1,132 matches
-
să invoce practica și teoria "convențională" drept suport pentru această concluzie? Nu cumva, potrivit concepției "convenționale", valorile morale sunt mai curând acele valori care guvernează corectitudinea morală a comportamentelor persoanelor unele față de celelalte? Desigur, toate valorile fundamentale utilizate în mod paradigmatic în filosofia morală sunt - și trebuie numite - valori morale. Aceasta nu demonstrează, însă, că realiștii greșesc atunci când afirmă că ei nu tratează egalitatea și libertatea ca valori morale sau când afirmă că sunt îndreptățiți să trateze aceste valori doar ca
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
ca valori politice, în sensul de valori analizate și justificate numai din perspectiva contribuției lor la realizarea valorilor fundamentale ale politicii. Iar ceea ce doresc să arate realiștii nu este, desigur, că este incorect să concepem valorile fundamentale utilizate în mod paradigmatic în filosofia morală ca valori morale sau că acele valori pe care le considerăm în mod tipic drept valori morale sunt, de fapt, valori politice, ci numai că acele valori pe care le considerăm în mod curent drept valori morale
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
o ordine legitimă. A și B pot fi distincte și cu toate acestea ceva poate fi atât A, cât și B, iar invocarea faptului că ele sunt concepte compacte (thick) nu schimbă acest lucru. "Bunăvoința" (kindness) și "cruzimea" sunt exemple paradigmatice de concepte compacte, iar acțiunile unei persoane pot fi atât binevoitoare cât și crude. Mai mult, pare evident că un act poate fi binevoitor și cu toate acestea să nu constituie [i.e., în lumina examinării tuturor valorilor care trebuie luate
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
culturale sub regimul defunct nu a fost încă analizată (la acea perioadă, în 1992, n.n.) atent și la rece, fără prejudecăți de nici un fel. Ca orice risc, încercarea merită să fie făcută. Cazul Constantin Noica ni se pare exemplar și paradigmatic mai ales în această privință. El a fost cel mai reprezentativ om de cultură român din ultimele decenii aflat chiar în centrul unei dispute: acuzat și apărat deopotrivă de a fi colaborat cu regimul dispărut. Problema esențială, care transformă un
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
lăsat prinși de voie, de nevoie în angrenajul situației ireversibile, dintr-un motiv absolut scuzabil: salvarea operei, intenția de a construi, de a produce chiar și în condiții disperate. Am analizat în Cazul Constantin Noica un astfel de caz simbolic, paradigmatic. Am adus și alte exemple. Unii au crezut efectiv, cu deplină convingere, că situația este definitivă, iremediabil pierdută. Că drum de întoarcere nu există. Au refuzat deci să fie autori doar postumi, să se rateze, să se sinucidă literar. Alții
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și nediscriminării, este mai mult decât salutară. Dar nu este totul. Situație deocamdată profund specifică doar Europei occidentale unde se constată o intensificare considerabilă a fenomenului imigrației, dar și în fostele imperii coloniale etc. care tinde să devină tot mai paradigmatică: apariția fenomenului, denumit, după expresia lui Armando Gnisci, metisaj literar. Exemplu său este, bineînțeles, italian: o întreagă literatură scrisă de imigranți din lumea a treia, Africa etc., în limba italiană, dar publicată prin traduceri, colaborări și corectări aduse de jurnaliști
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în secvențele cinematografice, prin prezentarea mai multor momente. Stansbury O’Donnell analizează amfora Eleusis Polyphemos și din perspectiva combinării sintagmatice a unităților vizuale în scene care se succed secvențial pentru a genera o identitate vizuală, dar și din perspectiva combinării paradigmatice, prin asocierea unei imagini cu altele în care scene din diferite narațiuni sunt conectate tematic sau simbolic. El arată că pe amforele din Eleusis și Argos cele două scene care prezintă moartea și orbirea, ca pe teme comune ale vieții
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
anti-comunist. Marxismul s-a prăbușit atunci și PCF a început să piardă din voturi. În paralel, liberalismul lua amploare. Asta nu-mi era deloc clar la timpul respectiv. În Grupul celor Zece, vorbeam despre asta în termeni de nou conflict paradigmatic. Constatînd această tendință și apropierea de PS, m-am simțit respins pentru că nu mai eram "corect din punct de vedere politic", și i-am spus-o lui Jacques Robin. Această evoluție a fost confirmată deoarece Jacques Robin a putut regăsi
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
multiplă, ideea de "niveluri de realitate" fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe niveluri distincte. În logica obișnuită, axele sintagmatică și paradigmatică nu ar putea funcționa în juxtapunere, iar în fața unei mulțimi de opțiuni, alegerea este obligatorie : nu poți traversa strada și pe verde și pe roșu deodată. Dar pentru Cioran, a alege între două opțiuni, între două atitudini, două acte bine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
