1,259 matches
-
nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot liniște, tot n-a venit și, desigur, nici nu va mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai ieși vreodată de aici, păziți de șirul strâns și solemn al scaunelor, pătrunse de simțul ordinii și al datoriei, greu de crezut că vom mai păși vreodată în hall, că picioarele noastre se vor mai auzi vreodată sunând pe pavajul crăpat al curții, pe cele trei trepte de la intrare, fiecare mergând pe rând, la biserica Boteanu, vom pleca spre Boteanu, desigur, dar nu amândoi, nu deodată, de mult, ah, suport țăcănitul acesta supărător de vase din bucătărie, supărătorul gâlgâit al
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
De ce ? Știi vreo pizzerie În zonă ? — Văd că au pizza de vînzare. Arată spre un fast-food cu aspect destul de nașpa. Și văd și o bancă. Arată spre partea opusă a drumului, spre o grădiniță Înconjurată de un gărduț metalic, cu pavaj, copaci și o bancă de lemn. Tu du-te să iei pizza. Îmi zîmbește. Iar eu mă duc să țin banca. În viața mea nu mi-a fost atît de Îngrozitor de jenă. Niciodată. Jack Harper mă duce la cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
crengile pomului din grădina alăturată. Am urcat scările care leagă François Pinton de Claude Monet și am constatat, ușurat, că nu mințisem. Totul era la locul lui: vilele cochete cu grădini misterioase, gardurile acoperite de plantele care se revărsau pe pavaj, succesiunea străduțelor: Villa Cronstandt, Villa des Boers, Miguel Hidalgo... Și mai ales casa, casa cu bârnele placate pe fațada în forma unui triunghi cu vârful în jos, grădina minusculă, așezată exact la mijlocul pantei, cu poarta care te întîmpină brusc, la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
oaspeți a Universității", se află în vârful dealului, în Rombachweg, și din parcul din spate se deschide o priveliște magnifică asupra Neckarului și a vilelor de pe malul opus. Am stat pironit minute în șir în curtea din fața intrării, privind treptele, pavajul carelat, ușa larg deschisă a imensului garaj unde îmi țineam bicicleta. Îl vedeam pe Flipi, ajuns atunci din țară cu greu lângă mine, o mogâldeață, încă, de 9 ani, mâzgălind cu un băț desene imaginare pe lespezile de piatră și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu avea la ea nici mapa, nici cărțile, și am presupus că nu avusese ore În după-amiaza aceea. Poate că venise doar ca să se Întîlnească cu mine. Am Înghițit În sec și am pătruns În claustru. Zgomotul pașilor mei pe pavaj mă trădă și Bea Își ridică privirea, zîmbind surprinsă, ca și cînd prezența mea acolo ar fi fost Întîmplătoare. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. — Așa credeam și eu, am replicat. Rămase așezată, foarte țanțoșă, cu genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
uimitoare simulări a ei care a avut loc vreodată, căutând o credință onorabilă. Am socotit că-i onorabil să participi la adunări și marșuri, am strigat Împreună cu ceilalți: „Fasciști, burghezi, multe zile nu aveți!”, n-am aruncat cu pietre de pavaj sau cu bile de metal fiindcă Întotdeauna mi-a fost frică să nu-mi facă și mie alții ceea ce le făceam eu lor, dar simțeam un fel de ațâțare morală fugind de-a lungul străzilor din centru, când poliția Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Încă pe jumătate plină cu salată de fructe. Tocmai voiam să iau un pic, pentru că nu cinasem, dar am avut impresia că observ un fel de urmă de picior care presase În mijloc cubulețele de fructe, făcând din ele un pavaj omogen. Nu era imposibil, deoarece podeaua era acum brăzdată de dâre de vin alb, și câțiva dintre invitați se mișcau de pe acum cu greutate. Belbo pusese mâna pe un pahar și se mișca indolent, fără o țintă vizibilă, bătând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
