1,096 matches
-
de zei, frați asimetrici, care prezidează funcția a treia, cu trăsăturile esențiale pe care le-am identificat În continuatorii lor istorici. 5. CLASELE SOCIALE ȘI SACERDOȚIUL ÎN LUMEA INDO-EUROPEANĂTC "5. CLASELE SOCIALE ȘI SACERDOȚIUL ÎN LUMEA INDO‑EUROPEANĂ" Existența unui panteon pune problema cultului; această problemă naște, pentru Început, o Întrebare fundamentală: exista În perioada indo-europeană o clasă sacerdotală? Această Întrebare Își poate găsi răspuns doar printr-o nouă Întrebare: exista o Împărțire socială În epoca indo-europeană? La Începutul anilor ’30
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Svantovitu^" nu poartă nimic de acest fel, iar armele sunt doar plasate În preajma statuii sale. 4. Tripartitism slav?tc "4. Tripartitism slav ?" În baza a ceea ce am observat până acum ne putem gândi, chiar și cu maximă precauție, că și panteonul antic slav avea o structură tripartită de tipul celei propuse de G. Dumézil, cu divinități subdivizibile conform funcțiilor sacro-suverană, militară și economică. Este clar, din ceea ce s-a spus despre caracterul său agrar și despre faptul că avea În stăpânire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
structurii tripartite are o bază documentară destul de limitată, ca, de altfel, tot ceea ce ține de religia slavă: este deci necesar să recunoaștem că, dacă izvoarele disponibile ar fi fost mai numeroase și mai mult decât simple istorioare, structura fundamentală a panteonului slav ar fi apărut destul de diferită. Sunt oportune În special două rezerve specifice. Prima constă În faptul că specificul panslav al acestor divinități este mai degrabă afirmat decât demonstrat În mod riguros, astfel Încât nu se poate exclude În totalitate posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
populare și tradiții orale (numai cele letone sunt aproape 35 000, având 180 000 de variante), care conțin, deși Într-o formă degradată, nelipsind contradicțiile, informații bogate despre credința precreștină. Datorită acestor izvoare, cercetătorii au putut Încerca să reconstituie vechiul panteon; a se vedea, de exemplu, studiul lui Biezais (1972) despre familia zeilor cerești la letoni. În cadrul Europei, regiunea baltică a fost ultima zonă creștinată; În cea mai mare parte, creștinarea oficială, deși târzie (pentru Lituania se merge până În 1387), o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vadă În creștinism o religie impusă cu forța de armatele popoarelor străine, În primul rând Cavalerii Teutoni și principii polonezi, astfel Încât fidelitatea față de vechea religie avea, printre altele, și un colorit politic. 2. Zeii principalitc "2. Zeii principali" Faptul că panteonul baltic este bogat mai ales În zeități feminine este explicat de Gimbutas (1990) prin ipoteza unei stratificări: divinitățile feminine ar reprezenta rămășițele străvechii religii „europene” (termen care, În limbajul lui Gimbutas, Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
explicat de Gimbutas (1990) prin ipoteza unei stratificări: divinitățile feminine ar reprezenta rămășițele străvechii religii „europene” (termen care, În limbajul lui Gimbutas, Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi de origine indo-europeană. Este, Într-adevăr, știut faptul că panteonul indo-european inițial era sărac În divinități feminine; Însă ar fi arbitrară identificarea mecanică a oricărei divinități feminine cu o relicvă a panteonului pre-indo-european, având În vedere mai ales posibilitatea că ceea ce a transmis religia pre-indo-europeană celei indo-europene nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înseamnă „anterior venirii indo-europenilor”), În timp ce divinitățile masculine ar fi de origine indo-europeană. Este, Într-adevăr, știut faptul că panteonul indo-european inițial era sărac În divinități feminine; Însă ar fi arbitrară identificarea mecanică a oricărei divinități feminine cu o relicvă a panteonului pre-indo-european, având În vedere mai ales posibilitatea că ceea ce a transmis religia pre-indo-europeană celei indo-europene nu a fost atât un număr de zeițe, cât mai degrabă Însăși concepția acceptării divinităților non-masculine. Să analizăm acum divinitățile principale ale panteonului baltic. a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
