5,114 matches
-
arătă o grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu benzi de cânepă. - Lasă-mă singur, porunci priorul. Am de executat o inspecție. Se pare că au fost introduse În oraș niște fâșii de hârtie de la Cremona, unde a izbucnit ciuma. Paznicul sări Îndărăt, făcându-și semnul crucii, și Începu să se retragă cu iuțeală spre ușă, unde dispăru fără nici o vorbă. Asigurându-se că nimeni nu Îi putea urmări mișcările, Dante Începu să cerceteze baloturile, vârându-și degetele În materialul moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alta decât una comercială. Un colț al plăcii se spărsese, probabil În timpul transportului. Dante culese cu grijă fragmentul, pe care Îl vârî În traistă. Legă la loc atent baloturile, ascunzând orice urmă a cercetării. Apoi ieși, chemându-l sec pe paznic. Cu siguranță, omul Îi urmărise mișcările și avea să se ducă să cotrobăiască, de cum se va fi Îndepărtat. Veni lângă el, prea puțin convins. Continua să fixeze masa baloturilor. Dante i se adresă pe un ton Îngrijorat. - În balotul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi crezut povestea. Pentru câtva timp, plăcile aveau să fie În siguranță. Priorul se Întoarse Încă o dată spre depozit, Încercând să Își Întipărească exact În memorie rafturile unde era ascunsă Încărcătura. Apoi o apucă spre ieșire, trecând din nou prin fața paznicului, care Îl aștepta neliniștit. - Mai există cu siguranță și alte fâșii, În Încărcătură. Nu e sigur că provin de la Cremona, dar ține-te departe, pentru siguranță. Mă voi Întoarce repede, cu șeful medicilor de la Santa Maria. Și ai grijă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
temeți. Sunt priorul Florenței și fac toate astea un rost. Nimic din ceea ce veți vedea nu e Împotriva regulii voastre. Se Îndreptă cu repeziciune spre magaziile de stofe de lână, Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fruntea și el. Un vis visat de un om mare. - Va trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate. Micul cortegiu funebru reapăru de sub portalul magaziei, trecând Încă o dată prin fața paznicului, care Încă mai tremura. În preajmă, bezna era Îmblânzită de strălucirea lunii. Dante indică direcția Baptisteriului. Cu o Îmbrâncitură, carul o porni pe urmele lui. La un colț de stradă, se opri dinaintea unui rond de cartier. La vederea oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
luni din decembrie. La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se mulțumea cu puțin. Odată trecută tinerețea sa de fante cu maniere alese și ochi ager, tot ce rămăsese era un om care înainta în vârstă. Munca lui îi ocupa tot timpul. În vremea bătrânului, Castelul avea șase grădinari, un paznic, o bucătăreasă, trei valeți, patru cameriste și un fochist. Acest întreg trib condus sub cravașă era înghesuit în încăperi comune strâmte și în camerele de sub acoperiș, unde pe timp de iarnă apa îngheța în căni. Procurorul le mulțumi și unora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am văzut niciodată. Notarul a spus că e plecat în America. M-ar mira să se mai întoarcă, și gândiți-vă cât timp ar lua să dai de el... În curând, eu nu voi mai fi aici... Dumneavoastră veți fi paznicul, într-un fel. Barbe s-a ridicat încet, mi-a strecurat cheia în mână și apoi a intrat în casă, fără a mai spune vreun cuvânt. Am băgat cheia de la Castel în buzunar și am plecat. Nu am mai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pufni. Primarul rămase în picioare, fără să știe prea bine ce are de făcut. Judecătorul îi făcu un semn din cap, pe care îl înțelese ca un ordin de a merge să-i caute pe cei doi soldați și pe paznicii lor. Ceea ce și făcu. Bieții băieți intrară în cameră, unde focul primitor le coloră din nou obrajii. Colonelul le spuse jandarmilor să-l caute pe-afară, ceea ce-l făcu să râdă pe Mierck. Cei doi complici îi priviră multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de Îndată ce pretenii săi se amestecaseră cu publicul. Pe urmă, când un plătitor de