colorate, care păreau că strălucesc mai sinistru, mai luminos, pentru simplul fapt că luceau În amurg, nu În Întuneric. Vedea mici detalii ciudate și fără legătură: licărirea unui cercel, luciul părului unui bărbat, scînteierea ca de cristal a pietrelor din pavaj. Reggie puse frînă și apăsă pe claxon. Cineva se aventurase pe drum În fața lui și mergea nepăsător Înainte. Își ridică mîinile a neputință. — Nu mă băga În seamă, domnule, nu! Sfinte Cristoase! Urmări figura hoinară cu privirea, părînd dezgustat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dat colțul. Ceva În aer Începuse să se schimbe. În locul caselor, din loc În loc, erau clădiri mai mari, depozite și fabrici, iar aerul mirosea mai acru, mai intens, ca oțetul. Suprafața murdară a drumului dispărea, lăsînd la vedere pietrele de pavaj, iar acestea erau lunecoase, de parcă ar fi fost date cu unsoare. Duncan nu cunoștea deloc zona. Faser pășea Înainte, cu aerul lui Încrezător, și el trebuia să se grăbească pentru a ține pasul. Brusc simți că-l cuprinde un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de parcă era cu totul altă ființă. Modul ușor exagerat pe care Îl adopta cînd vorbea cu tatăl ei - glasul afectat, gesturile - se risipi. Brusc deveni o persoană Îngrijită, elegantă, circumspectă: se uită la ceas și porni repede, lovind cu tocurile pavajul din beton. Oricine care ar fi ascultat conversația de dinainte ar fi rămas contrariat, pentru că nici nu băgă În seamă treptele care duceau În stradă, nici măcar nu privea În direacția aceea. În schimb, merse țintă pe peronul de vest și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
puse ordonat lîngă fotografie. Stătu o clipă și se uită prin gaura din tavan la cerul apropiat, de culoarea tunului. Apoi se duse Împreună cu Julia la fereastră și se uită În curtea din spatele casei. Curtea era la fel de ruinată: pietrele de pavaj sparte, plantele sălbăticite, coloana unui cadran solar zburată de pe soclu și zăcînd pe jos, bucăți. — Nu-i așa că-i trist? spuse Julia Încet. Uită-te la smochin. — Da. Toate fructele! Copacul se bălăbănea cu ramurile rupte iar pe jos era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
St Clement’s, spuse Julia, În timp ce mergeau, iar biserica trebuie să fie pe undeva pe-aici. Își roti lanterna, ezită, o făcu pe Helen să se oprească, apoi o luară din loc. Își continuară mersul, Împiedicîndu-se uneori de pietrele de pavaj sparte, bîjbîind În căutarea bordurilor care nu erau unde trebuia, căci lumina bruscă a reflectoarelor, apariția și dispariția neașteptată a umbrelor le dezorienta. În cele din urmă, ghiciră treptele albe ale unei biserici. Biserica, Însă, nu era St Clement’s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mugetul se mai potolise; dogoarea era mai mare ca Înainte, dar depozitul era Înghițit de vîlvătăi și curînd, Într-o explozie ultimă de scîntei, pereții tremurară și se prăbușiră. Pompierii alergau dintr-un loc În altul. Apa curgea murdară peste pavaj sau se ridica asemeni unui abur gros de acid. La un moment dat, pămîntul urui și trepidă, probabil din cauza unor bombe care cădeau În vecinătate; dar efectul exploziei era ca și cum locul ar fi fost străpuns de un vătrai uriaș; focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
sudoare stătută și apă de trandafiri se amestecă, biruite de un altul mai ascuțit, amărui. Încă o dată, mâna Amritei se întinde spre cutia mică de medicamente, din lemn de santal. Își privește mâna ca pe un șarpe alunecând pe lespezile pavajului, cu detașare și o undă de repulsie. Da, este mâna ei, însă numai acum și numai pentru o clipă. Amrita știe că nu e trupul ei. Mâna, acest obiect asemănător unui crab, întinzându-se alene după o cutiuță și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pentru a readuce vechiul sentiment, este tentant să faci acea acțiune, să rostești cuvântul, sau să ții în buzunar o batistă veche, cu iz de mosc, doar pentru ca să ajuți lucrurile. Iar dacă simpla lovire de trei ori cu bastonul în pavajul din fața colegiului Worchester te face fericit pentru că-ți amintește de după-amiaza în care ai primit ceva, vei fi tentat s-o repeți, ori de câte ori treci pe acolo. Când astfel de asociații se fac în legătură cu fiecare bucățică de pământ, drumul pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
