197,702 matches
-
sociologică, în formele lor uneori incredibil de luate în serios, coexistă cu echivalentele parodice. în-tr-o bună parte a jurnalisticii de azi răsună încă ecoul discursului pașoptist ("Popolul român voiește o patrie tare..."); simultan, un registru distinct, mai rece și birocratic, pare să continue o fază anume a limbajului politic populist - cea a regimului comunist ("lupta poporului"; "cu poporul și pentru popor"; "cel mai iubit fiu al poporului"). Persistă, în fine, uzul sociologic și etnografic, oscilînd între afectiv-apreciativ și vag peiorativ, de pe la
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
de inamic, urma să sară tot poporul apt și cît de cît instruit" (Academia Cațavencu = AC 1996); mai ales cînd se suprapune peste o replică ambiguă, parafrazată: "Din ciclul "Să dăm Constituție la tot poporul"" (AC 20, 1999, 13); "MTV pare că s-a cam plictisit să dea doar clipuri la tot poporul" (pcmagazine.ro). Nu e nici un dubiu asupra intenției umoristice a formulei a da bine la popor - combinare a termenului politic-patetic cu o construcție verbală familiar-argotică: "să-i scrie
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
Cotidianul, ianuarie 2002); Dă bine la popor să vorbești de refacerea României Mari?" (Viața liberă, arhivă 2001). Neutră în intenție, invocarea poporului pentru desemnarea limbajului popular-familiar, prin formula "cum se spune în popor", are un ciudat aer desuet: în ea pare a supraviețui ceva din frazeologia poporanistă. Expresia se poate referi la obiceiuri și tradiții, dar și strict la limbaj; însă fără o riguroasă apreciere a "popularului", cuprinzînd proverbe, locuțiuni tradiționale, dar și formule familiare mai moderne: "n-au ce pune
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
Poenaru Cum ar fi evoluat Mihail Sebastian dacă ar fi supraviețuit anului 1945? Unii comentatori ai "Jurnalului", apărut acum cîțiva ani la Editura Humanitas, își închipuie că s-ar fi numărat printre intelectualii propulsați de mișcarea comunistă. Altora li se pare mai probabil să fi avut soarta lui Belu Zilber. în volumul, publicat acum de Editura Polirom, "Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade", profesorul Matei Călinescu avansează o altă ipoteză. N-ar fi fost imposibil ca, acceptînd postul de atașat
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
la Polirom despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. E neîndoielnic că aceste tîrguri au devenit o frumoasă tradiție postcomunistă, o sărbătoare anuală a cărții, a libertății de gîndire și de expresie, a pluralismului. Dar tîrgurile sunt efemere și așa par a fi și cărțile (cel puțin cele care mă interesează pe mine) în România. Povestea pe care mi-ați spus-o despre felul cum v-ați procurat noua mea carte confirmă impresiile mele. Din ceva presupus a fi durabil, cartea
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
catalog general al cărților apărute, al stocurilor existente; nu există un mecanism prin care un cititor - sau chiar, mă tem, o instituție - să-și poată procura o carte abia apărută/dispărută. Și mai grav - cel puțin simbolic - mi s-a părut că, la Biblioteca Academiei, cărțile apărute după decembrie 1989 sunt catalogate haotic sau deloc. N-am înțeles, de pildă, de ce pe lîngă catalogul public, cu lacune enorme, mai există un catalog accesibil numai bibliotecarilor, și el lacunar, dar parcă mai
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
în cartea mea Rereading (1993), carte care urmează să apară în traducere românească, (re)lectura, cititul care este în același timp recitire, care poartă în sine recitirea, meditația retrospectivă, sau, altfel spus, un mod particular al atenției. Mi s-a părut că în România comunistă în care m-am format eu - împotriva comunismului dar și, dată fiind relația mimetică inevitabilă cu adversarul mai puternic, cu limitările impuse de acesta - se citea, sau cel puțin eu citeam, superficial: mult și superficial, adică
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
redacția ziarului Cuvântul și supusă unor tensiuni ideologice din ce în ce mai mari după zece ani, odată cu adeziunea lui Eliade la legionarism. Pentru o vreme, lui Sebastian aproape nu-i vine să creadă în transformarea vechiului său prieten, atît de improbabilă i se pare. Pe de altă parte, Eliade credea, înșelîndu-se grav, că Sebastian continua să fie alături de el chiar și în perioada "climaxului meu legionar" (notație inedită din jurnalul portughez, 1945). Lipsă de percepție psihologică? Naivitate? "Naivitate catastrofală" cum vedea Sebastian însuși rătăcirea