bilet Înfuriat se repezise Înăuntru, Îl urmase cu nonșalanță. Mai târziu s-au regrupat lângă cazinou și și-au făcut planuri pentru noapte. Kerry a smuls de la paznic permisiunea de a dormi chiar acolo, pe promenadă, și, după ce au strâns o uriașă colecție de rogojini și carpete de prin cabine, ca să le folosească drept saltele și pături, au pălăvrăgit până la miezul nopții, când s-au cufundat Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca toți ceilalți pentru a facilita o atmosferă favorabilă pentru contactul din această seară. Așa că am să vă spun eu acum, ca să nu fiți prea surprinși, că personajul la care mă refer este Reichsführer-SS Heinrich Himmler. Fără îndoială ați văzut paznicii de afară și v-ați întrebat ce se întâmplă. Reichsführer-ul este un mare susținător al activității noastre și a participat la multe ședințe. Ieșind de la garderobă, am intrat pe o ușă antifonată îmbrăcată în piele verde într-o cameră mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
noaptea era suficient de puternic să te înțepe în nări, te-ai fi putut aștepta să găsești încăperi pline cu bănci, nu cu butoaie de bere. Ne-am oprit lângă o gheretă în formă de cort. — Poliția! urlă Becker la paznicul de noapte, care părea să aibă el însuși o slăbiciune pentru bere. Stomacul lui era atât de mare că mă îndoiesc că el ar fi putut să ajungă la buzunarele de la salopetă, chiar dacă ar fi vrut. — Unde țineți butoaiele vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care veniserăm. După foarte puțin timp, am intrat în clădire, ferindu-ne capetele, pe o ușă verde și am mers de-a lungul unui pasaj îngust și lung. Nu țineți încuiată ușa aia? l-am întrebat. — Nu-i nevoie, zise paznicul. Aici nu e nimic bun de furat. Berea se ține în spatele porții. Am ajuns la o pivniță veche având două secole de murdărie pe tavan și pe jos. Un bec de pe zid adăuga o tentă de galben întunericului. — Iată, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ca în domeniul său să fie ținut minte pe aceeași treaptă cu Freud și Jung. — Și ce e cu Otto Rahn? — Talentat din punct de vedere academic, dar de fapt nu e mai mult decât un fanatic nemilos. A fost paznic la Dachau pentru o vreme. Un astfel de om este. Se opri și își roase unghia: — Aș putea primi o țigară, vă rog? I-am împins pachetul și l-am privit cum își aprinde țigara cu o mână tremurândă, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
aproape isterică: Afară, am zis! Nu mai sunteți membri ai acestui ordin. Toți trei veți returna inelele voastre cu însemnele diviziei „Cap de Mort“, pumnalele și săbiile. Voi hotărî mai târziu ce e de făcut cu voi. Arthur Nebe chemă paznicii care așteptau gata pregătiți și, când apărură, le ordonă să-i escorteze pe cei trei în camerele lor. Între timp, aproape fiecare ofițer SS din jurul mesei rămăsese cu gura căscată de uimire. Numai Heydrich stătea calm, cu fața-i prelungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
La insistențele Gettei 2, când stația se ivi în depărtare, reduseră totuși motoarele. Din câte se vedea, era o stație orbitală mare, o platformă de câteva hectare cu pădure, în colțul căreia se afla înfiptă un soi de tonetă, locuința paznicului. În fața tonetei era locul de aplatformizare, iar de tonetă stătea legat cu lanț, plutind în imponderabilitate, un câine ciobănesc mare, cu un glob transparent de plastic pe cap. Când se lăsară pe platformă, câinele începu să vâslească din labe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de plastic pe cap. Când se lăsară pe platformă, câinele începu să vâslească din labe și să latre răgușit, având probabil atașat la glob un amplificator stereo, de se auzea așa bine. Pe când atingeau platforma cu o mică zguduitură, apăru paznicul. Ținea o bâtă în mână și era om. — Silence, Ursu! strigă el. Who is it? — Oameni buni, nene! răspunse Felix, ieșind pe scara navei. — Nene ești cu tac-tu, nu cu mine! Acum se vine? — Poftim? nu înțelese comandantul. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Felix, ieșind pe scara navei. — Nene ești cu tac-tu, nu cu mine! Acum se vine? — Poftim? nu înțelese comandantul. — Am zis: acum se vine? Bine că n-ați venit la anu’! — De unde să venim? zise nedumerit Felix S 23. Paznicul se uită atent spre navă. — Păi nu sunteți „Transcom”-ul? întrebă el. — Nu, frate! răspunse Felix. Suntem o navă de cercetare. — Fi-v-ar cercetarea... mormăi paznicul, apoi, negru de furie, se-ntoarse și-i altoi una cu bâta câinelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
