1,340 matches
-
îndreaptă spre a doua reformulare ("cam acesta ar fi "esențialul"), mai degrabă decît spre prima ("tot ceea ce, în principiu, ar trebui să trezească interesul pentru a intra"). După toate aceste argumente esențiale, nu ne rămîne decît să tragem concluzia: paratextul parodic chiar asta face. În plus, o serie de întrebări structurează ultimul paragraf, propunînd un nou marcator al reformulării: ȘI ÎN SFÎRȘIT? Ca marcator al linearității, el subliniază ultimul element al enumerării; în calitate de conector, el operează o întoarcere argumentativă conclusivă: esențialul
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
etern"); imaginea redusă propusă de text este cea a macrostructurii semantice: un rechizitoriu împotriva ordinii stabilite. Menționăm că efectele de ecou dintre cele două texte ("reclama Balafre" și rezumatul cărții Un giulgiu nu are buzunare) punctează o complementaritate între conținutul parodic al unui roman polițist ("Marca unui bărbat hotărît") și un rezumat mai potrivit povestirii (Un giulgiu nu are buzunare). Această complementaritate creează și confuzie în receptarea cărții, confuzie sau piedică specifică veleităților ironice ale unui asemenea tip de roman. Peritextul
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
de analiză a periferiei textului. Cheia exercițiilor din capitolul 1 1. și 2. Pentru primele două exerciții, nu există corectură unică. Este vorba mai degrabă despre o sensibilizare față de studiul paratextului printr-o lectură atentă (exercițiul 1) și o scriitură parodică (exercițiul 2). 3. Acest text aflat pe ultima copertă conține trei paragrafe și o serie de fraze marcate grafic. Primul este alcătuit din două fraze (P1 și P2), celelalte două (P3) și (P4) dintr-o singură frază. Vom insista mai
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
poetic). Mai exact, ar trebui să analizăm felul în care devine vizibilă dezintegrarea unor forme clasice prin trecerea la forme de contestare sau de parodiere a narațiunii clasice. Într-adevăr, încă din Antichitate, idealul povestirii canonice este distrus de povestirea parodică și, mai apoi, în antiromanul de la sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales al XVIII-lea (Sorel, Fielding, Sterne, Diderot etc.). Caracterul discontinuu vine să rupă unitatea narativă prin inserarea digresiunilor interminabile, a comentariului și a dialogurilor ample (nerespectarea
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Pănăstirea Văratic...”), exaltări ale limbajului tipic arghezian („și prin viespi, albini, aspide. Prin venin și miere dulce”), cu învăluiri apoi, „prin hronic de Neculce” sau „cu dulci și vechi... și antice rostiri”, dar și cu inflexiuni ale baladescului sau al parodicului, firește, demonstrând că poartă-n sine toată încărcătura esteticului (și nonesteticului), ca pe o retrăire a marilor valori, temelie creatoare, „fântână” a „nenașterii”. Pentru vizionarul poet, nașterea este percepută ca o moarte: „se-arată semnele morții pe trupul meu / Ca
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
starea psihică a oamenilor. Sociologia, psihologia, psihanaliza instituie într-un fel realitatea ficțiunii și contribuie, în mare parte, ca și fenomenologia, la orientarea căutărilor romancierilor." (Georges Jean) 3. Nu vom lăsa să ne scape ocazia de a interpreta drept aluzii parodice la descrierile realiste reutilizarea, în forma degradării, a ingredientelor folosite pentru justificarea descrierii (fereastra și lumina) și faptul că ocularizarea nu mai este orientată către exterior (peisaj), ci către interiorul unui obiect transparent. 4. Tot în Projet pour une revolution
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
transformă clorotica făptură într-o banală țață pusă pe ceartă (nu într-o harpie!). Posibila "dramă" glisează aici înspre comedie, iar scena finală amintește, și prin limbaj, de caragialianul "proces" al clondirului cu mastică. Tot în notă comică (mai exact: parodică) dramatizează Lovinescu, în lipsa altor surse de inspirație, episodul mitologic al răzbunării încornoratului Vulcan (în Homer travestit), episod focalizat așadar pe același pattern al triunghiului conjugal, cu motivul adiacent al vicleniei feminine. E drept, prozatorul nu prea a izbutit să ne
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
op. cit., p. 27. 204 Idem, p. 36. 205 Michael R. Booth, op. cit., p. 187 ș.u. (vezi în special capitolul final al lucrării, "The Melodramatic Acting"). 206 Peter Brooks, op. cit.¸ p. 149. 207 Resuscitarea "cadrelor tragediei" generează și un efect parodic, câtă vreme "conflictul" pus în scenă lasă impresia unui "joc" de societate, de farsă (intriga e declanșată de un "rămășag", ca și în Bălăuca, unde "soarta" poetului e prescrisă de hotărârea unui "divan" instituit ad-hoc). Frapează, apoi, discrepanța dintre premizele