relicvă a panteonului pre-indo-european, având În vedere mai ales posibilitatea că ceea ce a transmis religia pre-indo-europeană celei indo-europene nu a fost atât un număr de zeițe, cât mai degrabă Însăși concepția acceptării divinităților non-masculine. Să analizăm acum divinitățile principale ale panteonului baltic. a) *Deiwos Lituanianul Diëvas (căruia Îi corespunde letonul Dìevs) este cerul În aspectul său solar și diurn (cf. În vedică, dyau-, „cer”, În latină, sub divo, „cer deschis” etc.). În cântecele populare, acest zeu este preamărit ca un tânăr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
germanicul Odin, și Vëlinas are un singur ochi, iar credincioșii săi Își sacrifică un ochi la izvorul sacru Isrutisxe "Isrutis", pentru a deveni asemănători lui În Înțelepciune (Gimbutas, 1974). Perechea Diëvas-Vëlinas este deci comparabilă cu cei doi zei suverani din panteonul vedic, Mitraxe "Mitra" și Varuña: unul solar, celălalt nocturn; binevoitor unul, celălalt amenințător, unul apărător al ordinii cosmice imutabile (să ne gândim la cultul lui Diëvas și la anotimpuri), celălalt expert În practici magice Înfricoșătoare și având o Înțelepciune Întunecată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de sfera economică În sens larg -, putem, fără Îndoială, să repartizăm aici perechea de gemeni „fii ai lui Diëvas”, care, În cântecele populare, cultivă pământul, merg la vânătoare și pescuiesc; această identificare este Întărită și de paralele tipologice, deoarece și panteonul altor popoare indo-europene cunoaște perechi de gemeni ca exponenți ai funcției a treia: Dioscurii În Grecia, Așvinxe "Așvin" În India, Freyrxe "Freyr" și Freyjaxe "Freyja" În zona nordică; chiar și Remusxe "Remus" și Romulusxe "Romulus" la Roma (Campanile, 1988). Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția ideologică a acestei interpretatio constă, fără Îndoială, În convingerea că cele două panteonuri diferite sunt,În esență,unul singur, iar diferența există doar la nivelul numelor. În plus, având În vedere că aceeași metodă a fost aplicată, după cum vom vedea, și la popoarele germanice, putem considera că, În general, În cultura clasică era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
diferența există doar la nivelul numelor. În plus, având În vedere că aceeași metodă a fost aplicată, după cum vom vedea, și la popoarele germanice, putem considera că, În general, În cultura clasică era răspândită credința Într-o identitate substanțială a panteonurilor tuturor popoarelor. Un cadru - deși nu de primă mână - al religiei galilor ne este furnizat de Cezar În De bello galico,VI, unde sunt enumerate principaleleor divinități: Zeul pe care galii Îl cinstesc cel mai mult este Mercurxe "Mercur"; imaginile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este posibilă; de asemenea, există și o identificare certă. Între cele cinci divinități există una feminină, Minervaxe "Minerva"; În acest caz putem fi siguri că ne aflăm În fața unei informații inovatoare În ceea ce privește tradiția inițială indo-europeană, având În vedere că acest panteon conține puține figuri feminine și niciodată În poziție importantă. Astfel, rămân ca făcând parte din patrimoniul religios posibil ereditar, Jupiter, Martexe "Marte", Apolloxe "Apollo" și Mercurxe "Mercur". Dacă analizăm aceste patru divinități În baza funcțiilor pe care li le atribuie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unele infiltrări de origine probabil non indo-europeană, reprezentate de prezența unei importante divinități feminine. Cu toate acestea, diferiți cercetători sunt de părere că imaginea oferită de Cezar este esențialmente iluzorie, pentru că pornește de la premisa că galii ar fi avut un panteon unitar, cu un număr limitat de divinități majore, având fiecare dintre ele o funcție specifică, deși mărturiile epigrafice sugerează o situație destul de diferită. Într-adevăr, În textele epigrafice este amintit un număr foarte mare de divinități, cea mai mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numele indigene ale zeilor galici, dar nu le clarifică funcțiile, În timp ce altele vorbesc despre funcții, dar nu dau nume; fără să fie realizată o fuziune organică Între cele două categorii diferite de izvoare, o reconstrucție substanțială, nu doar nominală, a panteonului respectiv, rămâne aproape mereu imposibilă. Doar În câteva situații norocoase ajungem la o definiție reală și completă a vreunui personaj al panteonului galic. Acesta este cazul zeului pe care Cezar Îl numește Mercurxe "Mercur" și În care poate fi recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