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Aflu o serie de amănunte despre viața pe care a dus-o în ultimii ani Mihai. Ce cumplit destin, și cît de absurd! L-a călcat o mașină în preziua plecării lui în Franța, sau chiar la Hollywood, căci se pare că începuse, bietul băiat, să aibă noroc: un impresar american îl invitase să scrie scenarii pentru filme, iar altul îi angajase drepturile de autor pentru piesele lui la Praga și la Budapesta (unde, de altfel, s-au și jucat)." Însemnarea
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
misticii au declarat că oricât ar încerca să spună prin cuvinte obișnuite ceea ce au simțit, limbajul comun nu le poate fi de folos: acest raport adânc al omului cu Dumnezeu nu-și află nici un echivalent verbal. Inefabilul poetic mi se pare a fi cu totul altceva. În loc de a denunța o insuficiență a limbajului de a surprinde în mod adecvat o realitate exterioară lui, oferită într-o relație strict personală, inefabilul poetic este, dimpotrivă, dovada excelentă a unei înzestrări speciale a limbii
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
plus un adverb - nici nu se putea să fie puse în valoare alte fațete, sau valențe, ale cuvântului (ale oricărui cuvânt), cum ar fi imaginea sau sunetul. Versul citat este atât de prozaic, atât de despuiat de orice figuralitate, încât pare a ține mai degrabă de un expozeu teoretic, decât de un discurs liric: el nu este nici un vers-imagine, nici un vers-melodie, ci doar un vers-idee. Dacă n-ar fi scandarea (la care ne obligă indicația din paranteză "în metru antic"), am
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
propriul rezumat al lui: e pur și simplu mărturisirea unei trăiri la limita intelectului. Dacă nu ar fi urmat de întregul său cortegiu de strofe - care își răsfrânge îndărăt efectul liric asupra aridității sale prozaice, - acest vers nici n-ar părea un început de poem, ci mai curând un exord al unei expuneri de analiză psihologică. Într-un anumit fel, acest vers se înrudește cu lirismul din "Glosă". Numai că acolo expresia este cu totul impersonală, ca aceea a unei observații
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
surprinzătoare pe care numai o adevărată "arheologie" a textului este în stare să le pună în evidență. În cazul de față, trebuie să ne întrebăm neapărat: Cât de univoc sau cât de ambiguu este acest vers? La prima citire, el pare limpid. Dar această limpiditate - susțin eu - este rezultatul unui proces hermeneutic pe care nu sunt deloc sigur că, deocamdată, am avea dreptul de a-l săvârși, de a-l încuraja. Vreau să spun că acest vers devine clar numai în măsura în care
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
și simplu - se îndoiește de posibilitatea și de autenticitatea unei asemenea experiențe. E ca și cum s-ar întreba: este oare cu putință să mi se întâmple mie, și ce anume mi se întâmplă? De îndată ce apar următoarele două cuvinte - "să-nvăț" - lucrurile par să se clarifice. Nu mai e vorba nici de surpriză, nici de îndoială, ci de mărturisirea unei incapacități existențiale: eul nu se simte în stare să-și asume experiența care i se propune. În ce constă această experiență? Răspunsul este
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
consecvență dementă. Triumf ce îl face pe erou să vomite... față de această "oroare și spurcăciune" - carnea, condiția degradantă a cărnii... Totul se sfârșește într-o apoteoză, neagră și ea, monstruoasă, cu reflexul teribil al unui incendiu rece. Citez: "Sângele negru părea a țâșni din trupul său palid, cum țâșnesc scânteile dintr-o fuzeie urcând la cer, și, din această neagră explozie, omul păru să se înalțe plutind în memoria lor... Oricare ar fi locurile de unde ei vor contempla dezastrele vechi și
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
sfârșește într-o apoteoză, neagră și ea, monstruoasă, cu reflexul teribil al unui incendiu rece. Citez: "Sângele negru părea a țâșni din trupul său palid, cum țâșnesc scânteile dintr-o fuzeie urcând la cer, și, din această neagră explozie, omul păru să se înalțe plutind în memoria lor... Oricare ar fi locurile de unde ei vor contempla dezastrele vechi și speranțele noi... ei nu vor uita niciodată aceasta... Iar el va rămâne în vecii vecilor, acolo, visător, liniștit, constant, fără a păli
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
Cătălin Constantin Experimentul Zaica. Un titlu care te poate trimite cu gîndul la lucruri savante și aride sau, din contră, la încercări bizare, dar care ascunde de fapt povestea unui joc ce pare la prima vedere extrem de simplu. E totuși unul serios și nu chiar la îndemîna oricui: să pui întrebări copiilor, iar ei să-ți răspundă firesc, copilărește. "Cum știu cei de la televizor că mîine va fi vreme frumoasă sau urîtă? Omul
