138,898 matches
-
expresie și de interpretarea respectivei piese, dezvoltându-și în același timp creativitatea sa muzical artistică. Inițierea în tainele muzicii nu se poate face fără ajutorul unui profesor, dar este sarcina elevului să își găsească drumul și calea în ceea ce privește imaginația improvizatorică, păstrând însă caracteristicile originale ale piesei. Se eboșează în acest fel tipologia improvizației, care nu este eliberată de toate valențele sale, ci trebuie să se înscrie în estetica și în contextul muzical general al lucrării. Totuși, aceste considerații legate de înscrierea
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
evident faptul că multitudinea de ornamente existente în improvizațiile prezente în muzica arabo-andaluză nu poate fi redată și transcrisă cu ajutorul notației muzicale occidentale. Ca o consecință firească, chiar și în ziua de astăzi, transmiterea muzicii de la o generație la alta păstrează o componentă orală extrem de importantă. Cea mai curentă formă de improvizație instrumentală este denumită istihbar, și poate fi în egală măsură plasată la începutul noubei - ca preludiu sau în cadrul unei mișcări instrumentale din cadrul suitei - interludiu. Istihbar reprezintă de fapt un
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
birocrației socialiste, atitudinii ostile față de muzicienii cinstiți, neînrolați în organizații sindicale și de Partid, în cercuri politice ascunse, estompate, care au subminat creația unor personalități artistice de primă mărime, bineînțeles cu Dimitrie Cuclin în frunte. Toate aceste texte s-au păstrat în manuscrise originale în colecția unei nepoate a compozitorului care nu dorește publicitate. De un interes major se situează Referatul profesorului Dimitrie Cuclin asupra Culegerii de melodii și dansuri populare din Zona Bicazului, realizate de coregraful Gheorghe PopescuJudeț, solicitat de
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
liberă, dar și sistematică, în fond. Cu mai multă sau mai puțin fantezie, timpii măsurii pot fin contopiți sau subdivizați în neînchipuit de multe feluri. Însă distribuirea, în frază, a accentului sau accentelor tonice trebuie, prin observarea regularității și, să păstreze măsura chiar și în pofida unor neregularități pur accidentale. Astfel, era legea dansului. Dar marile succese ale pieselor de dans și, prin urmare, creșterea cererii lor, a provocat o supraproducție care a făcut ca piesele de dans să fie „furnizate” nu
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
face din altă pricină decât pentru că este bun. Așa fiind și pentru că tocmai de aceea s-a hotărât să ne aducă la viață, Dumnezeu nu-Și arată bunătatea doar pe jumătate, dăruind omului numai o parte din bunătățile Sale și păstrând pentru Sine în chip invidios cealaltă parte, ci își arată suprema bunătate tocmai prin aceea că l-a adus pe om din neființă la viață și l-a copleșit cu tot felul de daruri. Mulțimea tuturor acestor bunătăți e atât
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
celor ce sunt, ea fiind pururea ceea ce este și totdeauna fiind la fel, e mai presus de orice adaos și micșorare, nefiind primitoare de bunătăți. Iar cealaltă fiind adusă la existență prin creațiune, neîncetat privește la cauza primă și se păstrează pururea în bine prin participare la Cel ce o cuprinde și se creează totdeauna prin sporirea în bunătăți, preschimbându-se spre mai bine. Astfel, nici în aceasta nu se contemplă vreo margine și creșterea ei în bine nu e circumscrisă
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
the Theologian”, în Greek Orthodox Theological Review, Vol. 39, 1994. footnote>, poate fi egal aplicată și prietenului său Grigorie de Nyssa. Harrison a analizat util acest proces de θέωσις în trei mișcări: participarea, imitarea<footnote În Ortodoxie nu s-a păstrat această sintagmă sau idee de imitare în genuinul ei sens, care e acela de a căuta, a reproduce o imagine, ci s-a preferat sensul de urmare a lui Hristos. Nu imităm pe Dumnezeu fără ajutorul Lui, nu putem deveni
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
o febrilitate a personajelor: „Fric spunea: S-a făcut ora! și Împreună cu Marion și cu Orjen plecau spre cine știe unde. Aaron Juda Hartman rămînea singur În noroi și În soare, spunea:Iată, grecii ne privesc!”. Pretutindeni vibrează tensiunea ce și-a păstrat rezonanțele istorice, pe alocuri mitice. Autorul mizează Însă pe experiențe sordide, forțând imaginația și poate chiar răbdarea cititorului În Îmbinări stilistice sortite eșecului. Dovadă stau imagini precum cea În care Demétrios privește „o muscă subțire și ageră”, care „se așază
ALECART, nr. 11 by Clara Cășuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92868]
-
