1,060 matches
-
Ravel și Humoresca, op. 20 a lui Schumann, mi se pare remarcabil și m-a atras atât prin interpretare, cât și prin sonoritate. Nu este deloc ușor să răzbați pe piața internațională a discului și, stând de vorbă cu tânăra pianistă, într-un interviu pentru Europa Liberă, am aflat istoria înregistrării. Cu ocazia unui recital la Londra, Cătălina Butcaru a întâlnit un cunoscut producător, Misha Donath, care a lucrat, între alții, cu Rudolf Serkin, Alfred Brendel și Radu Lupu. Donath a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
abordare mai exactă nu numai prin prisma piesei în sine, dar privită în ansamblul cultural al unei epoci... Abordarea stilistică a fost punctul forte al studiilor cu prof. Jürg von Vintschger“. „Un mare noroc“ a fost să o cunoască pe pianista născută în România, originară din Arad, Meira Farkas. „A fost întâlnirea care mi-a deschis accesul la marea muzică, la muzica marilor maeștri dinainte de război și din anii ’50.“ Meira Farkas a studiat și cântat cu Wilhelm Kempff, iar în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
iar în august cântând Concertul de Poulenc, la Reiding, locul de naștere al lui Liszt și unde a fost construită o nouă sală de concerte, a cărei sonoritate, se spune, ar rivaliza cu cea a faimoasei Musikverein din Viena. O pianistă de mare talent, de urmărit și ascultat, deocamdată pe primul ei disc, ce va fi elogiat, nu mă îndoiesc, de critici. VOI N-AȚI ÎNTREBAT fără zahăr V| R|SPUNDE BOBI JANE SAN MOLDOVAN... sau comisarul Moldovan se întoarce 2
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
din Constanța care a publicat un roman, Cetatea iubirii (Ex Ponto, Constanța, 2001), înmuiat în frumusețe ca o baclava în sirop. După fiecare pagină citită îți vine să bei câte un pahar de apă. Personajul principal al romanului este o pianistă celebră, cu un nume romanțios, Azaria. Ea arată, bineînțeles, ca o zeiță: „Cântând la pian, Azaria se transfigura. Inspirată, ochii-i străluceau magic, când de sub degetele ei, din clapele atinse de soli cerești picurau cele mai fascinante sunete. Azaria era
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
pe ebay.com, a două scrisori inedite, cu alte informații, de natură cel puțin să intrige. Pe urmele lor, grație doamnei Ruth Guttman Ben Zvi, critic muzical, originară din România, am descoperit-o pe Dina Avrech, o personalitate fascinantă, o pianistă excepțională, din păcate, astăzi, practic necunoscută în afara Israelului, și apropiată de Sergiu Celibidache. La începutul anului 1962, aflat la Tel Aviv pentru mai multe concerte, Sergiu Celibidache îi trimitea o scrisoare directorului administrativ al cotidianului „Haaretz“, G. Schocken, la 28
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
mi-au fost atribuite în articolul lui Nathan Dunevitch, apărute în ziarul dumneavoastră la 25 ianuarie și protestez în modul cel mai vehement împotriva minciunilor deliberate, pe tema «ultimatumului» meu, dat Filarmonicii Israeliene, în legătură cu apariția ca solistă în concert a pianistei Dina Avrech. Nu voi putea înțelege niciodată cum astfel de acuzații pot fi publicate de un redactor al unui mare cotidian național, serios, care intenționează să-și slujească publicul într-un mod demn de încredere și cinstit“. La 2 februarie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
un concert mult elogiat. Concertul a fost repetat în mod excepțional la 14 februarie, în onoarea reuniunii organizației Hadassah-WIZO din Canada. Dar, după toate aparențele, calomnia, invidiile aflate la originea declarației atribuite lui Celibidache nu au rămas fără efect. Iar pianista Dina Avrech îmi scria recent că scrisoarea din 1962 i-a readus în memorie, „în mod dureros, un incident ce mi-a cauzat prejudicii imense carierei de pianist concertant. Cu toate acestea, protestul lui Celibidache a fost în sine un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
în memorie, „în mod dureros, un incident ce mi-a cauzat prejudicii imense carierei de pianist concertant. Cu toate acestea, protestul lui Celibidache a fost în sine un gest nobil pe care l-am apreciat pe măsură“. În 1962, cariera pianistei era la apogeu. În chiar ziarul „Haaretz“, Alexander Uriah Boskowitz (Boskovitch), compozitorul născut la Cluj, nota: „Pianista Dina Avrech a cântat cu Filarmonica Israeliană, sub bagheta lui Sergiu Celibidache, cu un înalt grad de cultură, dinamici bogate, un sunet melodios
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