realizată o fuziune organică Între cele două categorii diferite de izvoare, o reconstrucție substanțială, nu doar nominală, a panteonului respectiv, rămâne aproape mereu imposibilă. Doar În câteva situații norocoase ajungem la o definiție reală și completă a vreunui personaj al panteonului galic. Acesta este cazul zeului pe care Cezar Îl numește Mercurxe "Mercur" și În care poate fi recunoscut patronul tuturor meșteșugurilor. În Irlanda, zeul Lugxe "Lug" primește epitetul samildánach „cel care deține toate meșteșugurile”, iar acesată prolifică stăpânire a tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ne gândim că asemănarea cu Ogmios este pur Întâmplătoare. 3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARETC "3. DIVINITĂȚILE GALICE ȘI DIVINITĂȚILE INSULARE" În ciuda dificultăților metodologice pe care le-am expus mai sus, Încercarea de a identifica divinitățile galice cu cele ale panteonului insular, pe baza unor elemente comune de natură diversă, care sunt identificate unul câte unul, este o practică uzuală a cercetătorilor. De exemplu, a existat În Galia o divinitate care, În inscripțiile latine, era identificată cu Apolloxe "Apollo", adesea prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este funcția lor „maternă”: ele oferă, salvează, iartă, ajută; și totul are loc Într-o formă spontană și gratuită, și nu ca un răspuns măsurat proporțional cu jertfa și rugăciunea. În aceasta constă diferența profundă Între ele și zeii din panteonul „oficial”. Astfel se intuiește un mod cu totul nou de a concepe relația dintre oameni și divinitate, relație care depășește vechiul principiu do ut des și se profilează pe baza Încrederii și iubirii. Nu este Întâmplător că termenul implicit de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
iubirii. Nu este Întâmplător că termenul implicit de comparație, care se evidențiază chiar din numele acestor zeițe, este chiar relația tocmai există Între mamă și fii. Un alt element important este dat de dimensiunile operative ale acestor Matronaexe "Matronae". Divinitățile panteonului „oficial” nu erau legate de anumite spații geografice sau grupuri sociale: câmpul lor de acțiune este lumea Întreagă, fără vreo limită, iar puterea lor se vădește În toate confruntările umanității. În schimb, În cazul Matroanelor există o compartimentare exactă. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
membru al Tuatha, al cărui nume Înseamnă tocmai „zeul cel bun”. Dar, În general, toate capacitățile magice și miraculoase cu care sunt Înzestrați, mai mult sau mai puțin, toți exponenții tribului Tuatha demonstrează că, de fapt, acest trib este un panteon al divinităților majore și minore. La rândul lor, nici Fomoirexe "Fomoire", cu dimensiunile lor gigantești și aspectul lor monstruos, nu sunt ființe umane. Astfel, lupta dintre Tuatha și Fomoire nu apare ca o Înfruntare Între grupuri tribale, ci ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
avut o evoluție asemănătoare cu cea a vedicului somași a avesticului haoma-, care desemnau inițial băutura folosită În cadrul jertfei; Însă aceasta, având efecte miraculoase asupra credincioșilor (conținea probabil un halucinogen, cf. Kuiper, 1970), ajunge să fie transformată În divinitate, astfel Încât panteonul vedic și cel avestic sunt Îmbogățite cu doi zei noi: Somaxe "Soma", respectiv Haomaxe "Haoma". În favoarea acestei etimologii se adaugă și argumentul că astfel de substanțe halucinogene erau obișnuite În cultura șamanică ce a exercitat, fără Îndoială, o influență importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ei consacră divinităților dumbrăvi și păduri și dau nume de zei acelei esențe misterioase pe care o intuiesc numai cu simțul lor religios (Tacitus, Germania IX). Obiceiul de a atribui divinităților străine nume romane presupune, evident, convingerea că cele două panteonuri - chiar toate panteonurile - sunt esențialmente identice, iar diferențele existente sunt de natură lingvistică; această convingere este cu siguranță alimentată de faptul că multe divinități romane puteau fi suprapuse peste cele grecești (fenomen care, din punct de vedere istoric, este consecința
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dumbrăvi și păduri și dau nume de zei acelei esențe misterioase pe care o intuiesc numai cu simțul lor religios (Tacitus, Germania IX). Obiceiul de a atribui divinităților străine nume romane presupune, evident, convingerea că cele două panteonuri - chiar toate panteonurile - sunt esențialmente identice, iar diferențele existente sunt de natură lingvistică; această convingere este cu siguranță alimentată de faptul că multe divinități romane puteau fi suprapuse peste cele grecești (fenomen care, din punct de vedere istoric, este consecința faptului că multe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]