fiind puse și ele tot pe seama tatălui. Caracterul reevaluativ al romanului nu se rezumă la transpunerea amintirii În cuvânt și la decelarea unui sens al faptelor, ci presupune un adevărat efort de arhivare a corepsondenței relevante și a altor documente păstrate În acest scop. Creația lui François Weyergans se constituie Într-un colaj compus din fragmente de scrisori, paragrafe din romanele tatălui și din Încercările fiului de a scrie: „Tatăl meu mort era mai nemilos decât tatăl meu viu. Voia ca
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92876]
-
din frânturi de imagini pe care străinii din țara de departe i le oferă. Un alt artificiu ce face volumul interesant este modul În care este realizată descrierea și relatarea evenimentelor. Deși mereu la prima persoană și deci subiectivă, ea păstrează mai mereu o notă de răceală și detașare care Îi conferă un aer cinematografic. Cititorul poate avea senzatia accesului atât din afară, cât și din Înăuntru, creându-se o permanentă falie Între ceeea ce este și ceea ce se percepe. În
ALECART, nr. 11 by Mădălina Tvardochlib () [Corola-journal/Science/91729_a_92880]
-
plin prețul. Cu rădăcini În Sfântul Apostol Pavel, răscumpărarea are rol crucial În mântuirea pe care poeta o Întrevede, o intuiește și o speră. Scrisul creează o legătură tămăduitoare Între trecut și prezent. Mai mult, scriind, sora de aici Își păstrează vie sensibilitatea la nevoile surorii de dincolo (Pr. Filoteu Faros) și răspunde acestor nevoi adânci, tainice, greu de cristalizat În afara legăturii, a complicității fraterne. Memoria (și visul, În poeziile care Închid volumul) este cărare bătută ades de Ileana Mălăncioiu până la
ALECART, nr. 11 by Irina Ciobotaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92870]
-
aceasta - spații ale unei anumițe libertăți interioare, În care se consumă și prima experiență a iubirii cu tânăra „paki”, străina care stârnește dezgustul tuturor celorlalți. Drama tânărului Danny Începe odată cu moartea bunicii Agnes, eveniment care Îl determină să Încerce să păstreze intact universul (deja) fisurat al lumii lui. Nevoia de echilibru se manifestă În hotărârea de a recupera viața de dinainte, căutându-și ocupații În vechea curte și luând decizia de a se Îngriji de porcul rămas. Din spațiu compensatoriu al
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
apropieri de Surinder (fata unei familii indiene), În care cei doi se pot sustrage realității și descoperă cu candoare plăcerea primelor atingeri. Imaginea idealizată a fetei se modifică pe parcursul romanului pe măsură ce Danny și prietena lui descoperă brutalitatea lumii, dar Își păstrează frumusețea prin franchețea trăirilor și a gândurilor. Atracția sporește și din cauza diferențelor de cultură, religie, rasă, Surinder fiind un fruct interzis. Crescând Într-o familie rasistă, Danny nu Ține cont de acest obstacol și construiește alături de tânăra fată o poveste
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
unui secol În care „ispășirea nu Înseamnă și izbăvire”, un secol al ororii, al crimelor și al absurdului. Pentru naratorul Cărții șoaptelor, memoria celorlalți Începe prin fixarea spațiului matrice al configurării sinelui și prin evocarea atmosferei propriei copilării. Memoria afectivă păstrează și Întregește figurile dragi ale celor doi bunici, bătrânul Setrak Melichian, tatăl mamei, „filosoful sângelui” și Garabet Vosganian. Ea aduce apoi din adâncuri chipurile celor patru magi ce i-au vegheat copilăria (fiecare având propria poveste despre eșec și biruință
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
toate vilaietele Anatoliei răsăritene” și pe drumul existenței lor s-au Întâlnit cu suferința și moartea, au sfârșit În gropi comune, În lagăre, acoperiți de nisipul deșertului, de apele mărilor și ale fluviilor. Puținii supraviețuitori au Învățat să acționeze, să păstreze și să transmită. Amintirea e singura formă de salvare atunci când salvarea se dovedește adesea iluzorie. Dar cuvântul ce poate fi auzit le este refuzat acestor oameni, căci ar atrage atenția asupra existenței lor. Tăcerea o refuză ei, fiindcă aceasta e
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
precizat: ”E drept că În Cartea șoaptelor sunt multe date precise menționând chiar ziua, ora și locul. [...] Fiecare cuvânt În plus lămurește, dar, tocmai de aceea, Împuținează.” Nu evenimentul În sine este important, ci modul În care memoria l-a păstrat și l-a transmis mai departe, Îndepărtându-l de actul propriu-zis și ridicându-l la rang de Întâmplare exemplară. Aceasta este, de altfel, și semnificația unei afirmații de acest fel: ”Cartea șoaptelor nu este o carte de istorie, ci una
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
