conservare, dar cu cît se gîndește mai mult la ce se Întîmplă, cu atît mai mare Îi crește furia. Pereții despărțitori din interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
enervată. — Pentru că în douăzeci de minute ne vin musafirii și nu vreau să aștepte în prag, ascultându-te cum gemi în extaz ca o balenă în călduri. — Știai, întrebă Simon, că balenele-spermanțet au orgasme care durează douăzeci de minute? — Dumnezeule, păli Henrietta, slavă Domnului că nu sunt o femelă de balenă-spermanțet. Jos Henrietta studie masa. Perfectă, decise. Îi trebuiseră câteva ore ca să împăturească toate șervețelele în formă de nuferi, cum învățase la cursul pentru o Gazdă Perfectă. În fiecare ascunsese un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu adevărat îngrozitor îi răsări în minte, făcând-o aproape să-și verse ceaiul. Da? — Azi-noapte, noi doi, n-am, ăăăă? se opri, cuprinsă de o stânjeneală teribilă. — Făcut dragoste pătimaș? Nu-ți amintești de suportul de spălat vasele? Fran păli. — Ce suport de spălat vasele? — Scena aceea din Atracție fatală. Ai zis că vrei s-o recreezi. — N-am zis asta! — Nu, confirmă el, distrându-se de minune, n-ai zis. Și poți să mă consideri demodat, dar prefer ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să adauge că Jack se mutase la Cathedral Arms când ușa din spatele lui se deschise. În prag apăru o femeie subțire cu părul negru tuns scurt. Fran o considerase întotdeauna pe Miriam o frumusețe excepțională, acum însă, văzând originalul, copia păli prin comparație, ca o lumânare în fața luminii soarelui. Carrie Allen era de o frumusețe răpitoare. Biata Miriam, își zise ea, înainte ca identitatea celeilalte persoane pe care trebuia s-o compătimească să o izbească în plin. — Ei bine, Ben, zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lirismul ansamblului: „Pereții de carton alb, tăiați de o fereastră/dreptunghiulară: luna ziua se reazemă pe cer/ning clipele rugină pe arborii de fier/și-un horn omoară timpul cu panglică albastră” [„Din almanahul îngerilor (constatări provinciale)“, 1917], „iarba moartă pălise văile și vitele pășteau mîhnite/zăream mai departe caii goi/au murit toți oamenii de pe pămînt, dar nu-mi dau/seama dacă e mai bine“ („Septembrie. Ciornă“) etc. Tzara însuși va mărturisi, în Almanahul Dada al lui Richard Huelsenbeck din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de oribil pot să arăt, Înainte să aprecieze simplitatea. — A, Înțeleg, face ea dînd din cap. Inteligent plan. Oare de ce nu mi-o fi venit mie ideea asta? După ce ajungem În al patrulea magazin, pînă și entuziasmul Lindei Începe să pălească. Eu nu fac decît să Înrăutățesc situația, probînd toate „bezelele“ și fîțÎindu-mă Înăuntrul și În afara cabinei de probă ca să mă vadă. În mod intenționat, stau cocoșată și-mi bombez abdomenul, ca să arăt cît mai oribil cu putință. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vorbim mai mult, am nevoie de asta. Nu-mi vine să cred că destrămarea unei căsnicii se petrece cu atît de puțină durere. Am nevoie de lacrimi, de durere, de jale. Nu se poate să fie ca acum, adică să pălească totul Încet, pînă la dispariție. — Mă gîndeam să mîncăm În oraș. — Sigur, zîmbesc eu cu reală Încîntare. Sună minunat. — Îl aduc Înapoi Înainte de șase jumătate, spune el. Mă uit la el și nu pricep. Pentru baie, precizează. Mă gîndeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cineva, dar eu i-am răspuns că e o caraghioasă și că fără Îndoială ne-ai spune dacă așa ar sta lucrurile. Dar e adevărat și tu n-ai suflat nici un cuvințel. — O, Doamne, geme Lisa, În timp ce roșeața Începe să pălească. Trebuie să rămînă secret. Nu-mi vine să cred că m-am dat de gol. — Dar de ce e așa de secret? Devin pe loc intrigată și mă aplec peste masă, Într-o manieră conspirativă. Haide, continuă, mie poți să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
batjocoritor. Deși, bieții de ei, încercau să surâdă încurcați sau să-și ascundă spaima. - Ai văzut? Te-ai convins că nu mai am tutori! Vrei să-l vezi și pe ambasador? Chemați-l! Bărbatul a apărut imediat; văzându-l, am pălit și m-au trecut fiori reci. M-am prins de mantia lui Gisulf, care m-a pironit cu privirile. - Ce ai, Stiliano? Ești palid de parcă ai fi văzut moartea. Cu greu am izbutit să articulez: - Doamne, Dumnezeule, e unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fixându-mă dezamăgit, deoarece eram incapabil să pun la cale ceva. Între timp, zilele se scurgeau, și acum treceam prin niște locuri necunoscute. Într-o zi doi soldați călărind pe lângă carul nostru și-au spus ceva râzând, și Leupichi a pălit. Mai erau doar patru zile până la Campi Sacri, ne-a spus, și acolo numiții kavhan și tarhan aveau să-și împartă între ei femeile și copiii; în ceea ce ne privea, urma să fim jertfiți zeițelor lor, femele care, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