Cu toate acestea, protestul lui Celibidache a fost în sine un gest nobil pe care l-am apreciat pe măsură“. În 1962, cariera pianistei era la apogeu. În chiar ziarul „Haaretz“, Alexander Uriah Boskowitz (Boskovitch), compozitorul născut la Cluj, nota: „Pianista Dina Avrech a cântat cu Filarmonica Israeliană, sub bagheta lui Sergiu Celibidache, cu un înalt grad de cultură, dinamici bogate, un sunet melodios și o adevărată pasiune poetică...“ Dirijorul Paul Kletzky confirma spusele sale: „Dina Avrech este o pianistă remarcabilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
nota: „Pianista Dina Avrech a cântat cu Filarmonica Israeliană, sub bagheta lui Sergiu Celibidache, cu un înalt grad de cultură, dinamici bogate, un sunet melodios și o adevărată pasiune poetică...“ Dirijorul Paul Kletzky confirma spusele sale: „Dina Avrech este o pianistă remarcabilă și o muziciană cu un talent adevărat, cu o înaltă cultură și inteligență“. Sergiu Celibidache însuși era citat de un prospect publicitar cu afirmația: „printre pianiștii din noua generație, o consider pe domnișoara Avrech cea mai bună, cea mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
frumoasă fotografie cu el. Iar apoi am cântat din nou cu el, concertul de Schumann... Istoria cu Celibidache este adevărată și mă gândesc uneori la el“. Mai mult însă despre istoria prieteniei lor și a începuturilor carierei ei, povestite de pianista Dina Avrech, în scrisoarea următoare... VOI N-AȚI ÎNTREBAT fără zahăr V| R|SPUNDE BOBO Proba N-am nimic de zis. Astăzi chiar n-am nimic să vă spun. Degeaba vă așteptați la cine știe ce destăinuire din partea mea. Azi sunt indispus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
medieze cele două curente din mișcarea românilor din Transilvania spre unificarea lor. Ilarie Chendi îl apreciază la superlativ socotindu-l „Cel mai ager stilist, cel mai dramaturg povestitor și cel mai spiritual scriitor al prozei noastre” (pag. 358). Cella Delavrancea, pianistă de primă mărime, spunea următoarele despre Caragiale: „E o ființă colosală, abordează totul cu aceeași perfecțiune...filozofie, muzică, artă dramatică, e cel mai mare comic al acestei epoci, e tipul cel mai perfect al unei civilizații” (pag. 340). O mărturie
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
motivul, fără a le putea opri, deși nu era deloc tristă. Ce ciudat, s-a gândit, și atunci a Înțeles clar care era rostul ei În viață. Chiar dacă ar continua cu lecțiile de pian, nu avea cum să ajungă o pianistă desăvârșită, nici măcar nu s-ar fi putut numi o pianistă profesionistă. La fel cum nu va ajunge niciodată o cantautoare renumită. Dar de ce se apucase să urmeze lecțiile acestea tocmai când o ducea mai prost cu banii? Pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
tristă. Ce ciudat, s-a gândit, și atunci a Înțeles clar care era rostul ei În viață. Chiar dacă ar continua cu lecțiile de pian, nu avea cum să ajungă o pianistă desăvârșită, nici măcar nu s-ar fi putut numi o pianistă profesionistă. La fel cum nu va ajunge niciodată o cantautoare renumită. Dar de ce se apucase să urmeze lecțiile acestea tocmai când o ducea mai prost cu banii? Pentru a-și oferi șansa de a experimenta și această posibilitate, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
șliț până la portjartier, pantofi decupați, tocuri 20 centimetri, bluză de mătase înflorată, țâțe slobode, sfârcurile ca prunele coapte pătau pânza, zâmbetul larg, buzele îmbietoare, obrajii rumeni. Domnișoara Cătălina nu inspira, domnișoara săruta aerul ca pe niște sfinte moaște. Degete de pianistă: subțiri, lungi, drepte, 10 îngerași crescuți din palme. Și-a ridicat un pic fusta peste genunchi (fotoliul incomoda intențiile), și-a desfăcut ultimii doi nasturi de la bluziță (focul se întâmpla în inimă), și-a dezvelit un umăr din greșeală (luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
acum, de soarta lumii se preocupau șefi de state și generali, filozofi și romancieri, bunica lui; el se gîndea la Juan, la Ann, nici pe ea nu avea să o mai vadă vreodată, dar Îi dorea să ajungă bine, o pianistă apreciată sau profesoară de muzică. Mai erau Încă atîția urmași despre care nu știa nimic. Poate va mai Întîlni cîțiva, asta Îl preocupa. Nici nu a văzut cu adevărat San Lorenzo, orășelul avea și un nume interesant, va fi mai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Șah încă o dată! — Dar... — Am zis șah! — Bine... Și Augusto își apără regele cu un cal. Și sfârși prin a pierde partida. Când se despărțiră, Víctor, punându-i dreapta ca un jug pe ceafă, îi șopti la ureche: — Vasăzică Eugenita, pianista, ei? Bine, Augusto, bine; vei stăpâni pământul. „Of, diminutivele astea - gândi Augusto -, diminutivele astea groaznice!