footnote>. Dumnezeu nu este limitat de esența Sa, ci este mai mult decât aceasta, El fiind cu adevărat Dumnezeul cel viu. Astfel, unirea cu Dumnezeu va fi una fără confuzie, fără amestecarea sau absorbirea identității umane în cea divină, ci păstrându-se caracterul personal al celor care se întâlnesc. Varlaam Calabritul, oponentul Sfântului Grigorie, considera teologia prin negație cea mai desăvârșită vedere, similară cu întunericul dumnezeiesc de care vorbește Dionisie: Dacă intră deci cineva în acest întuneric, zice filozoful, o face
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
dumnezeiască, precizează Sfântul Grigorie, trebuie să fie numită în același timp neparticipabilă și într-un anume înțeles participabilă; ajungem la împărtășirea de natura lui Dumnezeu și, totuși, ea rămâne cu totul inaccesibilă. Trebuie să afirmăm pe amândouă deodată și să păstrăm antinomia lor ca pe un criteriu al slavei<footnote Sf. Grigorie Palama, Theophanes, P.G., CL, col. 932D. footnote>. Nu lucrarea se cunoaște din ființă, ci ființa se cunoaște din lucrare. Dar se cunoaște că este, nu însă și ce este
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
dă și se trimite cel ce e pretutindeni și statornicit durabil într-o identitate nemișcată<footnote Ibidem, p. 230. footnote>. Unirea omului cu Dumnezeu este una lipsită de confuzie, fără amestecarea sau absorbirea identității umană în cea divină, ci se păstrează caracterul personal al celor care se întâlnesc. Este o comuniune personală cu Dumnezeu Cel personal. Energiile divine necreate pot fi numite har (ή χάρις) divin în legătură cu ființele umane, doctrina palamită a energiilor necreate poate fi considerată ca teologie a harului
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
unui secol În care „ispășirea nu Înseamnă și izbăvire”, un secol al ororii, al crimelor și al absurdului. Pentru naratorul Cărții șoaptelor, memoria celorlalți Începe prin fixarea spațiului matrice al configurării sinelui și prin evocarea atmosferei propriei copilării. Memoria afectivă păstrează și Întregește figurile dragi ale celor doi bunici, bătrânul Setrak Melichian, tatăl mamei, „filosoful sângelui” și Garabet Vosganian. Ea aduce apoi din adâncuri chipurile celor patru magi ce i-au vegheat copilăria (fiecare având propria poveste despre eșec și biruință
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
toate vilaietele Anatoliei răsăritene” și pe drumul existenței lor s-au Întâlnit cu suferința și moartea, au sfârșit În gropi comune, În lagăre, acoperiți de nisipul deșertului, de apele mărilor și ale fluviilor. Puținii supraviețuitori au Învățat să acționeze, să păstreze și să transmită. Amintirea e singura formă de salvare atunci când salvarea se dovedește adesea iluzorie. Dar cuvântul ce poate fi auzit le este refuzat acestor oameni, căci ar atrage atenția asupra existenței lor. Tăcerea o refuză ei, fiindcă aceasta e
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
precizat: ”E drept că În Cartea șoaptelor sunt multe date precise menționând chiar ziua, ora și locul. Fiecare cuvânt În plus lămurește, dar, tocmai de aceea, Împuținează.” Nu evenimentul În sine este important, ci modul În care memoria l-a păstrat și l-a transmis mai departe, Îndepărtându-l de actul propriu-zis și ridicându-l la rang de Întâmplare exemplară. Aceasta este, de altfel, și semnificația unei afirmații de acest fel: ”Cartea șoaptelor nu este o carte de istorie, ci una
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
o prismă personală exercițiile de supraviețuire ale acelor colectivități și ale acelor indivizi care au opus uitării și adaptării mimetice, amintirea vie și conștientizarea continuă a apartenenței la o comunitate și care, deși urmând calea exilului impus de război au păstrat În ei locul natal.
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92884]
-
va salva, căci gestul de a se sinucide al copilului Îl surprinde mai mult decât pe cititorul care nu a avut timp să realizeze ficțiunea În care a pătruns odată cu „Insula Sukkan”. Incapacitatea de a accepta realitatea, dorința de a păstra intact cadavrului fiului său, plecarea spre civilizație, locuirea În casa străină, incendierea insulei, Înmormântarea materiei În descompunere, concentrarea obsedantă pe supraviețuire, respingerea tuturor odată cu Întoarcerea În societate Îl vor obliga - În ultimul scenariu al fiuluisă accepte propria vinovăție: aflat În
ALECART, nr. 11 by Irina Popa () [Corola-journal/Science/91729_a_92877]
-
noi, mesele de duminică mereu gustoase, mașinile scumpe, băuturile fine și veselia permanentă sunt fațada care ascunde o existență trucată. Cu cât aceasta este Însă mai inautentică și mai searbădă, cu atât „victimele” ei se arată mai Înverșunate În a păstra aparențele, În a-și apăra „valorile” de orice intrus care ar putea demasca falsitatea. Când Kit i se confesează lui Lewis În legătură cu violența perversă a tatălui, iar acesta o face publică, reacția celorlalți nu e de revoltă, ci de regrupare
ALECART, nr. 11 by Iris Tincu () [Corola-journal/Science/91729_a_92886]