strălucitor și alb în vârf, negru și lipicios în partea de jos) apar și consecințe dacă-i dă cineva cu piciorul. Jonathan este gata să se prăbușească. Rătăcește prin Montmartre fără a lua în seamă strigătele și ofertele, abia deosebind pavajul de rigolă. Așa se întâmplă. Această lipsă de claritate apare atunci când sunt depășite granițele. Pigmentul i se scurge prin piele, precum cerneala prin sugativă. Devine imposibil să spună ce are valoare și ce nu. Ești cel mai autentic englez pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ia și să aibă grijă de ea. A adoptat copii. De ce nu și pisici? Zăbovitul pe alei nu era cel mai potrivit lucru de făcut la el în cartier, însă văzu că era deocamdată singur. Așa că porni pe lângă pietrele de pavaj ale aleii spre locul cu pricina, având grijă să nu facă vreun zgomot pentru a speria pisica. Aceasta zăcea trântită pe o parte și mieuna slab. Oare ar putea să o ia de acolo? Ar încerca să-l zgârie? Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pildă, placatul adversarului. De unde se afla, adică la mai puțin de un metru de motociclist, se aruncă în aer spre motociclist, amintindu-și să țintească sus și să folosească corpul celuilalt pentru aterizare. - Iisuse, icni motociclistul în timp ce se rostogoliră pe pavaj și acroșară în plin un container de gunoi. - La naiba, murmură Burke, simțind cum pielea de la cot îi este jupuită. Nenorocitul dracului! - Nu am făcut nimic! încercă motociclistul să se apere. Ce ai cu mine? - Taci din gură! Burke îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu? Bell spuse prin stația Motorola: - Agent 5212, răspunde! Niciun răspuns. - Agent 52, pe ce stradă te afli? Sachs mai privi o dată atent pe alee. Inima ei aproape se opri. - Nu se poate. O luă la fugă și găsi pe pavaj lângă un container de gunoi o pereche de cătușe desfăcute și o frânghie de plastic, care fusese tăiată. Atunci se apropie și Bell. - A deschis nenorocitele astea de cătușe și apoi a scăpat și de strânsorile de la picioare. - Bine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o secundă, am avut senzația că e gata să zică ceva; apoi mormăi: — Ar trebui să te duci. Se îndepărtă și își făcu de lucru la consolă. Nu mai puteam spune nimic. Era pentru prima dată când purtam tocuri pe pavajul de marmură din atrium; făceau un zgomot ridicol, semnalându-mi trecerea ca un cod Morse. Trăgând aer în piept, am deschis cu forță una dintre ușile masive de mahon. Sunetul de pahare ciocnite, murmurul conversațiilor și ocazionalele râsete masculine s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și vrednic de milă, de parcă mi s-ar fi turnat În cap o călimară plină cu cerneală și am luat-o la fugă În jos, pe drumul pe care venisem. Panta abruptă era mai greu de coborît decît de urcat. Pavajul neted din beton nu-ți asigura stabilitate și șănțulețele antiderapante nu erau de nici un folos pietonilor. Trebuia să-mi mențin echilibrul prin Îndoirea și Întinderea picioarelor. Zidul protector, ce se mută acum În dreapta mea, devenea din ce În ce mai Înalt și jos, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea ca niște dinți, În timp ce roțile din cauciuc zumzăiau cald și liniștitor după ce pavajul se transformă În asfalt. Ajungând În piața În care stau, am dat peste Heino, care e proprietarul pivniței cu cărbune de la colț, chiar lângă chioșc, dar care vara vinde flori. Purta o robă chinezească și stătea cu un braț Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întins Încă În pat, m-am gândit că poate ar trebui s-o Înștiințez despre opțiunea mea inițială. Dar oare anumite amintiri contează mai mult, decât altele, doar pentru că sunt mai dureroase? Undeva departe cauciucurile ude glisau pe pietrele de pavaj alunecoase. Drept să spun, nu eram convins că... — Sascha... continuă Dora, de parcă nu m-ar fi auzit. Aici pe chestionar scrie „Anton“. Dar tocmai ai spus că profesorul Îți zicea Sascha. Ăsta e numele tău adevărat? „Sascha“? S-a Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ne-am fi apropiat din nou - mai mult decât prietenii, dar mai puțin ca soții. Afară vântul bătea când am ieșit, descurajat, cum o mai face Înc-o dată Înainte să se facă primăvară, o dată pentru totdeaunua. Zăpada se așezase, dar pavajul era Încă ud și alunecos, vântul, iute și neregulat. Dora Își vârî mâinile băgate În mănuși În buzunare și o luă spre sud. Am urmat-o. Am mai continuat să ne plimbăm câtva timp fără să schimbăm vreo vorbă. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]