“ Și ieși pe stradă. IV „De ce e diminutivul un semn de afecțiune? - își zicea Augusto în drum spre casă -. Poate pentru că dragostea micește obiectul iubirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mână albă și rece, albă ca zăpada și ca zăpada de rece, i-o atinse pe-a lui. Și Augusto simți că prin întreaga-i ființă se revărsa parcă un fluid de seninătate. Eugenia luă loc. — Și domnul acesta... - începu pianista. „Domnul acesta..., domnul acesta... - gândi fulgerător Augusto -, domnul acesta! Să-mi zică domn! E de rău augur!“ — Domnul acesta, fata mea, care, printr-o întâmplare fericită... — Da, cea cu canarul. — Misterioase sunt căile Providenței! - dădu anarhistul sentința. — Domnul acesta, ziceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unei doamne pe care am cunoscut-o nițel și am respectat-o mult; domnul acesta, dat fiind că e deja prieten al casei, a dorit să te cunoască, Eugenia. — Și să vă admire! - adăugă Augusto. — Să mă admirați? — Da, ca pianistă! — Ei, lăsați! Cunosc, domnișoară, marea dumneavoastră iubire pentru artă... — Pentru artă? Pentru care, pentru muzică? — Evident! Păi vă-nșelați, don Augusto! „Don Augusto! Don Augusto! - gândi acesta -. Don...! Tot de rău augur e și acest don, aproape la fel de rău ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Când îi servi masa, credincioasa lui Ludivina îl privi cu insistență. — La ce te uiți? - întrebă Augusto. — Mi se pare că s-a petrecut o schimbare. — De unde scoți asta? — Domnișorul are altă față. — Crezi? — Firește. Ei, se aranjează treaba cu pianista? — Liduvina! Liduvina! — Aveți dreptate, domnișorule, dar mă interesează atât de mult fericirea dumneavoastră! — Cine știe ce-i asta?... — E-adevărat. Și cei doi priviră în jos, ca și cum secretul fericirii s-ar fi găsit sub podea. IX A doua zi după cele petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau dormi? — Salut, Víctore. — Te așteptam la Club, dar cum nu veneai... — Acolo mă duceam... — Acolo? Păi în direcția asta? Ești nebun? — Da, ai dreptate; dar, uite, am să-ți spun adevărul. Cred că ți-am vorbit despre Eugenia. — Despre pianistă? Da. — Ei bine, sunt îndrăgostit nebunește de ea, ca un... — Da, ca un îndrăgostit. Zi-i mai departe. — Nebun, dom’le, nebun. Ieri am văzut-o la ea acasă, sub pretextul că-i vizitam pe mătușa și pe unchiul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
blondă și alta brunetă, care râdeau îngerește. Și le-am urmărit pe toate patru. Ce înseamnă asta? Păi asta-nseamnă, iubite Augusto, că rezerva ta de dragoste îți somnola inertă în adâncul sufletului, incapabilă să se exprime; a apărut Eugenia, pianista, te-a scuturat și-a învolburat cu ochii băltoaca în care-ți dormea iubirea; ea s-a trezit, a țâșnit de-acolo și, fiind atât de mare, se revarsă pretutindeni. Când unul ca tine se îndrăgostește cu adevărat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe care-l visăm toți, visul comun?“ Și se cufundă în somn. XIII Câteva zile mai târziu, Liduvina intră într-o dimineață în camera lui Augusto și-i spuse că dorea să-l vadă o domnișoară. — O domnișoară? — Da, aia, pianista. — Eugenia? — Eugenia, da. Hotărât lucru, nu doar dumneavoastră ați înnebunit. Bietul Augusto începu să tremure. Și pe deasupra se simțea vinovat. Se sculă, se spălă în pripă, se îmbrăcă și fu gata de orice. — Am și aflat, domnule don Augusto - îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
doi prieteni tăcură o vreme și după ce scurta lor tăcere puse capăt relatării, Víctor zise: — Așa că du-te și însoară-te, Augusto, du-te și însoară-te, ca să ți se-ntâmple poate ceva asemănător; du-te și însoară-te cu pianista! — Și cine știe!... - zise Augusto parcă vorbind cu sine însuși -. Cine știe!... Poate, dacă mă voi însura, voi avea din nou mamă... — Mamă, da - adăugă Víctor -, a copiilor tăi! Dacă va avea copii. Și mamă a mea! Poate acum, Víctore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și Mauricio, dacă mă va vedea muncind pentru amândoi, nu va avea încotro și-și va căuta de lucru, muncind și el. Asta dacă are obraz... — Și dacă nu are? — Păi dacă nu, o să depindă de mine! — Așa da, bărbatul pianistei! — Ei și? Va fi al meu, al meu, și cu cât va depinde mai mult de mine, va fi și mai al meu. Da, al tău..., dar așa cum poate fi un câine. Și asta se cheamă să cumperi un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]