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
intens, deseori sub forma bîrfei. În pledoaria sa pentru absurditatea comportamentului uman și a vieții umane, persistă existențialismul. De weg naar het licht (Calea spre lumină) a apărut în 1977, la Meulenhoof, Amsterdam. Citatul este din nuvela Faust, o variațiune parodică pe motivul Faust, plină de fantezii nebunești cauzate de medicația psihiatrică. Louis Couperus (1863-1923) a crescut într-o familie numeroasă, de administratori coloniali. Tatăl său era sever și pretențios, și copilul era făcut să-l dezamăgească. Familia a petrecut cîțiva
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ne-am văzut aproape zilnic. Ne unea, cred, în primul rând singurătatea. Umblam prin parcuri, prin berării, îl vizitam acasă, unde avea o vitrină acoperită cu poeme generaționiste, discutam, firește, despre poezie, dar mai ales căscam gura la discursul lui parodic, inimitabil, care mă făcea uneori să-mi pierd răsuflarea de râs. Sânt singurul, de altfel, din careul nostru "Luft mit Diamanten" {"von Cărtărescu zu Coșovei, von Iaru zu Stratan ...") care n-are umor. Cel puțin nu unul spontan. "Bătaia peștelui
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fii liber? / cum e să fii uitat de părinți în piață? / cum e să ai o soră? cum e să-ți pierzi un dinte? / cum e să te bați? / cum e să faci dragoste cu mine?" Spiritul jucăuș, ironic și parodic al acestei poezii nu trebuie să ne inducă însă în eroare. Doar copiii pot crede în veselia tălâmbă de pe fața clovnului. Asemenea altor fantaști ai poeziei moderne, cu care nu îl compar valoric, ci doar taxinomic, precum Lautreamont sau (iarăși
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ceea ce părea farsă veselă devine în curând dramă. Mai întîi, personajul, inițial derizoriu, devine un demiurg, în lumea gândită în termeni de frizerie, evident frizerul este Artistul și Creatorul, este ombilicul lumilor. Mari viziuni romantice sânt reluate aici grotesc și parodic, adică în singurul fel în care mai pot fi reluate : Să țeseți covoare din părul pe care l-am tuns și să le așterneți pe aeroporturi!/ Vă ordon. Să puneți în izvoarele tuturor nurilor numai săpun de ras și în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în polemică. De asemenea, lectorul primește indicații despre numele real al adversarului și despre modul în care autorul se raportează la el, în acord cu anumite presupoziții semantice și pragmatice. Acest enunț vine după un titlu complet ambiguizat prin asociere parodică "Constantin cel Bun...", și are rolul de a conecta lectorul la lumea imediatului, a factualității subiectiv asumate. Dimensiunea pragmatică a discursului polemic derivă tocmai din această referențialitate specifică oricărui demers teleologic, fiind uneori explicit formulată, ca de pildă în textul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Vălenii pe mine"56), constată Arghezi, autorul se identifică în totalitate cu subiectul enunțării polemice și dorește ca acest lucru să fie decodificat ca atare. Cornel Munteanu, pe urmele lui Ducrot și Maingueneau, delimitează, în cazul enunțului ironic și/sau parodic, spre exemplu, între enunțiatorul și locutorul enunțării, adică între două instanțe locutive corespunzătoare dublei dimensiuni a enunțării (referențială și modală). Privit ca act ilocutoriu, discursul polemistului este adresat, cel mai adesea, unui "tu" absent din planul suprafeței textuale (putem vorbi
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al victimei și situația imaginată, ilar-absurdă, în care o proiectează autorul. De la Universitate la grajd, de la grajd în postura de obiect-obstacol și, la urmă, de rebut inutil: iată parcursul virtual al decăderii simbolice pe care-l trasează fantezia moralistului, invocând parodic "tortura lui Crist" cu deosebirea că, victimei sale "când va cere apă i se va da sirop". Nota edulcorantă din final accentuează imaginea unei pedepse-simulacru, care nu se soldează cu pierderea vieții, ci cu a demintății. În ofensiva morală, dar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a obiectului real, este, în substanța sa, un atipic discurs critic. Obiectul însuși este pus de parodist să-și etaleze vulnerabilitățile în fața unui receptor familiarizat cu convenția parodică. Cu cât obiectul este mai cunosut și mai evident, cu atât imitația lui este mai ușor de decodificat și invers, cu cât obiectul apare ca abstract și greu de prins în tipare palpabile, cu atât parodierea lui se subtilizează, iar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sa nu e sarcastică și nici șfichiuitoare, ea nu exprimă tragismul unei lumi în derivă, ci o atitudine ludic-intelectuală în fața degringoladei valorice. Un articol întreg 253 reprezintă, de pildă, o ironică descriere a "intelectualilor". E o combinație savuroasă între modul parodic, prin analogia cu geneza și evoluția sectelor religioase, și cel ironic, anunțat încă din incipitul retoric: "Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! Avem destui". Urmează povestea "capuținiștilor" (= secta