"Unii vorbesc normal, iar alții vorbesc în ghilimele" by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15341_a_16666]
-
un efect restrictiv, de limitare asupra fanteziei "cititorilor". Pe de altă parte prezența vocii este considerată un aport interpretativ binevenit. Cât de la îndemâna oricui a devenit acest mod plural de receptare o dovedește opacitatea anumitor texte din secolul 20, care par de nepătruns, nefiind însoțite de elementul auditiv, iar în această categorie se înscriu operele lui Walter Benjamin. Nu este de mirare că, odată cu apariția gramofonului, scriitorii au fost îndemnați să se înregistreze, după ce, în a doua jumătate a secolului 19
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
decît suma lor; senzația unei certitudini nemijlocite, o vedere de ansamblu asupra vieții mele celei mai adevărate, mai personale". Versurile lui Miron Kiropol ne oferă la tot pasul o ilustrare a unui asemenea fenomen. În viziunea de ele dată, simțurile par a se revărsa din ființa auctorială într-un cadru obiectual, a-l umple cu misterioasele lor semnale într-un extaz în care eul constată că lumea în care credea că a țîșnit eliberîndu-se de sine e constituită din propriile-i
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
lui să mă culc,/ Viața să-mi acopere cu scutul?/ Zilele au această frumusețe/ Pe care nu pot să o uit/ În nici un fel, au iarba/ Din vis abia dezmorțindu-se" (Această frumusețe...). Înaintarea în viziune a lui Miron Kiropol pare a echivala cu o dematerializare, id est cu o stare fluidă, evanescentă, aeriană a materiei care se jertfește sieși, căci nu figurează nici neantul nici transcendența, ci doar o concretețe ce se leapădă imagistic de sine, ce se desfoliază cu
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
Gabriel Dimisianu, care discută poeziile în dispunerea în care au apărut ele în antologia Jurnal de campanie din 1974, înțelegem că ediția de acum o reia pe aceasta. Faptul nu e însă semnalat. Să fie revăzute poemele în sine? Nu par să fie modificări față de textele apărute în ediția definitivă din 2000. Discuția ar fi irelevantă, dacă nu ne-am afla în fața unei opere care se încheie oarecum în anii '70 în sensul originalității, după care apar diverse antologii și colecții
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
ineditul construcției din Jurnal de campanie, iar în 1989 Nicolae Manolescu făcea o întreagă discuție în jurul aceleiași probleme, optînd pentru dispunerea cronologică. Eugen Simion discută despre opera lui Geo Dumitrescu în Scriitori români de azi urmînd aceeași linie istorică. Se pare însă că poetul nu e de acord cu o asemenea direcție de lectură. Ediția de acum e construită din nou aleatoriu față de anul scrierii poemelor. Una dintre ultimele poezii din volum e Libertatea de a trage cu pușca. Din volumul
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
inerții/ Și gândurile mi le apucă de gît, lăsându-mi/ pe emoții curate, aproape neîncepute, urme groase de labe literare.)" Ce se poate spune azi, după toate re-make-urile cu care ne-au obișnuit poeții anilor '80, e că Geo Dumitrescu pare mult mai aproape de avangardă decît de "ușurătatea" tinerilor lunediști. La el mînia cu care privește înapoi nu s-a decantat încă într-o grațioasă melancolie a descendenței. Nu se întrevede niciodată relaxarea, farsa benignă pe care o întîlnim de pildă
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
numeroși. Primul semn de întrebare îl ridică limitarea acestor premii la teatru. Anunțate pe nepusă masă și în vecinătatea celor de la UNITER, nepregătite (gala însăși a fost o imitație neinspirată a galelor UNITER) și, mai ales, în lipsa unui juriu, ele par să concureze neloial premiile tradiționale ale breslei. Oare de ce s-a străduit M.C.C. să facă o asemenea investiție? Și de ce tocmai acum? Ca scriitor, mă pot gîndi la o ofensivă de oficializare a premiilor (și nu doar a lor) și
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
hipersofisticat, zace, neclintit, un scaun scorojit, rablagit, design stalinist. Iar pe scaun zace, neclintită, o femeie. Halat gri, batic gri, aer posac și sceptic al plebei proletare. Ce face femeia în gri, ore și ore, lîngă aparatul la care, se pare, nu se prea înghesuie lumea? Am aflat pentru dumneavoastră: femeia e acolo "ca să vîndă fise pentru automat"! După ce bei o cafea de la automat, poți să faci imprudența să mergi la o poștă recent modernizată, să trimiți o scrisoare recomandată. Expedierea
Lumea domnișoarei Babalîc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15354_a_16679]