contemporane și dezvoltarea cunoașterii în disciplina relațiilor internaționale este nevoie nu numai de o analiză istorică, ci și de una sociologică, asupra relației dintre practica și reflecția internațională. Aceasta este ideea pe baza căreia trebuie redefinit realismul. Ceea ce a devenit paradigmatic în legătură cu disciplina realistă a relațiilor internaționale este tendința unor teoreticieni - ca Morgenthau, de exemplu de a "impregna" SUA, noua și unica superputere occidentală, cu regulile societății internaționale, așa cum s-au dezvoltat și s-au răspîndit ele din Europa. Astfel că
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ale mediului academic. Aici realismul și reflecția disciplinei asupra ei însăși formează încă un întreg coerent. Cîteva decenii mai tîrziu, situația se va schimba. În Interludiu, care discută realismul în contextul crizei anilor '70, acesta își va pierde statutul său paradigmatic și va deveni doar o teorie între altele. În fine, în concluzie, cele două capitole arată felul în care nu doar disciplina, ci și realismul apar din ce în ce mai fragmentate. Pentru mulți dintre criticii realismului, puternica influență a acestuia a fost un
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
discipline, E.H. Carr și Hans J. Morgenthau, reprezintă expresia clasică a acestui realism născut din anti-idealism. Poziția realistă a lui Carr, uneori mai atenuată, a avut mai puțin succes decît Politics Among Nations a lui Morgenthau, care a devenit textul paradigmatic al științei sociale americane în formare. În afară de a fi textul studiat cel mai în profunzime, cartea lui Morgenthau este paradigmatică din alte două motive. Primul este acela că Morgenthau pune în mod special accentul pe definirea unui domeniu specific politicii
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Carr, uneori mai atenuată, a avut mai puțin succes decît Politics Among Nations a lui Morgenthau, care a devenit textul paradigmatic al științei sociale americane în formare. În afară de a fi textul studiat cel mai în profunzime, cartea lui Morgenthau este paradigmatică din alte două motive. Primul este acela că Morgenthau pune în mod special accentul pe definirea unui domeniu specific politicii, independent de celelalte investigații sociale. El delimitează astfel observatorul și practicianul legitim. Al doilea motiv este că, poate mai mult
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și simplu în enunțuri negative. NOUA PARADIGMĂ: MORGENTHAU ȘI POLITICA ÎNTRE NAȚIUNI Atitudinea lui Carr era prea ambiguă și stilul său prea polemic pentru a fonda o școală de gîndire sau pentru a preconiza apariția unei discipline printr-un exemplu paradigmatic. Dar el a pregătit terenul. Modelul urma să vină din acea țară care preluase rolul Imperiului britanic. Aici, critica realistă atenuată a lui Carr nu a avut succes. Lupta antitotalitară, care era cît pe ce să dea greș împotriva lui
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
aceasta se desfășoară i-au permis să distingă în mod categoric politica internă de cea internațională. Separînd politica de celelalte domenii, cercetarea lui Morgenthau a definit un domeniu independent de studiu și actorii săi competenți. Astfel au fost instituite granițele paradigmatice ale disciplinei. În legătură cu fenomenul naționalismului unificator, Morgenthau a oferit nu numai o legătură conceptuală între individ și elita politică, între natura umană și nivelul statului, ci și o posibilă explicație a fenomenului războiului total din secolul al XX-lea. Pentru
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
că le-a și transformat. Odată ce capitalul industrial a preluat controlul, expansiunea capitalistă a devenit totuși capabilă să joace un rol progresist (deși brutal) în inițierea industrializării. Cea mai însemnată moștenire a ideilor lui Marx poate fi regăsită la nivel paradigmatic. Dat fiind faptul că forțele economice fundamentale ale schimbării nu țineau seama de granițe, Marx a reîndreptat atenția asupra naturii transnaționale a relațiilor internaționale (Merle 1982). Aceasta s-a produs, într-o oarecare măsură, cu prețul ignorării fenomenului naționalismului, ca
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în primul rînd asupra conținutului, ci asupra metodelor. Poți fi realist și behavior-ralist în același timp, așa cum a arătat clar John Vasquez (1983). Cu toate acestea, behavioralismul a subminat pînă la urmă dominația realismului, pentru că el i-a contestat funcția paradigmatică crucială: postulînd o metodologie comună pentru cercetarea afacerilor externe și interne, el justifică intruziunea conceptelor, perspectivelor și standardelor sociologice în disciplina relațiilor internaționale. El subminează distincția intern-extern pe care se bazează paradigma realistă. De asemenea, subminează cerința impusă de paradigmă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