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
artistic sau cu destinație artistică"257. De aceea, de la improvizațiile cu Mitică, personaj central (dar și alte nimicuri, mofturi felurimi), ale căror poante condensate esențializează metehne ale mentalului nostru colectiv, până la narațiuni mai ample cu substrat polemic, în varianta basmelor parodice sau a Cronicilor (sentimentală, fantezistă, fantastică), Caragiale se exersează în identificarea și diagnosticarea reflexelor deviant-rizibile ale unei lumi răsturnate, de care nu se desparte moralizator, pentru a o denunța (cum ar proceda satiristul, prin excelență), ci pe care și-o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
satiristul, prin excelență), ci pe care și-o asumă, în mod solidar-creator. Arghezi, așa cum am văzut, se situează în contiguitatea comică a ilustrului său contemporan și predecesor, însă există câteva aspecte (alături de cele deja menționate, și anume modalitatea comică dominantă, parodică, la unul, ironică, la celălalt, precum și dispoziția umorală non-agresivă și agresivă) care indică, foarte limpede, desprinderea și sensul traiectoriei individuale a autorului Spinilor de hârtie. Individualitatea artistică a comicului arghezian nu rezidă în ocurența variantelor formale, aceasta ținând de demersul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai fi rezervată claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care leitmotivele sunt abandonate pentru song-uri. Muzica trebuie să servească drept contrapunct parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă cu grijă privirilor, orchestra trebuie să fie vizibilă în mod clar spectatorului, pentru sublinierea ficțiunii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Simțul comicului ca instinct fundamental / 41 Capitolul III. COMICUL CARAGIALIAN ȘI POSTCARAGIALIAN / 51 3.1. Modul satiric / 52 3.2. "A fi sau a nu fi" satiric / 53 3.3. La vremuri noi, măști comice noi / 61 3.4. Modul parodic / 68 3.5. Parodia la Caragiale / 71 3.5.1. Înspre "labirintul de lentile" / 75 3.5.2. Cântăreața cheală "o parodie de piesă, o comedie a comediei" / 79 3.6. Modul ironic / 87 3.7. Sub semnul ironiei / 90
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintr-o pânză freatică, din nivelul subteran al gândirii lor paralogice produce un efect comic irezistibil". După ce stabilește dimensiunile interioare ale conceptelor operaționale și aproximează configurarea creativă a scriitorului, Loredana Ilie dezvoltă premisele formulate. Subordonează simțului comic "modurile" adiacente: satiric, parodic, ironic, grotesc, umoristic toate dispersate în proză, dramaturgie, poezie și publicistică. Fiecare mod operatoriu este studiat monografic, pe câteva paliere succesive. În paradigma teoretică a primei trepte, comentează străduința teoreticienilor de a preciza definiția, delimitează vecinătățile semantice, conturează interferențele, izolează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de bipolaritatea serios-comic, dublată de cea ai cărei termeni sunt nobilul și trivialul, cu evidenta desconsiderare a comediei, caracterizată prin vulgaritatea subiectului și a stilului. În Evul mediu se propagă râsul carnavalesc, formă de defulare populară favorizând un comic esențialmente parodic. Clasicismul și Contra-Reforma încearcă din nou să discrediteze și să țină comedia sub control, iar tensiunile și conflictele din veacurile al XVI-lea și al XVII-lea aduc în prim plan comicul satiric. Umorul și ironia vor fi revalorificate și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de limbaj". În sfârșit, sensul comicului, adică raporturile cu contextul cultural, cu lumea, caracterul său general, câmpul său de activitate de care depinde în mod direct funcționarea lui, este criteriul în funcție de care putem desluși categorii aparte precum umoristicul, satiricul, ironicul, parodicul, grotescul, absurdul etc. Dacă suprapunem informația referitoare la fiecare mod al comicului așa cum a fost organizată în Comicologia lui Marian Popa peste acest din urmă criteriu al "sensului", putem obține o diagramă mai mult sau mai puțin edificatoare în privința locului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mult sau mai puțin edificatoare în privința locului pe care îl ocupă fiecare aspect major, a subdiviziunilor derivate din acestea sau a vecinătăților cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]