riscând să-l stârnesc: - Nobili și bogați stăpâni ai Bizanțului, facem prinsoare că doar cu bâta asta de cârpe am să pot să-l dobor pe Flaviano dintr-o singură lovitură? Am fost întâmpinat cu gesturi de batjocură în timp ce Flaviano pălise la față. A încercat să se adreseze împăratului, dar acesta a curmat printr-un gest brusc orice fel de intervenție. L-am văzut făcându-se dintr-odată țeapăn pe picioare, în așteptarea loviturii. M-am postat în spate și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe Gaila și să mă accepți pe mine drept soție. Ea nu n-are nicio vină, dar stafia mamei sale o însoțește în tot locul. Nimeni n-o să mai cuteze să te conteste, dacă sunt eu alături de tine. Rotari a pălit și, văzând cum îl cuprindea mânia, am tras-o afară pe Gundeperga cât am putut de repede. Când m-am întors, mulți duci, între care și Teodelapio, îl implorau pe Rotari să primească oferta Gundepergăi. Am rămas năucit lângă ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Întrebându-se dacă exista vreo șansă concretă pentru ca existența lui să se schimbe radical. Intrând și ieșind din acele apăsătoare cabine de probă ale boutique-urilor, era convins că răspunsul putea fi afirmativ. Dar, odată cu trecerea orelor, convingerea aceea Începea să pălească, iar acum Îi părea că toate acele cuvinte erau doar o ironică, aproape insolentă capitulare În fața realității. Și, dintr-o dată, Îl cuprinse o repulsie copleșitoare față de femeia care Își ciugulea sandvișul În tăcere, pierdută În cine știe ce gânduri - dar și față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
înainte. Aaa! Un muzeu! Ce fac aici?! a exclamat el. Nu te bucuri? Eu... știi, cum să zic... Dormeai, a terminat o fată de vreo 18-19 ani. Tu ești în cel mai frumos loc din lume și... vocea părea să pălească... Toată lumea părea perfidă pentru copil. Coloanele adosate stăteau să cadă, era parcă în alt loc! Acum, literalmente, el chiar înțelegea. Un pilastru galben-pai părea irezistibil, căci s-a produs o metamorfoză: pilastrul s-a făcut lapis lazuli când mâna a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ei și până la urmă chiar viața. Prezența Rahelei era la fel de puternică ca a lunii și la fel de frumoasă. Nimeni nu putea să nege asta. Chiar și eu, care pur și simplu veneram chipul mamei mele, trebuia să recunosc că frumusețea Leei pălea în fața Rahelei. Mă simțeam ca o trădătoare de câte ori trebuia să recunosc asta, dar dacă n-aș fi făcut-o ar fi fost ca și cum aș fi negat căldura soarelui. Frumusețea Rahelei era unică și răvășitoare. Părul ei castaniu avea reflexe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
subțire și i-am spus Tabeei că pofta lui Esau de femei era la fel de nepotolită ca și celelalte pofte ale lui. Ea a început să chicotească, dar o privire ascuțită a Adei ne-a liniștit pe amândouă. Lumina începuse să pălească când Iacob și Esau s-au apucat să spună povești. Servitorii noștri au adus lămpi cu ulei și sclavii lui Esau aveau mereu grijă să le umple. Lumina lor pâlpâia pe fețele familiei mele, care dintr-odată se făcuse foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o să fac așa cum vrea fiul meu. Spune-ți condițiile, Iacob. Salemul îți va îndeplini dorințele, așa încât copiii tăi și copiii mei vor duce mai departe generații pe aceste pământuri. Dar când Iacob a spus prețul pentru fiica lui, Hamor a pălit. - Ce fel de barbarie e asta? Cine te crezi, ciobane, să pretinzi sângele bărbăției de la fiul meu și de la mine, de la curtenii mei și de la toți supușii? Probabil ai înnebunit de la prea mult soare, de la prea mulți ani petrecuți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu-mi mai forțez atâta creierul, că fac febră musculară, și deschizându-și palma, am văzut imediat că are în mână ventilul de la roata motocicletei, pe ăla mi-l vârâse sub nas, și când l-am văzut, am simțit că pălesc, am simțit că mă inundă un val de sânge, rece ca gheața, atât de rece încât aveam impresia că mă fac vânăt, și parcă mi-a stat și inima-n loc de spaimă, și atunci Vasököl mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
chiar că nu așteptam pe nimeni și nici nu prea venea nimeni pe la noi, poate doar vecinii, seara, să ne ceară sau să ne aducă ceva, dar așa, după-masa, aproape niciodată, și atunci, uitându-mă la mama, am văzut cum pălește, așa că i-am zis să stea pe loc, că merg eu să văd cine e și dacă nu-l cunosc, nu-i dau drumul înăuntru, și am ieșit în antreu și m-am uitat prin vizor dar n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
se bucură s-o vadă, iar dacă vrea, n-are decât să facă scandal, aici, în văzul tuturor, bunicul precis s-ar bucura mai mult de-o ceartă pe cinste decât de această mascaradă sinistră, am văzut cum bunica a pălit sub stratul de pudră, și-a umezit buzele, apoi a tras aer în piept, și știam că acuși o să-i spună ceva foarte urât mamei, dar atunci, deodată, s-a deschis o ușă în peretele acoperit de tapiserie, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]