lui Kenneth Waltz, Theory of International Politics (1979), grație perspectivei sale mai reci și mai materialiste asupra puterii (vezi capitolul 7), lucrarea celor doi, Power and Interdependence (1977), trebuie să fi avut șanse bune să devină un text cu calități paradigmatice. Keohane și Nye au pus, însă, în orice caz, bazele pentru ceea ce azi constituie probabil teoria predominantă în studiul empiric din disciplina relațiilor internaționale, adică teoria regimurilor. Cele ce urmează vor folosi studiul lor într-un mod mai general, pentru
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Deși ambii sînt de acord că eforturile de căutare a unei singure paradigme rămîn evazive și că dezbaterea nu se desfășoară între, ci în cadrul școlilor de gîndire (vezi și McKinlay și Little 1986: 266-73), ei vizează obiective diferite. Din natura paradigmatică a teoriilor în disciplina relațiilor internaționale, Holsti a putut deduce că șansele de a face o sinteză a teoriilor, mai ales a marxismului cu realismul, sînt reduse. De partea cealaltă, Banks a încercat să se asigure că aceste școli de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
o binevenită barieră împotriva oricărei critici și o bună justificare pentru rutina academică. Politica sferelor academice de influență s-a acoperit cu o poleială kuhniană întrucîtva științifică (vezi și Kratochwil 1993: 68). Această evoluție a arătat cum, într-o criză paradigmatică, disciplina a început să-și pună în discuție fundamentele și să țină seama de cercetarea aflată la limitele canonului stabilit (Kuhn 1970a:91). Ea a subliniat o dată în plus faptul că o disciplină amenințată în identitatea sa poate accepta bucuroasă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
entuziasm în interiorul disciplinei. PARTEA a II-a REACȚIILE REALISTE LA CRIZA REALISMULUI 9. Neorealismul sistemic: Kenneth Waltz și Teoria politicii internaționale Dacă există vreo carte care să poată fi comparată cu cea a lui Morgenthau, Politics Among Nations, în privința funcției paradigmatice pe care o are în disciplina relațiilor internaționale, arătînd un model de urmat și adunînd la un loc toate dezbaterile importante, atunci aceasta este cea a lui Kenneth Waltz, Theory of International Politics (Waltz 1979). De aceea, așa cum s-a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a întîmplat și în discuția din partea I, referitoare la Morgenthau, capitolul introductiv la o nouă rundă de teoretizări realiste se va referi în principal la această lucrare și la dezbaterea pe care a provocat-o. Morgenthau a avut un rol paradigmatic în instituirea unei discipline autonome a relațiilor internaționale. Waltz a avut același statut pentru apărarea independenței disciplinei, care fusese amenințată datorită potențialei prăbușiri a granițelor sale și a exploziei programelor sale de cercetare. El a oferit reacția cea mai severă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
măsură identificate și legitimate. În zilele noastre, a înfrunta conținutul cărții Theory of International Politics este o sarcină mai dificilă decît dacă ar fi vorba de Politics Among Nations. Este mai complicat de făcut o evaluare obiectivă asupra unui text paradigmatic al cărui rol este încă în discuție: ți se cere să iei poziție, indiferent dacă îți place sau nu. Orice referire la Waltz delimitează orientările științifice. Într-adevăr, dacă privim multitudinea articolelor referitoare la el, putem spune că, dacă Theory
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ar fi anarhia, puterea sau balanța puterii. Teoria sa se bazează pe o serie de dihotomii, reminiscență a disputei realism-idealism, pe care nu le probează în întregime. Într-adevăr, problema cu lucrarea lui Waltz, decretată imediat după apariție drept text paradigmatic al neorealismului, nu este doar faptul că ea constă în principal din idei vechi îmbrăcate într-o haină mai la modă, așa cum afirmă unii critici, ci că ea permite uneori pare chiar să încurajeze multe interpretări contradictorii. Acesta este unul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Rezultatul este o teorie clasică a balanței puterii. Waltz definește o structură prin trei parametri. Primul este principiul organizator al unui sistem. În concepția lui Waltz, acesta este fie anarhic, fie ierarhic. De aici rezultă că ceea ce distinge în mod paradigmatic sistemul internațional de alte sisteme și ceea ce conferă acestei structuri internaționale forță cauzală este caracterul său anarhic. Nimeni nu este îndreptățit să comande, nimeni nu este dator să asculte" (Waltz 1979: 88). A doua caracteristică este specificația funcțiilor diferitelor unități
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]