n-ați venit la anu’! — De unde să venim? zise nedumerit Felix S 23. Paznicul se uită atent spre navă. — Păi nu sunteți „Transcom”-ul? întrebă el. — Nu, frate! răspunse Felix. Suntem o navă de cercetare. — Fi-v-ar cercetarea... mormăi paznicul, apoi, negru de furie, se-ntoarse și-i altoi una cu bâta câinelui care plutea în imponderabilitate, lătrând de mama focului. Spuneți și dumneavoastră - se adresă el roboților care ieșiseră pe scară - dacă nu-ți vine să turbezi: de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
dumneavoastră - se adresă el roboților care ieșiseră pe scară - dacă nu-ți vine să turbezi: de două luni aștept să apară „Transcom”-ul să ia ciupercile, și nimic! Nici o navă, nici o veste măcar! — Dar de ce atâta grabă? — Cum de ce? răspunse paznicul. Dacă le culeg și nu se transportă imediat, se strică. — Atunci nu le mai culegeți și lăsați-le să crească în pădure, printre copaci, până vine „Transcom”-ul. — Care pădure? Care copaci? făcu paznicul. — Dar ăștia ce-s? zise Getta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de ce atâta grabă? — Cum de ce? răspunse paznicul. Dacă le culeg și nu se transportă imediat, se strică. — Atunci nu le mai culegeți și lăsați-le să crească în pădure, printre copaci, până vine „Transcom”-ul. — Care pădure? Care copaci? făcu paznicul. — Dar ăștia ce-s? zise Getta 2, arătând spre trunchiurile groase ce creșteau înalte, îngrămădite, dincolo de tonetă. — Astea? făcu paznicul. Ce să fie? Sunt ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mai culegeți și lăsați-le să crească în pădure, printre copaci, până vine „Transcom”-ul. — Care pădure? Care copaci? făcu paznicul. — Dar ăștia ce-s? zise Getta 2, arătând spre trunchiurile groase ce creșteau înalte, îngrămădite, dincolo de tonetă. — Astea? făcu paznicul. Ce să fie? Sunt ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a fi copaci erau ciuperci uriașe, cu cupola sus de tot, la vreo 30-40 de metri de sol. Paznicul luă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Astea? făcu paznicul. Ce să fie? Sunt ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a fi copaci erau ciuperci uriașe, cu cupola sus de tot, la vreo 30-40 de metri de sol. Paznicul luă un topor și izbi în trunchiul unei ciuperci care sună sec, lemnos. — Vedeți? zise el. Dacă nu le culegi de mici, nu le mai poți opri, cresc până trebuie să le tai cu ferăstrăul, dar nici de mobilă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
telefoane, la informații. În fond, v-a mai rămas vocea. Numai cine nu muncește nu mănâncă. Dacă-aș ști că după o vreme îmi revin la vizibilitate, aș face orice, spuse glasul inspectorului Pătrașcu. — Ce-ați zice să fiți un paznic de noapte? întrebă robotul TESA Stejeran 1. Nu vă vede nimeni, puteți dormi cât vreți. Nu pot să dorm, se plânse vocea. De când sunt așa, n-am pus geană pe geană. — Nu vă supărați - zise Getta 2, aprinzând o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Încă bine n-ajunsesem, Că porni, duium, să vie O viforniță târzie De Păresimi. Vântura, stârnind gâlceavă, Albă pleavă; Și cădeau și mărunței Bobi de mei... (Ningea bine, cu temei.) În bordei, Foc vârtos mânca năprasnic Retevei. Pe colibă singur paznic M-au lăsat c-un vraf de pene... Rar, le culegeam alene: Moșul Iene Răzbătea de prin poiene Să-mi dea genele prin gene. Și trudit Lângă vatră prigorit Privegheam prelung tăciunii... Umbre dese Ca păunii Îmi roteau pe hornul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]